Dumnezeu şi Statul de Mihail Bakunin (ediţie 1918)

Dumnezeu şi Statul de Mihail Bakunin. Cu o prefaţă de Carlo Cafiero şi Élisée Reclus. În Romîneşte de P.Muşoiu. Biblioteca “Revista Ideei”. Anul 1918. Click pe poză pentru vizualizare/download.

Priveşte înainte cu mânie – Remus Mărgineanu

“Priveşte înainte cu mânie”,este un film românesc în regia lui Remus Mărgineanu. Acţiunea filmului are loc în România de după decembrie 1989.Un santier naval de pe malul Dunării, în “perioada de tranziţie”, nesigură şi tulbure care debusolează, răstoarnă scara valorilor, nu fără a lasa în urmă nenumarate victime. Muncitor apreciat, fost dizident care, pe vremea lui Ceauşescu, a plătit cu ani de puşcărie pentru nemulţumirea manifestată,Fane ajunge şomer, tocmai din pricina celor demascaţi de momentul de sinceritate al “revoluţiei”. Elanul lui sindicalist se transformă într-o armă împotriva sa şi a familiei sale, solidaritatea muncitorilor realizându-se în funcţie de avantajele sau presiunile de ordin individual. Spiritul de revolta al copiilor se metamorfozeaza, iar în spirit aventurier, aceştia ajunga să intre în afaceri dubioase.

Astfel Vali, fiica lui Fane, se prostituează, pentru a-şi putea plăti studiile universitare, şi Viorel, cel mai mare dintre băieţi, ajunge la închisoare. Dar, îndeosebi destinul lui Nelu, mezinul familiei, se constituie într-un avertisment în privinţa caracterului imprevizibil al viitorului: Nelu cade şi el in plasa câştigurilor facile, neînţelegând trecerea brusca de la efervescenţa momentului “revoluţiei” (la care a participat ca un mic erou) la mânia, ura, degringolada al căror martor a devenit în toate împrejurările vieţii de zi cu zi.

Click pentru a viziona: Priveste inainte cu manie

Sursa :Spaţiul DIY Craiova

Capitalismul face viaţa mai bună?

Student: Mi-am dat seama că sistemul nostru economic are o mulţime de probleme, sistemul salarial nu e în regulă, inegalitatea e cea mai mare, e cea mai mare prăpastie între bogaţi şi săraci, dar sistemul se menţine pentru că nivelul de trai în America e mai bun decât în trecut. Poate fi asta o justificare pentru că încă avem capitalism, pentru că, din punctul meu de vedere, capitalismul a triumfat…

Noam Chomsky: Nu, nu a triumfat. Nu cred că lucrurile stau aşa. Şi în societăţile sclavagiste era un nivel de trai care creştea. Sclavii o duceau mai bine la începutul secolul 19, decât cu 100 de ani în urmă. Poate fi ăsta un argument pentru a justifica sclavia? E un argument îngrozitor. Orice sistem… Ai putea justifica aşa şi stalinismul. În Uniunea Sovietica a existat o creştere economică foarte substanţială. Până în 1989, URSS făcea parte din ţările în curs de dezvoltare, nu făcea parte din lumea a treia. Acum s-a întors în lumea a treia din cauza reformelor capitaliste pe care le-a aplicat. În 10 ani, reformele capitaliste i-au aruncat înapoi în lumea a treia din care ieşiseră.

Dar dacă vrei să vorbeşti strict în termeni economici, aveau creştere economică rezonabilă. Şi exact acest lucru îi necăjea pe liderii occidentali. Dacă te uiţi în arhive şi citeşti documentele, până în anii 1970, când a existat o încetinire (economică), veţi vedea că cea mai mare problemă a liderilor occidentali era că Uniunea Sovietică putea fi privită ca un model de modernizare economică rapidă, pe parcursul unei singure generaţii. Iar aşa ceva putea provoca tot felul de probleme nu doar în ţările din lumea a treia, ci şi în interiorul ţărilor bogate. Liderilor occidentali nu le păsa de agresiunea asupra ruşilor, nu păsa nimănui de sistemul de teroare a lui Stalin. De fapt, Truman îl admira pe Stalin, pentru că ar fi fost „un om cinstit”.

Liderii occidentali nu dădeau doi bani pe ce li se întâmpla oamenilor în Rusia. Şi Churchill îi lua mereu apărarea lui Stalin în şedinţele de guvern, spunea că e „un mare om de stat”. Stalin putea ucide câţi oameni dorea – era irelevant pentru liderii din Occident.

Problema lor nu era nici că URSS ar fi atacat pe cineva. Se temeau de faptul că URSS avea creştere economică, ceea ce, mai ales, asupra lumii a treia avea un impact impresionant.

La fel, şi în cazul Cubei. Documentele privind relaţia administraţiei Kennedy cu Cuba abia au fost desecretizate şi sunt foarte interesante. E foarte interesant să vezi cum au ascuns faptele, cum le-au cenzurat. Doar un exemplu pentru a înţelege: (în 1996) are loc acest incident la Orgnizaţia Mondială a Comerţului. Uniunea Europeană a acuzat Statele Unite că au încălcat acordul OMC (prin impunerea sancţiunilor economice asupra Cubei) prin acordul Helms-Burton. Statele Unite s-au trezit izolate, singurele voturi în favoarea SUA au fost din partea Israelului — ceea ce e de la sine înţeles, e ca şi cum ai spune că Ucraina susţinea Rusia în timpul URSS — şi Uzbekistan, nu se ştie din ce motiv. Uzbekistan şi Israel sunt singurele ţări care au votat în favoarea SUA, întreaga Uniune Europeană a votat împotriva lor. Iar SUA au părăsit OMC, au părăsit dezbaterile şi au reproşat Uniunii Europene că nu are dreptul să se amestece în treburile ei interne pentru că America e şeful lumii. Dar motivele pe care le-au oferit sunt interesante. Ei au spus că aceasta ar fi fost politica SUA faţă de Cuba şi că datează – au minţit aici – din timpul administraţiei Kennedy, că am avut 3 decenii când în mod constant Washingtonul a încercat să dărâme guvernul de la Havana, iar Uniunea Europeană nu are nici un drept să ne pună în discuţie politica noastră externă. Aşa s-a exprimat Stuart Eizenstat, oficialul guvernului american la OMC.

Nu a reacţionat nimeni la declaraţia sa. E interesant, cumva e un fapt dat că am avea dreptul să înlăturăm guverne străine când avem chef şi că oricine ni se opune ar comite un abuz. Dar a existat o cricită interesantă, venită din partea lui Arthur Schlesinger. El a trimis o scrisoare deschisă care a fost publicată de New York Times în care îi amintea prietenului său Stuart Eizenstat că a înţeles greşit politica admnistraţiei Kennedy în priviţa Cubei. Acesta politică era bazată – şi acum citez din scrisoarea lui – pe „problemele pe care le provoca Fidel Castro în emisferă şi pe conexiunea sovietică. Dar, cum au rămas în trecut, au devenit un anacronism.”

Interviu “Colectivul Mujeres Libres” din Aljarafe

“Nimeni nu ne va scoate din criză, noi trebuie să luăm iniţiativa”

Colectivul “Mujeres Libres” din San Juan de Aljarafe, Sevilla, luptă pentru crearea unei alternative economice bazate pe autogestiune şi angajare colectivă. În acest scop, au pus în mişcare proiecte care încep să îşi arate roadele: ocuparea unor parcele de teren dedicate agriculturii autogestionate şi crearea unui consiliu a cărui obiectiv este de a înfiinţa mici cooperative pentru auto-angajare.

Redacţia: Cum a apărut colectivul Mujeres Libres din Aljarafe?

Mujeres Libres: La jumătatea boom-ului imobiliar din 2008, în San Juan nu mai era spaţiu pentru construcţii şi s-au decis să distrugă case istorice pentru a construi altele noi. O tovarăşă de la CNT ne-a informat şi în acea confruntare am devenit vecine şi prietene. Atunci când primarul orașului a pornit zvonul că un sindicat anarhist înşeală vecinii, ne-am întâlnit cu tovarăşa, i-am spus că acesta spune că suntem terorişti şi astfel am înţeles că anarhismul nu e terorism. Credeam că multă lume nu se alătura CNT-ului fiindcă le este teamă, mai ales femeilor, aşadar am decis să creăm o asociaţie care să ducă la capăt o practică de pedagogie anarhistă, iar pe parcurs, să atragem populaţia spre sindicatul nostru.

R: Unul din proiectele în curs de desfăşurare în prezent sunt grădinile autogestionate. Cum a apărut ideea?

M: Ideea a avut-o o tovarăşă bolnavă de cancer, Toni. A decedat, iar noi am pus proiectul în practică în memoria ei. Obiectivul este practica pedagogiei libertare referitor la metodele de producţie şi consum. A preda anarhismul, rezolvând prin propriile puteri aceleaşi problemele cu care ne vom confrunta când facem revoluţia. Ştiaţi că în Andaluzia, Sindicatul Andaluz Muncitoresc (SAT) face ocupări şi sunt imediat evacuaţi, iar în cazul nostru asta nu se întâmplă. Noi am fost de părere că, dacă vrem să facem pedagogie, nu puteam ocupa un spaţiu din care să ne evacueze, aşadar a trebuit să fie un loc din care proprietarul pierde mai mult decât noi cu acţiunea de evacuare, iar în acest caz administraţia locală are de pierdut fiindcă în localităţile mici le este teamă să nu piardă voturi.

R: Cum a decurs procesul de ocupare a pământului?

M: Am urmărit să adunăm mai multe persoane, pentru a avea putere şi abia apoi să ocupăm o parcelă. Astfel, am decis să distribuim  profesorilor un anunţ pe care aceştia să-l înmâne copiilor la şcoală, fiindcă aceastea se citesc mai des decât pancardele şi posterele de pe stradă. Atfel, am reuşit să reunim 80 de colaboratori pentru 50 de parcele. Primarul a vrut să intre în contact cu noi şi să ne ofere şanţurile de pe marginea drumului, dar noi i-am spus că vom ridica grădinile lângă râu. Ni l-au trimis pe consilierul de finanţe şi pe arhitectul municipal care ne-au spus că e imposibil, fiindcă dacă primăria ar urbaniza locul acesta ar primi un milion de euro pe zi. Între timp, se fac presiuni asupra tovarăşei de la CNT, spunându-i ca interesele ca angajată pentru primărie sunt în contradicţie cu interesele ca secretară a Mujeres Libres şi trebuie să abandoneze grădinile dacă doreşte să-şi menţină postul de muncă, deşi ea a negat. Pe de altă parte, au încercat să pună obstacole cerându-ne aceeaşi documentaţie ca pentru un Plan Parţial (plan urbanistic detaliat). În ciuda acestora, am decis să începem munca pe parcelă şi am  pregătit tot ceea ce ne-au cerut cu ajutorul unor vecini. Acum avem distribuite şi semănate 53 de parcele, 10 pentru tragere la sorţi şi 40 de persoane pe lista de aşteptare. Intenţia noastră e să reunim încă 50 de persoane care doresc să muncească şi să continuăm să ocupăm pămânul, din moment ce nu am încetat şi nu văd că se va opri.

Totul se decide în  adunare, învăţăm cum va funcţiona societatea pe care atât de mult o dorim şi suntem de acord să ducem asta pe piaţa muncii, cu adunări pentru muncă autogestionată şi colectivă .

R: Această “Adunare pentru Muncă Autogestionată şi Colectivă” e un alt proiect pe care îl susţineţi? Ne puteţi spuneţi în ce constă şi cum funcţionează?

MJ: Am numit-o “Adunare pentru Muncă Autogestionată şi Colectivă” şi nu adunarea şomerilor, fiindcă ne mobilizăm pentru a scoate populaţia din criză. Avem două manifestaţii luna asta, împotriva firmelor care ne-au primit şi împotriva fabricii de orez Herbas, fiindcă e o multinaţională care doar ne contaminează poporul. Vrem ca marile firme să înapoieze parte din ce au furat prin formula legală de investiţii în fond nerambursabil. Vrem să presionăm insituţiile municipale ca după 40 de ani de guvernare să îşi asume figura legală şi să ofere spaţii Iniţiativelor Locale de Muncă. Totodată, vrem să redeschidem piaţa tradiţională pentru a se pune în mişcare diferite afaceri, ca de exemplu un atelier de reparare a îmbrăcămintei sau o brutărie. Dorim să predăm din nou autogestiunea în mijloacele de producţie, pentru asta am început din ianuarie programul de formare ce explica conceptul cooperativelor. Suntem în jur de 70 de persoane în proiect. Putem conta pe echipa de ingineri care ne-au ajutat la proiectul grădinilor, pe economişti în şomaj, pe zidari şi instalatori, cameriste şi tot felul de persoane şomere şi pe ici, pe colo, un arhitect, un profesor. Avem capitalul uman în stare să ridice lumea, după cum spunea Durruti. Ne lipsesc resurse financiare şi spaţii de desfăşurare, pentru care ne aflăm în negocieri în spiritul acţiunii directe. De la primărie ni s-au făcut câteva promisiuni, dar primarul le îndeplineşte doar când vine televiziunea şi de multe ori nici atunci, fiindcă terenul grădinilor înca nu ne aparţine.

R: Consideraţi că, pentru că sunteţi femei, e mai dificil să creaţi astfel de proiecte? Aţi întâmpinat probleme din această cauză?

MJ: În mediul nostru încă sunt multe femei supuse sclaviei de a pregăti masa, de a spăla copii, care nici nu se gândesc că ar fi şi de datoria bărbatului. Ne eliberăm în fiecare zi, dar noi am pornit la drum cu aceste două lupte în paralel, pentru ca soţii, camarazii şi fraţii noştri să procedeze la fel. După cum se poate vedea pe blogul nostru, suntem mame şi bunici, majoritatea casnice. Femei care dorim să fim libere şi învăţăm să fim anarhiste.

R: În opinia voastră, sunt necesare proiectele ca cele pe care le desfăşuraţi? Puteţi fi un model de urmat?

MJ: Toţi ce implicaţi în proiect credem că nimeni nu ne va chema pentru a ne oferi de muncă. Trebuie să ne descurcăm prin propriile puteri şi să o facem mai bine, iar asta se poate face doar prin iniţiativă, prin federaţii. O federaţie de cooperative unde toţi să fim proprietarii mijloacelor de producţie.

R: Aceste proiecte pot fi o metodă prin care persoanele se pot apropia de anarhism? Care e experienţa voastră în acest aspect faţă de lumea care vă înconjoară?

MJ: După părerea noastră, singura alternativă faţă de sistemul prezent trece prin o autentică autogestiune. Dacă predăm ce e cu adevărat autogestiunea, predăm anarhismul, dar mai mult, atragem şomeri, familii de agricultori şi pe cei ce au un loc de muncă spre CNT. E singura formă prin care poţi face ca 47 de milioane de oameni să fie anarhişti, luptând pe stradă şi luptând la locurile de muncă, fiindcă noi purtăm steagul anarho-sindicalist.

Pentru mai multe informaţii: http://mujereslibresdelaljarafe.blogspot.pt

Articol tradus din ziarul CNT, Numărul 397, Februarie 2013

Acţiunea Directă Numărul 2

View this document on Scribd

 

Interviu FAM (Federația Anarhiștilor din Moldova)

IASR:  Ce este FAM?

FAM: Federația Anarhiștilor din Moldova  a apărut din dorinţa de a crea un centru de coordonare și centru de informare anarhist. Momentan, prioritatea noastră este informarea.

 IASR: Există o mişcare anarhistă în Moldova?

FAM: În prezent, mișcarea anarhistă în Moldova este la început. De aceea nu avem o activitate atât  de intensă pe care o putem observa în România cât și în Ucraina. Trebuie să o luăm de la început datorită contextului istoric: mișcarea anarhistă în Moldova a fost în permanent parte a mișcării anarhiste ruse, apoi, pentru un scurt timp, a mișcării anarhiste româneşti, iar în perioada sovietică a fost distrusă complet.

IASR: Care este situaţia anarhiştilor din Moldova? Sunt anarhiştii reprimaţi?

FAM: Cum am menţionat anterior, noi începem istoria noastră de la zero.

IASR: În România, comuniştii de tip Stalinist au dispărut din scena politică, iar PCR a fost scos în afara legii. Pe de altă parte,  în Moldova au fost la guvernare şi se bucură de un suport considerabil. Care este relaţia anarhiştilor cu PCRM? Există ostilitate directă sau relaţii cordiale?

FAM: Trebuie să menţionez că PCRM nu este partidul comunist ortodox (de tip marxist, stalinist sau leninist), este un partid care folosește simbolurile comuniștilor din perioada sovietică și cuvântul „comunism” în denumirea sa. De fapt, este un partid oligarhic. De aceea noi nu construim relații cu partidul comunist.  Dar nu putem ignora faptul că PCRM, până în ziua de azi, are un suport considerabil. Oamenii care susțin PCRM sunt mințiți încă din perioada sovietică, ei sunt dogmatici. Scopul nostru este să le arătăm adevărul.

IASR: A existat participare anarhistă în cadrul protestelor din 2009? Care este poziţia anarhiştilor din Moldova în legătura cu aceste proteste?

FAM: Este o întrebare foarte interesantă. În legătură cu protestele de pe 7 aprilie 2009, am participat în mod individual. A fost 7 aprilie o lovitură de stat, cum sugerează PCRM?  Poate că da, poate că nu. Poate a fost o încercare PCRM de a scăpa de responsabilitate înainte de ajungerea crizei financiare mondiale, cum afirmă cei care sunt la putere. Se poate. Noi suntem siguri  că pe 7 aprilie 2009, în Republica Moldova, așa numiții comuniști de la puterea statului, au fost înlocuiţi cu liberalii. Și luând în considerare interesele muncitorilor, putem constanta că guvernul actual „revoluționar”, este de fapt guvernul liberal, iar acesta  nu se deosebește de oricare guvern liberal din lume. Avem aceleași, așa-numite reforme liberale pe care guvernul le implementează sub stricta îndrumare a FMI și avem rezultatele corespunzătoare: înrăutățirea condițiilor sociale de viață ale muncitorilor.

IASR: Care este opinia anarhiştilor din Moldova în legătura cu problema “unionistă”?

FAM: Întrebarea nu este simplă. Dar totuşi, suntem de părere că problema “unionistă” se bazează pe naţionalismul român. La “marşurile unirii” participă “garda de fier”, “legionarii”, “acţiunea 2012″. Mie mi-se pare că în România organizaţiile acestea nu sunt aşa active ca în Molodova. Dar nu este tot adevărul, аctivitatea din partea naționaliștilor stimulează activitatea în rândurile șoviniștilor ruși (mai corect rusofili) și aşa numiţi “patrioți”.

IASR: Mulţumesc mult pentru interviu.

FAM: Cu plăcere.

website FAM: www.anarchy.md

IASR intervievat de Radio Libertaire

IASR (Iniţiativa Anarho-Sindicalistă din România) intervievat de către Radio Libertaire (postul de radio al Federației Anarhiste din Franţa). Interviul a fost acordat la Adunarea Anarhistă Internaţională din St. Imier, Elveția, care a avut loc între 8-12 august 2012. Interviul este în limba engleză și franceză.

Interviu MASA (Rețeaua Anarho-Sindicaliștilor din Croația)

IASR: Ce este MASA?

MASA (Mreža anarhosindikalista i anarhosindikalistkinja) este o rețea de propagandă și grupuri militante/activiste (con) federate pe tot cuprinsul Croației, care se identifică din punct de vedere politic cu tendința anarho-sindicalistă din mișcarea anarhistă și cu principiile sindicalismului revoluționar al IWA (International Workers Association – Asociaţia Internaţională a Muncitorilor). Acest lucru denotă că membrii MASA consideră anarhismul bazat pe lupta de clasă punctul lor de pornire și susțin în mod special crearea unor “sindicate” sau “organizații de clasă” ca nuclee de luptă ori de câte ori apar conflicte de clasă – în special în locurile de muncă şi nu numai. Astfel, membrii MASA au participat, de asemenea, în luptele studențești, proteste împotriva tăierilor sociale, imperialismului, naționalismului, democrației parlamentare, etc. În pofida faptului că dorim și luptăm pe termen lung pentru desființarea relației capital-muncă și altor forme de opresiune socială și susținem înlocuirea acestora cu anarhismul, este clar că nicio organizație nu ar putea susține activitatea de zi cu zi și relevanța numai prin intermediul unor astfel de obiective. Prin urmare, în conformitate cu statutul său, obiectivele mai întemeiate a MASA sunt “construirea unei mișcări anarho-sindicaliste în Croația, stabilirea legăturilor cu alte organizații non-ierarhice, bazate pe lupta de clasă, informarea publicului cu privire la alternativele anarho-sindicaliste (sau anarhiste și comunist libertare) în ceea ce privește gestionarea proceselor de producție și de distribuție și de asemenea, despre gestionarea direct democratică a societății și a vieții comunității.” De asemenea, unul dintre obiectivele noastre este “crearea unei confederații sindicaliste bazată pe principiile anarhiste.”

Cu toate acestea, MASA, așa cum a fost deja menționat, este de asemenea o organizație de militanți/activiști care provin din familii muncitorești, în special tineri, care se confruntă, la fel ca restul lumii, cu șomajul și trăiesc în condiții precare, formând “armată de rezervă” a clasei muncitoare. Ca parte a clasei muncitoare și prin organizarea noastră, ne angajăm în luptele de clasă și sociale care apar în comunitățile noastre; în cazul în care acestea nu există, vom încerca să le inițiăm. În ambele cazuri, susținem și aplicăm metode direct democratice de organizare, întotdeauna depunând eforturi pentru a transforma luptele defensive ale clasei muncitoare în victorii, victorii în noi cereri de redistribuire și expropriere, aducând astfel luptele mai aproape față de relațiile sociale dorite.

Deoarece suntem convinși că schimbările sociale pot veni doar prin lupta de clasă a clasei muncitoare și organizațiile sale, este foarte important pentru noi să fim prezenţi printre ei și să luptăm împreună, chiar dacă nu suntem neapărat de acord cu obiectivele imediate ale (de multe ori reformiste și defensive) cerințelor. Errico Malatesta credea că ar trebui să fim întotdeauna de partea poporului. Când ei nu cer nimic, ar trebui să încercăm să-i facem să ceară ceva și a face acest lucru, fiind cu oamenii, răspândim influența ideilor anarhiste printre ei și încearcăm să-i radicalizăm pe ei și cererile lor. Dacă nu vom face acest lucru, riscăm izolarea faţă de ei, făcând astfel ideile anarhiste marginale și creând o oportunitate pentru organizațiile autoritare să îşi răspândească influența şi asume controlul.

IASR: Cum și când a fost fondată MASA?

MASA a fost înființată în februarie 2008, în orașul Zadar. Înfiinţarea a apărut mai degrabă spontan la “Prima adunare naţională a anarho-sindicaliștilor”, care a fost inițiată de către anarho-sindicaliștii și comuniștii libertari din zonă. Adunarea a fost inițial destinată să fie un forum pentru persoanele interesate să facă schimb de idei și experiențe și de asemenea posibilitatea de a discuta despre o acțiune coordonată. Inițiatorii acestei adunări nu au vrut să stabilească o agendă strictă, dar au cerut participanților să creeze un program comun. În ciuda propriilor dorințe și întemeindu-și decizia pe experiențele din trecut, inițiatorii nu au vrut să înainteze ideea că o organizație ar trebui să fie formată. Având în vedere că ultimele câteva tentative s-au dovedit a fi fără succes, au ajuns la concluzia că în cazul în care circumstanțele nu permit un astfel de proiect, acesta nu poate fi adus cu forța. Tovarășii de la Secretariatul General al IWA (cu sediul în Belgrad, la acel moment) au fos de asemenea invitați să participe și să prezinte activitățile IWA.

Editorial Sinapsis Nr. 2 : “Munca și uciderea lui Rodrigo Cisternas”

“Sinapsis” este o videorevista ce conține documentare scurte și reportaje despre diverse teme de interes pentru luptele sociale. Este produsă de către “Productora de Comunicación Social“, o organizație anarhistă de comunicare și propaganda din Chile, dedicată difuziunii de idei și practici libertare, difuziunii diferitelor mișcărilor sociale autonome, sindicale, a problemelor comunităților indigene, a problemelor ecologice, promovând în același timp dialogul între organizații la nivel internațional. De asemenea, este o organizație non-profit ce funcționează în principal într-un ambient independent și autogestionat. Am avut ocazia sa cunoaștem câțiva membrii ai acesteia la adunarea anarhistă din St.Imier, unde am stabilit că, de-a lungul timpului, vom traduce în română anumite documentare.

Așadar vă prezetăm reportajul “Munca și uciderea lui Rodrigo Cisternas”,  din a doua ediție internațională a Editorialului Sinapsis:

Sinapsis 2 : „Munca”

Sinapsis Editorial Nr. 2 : “Munca și uciderea lui Rodrigo Cisternas”

Originea zilei de 1 Mai datează din orașul Chicago, unde 1 mai 1886 a dat naștere unei greve pentru introducerea a 8 ore zilnice de muncă, care a declanșat protestul Haymarket, unde a fost detonat un dispozitiv exploziv în apropiera unui grup de polițiști. Presa și opinia publică a condamnat un grup de militanți anarhiști, care ulterior au fost condamnați și uciși arbitrar. Aceștia se numesc “Martirii din Chicago”.

În prezent, comemorarea zilei de 1 Mai a devenit o “petrecere” în Chile, unde partidele politice, guvernul, CUT (Centrala Unitară a Muncitorilor) și alte instituții au creat un discurs ipocrit despre condițiile în care muncesc milioane de persoane, criminalizând activiștii sociali ce caută sa evidențieze acest lucru și să se poziționeze împotriva conflictului de clase.

Acest video este o invitație pentru regândirea seminificației luptelor muncitorilor din lumea întreagă.

Autor: Productora de Comunicación Social
Locație: Santiago.
An: 2007
Durație: 05:13
Nume: Editorial Sinapsis 2

Raportul IASR de la Adunarea Anarhistă Internaţională din St. Imier

IASR (Iniţiativa Anarho-Sindicalistă din România) a fost prezentă la Adunarea Anarhistă Internaţională de la St. Imier, Elveţia, care s-a desfăşurat între 8-12 august 2012. Invitaţi oficial de către IAF-IFA (Internaţionala Federaţiilor Anarhiste), am avut ocazia să cunoaştem veteranii mişcării anarhiste şi situaţia internaţională a mişcării, printre alte lucruri. În acest scurt raport vom descrie concluziile şi experienţele de la adunare, proiectele de viitor şi ce am putea realiza in România.

Adunarea Anarhistă Internaţională de la St. Imier a fost prilejiul aniversării a 140 de ani de la prima Internaţională Anarhistă şi naşterea anarhismului ca mişcare politică. Programul evenimentului a fost plin, atât de divers ca şi anarhismul în sine. Atmosfera primei zile a fost dominată de semnificaţia acestei adunări, axându-se pe istoria anarhistă a micului oraş din poalele munţilor Jura; de notat vizitele în locurile istorice cu semnificaţie anarhistă, precum casa lui Mihail Bakunin sau clădirea unde a fost fondată Internaţionala, toate acestea făcând parte din program. Interesant faptul că Internaţionala Anarhistă, a fost fondată în St.Imier ca răspuns asupra expulzării anarhiştilor din Internaţionala I de către Karl Marx, la congresul de la Haga. Acest punct a fost evidenţiat, şi discutat, exprimând din nou faptul că anarhismul este o formă non-etatistă de socialism.

Având în vedere că au participat circa 3.000 de persoane, au fost puse la dispoziție 8 spații de desfășurare localizate în diferite puncte ale orașului. În acestea aveau loc prezentări începând cu ora 10 până la ora 20, majoritatea fiind traduse în engleză de către voluntari. Menționăm câteva dintre acestea, în special pe cele la care am participat și la care am tradus când a fost necesar:
- Ilan Shalif (Anarchists Against the Wall, Palestina) – video conferință;
- J.L. Carretero (ICEA și Solidaridad Obrera, Spania) – transformarea muncii, criza, datoria și planurile de ajustare;
- M.Pinto (Portugalia) – criza economică, creearea de alternative;
- Nelson Mendez (Venezuela) – anarhismul în America Latină;
- AF, MASA, AL (UK, Croația și Franța) – creșterea extremei drepte și antifascismul în Europa;
- A.Samis (Brazilia) – Neno Vasco și anarhismul internaţional in Brazilia şi Portugalia;
Unul din spații a avut proiectare de filme în ciclu continuu, 30 la număr, care a abordat teme precum Revoluția Spaniolă, militanții anarhiști, sexualitate, puterea și autoritatea. În alt spațiu se puteau viziona filme de actualitate elaborate de către poiecte anarhiste din diverse părți ale lumii. De menționat filmul Istoria Anarhismului în Chile, de către grupul Productora de Comunicación Social, Chile (http://comunicandoaccion.org).

În fiecare seara au avut loc concerte. Apoi, în două ocazii, au avut loc concerte în aer liber de cântece libertare interpretate de către Asociația Culturală Voci di Mezzo (http://www.vocidimezzo.it), unde am putut acompania muzicanții.

În sala patinoarului din oraș s-a desfășurat târgul de carte anarhist, cu edituri și publicații în engleză, spaniolă, portugheză, germană, franceză. De la târgul de carte ne puteam îndrepta spre muzeu care găzduia o expoziţie inedită intitulată Revoluția Spaniolă 1936-39, cu postere, reviste și diverse obiecte aparținând mișcării anarhiste din aceea perioadă.

De asemenea, am avut ocazia să cunoaștem un membru al Federației Anarhiste (Fédération Anarchiste) din Franța, căruia i-am acordat un interviu pentru Radio Libertaire în penultima zi a adunării. Pe acesta îl vom publica în curând integral. Apoi, având în vedere amploarea evenimentului, am participat la două întâlniri AIT (Asociația Internațională a Muncitorilor), unde am discutat cu secțiunile MASA (Croația), ZSP (Polonia), AIT-SP (Portugalia), CNT (Spania), FAU (Germania), FAO (Slovenia), ASB (Olanda). Aceste întâlniri aveau ca obiectiv principal schimbul de experiență și informații. Pe lângă astfel de activităţi, Congresul IAF-IFA a făcut parte din programă, IASR participând în calitate de observator.

În concluzie, această experiență ne-a făcut să credem că, alături de un proiect anarho-sindicalist, avem de asemenea nevoie de un organism specific anarhist din punct de vedere politic, care poate fi un recipient clasic al ideilor anarhiste, şi care poate crea în România o organizaţie unitară a diferitelor tendinţe anarhiste.