Introducere în filosofia Anarhismului Social
“Dominaţia privată asupra lucrurilor este cea care condamnă milioanele de oameni la nimicnicie, cadavre vii, fără originalitate sau putere de iniţiativă, maşini umane din carne şi sânge, care aduna munţi de bogăţie pentru alţii şi plătesc pentru asta, cu o existenţă cenuşie, plictisitoare şi mizerabilă pentru ei înşişi.” – Emma Goldman
Anarhismul este o filosofie care se bazează pe respingerea poziţiilor oficiale şi absolute despre organizarea socială umană. Prin umare, există mai multe forme şi stiluri ale anarhismului. Fiecare formă a anarhismului vrea să elimine statul şi să facă din fiecare persoană propriul stăpân auto-guvernat. Anarhismul social este o regiune largă de gândire economică şi socială, care cuprinde mai multe stiluri diferite. Cuvântul “social” este ataşat la titlu, pentru că indică un ideal anti-stat, care vrea să înlocuiască lumea, cu o umanitate mai socială. Desfiinţarea guvernului nu va însemna că oamenii vor interacţiona mai puţin, că vor deveni deplin independenţi şi de sine stătători în absolut tot. Sfârşitul guvernanţilor şi conducătorilor va însemna că oamenii vor lucra împreună, formând organizaţii de cooperare pentru a satisface nevoile lor într-o manieră voluntară şi colectivă. Prin relaţiile mutuale şi reciproce, oamenii vor fi în măsură să ofere apărarea comunităţii, învăţământ gratuit, dezvoltarea ştiinţifică şi toate nevoile lor proprii. Instinctele noastre sociale şi de cooperare vor prelua toate responsabilităţile pe care statul a pretins să le furnizeze. Astfel, anarhismul social, include multe filosofii; atâta timp cât acestea pledează pentru răsturnarea guvernului, şi înlocuirea acestuia cu o organizaţie socială voluntară. Această etică de organizare şi cooperare tinde să vină cu ideea anti-capitalismului.
Anarho-Mutualismul sau “Anarhismul Mutualist”
“Cumpărătorul determină graniţele, se izolează şi spune: Acest lucru este al meu, fiecare cu el însuşi, fiecare pentru el. Iată, atunci, o bucată de teren pe care, de acum înainte, nimeni nu are dreptul să îşi pună piciorul, în afară de proprietarul şi prietenii săi; care beneficiază pe nimeni, în afară de proprietarul şi slujitorii lui. Lasa aceste vânzări să se multiplice şi în curând oamenii – care nu au fost nici în măsură şi nici dispuşi să vândă şi care au primit nimic din încasări – nu vor avea unde să se odihnească, nici un loc de adăpost, nici pământ să cultive. Aceştia vor muri de foame la uşa proprietarului, pe marginea proprietăţii care a fost dreptul lor din naştere; iar proprietarul, privindu-i cum mor, va exclama: Aşa, pieriţi, leneşi şi vagabonzi!” – P.J. Proudhon
Prima persoană care s-a numit “anarhist” a fost filosoful francez Pierre-Joseph Proudhon. Iar numai după câţiva ani, acesta a adoptat titlul de “federalist” în 1848. Cu toate acestea, filosofia lui Proudhon a Mutualismului încă beneficiază de un interes şi atenţie în cercurile economice alternative. Mutualismul ca o teorie economică – este noua forma, prin care Proudhon avea de gând să folosească pentru a înlocui funcţiile statului. Proprietatea privată era menţinută, şi era în întregime permis să deţineţi câte castele doriţi. Economia de piaţă, de asemenea, era păstrată liberă şi nereglementată. Dar, exista o restricţie mare plasată pe proprietate, iar industriile mari erau controlate direct de căre muncitori. Exista o bancă centrală, care stabiliea preţurile, astfel nici un producător nu putea exploata comercianţii sau muncitorii. De aici provine “Mutual” din Mutualism. Angajatorul nu mai putea să plătească muncitorii cu salarii de subzistenţă, întrucât moneda era controlată de către o bancă, care garantata relaţiile mutuale economice. Acesta este modul în care capitalismul şi proprietatea privată pot fi combătute: profitul este abolit, şi în timp ce oamenii pot intra liber în contracte, banca centrală stabileşte preţurile. Mutualismul era prima teorie a anarhismului social, pentru că a dezvoltat un plan prin care oamenii pot să trăiască fără guvern. Acesta a oferit o modalitate de a menţine avantajele societăţii civilizate, în timp ce trăiesc fără autoritate, dominaţie, sau exploatare. Dar încă există proprietari şi deposedaţi. Deciziile privind modul în care terenul este utilizat este în continuare dreptul proprietarului. Există cu siguranţă multe defecte cu Anarho-Mutualismul, şi acesta este motivul pentru care multe revoluţii anarhiste vor avea loc sub cadrul diferitelor drapele. Dar ideea şi forma Anarho-Mutualismului este esenţială pentru oricine ar vrea să înţeleagă cu adevărat anarhismul.
Anarho-Colectivismul sau “Anarhismul Colectivist”
“Sclavia îşi poate schimba forma şi numele – bază rămâne aceeaşi. Această bază este exprimată prin cuvintele: a fi un sclav este a fi forţat să lucrezi pentru alte persoane – a fi un stăpân care trăieşte din munca altor persoane. În antichitate ca şi astăzi în Asia şi Africa, sclavii au fost pur şi simplu numiţi sclavi. În Evul Mediu, au luat numele de “şerbi”, astăzi ei sunt numiţi salariaţi. Poziţia acestora din urmă este mult mai onorabilă şi mai puţin grea decât cea a sclavilor, dar ei sunt, totuşi, forţaţi de foame, precum şi de către instituţiile politice şi sociale, să menţină prin munca lor trândăvia absolută sau relativă a altora. În consecinţă, ei sunt sclavi. Iar în general, nici un stat, fie antic sau modern, a fost capabil vreodată, sau va fi capabil să abolească munca forţată a maselor, fie salariaţi sau sclavi, ca o bază principală şi absolut necesară a libertăţii şi a culturii clasei politice: cetăţenii.” – Mihail Bakunin
Tatăl Anarho-Colectivismului, Mihail Bakunin, l-a întâlnit pe Pierre-Joseph Proudhon, în Dresda, Germania, în 1844. Acolo, ei au schimbat idei politice, în timp ce Bakunin a devenit educat în economie. Aceşti doi anarhişti au avut, de asemenea, unele conversaţii provocatoare, cu o persoană a cărei nume este sinonim cu etatismul: Karl Marx. Atât Marx cât şi Bakunin au petrecut ani buni unul împotriva celuilalt în cadrul Internaţionalei I. Marx a răspuns la disidenţă: Bakunin şi adepţii săi fiind expulzaţi în 1872. Colectivismul are o abordare mai radicală a organizării economice decât mutualismul. În economia colectivistă, fiecare muncitor este, de asemenea, proprietarul şi managerul uneltelor sale. Unităţile de producţie sunt gestionate colectiv şi exploatate de către muncitorii din linia de asamblare, la fel cum şi minele sunt organizate şi reglementate prin minerii înşişi. Nu este suficientă o bancă centrală care garantează preţuri corecte şi un sfârşit al exploatării, aşa cum sugerează mutualismul, totul trebuie preluat. Muncitorii înşişi trebuie să fie în controlul industriilor şi a întreprinderilor. Aceasta este singura modalitate de a garanta că va fi suficient de lucru pentru toţi, că terenul este gestionat pentru interesul poporului, şi că nu mai poate exista sărăcie generată de monopol. Singura modalitate de a garanta independenţa economică este ca toţi să fie stăpânii propriilor unelte. În caz contrar, cei care posedă vor inchiria instrumentele lor altora, cu condiţia ca aceştia să poată extrage un profit – cu condiţia că sunt doar pentru inchiriere şi că proprietarul poate retrage proprietatea, atunci când “riscul” apare , trimiţând muncitorul în şomaj şi sărăcie. Independenţă reală, într-o civilizaţie extrem de socializată, înseamnă că toata lumea are acces egal la forţele noastre de producţie. Este singura modalitate de a preveni exploatarea sau dominaţia economică. James Guillaume a fost unul dintre primii ucenici ai lui Bakunin, contribuind, de asemenea, idei importante despre teoria colectivistă. În eseul său, Idei privind organizarea socială, publicat în 1876, acesta a scris, “… este evident că munca colectivă este impusă de natura însăşi a muncii şi deoarece instrumentele de muncă nu mai sunt sunt instrumente simple, individuale, ci maşini care trebuie să fie îngrijite de către mulţi muncitori, maşinile trebuie să fie, de asemenea, deţinute în mod colectiv…”
Anarho-Comunismul sau “Anarhismul Comunist”
“Revoluţia care vine poate face nici un serviciu mai mare pentru omenire decât a face sistemul de salarizare, în toate formele sale, o imposibilitate, şi să facă comunismul, care este negarea sclaviei salariale, singura soluţie posibilă.” – Piotr Kropotkin
Au existat întotdeauna forme comunale de organizare umană, revenind înapoi mii de ani, cum ar fi poporul esenian. Ideea comunismului provine de la Karl Marx, persoana care a creat fraza “fiecăruia după capacităţi, fiecăruia după nevoi.” Dar ideea lui Marx a vieţii comunale necesită un guvern dominant, coercitiv şi de sus în jos. Comunismul, în conformitate cu unele idei marxiste, ar putea fie realizat doar de către o autoritate de necontestat care reglementează fiecare aspect al societăţii. Unii dintre primii susţinători al Anarhismului-Comunist au fost admiratorii şi prietenii lui Bakunin din Internaţionala I. Astfel de persoane au inclus Errico Malatesta, Carlo Cafiero, Emilio Covelli, şi Andrea Costa. Figurile cele mai semnificative ale acestei tendinţe de gândire, includ Emma Goldman, precum şi Piotr Kropotkin, pentru contribuţiile sale în “The Conquest of Bread” şi “Fields, Factories and Workshops.” Spre deosebire de alte tipuri ale anarhismului, Anarho-Comunismul a fost motorul revoluţiilor care au eliminat guvernul. În Catalonia, ideile comunismului libertar s-au încercat pe o scară masivă. Anarho-Capitalismul şi anarho-individualismul se pot indentifica numai ca mişcări literare şi sociale . În care nu au putut să conducă oamenii în rasturnarea statului şi crearea anarhiei. Organizarea economică a modelului comunist este mult mai simplificată decât Colectivismul. În locul ca salariile să fie distribuite pentru contribuţie, fiecare are un drept egal la fiecare loc de muncă şi la producţiile sale. Produsele de muncii nu sunt deţinute direct de muncitor, ci de către comunitate. Argumentele împotriva unei asemenea teorii sugerează că acest lucru va duce la lipsa ambiţiei – că geniile ar alege mopul , deoarece era mai uşor decât dezvoltarea fizicii bazată pe calcule, şi oamenii ar putea decide să acumuleze sau să piardă produsele acestora. Unii anarhişti sociali o consideră destinaţia finală a omenirii, în timp ce alţi anarhişti sociali consideră că este o interpretarea nerealistă a naturii umane.
Anarho-Sindicalismul sau “Sindicalismul Anarhist”
… în conformitate cu punctul de vedere al sindicalistului, sindicatele sunt organizaţia unitară a muncii şi au ca scopul lor apărarea producătorilor în cadrul societăţii existente şi pentru pregătirea practică şi realizarea reconstrucţiei vieţii sociale în direcţia socialismului. Acestea au, prin urmare, un scop dublu: 1. Pentru a pune în aplicare cerinţele producătorilor, pentru apărarea şi ridicarea standardului lor de viaţă; 2. Pentru a familiariza muncitorii cu gestionarea tehnică a producţiei şi a vieţii economice în general, şi să-i pregătească pentru a lua organismul socio-economic în propriile mâini în conformitate cu principiile socialiste. ” – Rudolf Rocker
În cadrul idealurilor ale anarho-colectivismului şi anarho-comunismului, modele interesante sunt prezentate pentru a se ocupă cu nevoile sociale ale oamenilor în noua lume. Cu toate acestea, nu există nici o opinie reală unitară prin care se poate atinge astfel de lume. Unii anarhişti au adoptat revoluţia insurecţionară ca cel mai bun mijloc, organizând persoane înarmate pentru a răsturna capitalismul şi statul în mod violent. Astfel de gânditori includ Johann Most , susţinător al “propagandei prin fapte.” Kropotkin a fost mai optimist, crezând că oamenii ar forma spontan noua societate atunci când lumea veche a fost suferit o criză. Anarho-Sindicalismul a fost dezvoltat ca o metodă şi un instrument al revoluţiei. Potrivit filosofiei anarhiste, autoritatea este un rău inerent. Autoritatea economiei, clasei capitaliste, crează sărăcie şi obligă pe mulţi să lucreze pentru un salariu mizerabil. Dacă va fi o revoluţie, care creează o lume organizată de jos în sus, revoluţia în sine trebuie să demonstreze aceste caractere. Revoluţia noastră anarhistă trebuie să fie organizate de către oameni, cei care vor să fie îmbunătăţiţi prin abolirea capitalismului şi statului. Prin pregătirea muncitorilor pentru o grevă generală, care trage toată energia şi puterea din structura autorităţii, pregătim oamenii înşişi să răstoarne guvernul, statul şi privilegiul. Anarho-Sindicalismul nu este nici colectivist, nici comunist. Este o formă de rezistenţă împotriva statul şi capitalismului. Când nu mai există nici o regulă sau lege, va fi doar anarhie. Oamenii, organizaţi in sindicate şi federaţii de sindicate, vor fi într-o situaţie în care gestionarea societăţii poate începe imediat. Aceştia au posesia instrumentelor din industrie, iar oamenii sunt deja organizaţi în funcţie de profesia lor şi locul de muncă. Lumea nouă poate începe să producă şi hrănirea oamenilor fără a pierde ritmul. Iar reconstrucţia nouă a societăţii bazată pe socialism poate începe: consilii pot fi formate pentru planurile de drumuri, construcţia locuinţelor, unde să sape mine noi sau locuri pentru clădiri noi. Sindicalismul revoluţionar este ultima dezvoltarea majoră în anarhismul social. Acesta consideră că fiecare persoană este muncitor, din moment ce toată lumea trebuie să muncească pentru a trăi. Iar prin înţelegerea nevoile oamenilor, modul în care trăiesc şi să se bazeze unii pe alţii în comerţ şi muncă, putem dezvolta sistemul cel mai social – putem crea o lume care apără interesele şi progresele individului.
Similarităţi, Diferenţe
“Abolirea proprietăţii private asupra terenurilor, în materii prime şi instrumentele de muncă, astfel că nimeni nu va avea mijloacele de trai prin exploatarea muncii altora, şi că toată lumea, fiind asigurat de mijloace de a produce şi de a trăi, va fi cu adevărat independent şi în situaţia de a se uni în mod liber între ei pentru un obiectiv comun şi în funcţie de simpatiile lor personale. ” – Errico Malatesta
Toată filosofia anarhistă se dezvoltă cu individul având propriile interese şi scopurile – important pentru ei înşişi, într-un mod care nu poate ajunge întotdeauna la alte persoane. Dar în societatea umană, avem nevoie unii de alţii pentru a trăi, şi existenţa în afara acestui aranjament ar fi de nesuportat. Anarhismul social este o încercare de a crea o armonie între oameni, în care oricine poate beneficia în continuare de relaţia cu alţii – fără interesele cuiva să fie compromise sau ameninţate. Acest lucru a fost intenţia lui Pierre-Joseph Proudhon, în anarho-mutualismului, la fel cum a fost intenţia lui Rudolf Rocker în conturarea anarho-sindicalismului.
“La baza acestor viziuni ale lui Proudhon, Bakunin, Kropotkin a fost o etică comunalistă – mutualist în Proudhon, colectivist în Bakunin, şi comunist în Kropotkin – corespunzătoare unui sentiment de virtute şi angajament civic.” – Murray Bookchin
Text editat de IASR, creat de http://www.punkerslut.com
