O scurta cronologie a miscarii sindicale din Romania de la inceputurile ei pana in 1933 (II)

Pana in 1907, miscarea sindicala a crescut si diferite curente din interiorul ei au inceput sa se defineasca mai bine. Pentru a avea o imagine mai buna trebuie sa ne referim la cateva figuri importante:

-     Alecu Constantinescu (devine sindicalist revolutionar in urma unor experiente avute in Franta);

-     Stefan Gheorghiu (sindicalist revolutionar. Stefan Gheorghiu ramane imaginea emblematica a micarii sindicale. Moare la 34 de ani de tuberculoza, insa moartea i-a fost grabita de bataile primite de la politie);

-     Panait Istrati (sindicalist revolutionar);

-     Cristian Racovski (a publicat o brosura impotriva sindicalismului. Pe Racovski il putem defini doar ca fiind un politician abil);

-     IC Frimu (socialist);

-     Max Vexler si Leon Ghelerter (cu simpatii minime fata de anarhism si sindicalism).

Intre 29 iunie – 1 iulie 1906, la Galati are loc conferinta sindicatelor si cercurilor socialiste si este infiintata Comisia Generala a Sindicatelor din Romania – CGSR. Sunt infiintate primele uniuni sindicale pe ramuri: in 1907 – UGS a Chelnerilor din Romania; in 1908 – UGS a Lucratorilor din Lemn; UGS a Lucratorilor din Incaltaminte; in 1909 – UGS a Lucratorilor Metalurgisti; UGS a muncitorilor de la CFR.

Dintre acestea, unele uniuni isi vor edita ziarele proprii. De exemplu, UGS a muncitorilor de la CFR va edita ziarul “Muncitorul cailor ferate”.

Dupa inabusirea in sange a rascoalei taraneasti din 1907, in care 11.000 de tarani sunt ucisi de armata romana, iar alti 11.000 sunt arestati, statul incearca sa isi consolideze autoritatea. Astfel, la 20 decembrie 1909 este emisa “legea Orleanu” sau “legea scelerata”. Prin aceasta lege este interzis dreptul la asociere si dreptul la greva al tuturor functionarilor si muncitorilor salariati ai statului. De asemenea, legea nu ingaduia existenta contractului colectiv de munca. Scopul legii era suprimarea asociatiilor profesionale.

Extras din “legea Orleanu” din 20 decembrie 1909:

Art.1 Interzicerea dreptului de sindicalizare pentru toti salariatii statului;

Art.2 Interzicerea dreptului la greva pentru aceeasi categorie, precum si pedepsirea instigatorilor.

Reactia muncitorilor nu a intarziat sa apara. La 19 decembrie 1909 este organizat un miting de protest in Bucuresti iar la 11 ianuarie 1910, CGSR organizeaza o greva generala.

In august 1916 activitatea sindicala a clasei muncitoare este interzisa ca urmare a intrarii Romaniei in razboi. In mai 1917, peste 800 de muncitori de la atelierele CFR Grivita inceteaza lucrul. Bucurestiul este sub ocupatie germana. La 1 septembrie 1918, muncitorii tipografi din Iasi deschid drumul revendicarilor pentru ziua de munca de 8 ore iar revendicarile lor sunt incununate de success.

Primii care reiau activitatea sindicala in Bucuresti sunt muncitorii CFR-isti. Acestia trec rapid la organizarea de actiuni revendicative. Astfel, la 18 noiembrie, la consfatuirea lucratorilor de la atelierele CFR, comitetul sindicatului CFR-istilor din Bucuresti decide reinceperea activitatii pe baza statutelor vechi ale organizatiei, acestea fiind in opinia sindicalistilor, singurele care corespundeau principiilor sindicalismului.

Gazetele profesionale isi reiau tirajul. Sunt scoase de sub tipar: “Minerul”; “Sfatul lucratorilor in lemn si mobila”; “Munca grafica”; “Cefersitul din Ardeal”; “Buletinul sindicatului lucratorilor si lucratoarelor din Bucuresti”; “Unirea grafica”; “Gazeta functionarilor din comert si industrie”; “Gutemberg”; “Arbeiter Zeitung” (Ziarul Muncii).

In interiorul miscarii apar mai multe curente:

- reformistii. Acestia sunt cei care doresc ca sindicatele sa ramana organizatii deschise pentru toti muncitorii, indiferent de orientarea lor politica si sa lupte pentru imbunatatirea vietii economice imediate a muncitorilor: marirea salariilor, reducerea orelor de lucru, etc.;

- sindicalistii revolutionari, care considera ca nu doar imbunatatirea imediata a conditiei muncitorilor e importanta. Organizatia sindicala trebuie sa acorde de asemenea, importanta educatiei si sa se concentreze pe lupta pentru transformarea societatii;

- un al treilea curent, care de fapt se desprinde de miscarea sindicala, considera ca revolutia va fi infaptuita de o minoritate constienta, o avangarda si nu de catre masele largi de muncitori si tarani. Cei are sustineau aceasta pozitie dadeau exemplul revolutiei bolsevice din 1917.

La 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea si „Minerva” declara greva cerand conditii mai bune de munca (salarii marite, ziua de munca de 8 ore, etc.). Revendicarile nu le sunt satisfacute iar pe 13 decembrie 1918, aproape 600 de tipografi din Bucuresti inceteaza lucrul si se indreapta spre Ministerul Industriei si Comertului insotind o delegatie desemnata sa le prezinte o serie de revendicari. In Piata Teatrului National, muncitorii sunt intampinati cu focuri de arma de catre ofiterii si soldatii regimentului 9 vanatori de munte, politie si jandarmerie, care erau postati strategic, din timp, pe strada Campineanu. Zeci de muncitori sunt ucisi sau raniti in Piata Teatrului National doar pentru ca cerusera paine si dreptate sociala.

Omul politic Ion Gh. Dica, care era membru al guvernului liberal in 1918, arata ca politia “a arestat pe toti fruntasii miscarii si i-a batut atat de crunt, incat unul dintre socialistii mai de vaza, Frimu, a murit peste cateva zile de pe urma ranilor dobandite”. IC Frimu moare la 6 februarie 1919, ca urmare a regimului de exterminare la care fusese supus. Alecu Constantinescu este la randul lui arestat si batut de politie.

La 18 martie 1919, muncitorii de la trei uzine din Lupeni inceteaza lucrul, revendicand marirea ratiilor de alimente, imbracaminte, etc. Sindicalistii trimit un delegat pentru a duce tratative iar acesta primeste garantii privind satisfacerea revendicarilor. Muncitorii reiau munca, insa directiunea refuza sa le satisfaca revendicarile. Curand greva reizbucneste si cuprinde majoritatea intreprinderilor din zona Petrila si Petrosani si in scurt timp toata Valea Jiului.

Intre 25 mai – 16 iunie 1919, are loc greva CFR-istilor de la atelierele CFR din Bucuresti. Altii CFR-isti se alatura grevei, la Ploiesti, Campina, Pitesti, Craiova, Turnu Severin, Timisoara, Constanta, Buzau, Braila, Galati, Pascani, Iasi. Aceasta actiune reuseste sa stranga in lupta peste 20.000 de muncitori si reprezinta prima greva generala de proportii din Romania. CFR-isti obtin sporuri salaraiale, indemnizatii anuale pentru locuinte si ziua de lucru de 8 ore.

Nu peste mult timp, pe 2 iulie 1919, este organizata o alta greva de proportii de catre petrolistii din Valea Prahovei. Aceasta greva a durat 7 saptamani, pana pe 17 august. In aceasta actiune au participat 25.000 de muncitori.

Constantin Popovici, secretar al Comisiei Generale al Uniunii Sindicatelor din Romania, afirma: “Orele de lucru au scazut, intreprinderile mari lucreaza 8 ore pe zi. Marele vis sperat sau necrezut altadata e realizat. Salariile s-au urcat, demnitatea omeneasca a inceput sa fie respectata. Muncitorimea sta azi pe un nivel de educatie mai ridicat si cunoaste valoarea muncii si a capatat incredere in sine.”

Miscarea continua sa creasca si la 23 martie 1919, este constituita Uniunea muncitorilor mineri si topitori din Ardeal si Banat. 29 de delegati ai unui numar de 21.500 de mineri organizati in 12 sindicate se intrunesc la Conferinta Minerilor si pun bazele Uniunii sindicale a muncitorilor mineri. La sfarsitul anului 1919, Uniunea numara 31 de sindicate si peste 23.000 de membri, iar in august 1920 aceasta cuprindea un numar de 52 de sindicate si aproximativ 35.000 de membri. Organul de presa al Uniunii – “Minierul”, ia fiinta la 15 iulie 1919.

La 21 octombrie 1920 se declanseaza o greva generala, in urma careia sindicatele sunt desfiintate sub motivul ca greva ar fi fost de sorginte bolsevica. Miscarea sindicala numara atunci 200.000 de membri. La doar un an de la acest eveniment, “legea Trancu”, repune sindicatele in legalitate si defineste sindicatul ca o asociatie ce grupeaza minim 10 persoane ce apartin aceleiasi profesii, unei profesii similare sau conexe si care are scopul de a studia si organiza apararea intereselor profesionale fara a urmari distributia de beneficii.

Anul 1920 sta sub semnul prudentei: Ministerul de Interne creeaza sindicate galbene si tot in 1920 este infiintat in Romania, pentru prima oara, un Minister al Muncii si Ocrotirii Sociale, iar ministrul desemnat – Grigore Trancu, initiaza legea pentru reglementarea conflictelor colective de munca, contestata de muncitori. Acestia protesteaza la 12 august impotriva ei si impotriva ministrului. Grigore Trancu consemna ca in lunile martie – aprilie 1920, numai in Bucuresti erau 50 – 60 de greve pe zi. In octombrie 1920, 400.000 de salariati din industrie si transporturi declanseaza o greva generala.

In anul 1921 este elaborata legea sindicatelor. Prin aceasta guvernul incerca sa preia controlul asupra miscarii.

In anul 1929 are loc greva de la Lupeni. Retinem din Raportul prezentat în Congresul Confederatiei Generale a Muncii din Romania, in 1931:

„Capitolul acesta trebuie inscris in istoria clasei muncitoare din Romania ca o noua pagina, scrisa de astadata de guvernul democratiei national – taraniste cu sangele muncitorilor mineri de la Lupeni. Sunt cunoscute imprejurarile in care prefectul judetului Hunedoara, Rozvany, om de a lui Vaida, ajutat de agentii provocatori Munteanu si Buciumeanu, au provocat macelul mai dinainte pregatit, in contra muncitorilor de la Lupeni organizati în sindicatele noastre. Se spera astfel ca pe ruinele sindicatelor existente si peste cadavrele conducatorilor nostri din Valea Jiului, sa inceapa opera initiata de oamenii lui Vaida: infiintarea de sindicate national – taraniste.

In dimineata zilei de 6 august 1929, crima s-a produs.Oamenii regimului au dus la moartea prin impuscare si atac de baioneta a 23 de muncitori. O multime altii au fost raniti si ramasi infirmi pentru toata viata. Jertfele bravilor muncitori de pe Valea Jiului, jertfa care a îndoliat sufletele tuturor muncitorilor din intreaga tara, nu i-a infricosat.Ei n-au dezarmat moraliceste [...] Mai amintim ca in urma crimei, in loc ca vinovatii sa-si primeasca pedeapsa, procesul s-a tot amanat si nici pana azi dezbaterile n-au fost fixate… guvernul a aparat in mod cinic persoanele implicate, dovada a faptului ca anumiti oameni ai regimului, nu erau straini de cele puse la cale”.

Cativa ani mai tarziu, guvernul avea sa repete scenariul. Greva muncitorilor de la atelierele Grivita, din 1933, a fost cauzata de efectele crizei economice. “Curbele de sacrificiu“ au fost resimtite in special de muncitorii CFR-isti si petrolisti. La 20 ianuarie, muncitorii au fost anuntat ca plata salariilor se va face numai dupa ce lucratorii vor prezenta dovada achitarii impozitelor pe ultimii trei ani. O alta masura care a alimentat tensiunea a fost concedierea temporara a muncitorilor de la atelierele de vagoane. In dimineata zilei de 2 februarie, muncitorii opresc lucrul si o delegatie a acestora prezinta Ministrul Comunicatiilor, Eduard Mirto, o lista cu revendicarile lor: acordarea “alocatiei de scumpete“; cresterea salariilor cu 40% si recunoasterea “comitetelor de fabrica“. Se anunta ca o parte din revendicarile salariatilor au fost acceptate. Delegaţia se intoarce la cei 8.000 de grevisti de la Ateliere. La ora 23:00, greva inceteaza. In noaptea de 10 spre 11 februarie au loc arestari iar o delegatie a muncitorilor cere eliberarea celor arestati. Este refuzata cu brutalitate iar in noaptea de 14 spre 15 februarie mai are loc un val de arestari. La 15 februarie muncitorii declara greva si ocupa fabrica iar armata instaleaza mitraliere in pozitie de tragere. La 6 dimineata se da semnalul de atac. Sunt omorati 4 muncitori iar 40 sunt raniti grav. Armata aresteaza 2.000 de muncitori.

In 1933, in Romania existau sindicate revolutionare – Consiliul General al Sindicatelor Unitare; sindicate afiliate la internationala de la Amsterdam (social – democrata) – Confederatia Generala a Muncii; sindicate independente – Consiliul General al Sindicatelor Independente si sindicate nationale – galbene.

Cele mai importante greve din perioada 1919 – 1933:

Iulie – august 1919  – greva muncitorilor petrolisti;

1920 – Prima greva generala;

1925 – Greva muncitorilor forestieri din Valea Muresului;

1926 – Greva muncitorilor de la Resita;

1929 – Greva muncitorilor de la Lupeni;

1933 – Greva muncitorilor de la uzinele Lemaitre Bucuresti;

1933 – Greva de la fabrica “Saturn” din ianuarie, la Bucuresti. Aceasta e prima greva cu ocuparea fabricii de catre muncitori;

1933 – Grevele muncitorilor CFR-isti si petrolisti care au culminat in lunile ianuarie si februarie.

O scurta cronologie a miscarii sindicale din Romania de la inceputurile ei pana in 1933

Primele asociatii muncitoresti din Romania au fost societati de ajutor reciproc. Prima asociatie de acest gen este infiintata in 1846 la Brasov, de lucratorii tipografi. In 1857 este infiintata “Asociatia de ajutor reciproc a minerilor” iar in 1872 se pun bazele “Asociatiei tuturor lucratorilor din Romania”, care isi propune sa uneasca prin solidaritate pe toti muncitorii din Romania. In 1879 tipografii infiinteaza “Societatea Generala a lucratorilor tipografi din Romania: Desteptarea”, constituita exclusiv din muncitori, care in 1881 va pune in discutie introducerea unui contract de munca care sa fie impus tuturor patronilor din ramura respectiva.

In statutele acestor organizatii profesionale era prevazut “sa se stabileasca fratie si solidaritate intre lucratori, sa se lupte pentru imbunatatirea starii morale si materiale a acestora”.

Urmatorii ani sunt marcati de greve si proteste ale muncitorilor: in luna iulie 1884, are loc greva a 1.200 de carutasi din portul Braila; in lunile iulie si decembrie 1887 se desfasoara greva muncitorilor CFR-isti din Bucuresti, iar in anul 1888, in februarie are loc greva a 300 de CFR-isti din Galati. Tot in 1888, in luna iulie, are loc greva tipografilor. In 1890 se sarbatoreste ziua de 1 mai pentru prima oara in Romania. De 1 mai, muncitorii manifestau pentru: vot universal; dezvoltarea solidaritatii internationale a muncitorilor; repaus duminical; micsorarea impozitelor; incetarea bataii in armata; salariu minim; legiferarea protectiei muncii; introducerea impozitului progresiv.

In aceasta perioada se dezvolta presa muncitoreasca, socialista si anarhista: “Tipograful roman” (1865);  “Lucratorul roman” (1872) “Uvrierul” (1872); “Viitorul” (aproximativ pe la 1880); “Scoala noua” (aproximativ pe la 1880); “Revolta” (aproximativ pe la 1880); “Gazeta rosie” (aproximativ pe la 1880); “Revista rosie” (aproximativ pe la 1880); “Razvratirea” (aproximativ pe la 1880); “Analele Tipografice” (1869); “Lampa“ (1886) – ziar anarhist.

In ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, in Romania se dezvolta o ampla miscare sindicala care cuprinde lucratorii industriali si tot atunci sunt puse bazele organizarii sindicale a lucratorilor CFR, din minerit, ale mecanicilor, metalurgistilor, lacatusilor, etc. Intre 1846 – 1892 sunt infiintate 207 organizatii profesionale, iar intre 1893 – 1898 sunt infiintate 233. Domina un sindicalism de breasla, existand pericolul ca muncitorii sa inceapa sa concureze intre ei in detrimentul miscarii si asta sa fie in avantajul patronilor. In 1896 pentru a preintampina acest lucru va fi infiintata “Uniunea Sindicatelor Breslelor” pentru a centraliza organizatiile sindicale muncitoresti. I.C. Frimu este ales presedinte al “Uniunii Sindicatelor Breslelor” in 1898. Din aceasta uniune fac parte sindicate muncitoresti din Bucuresti, Galati, Craiova, etc. Linia uniunii este inspirata dupa principiile formulate in programul social-democratilor. Pe de o parte, “Uniunea Sindicatelor Breslelor” a reusit sa dea un program comun de lupta, pe de alta parte, centralizarea a facut din sindicate organizatii mai putin democratice. Scriitorul Panait Istrati (care a fost secretar al Sindicatului muncitorilor din portul Brailei) era adeseori deranjat de interventiile celor “de la centru”.

Ziarul “Lumea Noua” arata printr-un articol din iulie 1887, ca uniunea cuprindea 17 organizatii sindicale. In 1899, numarul organizatiilor crescuse la 20. De asemenea, intre 1893 – 1899 au fost inregistrate 140 de activitati greviste. Intrunirile grevistilor aveau loc in cluburile muncitoresti sau ale sindicatelor.

Militanti de stanga importanti: Ioan C. Frimu, Alecu Constantinescu (anarho-sindicalist), Stefan Gheorghiu (militant devotat, a fost exclus din miscarea muncitoreasca pentru deviationism: sindicalism revolutionar), Cristian Racovski, Max Vexler, Leon Ghelerter, Ion Sion.

Miscarea muncitoreasca incepe sa creasca si mai mult la inceputul secolului XX. Dupa 1900, datorita activitatii desfasurate de cercul socialist “Romania Muncitoare” (care apare la sfarsitul anului 1901), mestesugarii din orasele mari si muncitorii din porturi (Galati, Braila) incep sa se organizeze in sindicate. Publicatia “Romania Muncitoare” era dominata de social-democrati, insa aici publicau si anarho-sindicalistii. Colaboratorii acestui ziar se aflau permanent in atentia autoritatilor, din motive usor de inteles: agitatia facuta de acest cerc in randul clasei muncitoare era subversiva.

La congresele muncitoresti din anii 1904 si 1911, meseriasii si salariatii industriali decid infiintarea unei miscari sindicale prin care interesele lor profesionale sa fie aparate in lupta impotriva patronilor. In 1905, la 18 iunie este infiintat sindicatul tamplarilor, primul sindicat din Romania, care avea 15 – 20 de membri. La scurt timp de la aparitia acestuia este infiintat si un sindicat al cizmarilor si croitorilor. Doar un an mai tarziu, la congresul socialistilor din 12 – 18 august 1906, sunt numarate 30 de sindicate cu 4.466 membri iar in 1907 va fi raportat un numar de 55 de sindicate cu 8.470 de membri.

Alte date: in iulie 1906, Sidicatul lucratorilor de incaltaminte din Bucuresti numara 480 de membri; Sindicatul CFR Bucuresti numara peste 1.000 de membri iar Sindicatul muncitorilor de la Santierul Naval Turnu Severin avea 500 de aderenti.

Aceste organizatii sindicale aveau o activitate intensa. Astfel, intre 1900 – 1904 au avut loc 119 greve; in 1905 au avut loc 112 greve iar in 1906 au fost 340 de greve. Dintre cele mai importante greve, amintim: in 1906, in luna aprilie – greva celor 6.000 de muncitori cizmari din Bucuresti; in lunile mai, iunie – greva celor 1.000 de muncitori tamplari din Bucuresti, iar in lunile august si septembrie – greva celor 7.000 de mineri din Valea Jiului.

Cele mai importante greve din perioada 1853 – 1906:

1853 – Greva pantofarilor din Sibiu: prima greva semnalata pe teritoriul Romaniei;

1868 – Greva muncitorilor din Portul Braila;

1888 – Greva muncitorilor de la atelierele CFR Bucuresti;

1904 – Greva generala a muncitorilor feroviari din Transilvania;

1906 – Greva minerilor din Valea Jiului;

(va urma)

Greva lucratorilor petrolieri din Janaozen, Kazahstan

Cel putin 70 de morti si 700 de raniti. Se trage in continuare in oameni.

Incepand cu data de 17 Mai a acestui an cateva sute de angajati ai companiei  petroliere KarajanbasMunai din orasul Aktau si ai filialei UzenMunaiGaz din oraselul Janaozen, ambele din provincia Mangîstau  stau, sud-vestul Kazahstanului au intrat in greva cerand revizuirea grilei de salarizare si conditii decente la locul de munca. Au urmat atacuri din partea conducerii si autoritatilor, intimidari ale liderilor de sindicat, dosare penale fabricate si rafueili propriu zise – oameni batuti, amenintati, si chiar omorati. In data de 20 august  2011 a fost rapita si omorata fiica unuia dintre sindicalisti – K. Karabalaev http://socialistworld.ru/materialy/mir/czentralnaya-aziya/kazaxstan/terror-protiv-bastuyushhix-rabochix.  Apoi, un grup de lucratori a intrat in greva foamei cerand autoritatilor centrale sa intervina in conflict, fara rezultate insa. Mai mult, incepand cu luna august cel putin 400-500 de grevisti au fost concediati, iar avocata lor – Natalia Socolova, a fost condamnata la 6 ani de inchisoare, legiuitorii interpretand activitatea sa de protest ca “instigare la dezordine si declansare a dezbinarii sociale” http://rus.azattyq.org/content/natalya_sokolova_oil_workers_lawyer_verdict/24290171.html  Procesul i-a fost intentat la cererea directorului general al companiei, chinezul  Yuan Mu. Din decembrie 2007 KarajanbasMunai ii are ca actionari majoritari pe CITIC Group,  o companie de investii de stat din China si compania kazaha de stat KazMunaiGaz.

Dupa concedierile masive si condamnarea avocatei Socolova, protestele au capatat amploare in aceasta toamna mai ales la Janaozen. Lucratorilor concediati li s-ar alaturat alte cateva sute de fosti colegi concediati, lucratori de la alte firme, dar si simpli oraseni. In ultimele 3 luni piata publica din centrul orasului a fost mai tot timpul ocupata de protestatari, acestia formuland urmatoarele revendicari (adresate in parte conducerii companiei si guvernului) :
- eliberarea avocatei Nataliei Socolova, recunoasterea grevei din ultimele luni ca si legala, reangajarea  fara exceptie a tuturor grevistilor concediati, retragerea acuzatiilor aduse de tribunale activistilor sindicali si lucratorilor;

- conditii mai bune de viata si munca, cresterea salariilor si a pensiilor si aplicarea coeficientilor de crestere nu doar celor din ramura petroliera, ci tuturor lucratorilor din regiunea Mangîstau;

- sanctionarea si concedierea, in urma unei anchete independente, a functionarilor si angajatorilor ale caror actiuni au dus la declansarea dezbinarilor sociale, dezordinilor, umilintelor, persecutiilor pe cale legala si interlopa, agresiunii fizice si omorarii lucratorilor sau membrilor familiilor lor;

- nationalizarea intreprinderilor din sectorul exploatarii de resurse naturale (adica reintoarcerea lor in proprietatea statului sub controlul lucratorilor): avem nevoie acum de sindicate independente si de partide politice create de noi insine, care sa ne apere pe noi si nu pe milionarii si angajatorii de astazi.
http://www.socialismkz.info/news/2011-12-14-188
Protestele s-au desfasurat pasnic si fara incidente pana vineri 16 decembrie, ziua nationala a Kazahstanului, marcand cei 20 de ani de independenta. Peste 3000 de oameni se adunasera la protestul lucratorilor in piata din centrul orasului, in apropierea scenei amenajate de autoritati cu ocazia sarbatorii. La un moment dat un microbuz UAZ al politiei a trecut de cateva ori printre oameni incercand sa-i disperseze si, cum s-a dovedit ulterior, sa-i provoace la actiuni violente. Indignati, lucratorii au atacat microbozul, rasturnandu-l si dandu-i foc. Apoi au atacat patrulele de politisti, au devastat scena din piata, au dat foc cortului amplasat de primarie cu ocazia sarbatorii, cladirilor administratiei locale, sediului companiei UzenMunaiGaz si unui hotel central. Intre timp, politistii si brigazile de interventie speciala (inclusiv din armata, flota militara) trimise din alte regiuni si din capitala au deschis focul asupra protestatarilor neinarmati, omorand cateva zeci si ranind alte cateva sute de oameni. In urma ciocnilor violente din piata, grupuri de lucratori alaturi de tineri oraseni au reusit sa preia o parte din armele politistilor prezenti la miting si sa se organizeze pentru a riposta alaturi de alti oameni care detineau arme de vanatoare. Astfel, la marginea orasului schimburile de focuri intre civili si militari au continuat toata noaptea. Sambata dimineata, potrivit lucratorilor, bilantul era de cel putin 70 de morti si 700 de raniti (incluzand trecatori neimplicati in proteste) si cateva zeci de raniti de partea politistilor.  Autoritatile au raportat insa un numar de 10-11 decedati, de altfel date preluate si de majoritatea mass mediei internationale.     Potrivit activistilor sindicali si multiplelor relatari de la fata locului, actul de intimidare al politiei ce a declansat macelul nu a fost deloc unul spontan sau contextual, tinand cont de deschiderea imediata a focului si de mobilizarea masiva exemplara in mai putin de 24 de ore a fortelor armate din toata tara in regiunea Mangîstau: tactica microbuzului UAZ care intra in multime nu este decat o provocare care sa ofere prilejul reprimarii violente si defintive a unei miscari pasnice incomode de mai bine de jumatate de an. De altfel, in mediile centrale, protestarii au si aparut in aceeasi zi ca ‘huligani’, ‘teroristi’ , ‘elemente destabilizatoare’ ce au in spate forte din afara si alte ipostaze similare.

Reprimarea brutala a demonstratiei de ieri este pe cale sa produca insa, contrar asteptarilor puterii locale si capitalului chinez ce a prins radacini in zona, cea mai puternica miscare sociala din cei 20 de ani de existenta ai Kazastanului. In dupa amiaza zilei de 16 decembrie, mii de oameni din Aktau si satele din apropierea Janaozen au iesit pe strazi blocand drumuri, 2 cai ferate, pichetand si atacand cladiri administrative si mijloace de transport public.  In aceeasi zi a fost declarata si Greva Generala in regiune -  lucratorii tuturor companiilor petroliere din Mangîstau si-au intrerupt activitatea (pe durate diferite), cerand retragerea neconditionata a armatei de pe strazile  Janaozen-ului.

Protestele vor continua si astazi 18 decembrie in toata regiunea. Oamenii sunt hotarati sa ramana in greva, desi armata ramane pe strazi, presa centrala acopera foarte sumar evenimentele, accesul la internet este limitat de catre autoritati, reteaua de telefonie mobila nefunctionala, o parte a orasului Janaozen a ramas fara curent electric, iar presedintele Nazarbaev a instituit ieri stare de urgenta in toata tara, pana la inceputul lui ianuarie 2012. Sambata dimineata fortele de ordine au fost suplimentate cu un detasament al trupelor speciale OMON din Belarus, aterizat de curand in Kazahstan.
Pe langa actiuni de solidaritate, petitii, scrisori catre reprezentantele diplomatice,  lucratorii cazahi si familiile lor au nevoie si de sprijin financiar pentru asistenta medicala de urgenta, alimente, asistenta legala, etc. Acestea sunt conturile deschise pentru ei -
Conturi pe WebMoney:
in USD: Z148927428888 in EURO: E100491771448
Contul Yandex— 41001521634137
Numarul contului bancar:  67619600 0128518694  – Сбербанк (Sberbank)

REFERINTE -
Mare parte din informatii sunt preluate de pe :
http://www.socialistworld.ru/materialy/mir/czentralnaya-aziya/kazaxstan/v-zhanaozene-nachalis-massovyie-besporyadki   si  http://www.socialismkz.info  (ambele in continua actualizare) , dar si http://avtonom.org/news/vosstanie-neftyanikov-v-kazakhstane
Au aparut pe youtube si catevea filmari de la fata locului, de sambata 17 decembrie – http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Jo5jkZm6NZA#!  ,
de vineri 16 decembrie si noaptea spre sambata : http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QipuMCU1QzI#! http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=zkd34HzgpGQ
Reportaje in engleza si franceza : http://www.aljazeera.com/news/asia/2011/12/20111216142138298156.html http://juralib.noblogs.org/2011/12/17/emeute-douvriers-au-kazakhstan-70-tues-la-greve-generale-commence

Sursa: Indymedia Romania

Situațiunea socială a Ardealului și ideia Federațiunii – de Gr. Munteanu (1883)

Articolul semnat de Gr. Munteanu, Situațiunea socială a Ardealului și ideia Federațiunii,  a apărut în revista Dacia viitoare (nr. 11, 1883, pp. 167 – 168), o publicație editată de studenții români la Paris și apoi la Bruxelles.

Autorul identifică statul cu tirania, ierarhia care dezumanizează și corupția  și face distincția dintre stat si popor (societate), argumentând ca acestea au interese opuse. Modelul de organizare propus în locul aparatului de stat este cel al federațiilor autonome, conduse după principiile libertății și egalității, model inspirat din teoria mutualistă a lui Proudhon.

Fiind pentru emanciparea populațiunii române din Dacia suntem în acelaș timp contra statului daco-român. Dorind din inimă și lucrînd toată vieața noastră pentru emanciparea fraților noștri, ceia ce nu voim și ceia ce nu înțelegem este statul, noi, propovăduitorii ai revoltei și independenței.

Statul este o ficțiune și în acelaș timp cea mai rea și cea mai proastă tiranie, dacă se poate grada astă nenorocire. În numele ficțiunii, a rațiunii de stat, se organizează suferința; în numele statului un imbecil sau mii stăpânesc. Interesele statului sunt contrare intereselor popoarelor; statul presupune ca concepțiuni a priori corupțiunea, armata, recompensele, birul.

Astăzi când netrebuința stăpânilor e arătată, desființarea acestei ficțiuni e o cestiune de timp. Neapărat că spiritul de reacțiune ține încă in loc progresul și șarlatanii îl încătușează; evenimentele însă ne anunță că lucrarea de desființare e începută.

Când cu proclamarea regatului la  noi, un deputat protestând contra lui invocă tradițiunile republicilor din evul mediu a Vrancei, Dornei și Tigheciului. Le invoca serios? Acele republice erau mici state, boerii sau banate, organisate dupe modelul republicilor aristocratice italiene. Să scăpăm de rigat spre a scăpăta în feudalitate nu e tocmai o fericire și nu aceasta e dorința noastră cari nu ne oglindim in trecut și voim o formă noue în care individul liber, comuna liberă, fie care colectivitate națională liberă în credințile și speranțile ei, să trăească, de ar fi un pumn de oameni ca Arnăuții și Muntenegrenii sau o Polonie întreagă. Precum în organismul animal fie care celulă e pe deplin independentă astfel voim să fie și în organismul social. Concepțiunea aceasta, anarchistă, nu e definită de Aristot și prin urmare scandalisează multe inteligențe delicate, ea e aspru combătută de socialiștii statiști cari ar voi să transforme societatea într’o ierarchie de mandarini, de administratori și de administrați. Ei sunt antipodul nostru cari credem că rolul statului e de a strica pe ori ce pune mâna și servesce ca disolvant nenorocit în societățile moderne. – Eată de ce dorind emanciparea economică, voim federațiunea între provințiile românesci. – Ca corolariu a federațiunei voim guvernarea fie-căruia prin sine însușii cum ii va plăcea. Ordinul social, ca și cel economic, ar resulta din combinarea intereselor tuturor. Federațiunea, garantând și necontopind libertatea individuală și libertatea națională e forma cea mai ridicată a asociațiunii, ne apărat presupuind inegalitatea socială și economică delăturată, căci altfel n’ar fi o federațiune ci o cârdășie a câtor-va esploatatori. –

Istoria ocupata!

Redau mai jos manifestul studentilor de la facultatile de istorie, litere si sociologie care au initiat ocuparea Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti, incepand de joi 24 noiembrie:

Update:

Dezbaterea continua azi la ora 16.00, 26 noiembrie 2011.
Lista actualizata (in lucru!) a revendicarilor studentilor:

• Educatia trebuie sa reprezinte principala prioritate a statului. Cerem respectarea Pactului National pentru educatie, unde se specifica acordarea a minimum 6% din PIB pentru educatie si a minimum 1% pentru cercetare.
• Cerem alegerea reprezentantilor studentilor pe o perioada de 1 an si 6 luni, cu o perioada de campanie electorala de 2 saptamani iar votul sa se desfasoare in decurs de o saptamana pe toata durata programului zilnic de curs.
• Dorim participarea studentilor la sedintele Consiliului Facultatii si ale Senatului Universitatii, precum si accesul la programele cu subiectele ce urmeaza a fi dezbatute si la stenogramele sedintelor.
• Vrem reformarea programelor universitare (60% din trunchiul canonic impus de senat, restul de 40%, la alegerea studentului, format din cursuri teoretice sau cu aplicabilitate practica).
• Cerem introducerea admiterii pe baza de examen (proiect, proba practica,etc) pentru toate cele trei forme de invatamant (zi, frecventa redusa, invatamant la distanta).
• Cerem obligativitatea evaluarii profesorilor de catre studenti. Rezultatele acestor evaluari trebuie sa fie publice.
• Universitatea apartine tuturor. Oricine trebuie sa poata participa la evenimentele si cursurile universitatii, nu doar studentii.
• Cerem ca accesul studentilor in Universitate noaptea sa fie permis pe baza de legitimatie sau carnet de student.
• Cerem ca Biblioteca Centrala Universitara sa fie deschisa pe timpul noptii.
• Vrem ca Universitatea sa nu reprezinte un spatiu de discriminare, opresiune, umilire. Trebuie sa se poata problematiza, discuta si descuraja aceste atitudini. Dorim acces la un proces real de rezolvare a acestor probleme, care sa acorde demnitate si protectie partilor implicate.
• Studentii si cadrele didactice sunt parteneri egali in procesul educational.
• Solicitam autoritatilor competente sa cerceteze masurile abuzive luate impotriva persoanelor care au dorit sa participe la dezbaterea publica „Universitatea si rolul ei civic” din data de 24 noiembrie 2011.

Update:

TEXT FINAL dupa 100 de 0re.

Timp de 100 de ore amfiteatrul Vasile Pârvan, Facultatea de Istorie, București a fost locul privilegiat al dezbaterii.  În jur de 500 de persoane, studenți, profesori și membri ai societății civile au dovedit că se pot depăși non-acțiunea, pasivitatea și logica beneficiului imediat și individual.

Problema aici nu s-a pus sub forma a ceea ce obținem dacă acționăm, ci ce se întâmplă dacă nu acționăm. Non-acțiunea este în sine un mesaj: legitimează practicile abuzive, ineficiente și non-etice din societate.

Solidaritatea, participarea și identificarea de soluții au fost principiile de bază ale dezbaterii.

100 de ore de ISTORIA SE OCUPĂ ȘI SE DEZBATE s-au încheiat.

Continuă UNIVERSITATEA SE OCUPĂ ȘI SE DEZBATE.

REVENDICĂRI

PROBLEMELE SISTEMULUI

• Educația trebuie să reprezinte o prioritate a statului. Cerem respectarea Pactului Național pentru Educație din 2008, unde se specifică acordarea a minimum 6% din PIB pentru educație și a minimum 1% pentru cercetare.
• Vrem reformarea programelor universitare (50% din trunchiul canonic impus de senat, restul de 50%, la alegerea studentului, format din cursuri  teoretice sau cu aplicabilitate practică).
• Dorim participarea studenților la ședințele Consiliului Facultății si ale Senatului Universității, precum și accesul la programele cu subiectele ce urmează a fi dezbătute și la stenogramele ședintelor.
• Cerem introducerea admiterii pe bază de examen (proiect, probă practică etc.) pentru toate cele trei forme de învățământ (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță).
• Cerem adoptarea imediată a Statutului Studentului prin ordinul Ministrului Educației.
• Universitatea aparține tuturor. Oricine trebuie să poată participa la evenimentele și cursurile Universității, nu doar studenții.
• Vrem ca Universitatea să nu reprezinte un spațiu de discriminare, opresiune, umilire. Trebuie să se poată problematiza, discuta și descuraja aceste atitudini. Dorim acces la un proces real de rezolvare a acestor probleme, care să acorde demnitate și protecție părtilor implicate.
• Studenții și cadrele didactice sunt parteneri egali în procesul educațional.
• Cerem obligativitatea evaluării profesorilor de către studenți. Rezultatele acestor evaluări trebuie să fie publice și să fie luate în considerare.
• Cerem ca accesul studenților în Universitate noaptea să fie permis pe bază de legitimație sau carnet de student.
• Cerem ca Biblioteca Centrală Universitară să fie deschisă pe timpul nopții.
• Cerem alegerea reprezentanților studenților pe o perioadă de 1 an, cu o perioadă de campanie electorală de 2 săptămâni iar votul să se desfășoare în decurs de o săptămână pe toată durata programului zilnic de curs, și concomitent în toate universitățile din țară.
• Solicităm autorităților competente să cerceteze măsurile abuzive luate împotriva persoanelor care au dorit să participe la dezbaterea publică „Universitatea și rolul ei civic” din data de 24 noiembrie 2011.

CONDIȚIA SOCIALĂ A STUDENTULUI

Cerem statului mărirea subvenției fondului de burse. Actuala suma alocată fiecărui individ ca bursa este insuficientă pentru a avea un trai decent. Considerăm inacceptabilă această umilința sistematică aplicată studenților.

CONDIȚIA SOCIALĂ A PROFESORULUI

Statutul actual al profesorului este sub demnitatea umană ce poate fi acceptată. Mai mult, remunerația este inacceptabilă, contribuind la scăderea drastică a calității educației.

ARGUMENT

Universitatea trebuie să fie un loc fundamental al dezbaterii. Un spațiu al gândirii critice asupra conceptelor, obiectivelor şi metodelor prezentului.

Factorii de decizie îi încorsetează în prezent discursul şi practicile, înregimentând-o în pofida discursului oficial despre autonomia universitară.

Universitatea a devenit un spaţiu steril, deposedat de idei, convingeri şi idealuri, al cărui unic rost astăzi este de a produce indivizi cu diplomă.

Cunoașterea și accesul la educaţie sunt drepturi inalienabile ale tuturor cetăţenilor. Orice formă de monopol asupra acestora este inacceptabilă, la fel ca și orice formă de mercantilizare a învățământului.

Denunțăm cultura obedienței promovată în școala autohtonă!

Revendicăm autonomia cunoașterii! Dezvoltarea personală, formarea intelectuală, cercetarea și dezvoltarea spiritului critic sunt bunuri comune care nu pot fi înstrăinate de către sfera intereselor private.

Revendicăm Universitatea! Vrem ca rolul Universității să fie cel de a reflecta asupra societății în ansamblu, și nu doar de a răspunde problemelor formulate de piață. Avem nevoie de un spaţiu deschis de dialog şi coeziune socială.

Revendicăm Universitatea pentru că vrem să-i redăm vocaţia iniţială de spaţiu dinamic al efervescenţei ideilor, capabil să analizeze critic prezentul în căutarea unor soluţii mai bune pentru viitor.

Recomandare IASR: “Panait Istrati – Pseudonime” de Ion Ursulescu

Inainte de a fi scriitor, Panait Istrati a fost ziarist si militant pentru dreptate sociala. Scriitorul brailean, care si-a dedicat intreaga viata prieteniei, a activat la Braila ca secretar al Sindicatului muncitorilor din portul Brailei si a scris in numeroase publicatii care apartineau miscarii muncitoresti. Dintre acestea amintim: “Romania Muncitoare”; “Tribuna Transporturilor”; “Dimineata”; “Adevarul”; “Viata Sociala”; “Lumea Noua”, etc.

Putem pune incercarile, venite din toate partile, de a minimiza importanta operei lui (calomnia, omisiunea, uitarea programatica), pe activitatea sa de sindicalist si mai tarziu pe rolul pe care si l-a insusit in condamnarea abuzurilor staliniste? Succesul pe care l-a obtinut in Franta ca scriitor, i-a fost refuzat in Romania, desi Istrati marturisea ca el se considera in primul rand un scriitor de limba romana. Atunci ca si azi, opera lui ramane insuficient explorata: cati romani stiu, de exemplu, ca Panait Istrati se numara printre cei 100 de autori recomandati de Ministerul Educatiei din Turcia? Cel care avea sa devina “una din marile constiinte literare ale epocii lui; una din marile constiinte europene ale timpului sau”¹ a fost acoperit de o uitare ostila si asta pentru ca Istrati nu a fost niciodata un personaj comod si nu a slujit nicio ideologia ci doar libertatea din care si-a facut un cult.

Ion Ursulescu aduna in “Panait Istrati – Pseudonime” mai multe articole ale scriitorului brailean, preluate din presa sindicalista si socialista a vremii. Aceasta colectie de articole ofera o imagine mai putin cunoscuta a lui Istrati. Prin intermediul lor avem acces catre un Istrati dedicat luptei pentru justitie sociala.

Ion Ursulescu – “Panait Istrati – Pseudonime”, Editura Istros, Braila, 2002

______________________________

1 Mircea Iorgulescu – “Celalalt Istrati”, Editura Polirom, Bucuresti, 2004, p. 19

102 ani de la asasinarea lui Francisco Ferrer

Nascut in 1859, in Allela, un mic oras aflat in apropierea Barcelonei, Francisco Ferrer a fost un anarhist cunoscut in Europa si America pentru viziunile sale radicale in privinta educatiei.

Ferrer a fost de tanar implicat in miscarea anti-monarhista in Spania. Din aceasta cauza, pentru a scapa de autoritati, a fost nevoit in 1885 sa isi gaseasca adapost la Paris unde a lucrat ca pedagog. El considera ca rolul educatiei este sa incurajeze si sa dezvolte setea naturala de cunostere pe care o au copiii. El vedea atat in Biserica cat si in Stat, institutii cu o agenda publica asupra educatiei, o agenda care are ca scop reproducerea raporturilor de putere, inhibarea setei de cunostere si transformarea personalitatii, astfel incat oamenii sa devina docili si inregimentati. Exemple de practici pe care le da pedagogul spaniol in acest sens, se refera la examene si la invatatrea pe de rost, la practica recompensei si a pedepselor, metode despre care sustinea ca sunt opusul a ceea ce ar trebui sa insemne educatia. Alternativa propusa de el la acest sistem, viza discutia cu elevii si egalitatea dintre elevi si invatatori.

Daca Ferrer s-ar fi multumit doar sa scrie carti despre educatie, el nu ar fi intrat in vizorul autoritatilor. In schimb, acesta, intors in Barcelona, in 1900 pune bazele primei ‘Escuela Moderna’ (Scoala Moderna). Principiul asezat la baza acestei scoli era educatia democratica. Astazi, multe dintre ideile lui Ferrer sunt acceptate ca fiind necesare promovarii unei bune educatii – “stima de sine” sau “respectarea copilului ca individ”, fiind notiuni la care se face referire in orice carte de pedagogie.

In urmatorii ani, apar in Barcelona mai multe scoli inspirate de modeulul propus de Ferrer, iar pedagogul spaniol infiinteaza si o scoala pentru profesori unde erau deprinse metode de predare. In acest timp, scrie mai multe manuale scolare care prezinta lumii invatamantul dintr-o cu totul alta perspectiva decat cea dorita de clasele conducatoare.

In toti acesti ani de activitate, miscarea anarhista din Spania creste din ce in ce mai puternica iar activitatile anarhistilor sunt reprimate puternic. In 1909, autoritatile gasesc pretextul de a actiona, dupa ce o greva din Barcelona se transforma intr-o revolta si Ferrer este arestat. Este impusa legea martiala iar Ferrer este acuzat de tradare si gasit vinovat desi nicio dovada nu insotea aceasta acuzatie.

Francisco Ferrer este executat pe 13 octombrie, iar atentia lumii se indreapta catre Spania. Multe Scoli Moderne sunt infiintate urmand principiile primei Scoli Moderne iar viziunea lui Ferrer asupra educatiei este imbratisata de catre tot mai multi pedagogi din intreaga lume.

Scriitorul si sindicalistul brailean, Panait Istrati scria despre disparitia pedagogului anarhist*: “Dar tocmai prin faptul ca, cu mijloacele sale stiintifice legale, smulgea multimile din ghearele calugarilor papistasi atotputernici si sugrumatori de libertati care vedeau ca le fuge terenul de sub picioare in fata uimitoarei repeziciuni cu care se inmulteau scolile, tocmai din aceasta cauza ii purtau ura si cautau sa-l piara…”

___________________

* Articolul lui Panait Istrati despre Francisco Ferrer, a aparut in “Calendarul Muncei“, nr. 20 pe anul 1910, pp. 68-72. Citatul este preluat din “Panait Istrati – Pseudonime” de Ion Ursulescu, Editura Istros, Braila, 2002, p. 55.  

Plaza Centers nu isi plateste angajatii

Sectia poloneza a Asociatiei Internationale a Muncitorilor, Uniunea Sindicalistilor din Polonia, a atras atentia prin cateva articole in legatura cu faptul ca muncitorii de pe santierul Torum Plaza din Polonia, nu si-au primit integral salariile sau nu au primit niciun salariu in ultimele 3 luni.

Compania Plaza Centers foloseste mai multe firme contractoare si subcontractoare (Karmar; Dynamic-Metal; F-Tech) care sustin ca nu au nicio vina in legatura cu intarzierea salariilor.

In urma semnalarii acestor nereguli, presa din Polonia a incercat sa investigheze acest caz, insa companiile subcontactoare refuza sa ofere orice informatie. Compania Plaza Centers, aflata in topul piramidei, adopta aceasi tactica, refuzand sa clarifice situatia la solicitarea mas-mediei din Polonia.

In Polonia, Plaza Centers are o reputatie destul de proasta dupa ce anul trecut, 4 oameni au murit in timpul construirii unui mall in orasul Suwalki. Din acest motiv firmele folosite la construirea mallurilor sunt banuite ca adesea, in incercarea de reducere a costurilor, scurteaza termenele limita cu consecinte tragice pentru muncitori.

Uniunea Sindicalistilor din Polonia avertizeaza muncitorii din Serbia si Romania, tari in care Plaza planuieste sa construiasca mai multe malluri, ca ar putea sa fie tratati in acelasi fel in care sunt tratati si muncitorii polonezi.

Recent, Plaza Centers a anuntat publicul polonez printr-un comunicat de presa ca salariile muncitorilor angajati ai firmelor contractoare si subcontractoare au fost platite, lucru dezmintit, insa, de angajatii de pe santierele acestor companii, precum si de o declaratie contradictorie facuta de firma subcontractoare F-Tech, in “Gazeta Pomorska”.

Plaza Centers si-a suspendat aparent activitatea in Romania dupa ce a inceput mai multe proiecte care nu au fost duse la sfarsit. O declaratie facuta in luna februarie de directorul de marketing si dezvoltare al Plaza Centers, contrazice insa acest lucru: “Am investit 100 milioane euro in Casa Radio. Este o ineptie ca am putea sa plecam de pe piata”, a declarat Hanan Schreider pentru DailyBusiness.ro

Putem banui ca aceasta companie nu dispune de suficienti bani pentru a-si finaliza proiectele incepute, insa nici nu vrea sa le abandoneze din cauza investitiilor mari facute pana in prezent si in schimb, prefera sa nu isi plateasca angajatii.

Avertizam toti muncitorii care ar putea in viitor sa lucreze la constructia mallurilor in Romania si care vor risca sa nu fie platiti, asa cum li s-a intamplat si muncitorilor polonezi. Acestia trebuie sa stie ca, potrivit datelor Ministerului de Finante, compania nu a mai raportat active imobilizate incepand cu 2008.

Proiectele Plaza Centers in Romania pentru anul 2012 si 2013:

Timisoara – 2012

Slatina – 2012

Hunedoara – 2012

Targu-Mures – 2012

Constanta – 2012

Iasi – 2013

Panait Musoiu

Panait Musoiu (18 noiembrie 1864, Roman – 16 noiembrie 1944, Bucuresti) a fost un autor de volume de popularizare a stiintei si filosofiei si traducator de lucrari filosofice.

I. Viata si munca

Autodidact, educatia sa formala fiind limitata la absolovirea gimnaziului (1875 – 1881), Panait Musoiu are sansa de a urma cursurile la distanta ale Universitatii din Bruxelles intre 1892 – 1893.

In 1889, fondeaza editura “Biblioteca Revista Ideei” cu scopul de a “emancipa publicul”.

In 1900 fondeaza “Revista Ideei”, un jurnal in care incearca sa promoveze un “socialism integral”, o reconciliere a socialismului cu anarhismul, aducand argumentul ca ambele doctrine critica ordinea sociala si se concentreaza asupra unei schimbari a individului. Musoiu promoveaza de asemenea, o combinatie intre metode legale si revolutionare.

De-a lungul vietii a fost foarte activ ca publicist, contribuind cu articole culturale, politice sau cu analize filosofice (“Portretul lui d’Alembert”; “Libertate si determinism” – in “Miscarea sociala”, 1897; “Substratul substratului patologic”; “Psihologia violentei”; “Politica meliorista”; “Reformism si revolutionarism”; “Fizica si metafizica sociala” – in “Revista Ideei”, 1900 – 1910).

In 1924 este invitat sa se alature Societatii scriitorilor, activitatea sa de publicist si editor fiind larg recunoscuta.

II. Ideile

Fiind un sustinator al dimensiunii culturale si educationale a socialismului, Panait Musoiu este adeptul unui rationalism materialist, opus dogmatismului. Modelul de a ajunge la cunostere este cel propus de Descartes: pentru a intelege societatea este necesara observatia iar pentru a evita absolutizarea ideilor este nevoie de un contact permanent cu aceasta. Acestui demers, Musoiu ii adauga metoda experimentala. Toate acestea trebuie sa fie sustinute de evolutia stiintei, de cunostere, tehnica dar si de etica. Astfel, ideile iluministe si socialiste dupa Musoiu, se opun atat fortei cu care sunt impuse institutiile moderne, cat si propagandei oficiale.

Musoiu sugereaza ca traditiile etice, distincte de cele socialiste, pot de asemenea, contribui la imbunatatirea capacitatii umane de a judeca liber si de a intelege lumea si propria existenta.

III. Panait Musoiu in atentia autoritatilor

Exista cateva note informative ale agentilor de politie ai statului despre activitatea lui Panait Musoiu si despre influenta exercitata de “Revista Ideei”. Redau mai jos cateva fragmente dintr-o nota informativa din anul 1907, preluata din “Dezvaluiri: (fata necunoscuta a istoriei Romaniei) memoria istoriei: culegere de documente originale din fondurile: Serviciului Special de Informatii, Directia Sigurantei Generale, Directia Generala a Politiei, Corpul Detectivilor, Casa Regala: inedit”, volumul III, Mircea Valcu – Mehedinti – Bucuresti; Editura Mircea Valcu-Mehedinti, 2008, pg. 37, 38:

7/1. Referat: 22 Aug. 1907. Influenta exercitata de publicatiunea anarchista “Revista Ideei” (F.D.P.S.G. – DOSAR 81/1905)

Daca din punctul de vedere al colaboratorilor si diriguitorului revistei, difuzarea ei in numar cat mai ridicat si in clasele sociale cele mai impestritate, poate fi un fapt imbucurator, – din punct de vedere insa al linistei interne a Statului, precum si al ordinei stabilite, imprejurarea aceasta prin pericolul ce prezinta, ar trebui sa dea de gandit celor in drept.
In urma unei anchete ce am intreprins-o cu cea mai mare discretiune, m-am putut usor convinge, ca opera de propaganda a ideilor libertare, savarsita de conducatorii “Revistei Ideei” e mult mai intinsa si efectele ei mult mai dezastroase, de cat mi-asi fi putut-o inchipui in primul moment. Am gasit colaboratori (unii sub forma de traducatori ai operilor teoreticianilor anarchisti) apartinand celor mai diverse categorii sociale; acestia au cautat sa redea in romaneste, ceea ce li s’a parut ca coraspunde mai bine conceptiunei ce si-au format-o /…/ si formeaza un simptom ingrijitor /ingrijorator –n.n/ al vremurilor de acum, e faptul, ca tocmai acei, care prin situatia lor in mecanizmul Statului, sunt obligati sa fie straja neclintita a institutiunilor existente, – lasand ca evolutia singura sa savarseasca marea opera de regenerare, tocmai ei bruscheaza aceasta evolutie, – erijandu-se in avanmergatorii vremii „ce trebuie sa curete prin foc si sabie rugina groasa a institutiilor moderne”. Kropotkin.
Am constatat prin colaboratori si mai ales prin sustinatorii revistei, sub forma de “contribuiri voluntare” si “abonamente” preoti, profesori, invatatori, C.F.R.-isti, functionari administrativi de diverse categorii etc. “Revista Ideei” fiind lectura lor predilecta, e indiscutabil ca dansa coraspunde starei lor de spirit [...]

Rezolutie: 22 Aug 1907. La dosarul lui P. Musoiu /ss/

http://www.revistaideei.tk/

In spirit de solidaritate cu angajatii de la GDS Manufacturing Services Arad

Initiativa Anarho-Sindicalista din Romania va demara o campanie internationala pentru sustinerea grevistilor de la GDS MS, Arad. Un prim pas in acest sens consta in publicarea unor articole in mai multe limbi pentru a face cunoscuta situatia angajatilor aradeni.
Puteti trimite un email (aici: e.vendramini@gds.com) sefilor de la GDS MS Arad dupa modelul celui trimis de noi:

Catre,

GDS Manufacturing Services Arad, Romania.

In atentia d-nei. Eveljn Vendramini.

Luand la cunostinta de conditiile de munca, de salariile extrem de mici
ale angajatilor GDS Manufacturing Services, precum si de refuzul
conducerii companiei de a incepe negocierile colective pe care sindicatul
Nemira le solicita inca din luna martie, Initiativa Anarho-Sindicalista
din Romania solicita sefilor de la GDS Manufacturing Services:

- sa isi trateze angajatii corect si sa nu faca presiuni asupra grevistilor;
- sa satisfaca imediat toate revendicarile sindicalistilor.

Destul cu sclavia salariala de la GDS Manufacturing Services Arad!
Initiativa Anarho-Sindicalista din Romania sustine muncitorii grevisti
care lupta pentru conditii de lucru decente si un salariu mai bun.

Cu salutari anarho-sindicaliste,

Secretariatul IASR