Grecia ne arată cum să protestăm în fața unui sistem eșuat – John Holloway

Marxistul autonomist John Holloway scrie în laudă despre reacția de a contesta măsurile de austeritate a clasei munctitoare grecești.

Nu imi place violența. Nu cred că se pot câștiga multe prin arderea bancilor și spargerea ferestrelor. Și totuși, simt un val de plăcere când văd această reacție în Atena și alte orașe din Grecia față de acceptarea măsurilor impuse de UE de către parlamentul grec. Mai mult: dacă nu ar fi fost explozia de furie, m-aș fi simțit în derivă, într-o mare depresie.

Bucuria este aceea de a vedea mult bătătoritul vierme schimbându-se și răcnind. Bucuria de a vedea pe cei ai cărori obraji au fost pălmuiți de mii de ori cum pălmuiesc înapoi. Cum putem cere poporului să accepte cu blândețe tăierile feroce în standardul de viață pe care le implică măsurile de austeritate? Vrem ca el să fie de acord cu eliminarea potențialului masiv al multor tineri, talentele lor fiind blocate într-o viață de șomaj pe termen lung? Toate acestea doar pentru ca banca să fie rambursată, bogatul fiind făcut mai bogat? Toate acestea doar pentru a menține un sistem capitalist căruia demult i-a trecut vremea, care acum oferă lumii doar distrugere. Pentru ca grecii să accepte umil măsurile ar însemna să se înmulțească depresia, depresia unui sistem eșuat agravată de pierderea demnității.

Violența reacției în Grecia este un strigăt către lume. Cât timp vom sta în continuare văzând lumea sfâșiată de acești barbari, bogații și băncile? Cât timp vom asista văzând creșterea nedreptăților, distrugerea sistemului de sănătate, reducerea educației la absurdități necritice, privatizarea resurselor de apă, distrugerea comunităților și dezgroparea pământului pentru profiturile companiilor miniere?

Atacul atât de puternic asupra Greciei are loc peste tot în lume. Pretutindeni banii supun viața umană și non-umană la logica profitului. Aceasta nu este o noutate, dar intensitatea și aprofundarea atacului sunt o noutate; o noutate este și conștientizarea generală că actuala dinamică este una ce duce spre moarte, că este probabil ca toți să ne îndreptăm spre anihilarea vieții umane pe pământ. Când comentatorii școliți explică detaliile celor mai recente negocieri între guverne despre viitorul zonei euro, aceștia uită să menționeze că ce se negociază atât de iresponsabil este viitorul umanității.

Toți suntem greci. Suntem toți subiecții a căror subiectivitate este pur si simplu aplatizată de către motorul unei istorii determinată de mișcarea piețelor monetare. Sau cel puțin asa pare sau așa se dorește să fie. Milioane de italieni au protestat neîncetat împotriva lui Silvio Berlusconi, dar piețele monetare l-au destituit. Același lucru e și în Grecia : demonstrații după demonstrații împotriva lui George Papandreou, dar în final piețele monetare l-au demis. În ambele cazuri, slugi loiale și dovedite ale banilor au fost desemnate să ia locul politicienilor nedoriți, fără nici măcar pretenția de consultare populară. Nici măcar nu e o istorie făcută de cei bogati și puternici (deși aceaștia profită de ea), este o istorie făcută de o dinamică pe care nimeni nu o controlează, o dinamică ce distruge lumea, dacă o lăsăm.

Flăcările din Atena sunt flăcări de furie, pe care le sărbătorim. Și totuși furia este periculoasă. În cazul în care este personalizată sau direcționată împotriva anumitor grupuri de persoane (nemții în acest caz), se poate atât de ușor să devină pur distructivă. Nu este o coincidență faptul că întâiul ministru care a demisionat în protest față de ultima rundă de măsuri de austeritate în Grecia este liderul partidului Laos de extremă dreapta. Furia poate foarte ușor să devină una naționalistă, chiar fascistă, o furie care nu contribuie spre o îmbunătățire a lumii în care trăim. Așadar, este important să fie clar că furia noastră nu se întreptă spre poporul german, nici împotriva Angelei Merkel, David Cameron sau Nicolas Sarkozy. Acești politicieni sunt doar simboluri arogante și jalnice al adevăratului obiect al furiei noaste – domnia banilor, supunerea tuturor formelor de viață la logica profitului.

Iubire și furie, furie și iubire. Iubirea a fost o temă importantă în luptele care au redefinit semnificația politicii în ultimul an, o temă constantă în mișcările Occupy, un sentiment profund chiar și în cele mai violente confruntări din multe părți ale lumii. Cu toate acestea, iubirea merge mână în mână cu furia, furie ca și “cum îndrăznesc să ne ia viața care ne aparține, cum îndrăznesc să ne trateze ca pe niște obiecte”. Posibil furia unei lumi diferite care-și forțează drumul prin obscenitatea lumii care ne înconjoară.

Îndreptarea spre o lume diferită nu este doar o chestiune de furie, deși aceasta face parte din proces. Aceasta implică în mod necesar construirea răbdătoare a unui mod diferit de a face lucrurile, crearea unei forme diferite de coeziune socială și ajutor reciproc. În spatele spectacolului bancilor arse din Grecia se află un proces mai profund, o mișcare mai liniștită a persoanelor care refuză să plătească biletele de autobuz, facturi de electricitate, taxele de autostradă, datoriile bancare; o mișcare născută din  convingere și nevoie, a persoanelor care își organizează viața diferit, creând comunități de ajutor reciproc și rețele de furnizare de mâncare, ocupând clădiri și terenuri părăsite, creând comunități de grădinărit, întrocându-se la țară, întorcând spatele politicienilor (cărora acum le este teamă să iasă pe stradă) și creând forme de democrație directă de a lua decizii sociale.

Probabil încă insuficiente, experimentale, dar cruciale. În spatele flăcărilor spectaculoase se află căutarea și crearea unui mod diferit de a trăi care va determina viitorul Greciei și al lumii.

Pentru sâmbăta ce vine, s-au anunțat acțiuni în sprijinul revoltei din Grecia în întreaga lume. Suntem toți greci.

Anarhist şi antifascist ucis în Rusia

La 06:30, în dimineaţa zilei de 9 februarie, un om de serviciu la Institutul FIAN a găsit trupul neînsufleţit a lui Nikita Kalin, născut în 1991, fusese înjunghiat de 61 ori. Acum, familia sa are nevoie de suport. La ora 8:00 trupul a fost găsit de poliţie şi la ora 11:00 poliţia a contactat mama victimei. Potrivit mamei, Nikita a fost înjunghiat de 61 ori, pe lângă asta, coastele sale au fost fracturate de mai multe ori, iar capul a fost ranit. Nu a fost furat niciun bun. În prezent, un suspect este arestat, sângele lui Nikita a fost gasit pe hainele celui arestat. Este evident că Nikita a fost atacat de un grup; de asemenea, poliţia i-a declarat mamei, in mod neoficial, că suspectul reţinut este un activist nazist, refuzând să numească un suspect. Pe lângă brutalitate crimei, anchetatorii încă nu i-au interogat pe deplin pe mama lui Nikita sau pe prietenul său, acestia fiind ultimele persoane ca l-au vazut pe Nikita. Datorită acestui fapt, noi presupunem că va fi o încercare de a musamaliza cazul, aşa cum de multe ori se întâmplă în Rusia. Cu toate acestea, suspectul a angajat deja un avocat. Noi banuim, că anchetatorii lucrează in interesul celui arestat, şi astfel de sprijin este necesar. În prezent, un avocat a fost oferit de catre organizaţia drepturilor omului, dar fondurile sunt încă necesare pentru costurile de înmormântare. Nikita a facut parte dintr-o familie simplă din clasa muncitoare, niciodată ascuzând opiniile sale antifasciste şi anarhiste.

În cazul în care doriţi să ajutați prietenii şi familia lui Nikita la costurile de înmormântare , se poate dona la Anarchist Black Cross of Moscow: http://wiki.avtonom.org/en/index.php/Donate

sursa (cu fotografia lui Nikita) http://avtonom.org/en/news/anarchist-anti-fascist-murdered-samara-russia-friends-and-family-need-support

În fotografie, Nikita este în cadrul unei reuniuni locale împotriva fraudei electorale, ţinând in mana un carton unde este scris: “Nu avem nevoie de nici o autoritate! Libertate sau moarte! Candidatul nostru este
auto-guvernarea!”.

Relatat de către Anarchist Black Cross of Moscow: abc-msk@riseup.net

http://www.avtonom.org/abc (rusă)
http://wiki.avtonom.org/en/index.php/Anarchist_Black_Cross_Moscow (în engleză)

http://www.facebook.com/abcmoscow

http://www.twitter.com/abc_moscow

http://www.myspace.com/abcmsc

P.O. Box 13 109028 Moscova, Rusia

Finanțe autogestionate – Coop57

Coop57 este o cooperativă de servicii financiare non-profit destinată pentru a oferi finanțare proiectelor de economie socială.

Existența sa se datorează muncitorilor de la editorialul Bruguera, care,  în 1989, după 3 ani de luptă, au primit indemnizațiile de concediere, pe care le-au canalizat în a sprijini cooperativismul și crearea de locuri de muncă stabile și de calitate, tocmai în anii în care în Spania se începea precaritatea, flexibilizarea și distrugerea muncii.

De-a lungul timpului, evoluția a permis abordarea de noi tematici de interes, ca de exemplu imigrarea, ecologia și sustentabilitatea, includerea socială, mișcările sociale,etc.

În prezent, Coop57 este constituită din 300 de cooperative și entități sociale și peste o mie de colaboratori, persoane care au decis să economisească  pentru finalități sociale și etice, fiind răspândită în regiunile spaniole Andalucia, Aragon, Catalonia, Madrid și Galicia.

Modul de funcționare al acestora respinge modelul vertical și ierarhizat, acesta fiind înlocuit cu o creștere în rețea, orizontală, inserându-se în teritorul de unde provin tocmai la baza societății, sprijinind economia locală.

În centrul activității se află mereu nevoile umane, evitându-se lăcomia pentru profit.Pentru aceasta, se ghidează după următoarele principii :

1. Principiul coerenței – de acord cu acest principiu, se evită finanțarea de proiecte contradictorii cu propriile principii etice și solidare (ex. Industria de armament,regimuri dictatoriale,etc.);
2. Principiul compatibilității – e necesară compatibilitatea economică și cea socială.Deși vertenta economică e evaluată de acord cu anumiți indicatori de risc, cea socială este la fel, dacă nu mai importantă;
3. Principiul participării – se promovează responsabilitatea depozitanților față de operațiile financiare.Identitatea cooperativei provine din participarea atât a colaboratorilor care depozitează cât și a entităților sociale care beneficiază de finanțări.În acest fel, de recuperează controlul asupra economiei și a resurselor economice, promovând autogestiunea financiară;
4. Principiul transparenței – atât cine depoziteaza cât și cei ce sunt finanțati sunt informați pentru ce sunt folosiți banii lor printr-un buletin în care se listează împrumuturile făcute cu fiecare entitate, valoarea și durata acestora.
5. Principiul de solidaritate – construirea unei economii umane și solidare;
6. Principiul reflectării – modul de funcționare încurajează  comportamentul etic ca fiind un proces și care orientează acțiunile grupului.

Printre serviciile financiare oferite de Coop57 (acestea acoperind o varietate de sectoare: agricultura, servicii educaționale, arte grafice, construcții, comerț just, comunicații și editoriale,etc.) se află:

- împrumuturi pentru finanțare de proiecte și investiții legate de cooperativism, integrare socială și lupta împotriva excluderii, sustentabilitatea și crearea de asociații;

- produse financiare orietate pentru facilitarea operațiilor pe termen scurt (plata facturilor,etc.)

Conștientizarea socială față de modul de funcționare a băncilor tradiționale ne face să avem speranță în capacitatea socială de a răspunde crizei, prin parametrii solidari și de cooperare.

Cu toate aceastea, acest model  oferă o alternativă temporară, încadrată și reglementată de regulile existente în prezent. Dacă progresul făcut prin acest intermediu va duce la răspânirea conceptelor de autogestiune în fiecare aspect al vieții sociale și economice, atunci vom putea vorbi de o transformare socială reală.

Website : http://www.coop57.coop/

Munca precară, autogestiune și cooperativele

Următorul text este o prezentare făcută de către sindicatul educației CNT-Granada, pentru o conferință despre “Munca precară, autogestiune și cooperativele”, ținută în La Vecilla, lângă Leon, Spania, în august 2010.

Introducere

Am realizat acest text în timpul încheierii ceremoniior de celebrare a eforturilor depuse de către G8 și G20, iar aceasta ne-a făcut să ne gândim la cu ce nerăbdare se continuă strategia de demolare, creată de putere: în timp ce ratifică măsuri guvernamentale de tăieri salariale și a serviciilor pentru cei vulnerabili, aceștia oferă suport necondițional băncilor și angajatorilor, care sunt vinovați pentru dezastrul economic pe care-l suportăm. Statele au început o represiune preventivă împotriva luptelor directe a celor exploatați.

În ultimul timp, asistăm la consolidarea unui model capitalist de producție bazat pe căutarea de zone cu salarii mici, care permit menținerea unei competitivități puternice și acumularea de profit enorm pentru investitori. Tranferarea treptată și accelerată a industriilor de active fixe (în China, India și tările din fostul bloc sovietic) și transformarea economico-socială de la țară –adică sfârșitul procesului de emigrare rurala la orașe- au adus Spania la un stadiu de economie bazată pe datorie, care a favorizat consumul, specularea imobiliară și corupția. În pofida discursurilor oficiale cu privire la cercetare și dezvoltare, până la actuala “criză”, Spania a continuat să fie “campioana” turismului, a construcțiilor rezitențiale, a serviciilor, sectoare care angajează un număr mare de muncitori ocazionali și precari.

Avalanșa de bani din fonduri europene și private (facilitarea creditului cu dobânzi scăzute datorită intrării Spaniei în zona Euro) a consolidat puterea de cumpărare a multor familii, fără sa existe o mărire substanțială a salariilor. Aceast decor a permis angajatorilor reducerea costurilor de muncă. Dezastrul financiar, declanșat în 2007 de către criza creditelor ipotecare din SUA, a făcut economia să încetinească, sufocându-se de la brusca oprire a finanțării. Șomajul actual răspândit (20% în statele spaniole și 30% în Andaluzia) face ca familiile muncitoare îndatorare să se confrunte cu situații din ce în ce mai insuportabile. Guvernele de orice culoare politică aleg întotdeauna să apere interesele angajatorilor și cele financiare. Măsurile de austeritate și reformă a muncii consolidează puterea angajatorilor față de clasa muncitoare. Acestea conduc la concedieri masive, si de reducere a costurilor. Rezultatul fiind acceptarea unor condiții de muncă din ce în ce mai rele de către lucrători.

Ultimele mobilizări efectuate de către sindicatele oficiale arată, pentru moment, inabilitatea acestora de a schimba calea măsurilor de austeritate impuse de guvernul Zapatero. Până în prezent, medierea sindicală politică și-a dovedit eficiența în oprirea luptelor clasei muncitoare care nu se încadrează în canalele obișnuite de compromis. Acum suntem martorii unei curse contra-timp, inițiată de anumite sindicate –naționaliste sau altele- a cărui scop este de anticipa sau de a forța o grevă generală înainte ca aceasta să fie anunțată de majoritatea sindicatelor pentru sfârșitul lunii septembrie. În acest context, este important ca CNT-E să aibe destulă vizibilitate cât să fie în măsură să apere interesele comune ale tuturor muncitorilor, stabili sau ocazionali.

Munca ocazională

Politica UE de a impune privatizarea serviciilor publice, cu scopul de a le deschide pentru competiție, coincide în prezent cu reducerile bugetare spaniole și reforma muncii, care va dezmembra o mare parte din protecția pe care cel puțin o parte din clasa muncitoare a reușit să o mențină. Din păcate, numărul de muncitori ocazionali se va mări, atât în mediul privat cât și sectorul public. Sindicatele reformiste susțin că organizează și apără muncitorii ca un întreg. Dar vin cu discursuri în apărarea lucrătorilor stabili din administrația publică sau din companiile mari, străduindu-se pentru garantarea păcii sociale – în schimbul unor privilegii reduse. În acest context, de reduceri generalizate, apărarea drepturilor membrilor lor ar însemna să îndure sau să tacă. Dar nu credem că au voința de a schimba calea istoriei. Pentru a exista mobilizări puternice și răsunătoare, este nevoie să copleșim aceste sindicate.

Sindicatele reformiste nu sunt interesate în organizarea sau apărarea lucrătorilor ocazionali. În plus, structura lor verticală și birocratică nu corespunde cu situația lucrătorilor ocazionali, care se caracterizează prin dispersie și mobilitate. Acest lucru lasă o deschidere viitoare pentru anarho-sindicalism. Generalizarea muncii ocazionale și excluderea socială pentru sectoare largi de populație ridică  o provocare fundamentală pentru anarho-sindicalism. Structuri orizontale, de acțiune directă și solidaritatea clasei muncitoare sunt instrumente mai eficiente decât verticalismul și alegerile sindicale. Aparatul sindicatelor oficiale suferă de o incapacitate cronică de adaptare : sunt rigide; structura lor este apăsătoare și lipsită de militanism. Organizate pe firme sau industrie, sunt în imposibilitatea de a răspunde față de problemele majorității exploatate. În comparație, prezența teritorială pe scară largă a CNT și natura sa orizontală ne permit să răspundem rapid la orice probleme care apar în domeniul muncii și în domeniul social.

Cooperativele

De la începutul mișcării muncitorești, grupuri de muncitori au încercat să scape de condiția lor de salariați prin înființarea de cooperative de producție sau de consum. Dacă unii au considerat cooperativele ca un scop în sine, alții considerau că sunt un mijloc de auto-apărare împotriva represiunii managementului (liste negre, concedieri, etc.). Câteodata, cooperativele au fost locuri interesante pentru experimentare socială dar, în multe cazuri, evoluția acestora a fost negativă. În anumite domenii, ca de exemplu în Euskadi (Țara Bascilor), reformatorii paternaliști au compensat lipsa sistemului economic sub dictatura lui Franco prin crearea, printre altele , a faimoasei cooperative Mondragon, care astăzi a devenit un holding. Există experiențe similare de cooperative în întreaga Europă, acolo unde exploatarea muncitorilor nu diferă de exploatarea în orice altă companie. Faptul ca acestea intră pe pietele “libere“ implică faptul că trebuie să accepte regulile competiției (prețuri mici,etc.) stabilite de către alte companii în sectorul lor al unei economii globalizate. Această situație îi obligă să adopte forme capitaliste de exploatare a forței de muncă și o conducere de fier, în contradicție cu postulatele inițiale de cooperare și democrație la locul de muncă. Chiar dacă luăm în considerare faptul că dezvoltarea cooperativelor poate, la un moment dat, să fie o metodă de auto-apărare sau pentru supraviețuire pe termen scurt, nicidecum nu putem permite să ne înlăture de la activitatea noastră principală, care este lupta anarho-sindicalistă la locul de muncă pentru a transforma societatea și economia în ansamblu. Mai presus de toate, noi nu cred că sistemul capitalist poate fi schimbat treptat de multiplicarea  cooperativelor.

Autogestiunea

Acest concept, atât de mult folosit în timpul revoltei franceze din mai ’68, inspirat de către colectivele anarhiste spaniole (1936-39), dar, de asemenea, folosit în Yugoslavia lui Tito sau în Algeria, este foarte ambiguu în zilele noastre.

Întotdeauna a fost necesar să se adauge adjective, (ex. ”autogestine generalizată”), pentru a evita confuzia, deoarece mulți reformiști vorbeau de autogestiune ca sinonim pentru co-management al muncitorilor în firmele capitaliste – pe scurt ,cooperarea muncitorilor în propria lor exploatare.

Dezertarea angajatorilor din companii, ca de exemplu în Argentina, lasă loc ca muncitorii să le preia și să înceapă producția. Acest lucru este mai coerent cu o formă de gestionare directă a întreprinderii. Autogestiunea este adesea rezultatul unei confruntări între lucrători si angajatori, care se află în imposibilitatea de a menține afacerea viabilă. Fenomentul de autogestiune trebuie să fie generalizat, dacă nu vrem să piară. Dacă nu iau parte la o luptă socială dinamică și răspândită, experiențele acestea vor fi o minoritate și vor fi reduse progresiv sau vor fi recuperate de către sistem. Idealul nostru egalitarist implică faptul că vom continua lupta până când absolut nimeni nu suferă de exploatare. Instrumentele de autogestiune și cooperativele nu pot fi decât, în cel mai bun caz, instrumente pentru a lupta spre un comunism libertar, ceea ce presupune socializarea generalizată a miijloacelor de producție și distribuție,într-o federație de municipalități libere.

Sindicatul educației CNT-Granada

Recomandare IASR: “În căutarea fericirii” de Bertrand Russell

Fericirea, spune Russell, e o stare care se cucereşte. Şi nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale şi pline de eleganţă ale acestei cărţi. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliştii francezi.
Din întâlnirea cu ceilalţi, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversă, nefericirea şi spaimele. Să încercăm, dimpotrivă, să rămânem orientaţi către locurile marilor întâlniri cu semenii noştri. Există munca făcută cu pasiune, familia, prietenia…
Nu e uşor să ajungi în aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai întâi să ştim ce avem de lăsat în urmă: competiţia prostească, aroganţa plictisului şi antrenul vid, oboseala vinovată, obsesia culpei şi mania persecuţiei.

Editura: Humanitas. An Aparitie: 2011

Grevă generală la Electrolux – Satu Mare

Pe 24 ianuarie 2012, muncitorii de la Electrolux Satu Mare au intrat în grevă generală. Conducerea a trimis acasă muncitorii care nu participau la grevă cu 75% din salariu plătit, iar pe greviști nu i-a lăsat să intre în fabrică. De asemenea, conducerea a declarat închiderea fabricii timp de 3 zile, acțiune considerată ilegală :

“Ca urmare a deciziei de a închide fabrica din Satu Mare, pentru trei zile, pentru a proteja angajaţii care lucrează în prezent în baza programului obişnuit şi care nu s-au alăturat grevei, Electrolux doreşte să sublinieze următoarele: Având în vedere faptul că activitatea unităţii de producţie Electrolux de la Satu Mare a fost oprită timp de 11 zile lucrătoare din pricina grevei generale aflate încă în desfăşurare, managementul companiei a decis închiderea temporară a fabricii, pe o perioadă de trei zile (între 8 şi 10 februarie 2012). Hotărârea a fost luată pentru a minimiza impactul financiar determinat de încetarea producţiei. Electrolux informează, de asemenea, că au avut loc consultări între managementul companiei şi sindicat înainte de luarea deciziei, managementul companiei fiind nevoit să ia în considerare şi nevoile angajaţilor care nu s-au alăturat grevei”.(sursa)

Așadar, în a 14-a zi de grevă, în jur de 850 de muncitori au fost lăsați să aștepte afară, la minus 20 grade Celsius.

Printre revendicările acestora se află menținerea contractului colectiv de muncă, adăugându-se o mărire de salariu de 100 lei în luna ianuarie și septembrie. Există și nemulțumiri legate de pauzele fiziologice, 2 pe zi, care au trecut de la 7 la 5 minute, iar pauza de masă urmează să fie de 15 minute.

Începând cu 10 februarie, se cere și demisia directorului general, Dietmar Blomer şi a directorului de resurse umane, Martin Rusneac, muncitorii spunând :“Ăştia doi îşi bat joc de noi. Parcă suntem sclavii lor. Vrem să plece Blomer şi Rusneac. Nu-i mai vrem în fabrică pe cei doi”.

Există presiuni pentru încetarea grevelor din partea conducerii :

“Au spus că nu le convine nici atitudinea sindicatelor nici a muncitorilor şi că; dacă atitudinea nu va fi schimbată, ar putea exista posibilitatea ca patronatul din Suedia să închidă fabrica. Dar nu a fost o ameninţare directa şi, ca atare, nu am luat-o în considerare”, a declarat Sorin Faur, președintele sindicatului “Samus”,Electrolux.

Însă muncitorii sunt determinați să continue, afirmând :

“Dacă vor să plece, nu au decât. Mai bine să plece decât să devenim sclavii lor. Astea sunt doar acţiuni de intimidare pentru că nu au unde să plece. Dar dacă vor, n-au decât să-şi ia catrafusele şi să plece. Oricum, noi nu mai cedăm. Am ajuns până aici şi nu mai avem de gând să cedăm”.

Această dispută şi condiţiile muncitorilor de la Electrolux, reflectă condiţia generală a clasei muncitoare româneşti, unde şi cele mai umane cerinţe nu sunt îndeplinite, fiind întâmpinate de represalii. România este “vestul sâlbatic” al Europei, unde capitalismul neîngrădit îşi face veacul; astfel de conflicte fiind produsele sale.

De aceea, ne solidarizăm cu aceste lupte, şi tragem un semnal de alarma, îndemnând toţi muncitorii să folosească greva şi acţiunea directă, indiferent de sfatul sindicatelor, ca metodă de auto-apărare.

Salvador Puig Antich

Salvador Puig Antich (30 mai 1948 – 2 martie 1974) a fost un militant anarhist spaniol, născut la Barcelona, membru al Mișcării Iberice de Eliberare (MIL). A fost executat de către regimul lui Franco după ce a fost judecat de către un tribunal militar, găsit vinovat pentru uciderea unui polițist al Gardei Civile și condamnat la moarte. A fost ultima persoană executată prin strangulare sub dictatura lui Franco.

Salvador a fost al treilea din cei șase copii ai unei familii de muncitori din clasa mijlocie. Tatăl său, Joaquim Puig, a fost un militant al mișcării Acció Catalana din timpul celei de-a doua republici spaniole. După ce-a fost exilat în Franța, acesta fusese condamnat la moarte la întoarcerea sa în Spania, dar a fost grațiat în ultima clipă.

Salvador și-a început studiile la școala religioasă La Salle Bonanova, dar a fost exmatriculat din cauza indisciplinei. De la vârsta de 16 ani, Salvador a îmbinat munca de birou cu studiile de noapte la institutul Maragall, unde s-a împrietenit cu Xavier Garriga și cu frații Solé Sugranyes (Oriol și Ignasi), aceștia devenindu-i camarazi în cadrul Mișcării Iberice de Eliberare, un grup anarhist care lupta împotriva regimului Franco și împotriva capitalismului.

Evenimentele lunii Mai 1968 care-au avut loc în Franța (cea mai mare grevă generală din istorie) l-au convins pe Puig Antich să se implice personal în lupta contra dictaturii lui Franco, decizând să se alăture Comisiilor Muncitorilor (“Comisiones Obreras” CCOO). Din punct de vedere ideologic, a devenit atras de anarhism, respingând orice formă de ierarhie sau de constrângere în cadrul organizărilor și uniunilor politice în lupta pentru emanciparea claselor muncitoare.

După ce-a devenit membru MIL, Puig Antich a participat la acțiunile grupării care constau în jefuirea (”exproprierea”) băncilor. Gruparea folosea banii obținuți în urma acestor exproprieri pentru a publica texte revoluționare clandestine, dar și pentru a-i ajuta pe participanții la greve și pe muncitori. Salvador și camarazii săi se refugiau deseori în Franța, acolo unde s-au asociat cu câțiva din vechii militanți ai CNT-F.

În toamna anului 1973, după jefuirea băncii ”La Caixa” din Barcelona, autoritățile au inițiat o puternică ofensivă împotriva MIL. Primii membri prinși au fost Oriol Sole Sugranyes și Josep Lluis Pons Llobet, iar mai apoi Santi Soler, care-a fost deținut, interogat și torturat până a dezvăluit locurile secrete de întâlnire ale grupării. Soler a fost folosit pe post de capcană, autoritățile dorind neapărat să-i captureze și pe Xavier Garriga și Salvador Puig Antich. Meticuloasa operațiune a avut loc în data de 25 septembrie 1973, în Barcelona. Cei doi anarhiști au căzut în capcană, dar nu s-au lăsat prinși, rezultatul acestor acțiuni fiind o ploaie de gloanțe în care Puig Antich a fost grav rănit, iar tânărul membru al Gărzii Civile Francisco Anguas Barragán a fost ucis.

Salvador a fost băgat la închisoare, acuzat de uciderea lui Anguas Barragan, iar după ce a fost judecat de o curte militară, a fost condamnat la moarte prin strangulare. În toată lumea au avut loc manifestații care cereau anularea acestei decizii, însă Franco a păstrat-o. Puig Antich a fost executat în data de 2 martie 1974, la vârsta de 25 de ani.

După moartea lui, s-a format Groupes d’action révolutionnaire internationalistes (GARI).

Datorită curajului și implicației de care a dat dovadă, Salvador Puig Antich a exercitat o influență uriașă asupra conștiinței politice din întreaga lume. El a fost și va rămâne un erou, un exemplu care merită să fie luat în seamă de către orice activist anarhist.

Apel la acțiune – M31

31 Martie – Ziua europeană de acţiune împotriva capitalismului

Europa este într-o stare continuă de revoltă. De luni de zile,creditul și datoriile suverane au escaladat.Un număr considerabil de summituri ale UE au introdus măsuri de urgență pentru a salva capitalismul. Dacă aceste măsuri eșuează,guvernele și mass-media ne asigură că rezultatul va fi colapsul,recesiunea și sărăcia în masa. Această retorică apocaliptică deschide calea pentru chiar mai multe reforme neo-liberale, a căror impact se va face simțit în deceniile ce urmează – dacă nu ne vom opune. De-a lungul crizei ,ne-au spus că și capitalismul trebuie să strangă cureaua, iar  băncile și corporațiile vor trebui să care povara pe care și ei au creat-o.Ce se întâmplă acum este exact opusul: UE, statele membre și alte țări europene sporesc concurența și introduc programe publice de austeritate devastatoare pentru a asigura profiturile private. Totuși, făcând aceasta,reproduce logica distructivă a capitalismului. Existența crizelor, a neputinței și sărăciei răspândite, contrastând cu bogăția privata (exclusivă), sunt elemente inerente ale capitalismului. Să ne organizăm pentru o societate mai bună!

E sistemul!

De-a lungul deceniilr,globalizarea capitalistă a intensificat competiția atât corporațiilor private,cât și economiilor naționale. Toate națiunile puternic industrializate au liberalizat complet piețele și au impus acest model tuturor.Au tăiat beneficii, au privatizat bunuri publice, au tăiat drepturile muncitorilor și au crescut controlul social – toate în interesul creșterii libere a capitalismului. În Europa, presupusa parte însorită a capitalismului mondial, viața noastră devine din ce în ce mai precară,iar diviziunea socială se mărește.Așa-numitele “piețe emergente” se află într-o stare permanentă de criză socială,cu exproprieri rigide și exploatare nemiloasă,susținută de guverne în interesul unei creșteri naționale care servește doar câțiva privilegiați. Politicile neo-liberale au adus piețele financiare la un punct de fierbere, într-o vânătoare obsesivă de avantaje competitive.Fie ca este vorba de boom-ul Internetului, mina  de aur al fondurilor imobiliare și derivatele – aceste bule au izbucnit una după cealaltă.Acesta nu este rezultatul unei “lăcomii” sau “coruptii” individuale ale unei mici elite,așa cum pretind mulți, ci a unor imperative triviale sistematice ale capitalismului ca ordine socială. De aceea, sistemul trebuie să fie schimbat.

Depășirea sistemului UE

În 2011, datoria și criza monetară europeană a escaladat.Câteva state membre UE se confruntă cu falimentul,care pune în pericol euro ca monedă comună.

Conform evaluărilor superficiale și populiste, aceste state “au trăit deasupra mijloacelor” de care dispuneau.În realitate, au încercat să genereze o creștere economică prin împrumuturi.Au adoptat aceleași practice ca toate celelalte țări,doar cu mai puțin success.Ca o condiție pentru sprijinul financiar acordat de către Banca Centrală Europeană și a noilor fonduri europene de salvare ,aceste guverne sunt acum forțate să adopte un nou ciclu de măsuri de austeritate.Se presupune că o limită a datoriei europene va restabili “încrederea în piată“, evident,  pe spatele muncitorilor, studenților și a șomerilor.În același timp, profiturile private nu sunt afectate.În același fel, Fondul Monetar Internațional, UE și alte insituții internaționale fac presiune asupra economiilor emergente și de tranziție pentru a face tot felul de tăieri și pentru a privatiza o mare parte din sectorul public.Toate acestea orientate spre o restaurare a regimului EU liber de criză și exploatativ,ce servește interesele economiilor sale dominante.În pofida anumitor dezacorduri între acestea, Franța și Germania au reușit să-și afirme politicile fără prea multă opoziție.Desigur,au existat proteste pe scară largă.Au apărut pe tot continentul inițiative civice,în încercarea de a depăși pierderea puterii civice.Dar până acum nici măcar demonstrațiile în masă și grevele nu au reușit nimic.Sindicatelor naţionale, în general, se închină la cerinţele şi constrângerile interne ale capitalismului. Nu există  solidaritate efectivă transnaţională între sindicate.Dacă vrem ca acest lucru să se schimbe,noi înșine trebuie să o facem.

Putem face mai bine

Politicile actuale în UE și Europa sunt atât de specultative cum nu a fost capitalismul niciodată.Asta deoarece măsurile de austeritate pun în pericol stabilitatea economică la fel de mult ca datoria cauzată de creșterea economică.Nu poate exista salvare în capitalism,doar crize recurente la nesfârșit.Așadar,de ce să continuăm să ne pierdem viețile pentru asta?Să luptăm împotriva ideologiei neoliberaliste la nivel european! Primul pas va fi ziua noastră de actiune pe 31 martie 2012.Demonstrații simultane în mai multe țări europene sunt mai mult decât doar un semnal de solidaritate.Deja duc la discuții și cooperarări transnaționale.Invităm toate inițiativele emancipatoare să se alăture acestui proces.Ne străduim să creștem independent de instituțiile oficiale și suntem pregătiți pentru  o luptă persistentă. Criza se poate  manifesta în diferite moduri, în diferite ţări, dar toate au un obiectiv comun: Nu vrem să salvăm capitalismul,vrem să-l depășim! Ne opunem naţionalismul.Este esențială o luptă împotriva eroziunii continue a standardelor sociale,dar trebuie să țintim mai sus. Vrem să scăpăm de constrângerile fatale ale capitalismului şi a instituţiilor sale politice.Asta e singura cale prin care cererea larg răspândită pentru “democraţie adevărată”, se poate concretiza.

http://march31.net/

Spital grecesc sub controlul muncitorilor

Muncitorii din sistemul de sănătate din Kilkis, Grecia, au ocupat spitalul local și au emis o declarație anunțând că acesta se află pe deplin sub controlul lor.

Spitalul general din Kilkis, Grecia, este acum sub controlul muncitorilor. Aceștia au declarat că problemele de lungă durată ale Sistemului Național de Sănătate (ESY) nu pot fi rezolvate.

Muncitorii au răspuns accelerării fascismului de către regim  prin ocuparea spitalului și punerea acestuia sub controlul direct și complet al muncitorilor. Toate deciziile vor fi luate de către o “adunare generală a muncitorilor”.

Spitalul a declarat că: ”Guvernul nu este absolvit de responsabilitățile sale financiare, iar dacă cererile nu sunt îndeplinite, aceștia se vor dirija comunității locale pentru sprijin, în orice fel posibil, pentru a salva spitalul și a apăra sistemul public gratuit de sănătate, pentru a răsturna guvernul și toate politicile neo-liberale.”

Începând cu 6 februarie, lucrătorii spitalului se vor ocupa doar de situațiile de urgență până când salariile și tot ce li se datoreaza va fi plătit.De asemenea, aceștia cer revenirea la nivelul salarial înainte de punerea în aplicare a măsurilor de austeritate.

Următoarea adunare generală va avea loc pe 13, iar pe 15 va fi dată o conferință de presă.

Următoarea declarație a fost emisă de către muncitori :

1.Suntem conștienți că problemele actuale și de durată a Ε.Σ.Υ (sistemul național de sănătate) și a organizațiilor conexe nu pot fi rezolvate prin cerințe specifice și izolate sau care deservesc intereselor noastre individuale, din moment ce aceste probleme sunt rezultatul unei politici guvernamentale anti-populare  și a unui neoliberalism global nerușinat.

2.De asemenea, suntem conștienți că, insistând în promovarea acestui tip de cereri, în esență participam la jocul nemilos al autorității.Autoritate care, pentru a face față inamicului (poporul – slăbit și fragmentat) dorește să prevină crearea unui front universal popular al muncitorilor, la nivel național și global, cu interese și cerințe comune împotriva sărăcirii sociale pe care o aduce politica autorității.

3.Din acest motiv, punem interesele noastre personale în cadrului unor cerințe politice și economice generale, care sunt reprezentate de o mare parte a poporului grec, care se află acum sub cel mai brutal atac capitalist; cerințe care pentru a da roade trebuie să fie promovate până la final în colaborare cu clasele de mijloc și de jos ale societății noastre.

4. Singura modalitate de a realiza acest lucru este de a pune la îndoială, în acțiune, nu doar legitimitatea politică, ci și legalitatea puterii și ierarhiei, arbitrară autoritară și anti-populară, care se îndreaptă cu pași repezi către totalitarism.

5.Muncitorii de la spitalul general din Kilkis răspund la acest totalitarism cu democrație.Ocupăm spitalul și îl punem sub controlul nostru direct și absolut. Γ.N. din Kilkis va fi de acum înainte auto-gestionat, iar singurele mijloace de luare a deciziilor administrative va fi Adunarea Generală a muncitorilor.

6.Guvernul nu  este absolvit de responsabilitățile sale economice, de personal și de frunizarea spitalului, dar dacă continuă să ignore aceste responsabilități,vom fi obligați să informăm publicul și să cerem sprijinul, în orice mod posibil, guvernului local și, cel mai important, societății, pentru : a) supraviețuirea spitalului, b) susținerea generală a dreptului de sănătate publică și gratuită, c) răsturanrea, printr-o luptă populară comună, a actualului guvern și a oricărei alte politici neoliberale, indiferent de unde provin, d) o democratizare profundă și substanțială, adică una care va avea o societate, nu o terță parte responsabilă pentru luarea deciziilor pentru propriul ei viitor.

7.Sindicatul muncitorilor de la Γ.N.din Kilkis va începe, din 6 februarie, întreruperea muncii, servind doar incidentele de urgență în spitalul nostru până la plata integrală pentru orele lucrate, precum și creșterea veniturilor la nivelul la care au fost înainte de sosirea troika (Uniunea Europeana, Banca Centrală Europeana și Fondul Monetar Internațional).Între timp, cunoscând pe deplin care ne sunt obligațiile morale și misiunea socială, vom proteja sănătatea cetățenilor care vin în spital prin furnizarea de asistență medicală gratuită pentru cei în nevoie, acomodarea și cererea guvernului să-și accepte în cele din urmă responsabilitățile, depășind chiar și în ultima clipă cruzimea socială excesivă.

8.Am decis că va avea loc o nouă adunare generală luni, pe 13 februarie, în holul de adunare a noii clădiri a spitalului, la 11 dimineața, cu scopul de a decide care sunt procedurile necesare pentru punerea eficientă în aplicare a ocupării serviciilor administrative și pentru a realiza cu succes auto-guvernarea spitalului, pe care o vom începe cu această dată. Adunările generale vor avea loc zilnic și vor fi instrumentul suprem de luare a deciziilor cu privire la angajați și la funcționarea spitalului.

Cerem solidaritatea persoanelor și muncitorilor din orice domeniu, colaborarea tuturor sindicatelor și a organizațiilor progresiste, precum și sprijinul organizațiilor mass-media care doresc să spună adevărul.Suntem hotărâți să continuăm până când trădătorii care ne vând țara și poporul vor pleca.Fie ei sau noi!

Deciziile de mai sus vor fi făcute publice prin intermediul unei conferințe de presă ce va avea loc miercuri, pe 15.02.2012 la ora 12.20, la care sunt invitate toate organizațiile mass-media (locale și naționale). Adunările generale zilnice vor începe pe 13 februarie.Vom informa cetățenii cu privire la orice eveniment important care va avea loc în spitalul nostru prin intermediul comunicatelor de presă și al conferințelor.

Mai mult,vom folosi orice mijloace disponibile pentru a publicita aceste evenimente pentru ca această mobilizare să fie de succes.

Apelăm la  :

a)      Solidaritatea cetățenilor față de eforul nostru;

b)      Acțiune din partea oricărui cetățean tratat pe nedrept în țara noastră, în contestație sau în opoziție, față de asupritorii săi;

c)       Decizii similare a colegilor noștri din alte spitale;

d)      Acțiuni asemănătoare din partea angajaților din alte domenii din sectorul public și privat, a participanților din organizațiile de muncă și cele progresiste, cu scopul de a ajuta ca mobilizarea noastră să ia forma unei rezistențe și revoltă universală a muncii, până la victoria finală împotriva elitei economice și politice care astăzi apasă țara noastră și întreaga lume.

Pentru readmiterea muncitorilor concediați de la Biblioteca Națională a Spaniei!

În acest 4 februarie, zi în care se realizează  Ziua Europeană de Solidaritate împotriva reducerilor din bibliotecile publice, ne alăturăm muncitorilor în luptă împotriva subcontractărilor ilegale din Biblioteca Națională a Spaniei.

În septembrie 2010, sindicatul CNT-AIT Madrid a început o campanie pentru readmiterea a 3 muncitori concediați fiindca au raportat situația lor de subcontractare ilegală la Biblioteca Națională a Spaniei. În prezent, din mai mult de 400 de angajați, mulți au denunțat situația gravă de exploatare în care se află. Raspunsul actualei conduceri a Bibliotecii Naționale a venit sub forma de represalii și concedieri în masă.

Cerința noastră este foarte clară : vrem ca cei mai mult de 400 de angajați să fie angajați direct la Biblioteca Natională Spaniolă și readmiterea celor concediați. În bibliotecile publice din Spania, angajarea directă a personalului subcontractat ar însemna o economie de 40% în bugetul public, acum redirecționati către companii private, cu impunitate totală. În cazul Bibliotecii Naționale Spaniole vorbim de o economie de milioane de euro.

În această zi de acțiune, subliniem că, nu vom admite tăierile care au loc în bibliotecile din toată Europa, ajungând chiar să se închidă multe dintre ele. Și cu atât mai puțin acceptăm ca aceste tăieri să se realizeze pe spatele muncii si efortului muncitorilor, care sunt cei ce fac posibilă conservarea și disponibilitatea materialelor, care sunt patrimoniul tuturor. Nu putem admite tăieri în serviciile de bibliotecă, a personalului și a materialelor în timp ce se redirecționează cantități de fonduri publice enorme pentru companiile private, inițial destinate pentru gestionarea bibliotecilor publice.

În această zi de solidaritate, nu suntem singuri, mulți bibliotecari și utilizatori ies în stradă la nivel european pentru a spune : Stop tăierilor in biblioteci! În acest sens, muncitorii AIT (Asociația Internațională a Muncitorilor) vor fi deasemenea în fața porților bibliotecilor publice europene, pentru a apăra locurile de muncă a muncitorilor spanioli și pentru a denunța subcontractarea ilegală prin companii private, pentru care deja de redirecționează fonduri publice, rezultând în tăieri ale serviciilor și facilităților tuturor.

Destul cu tăierile pentru biblioteci și a serviciilor publice!

Pentru readmisia lucrătorilor concediați din Biblioteca Națională Spaniolă!

Angajare directă și fixă!

Contact pentru campania “Nu privatizării Bibliotecii Naționale Spaniole ” : 

Facebook: http://www.facebook.com/NOprivatizacionBNE
e-mail: personal.bne@cnt.es