1 Mai, Ziua Internationala a Solidaritatii Muncitoresti – Scurta istorie a acestei zile, radacinile anarhiste (nu comuniste) si adevarata semnificatie. NU petreceri, nu vacanta, nu campanii electorale – ZI DE COMEMORARE!
Ziua de 1 Mai, Ziua Internationala a Muncitorilor, comemoreaza lupta istorica a muncitorilor din intreaga lume, si este recunoscuta in majoritatea tarilor. Statele Unite ale Americii si Canada sunt exceptii. Aceasta, in ciuda faptului ca aceasta zi isi are originea in anii 1880 in Statele Unite ale Americii, si este legata de lupta pentru ziua de munca de 8 ore, si de anarhistii din Chicago.
Lupta pentru ziua de munca de 8 ore a inceput in anii 1860. In 1884, Federatia Comertului Organizat si a Sindicatelor din Statele Unite ale Americii si Canda(Federation of Organized Trades and Labor Unions of the Unites States and Canada), infiintata in 1881 si care si-a schimbat ulterior numele in Federatia Muncii din America(American Federation of Labor), a adoptat o hotarare prin care afirma ca “8 ore va fi durata legala a zilei de munca incepand cu 1 Mai, si sfatuim organizatiile muncitoresti din acest district sa isi modifice legile pentru a fi in conformitate cu aceasta hotarare”. Anul urmator, Federatia a repetat declaratia spunand ca ziua de lucru de 8 ore va intra in vigoare de la 1 Mai 1886. Muncitorii find fortati sa munceasca 10, 12 si 14 ore pe zi, din ce in ce mai multi sustineau miscarea pentru ziua de lucru de 8 ore. In lunile dinainte de 1 Mai 1886, mii de muncitori organizati si neorganizati, membri ai organizatiei Cavalerii Muncii(Knights of Labor) si membri ai Federatiei au fost atrasi in lupta. Chicago a fost centrul principal al agitatiei pentru o zi mai scurta de lucru. Anarhistii erau in fruntea Sindicatului Central al Muncitorilor din Chicago, care era alcatuit din 22 de sindicate in 1886, printre care cele mai mari 7 din oras.
In timpul grevelor de la caile ferate din 1877, muncitorii fusesera atacati in mod violent de politie si de armata Statelor Unite. O tactica similara de “terorism din partea statului” a fost pregatita de birocratie pentru a combate miscarea pentru ziua de lucru de 8 ore. Politia si Garda Nationala si-au crescut fortele si au primit arme noi si mai puternice finantate de patronii locali. Clubul Comercial din Chicago a cumparat o mitraliera de 2000 de dolari pentru Gada Nationala din Ilinois care sa fie folosita impotriva muncitorilor participanti la greva. Totusi, pana la data de 1 Mai, miscarea deja adusese beneficii pentru multi muncitori din Chicago. Dar pe data de 3 Mai, politia a deschis focul asupra unui grup de portestatari la compania McCormick Harvester, omorand cel putin un om, ranind grav alti 6 si provacand rani usoare altora. Anarhistii au facut un apel pentru o intalnire in masa a doua zi in piata Haymarket pentru a protesta impotriva brutalitatii.
Intalnirea s-a desfasurat fara incidente, si cand ultimu vorbitor a aurcat pe platforma pentru discurs, multimea deja se disipa, ramanand doar 200 de oameni. In acest moment 180 de politisti au aparut in piata si au ordonat oamenilor sa plece. La sfarsitul intalnirii, cineva a aruncat-o o bomba spre echipajul de politie, omorand o persoana pe loc si alti 6 mai tarziu. Politia a raspuns prin deschiderea focului. Nu se stie exact cati au murit sau au fost raniti de gloante. Desi nu s-a descoperit niciodata cine a aruncat bomba, incidentul a fost folosit ca o scuza pentru a ataca anarhistii si miscarea muncitoreasca in general. Politia a devastat casele si birourile suspectilor radicali si sute de oameni au fost arestati fara sa li se aduca acuzatii. Un regim de teroare s-a abatut asupra orasului Chicago. Incepand “raiduri” in districtele muncitoresti, politia a strans toti anarhistii cunoscuti si alti socialisti. “Faceti intai raidurile si consultati legea mai tarziu!” este sfatul public dat de avocatul statului.
Anarhistii au fost hartuiti in mod special, si 8 dintre cei mai activi oameni din Chicago au fost acuzati de conspiratie si crima in ceea ce priveste atentatul de la Haymarket. Curtea i-a gasit pe toti 8 vinovati, in ciuda lipsei oricarei dovezi care i-ar fi legat de aruncarea bombei, si i-a condamnat la moarte. Pe data de 9 Octombrie, ziarul saptamanal “Cavalerii Muncii” publicat in Chicago, avea pe prima pagina urmatorul anunt: “Saptamana viitoare incepem sa publicam biografiile anarhistilor anuntati in cealalta coloana”. Anuntul, scris pe pagina 14, spunea: “Povestea anarhistilor, spusa de ei insisi; Parsons, Spies, Fielden, Schwab, Fischer, Lingg, Engel, Neebe. Singura poveste adevarata a oamenilor care sustin ca sunt condamnati la moarte pentru ca si-au exercitat dreptul la libera exprimare: Asocierea lor cu societati muncitoresti, socialiste si anarhiste, parerile lor despre scopurile si idealurile acestor organizatii, si cum se asteapta ei sa fie indeplinite; de aseamenea, legatura lor cu incidentul de la Haymarket Chicago. Fiecare om este autorul propriei povesti, care va aparea numai in “Cavalerii muncii” in urmatoarele 3 luni – o importanta publicatie muncitoreasca din Statele Unite, un ziar saptamanal de 16 pagini, continand cele mai noi stiri externe si locale, precum si povestiri si altele. Un ziar cooperativ detinut si controlat de membrii organizatiei “Cavalerii Muncii”, si distribuit in schimbul sumei modice de 1 dolar pe an. Adresati orice intrebare sau mesaj Editurii “Cavalerii Muncii”, strada Washington, nr. 163, Chicago, III”. Mai tarziu acestia impreuna cu ziarul “Alarm” au publicat autobiografiile oamenilor care au participat intalnirea de la Haymarket.
Albert Parsons, August Spies, Adolf Fischer si George Engel au fost spanzurati pe data de 11 Noimebrie 1887. Louis Lingg s-a sinucis in inchisoare. Autoritatile au dat trupurile acestora prietenilor lor pentru inmormantare, si s-a tinut cea mai mare procesiune funerara din istoria orasului Chicago. Se estimeaza ca intre 150 000 si 500 000 de persoane au urmat traseul cortegiului funerar al martirilor de la Haymarket. Un monument in cinstea oamenilor executati a fost dezvaluit pe 25 Iunie 1893 la cimitirul Waldheim din Chicago. Ceilalti 3, Oscar Neebe, Samuel Fielden si Micahel Scwab au fost achitati in 1893.
Pe data de 26 Iunie, 1893, guvernatorul statului Illinois, John Peter Altgeld, a facut public un mesaj de achitare, prin care spunea clar ca el nu ii decalra nevinovati pe acesti oameni deoarece au suferit destul, ci pentru ca ERAU NEVINOVATI, fiind victimele isteriei, unui juriu subiectiv si al unui judecator incorect. El a atras atentia asupra faptului ca nu s-au gasit dovezi care sa-I incrimineze pe acuzati deoarece statul “nu a descoperit niciodata cine a aruncat bomba care l-a omorat pe politist, si dovezile nu indica nici o legatura intre acuzati si cel care a aruncat-o”.
Nu este deloc surprinzator ca statul, patronii, si mass media vor sa ascunda adevarata istorie a zilei de 1Mai. In incercarea sa de a sterge istoria si importanta zilei de 1Mai, Statele Unite ale Americii au declarat ziua de 1 Mai “Ziua Legii”, si au dat muncitorilor “Ziua Muncii” in prima luni din septembrie – o sarabatoare lipsita de orice semnificatie istorica.
Totusi, in loc sa opreasca miscarile anarhiste si muncitoresti, evenimentele din 1886 si executarea anarhistilor din Chicago, reprezentantii miscarii pentru ziua de lucru de 8 ore, au mobilizat multe generatii de radicali.
Emma Goldman, o tanara imigranta la vremea aceea, a afirmat mai tarziu ca incidentul Haymarket a fost punctul de la care s-a nascut orientarea sa politica. In loc sa dispara, miscarea anarhista a devenit si mai puternica in urma a ceea ce s-a intamplat la Haymarket.
Ca muncitori, trebuie sa recunoastem si sa comemoram(nu sa sarbatorim!) ziua de 1 Mai, nu doar pentru importanta sa istorica, ci si ca fiind momentul de a ne organzia si a ne indrepta atentia asupra problemelor vitale pentru oamenii muncitori din prezent.
„Imaginaţi-vă o lume lipsită de religie. Fără atentate sinucigaşe, fără 11 septembrie sau 7 iulie, fără cruciade şi vânători de vrăjitoare, comploturi, războaie şi separatişti, fără războaie israeliano-palestiniene, masacre între sârbi, croaţi şi musulmani, persecuţii ale evreilor sau atacuri nord-irlandeze. Fără acei tele-evanghelişti cu costume strălucitoare şi coafuri bufante, care le spun oamenilor despre banii lor că «Dumnezeu vrea să daţi, până la suferinţă». Fără talibani care să arunce în aer statui antice, fără execuţii publice ale celor care proferează blasfemii şi fără femei biciuite pentru crima de a-şi fi arătat faţa… O lume tolerantă şi raţională, care să ia în calcul şi posibilitatea că Dumnezeu nu există — sub nicio formă şi pentru nicio religie“, scrie Richard Dawkins.
Ieri seara, peste 200 de persoane au protestat in fata spitalului ‘Maria Burghele’ din localitatea Buftea fata de decizia guvernului de inchidere a acestei unitati sanitare.
