Anarhism și sindicalism, ca filosofie
“Eu sunt în favoarea mișcării muncitoreşti, deoarece cred că este cel mai eficient mod de a ridica moralul muncitorilor și pentru că, aceasta este o întreprindere universală, care poate fi ignorată numai de către cei care și-au pierdut controlul asupra vieții reale.” – Errico Malatesta
Anarhismul este ideea că, fără guvern, civilizația este mai bine organizată să servească intereselor membrilor săi. Oamenii sunt capabili să se guverneze ei înșiși, fără o autoritate superioară, deoarece autoritatea superioară, este de asemenea umană. Întrucât nu există ființe umane care sunt bune sau rele din natură, oferind puterea cuiva în societate se riscă a da puterea cuiva care va abuza. Mai mult, poziția puterii, autoritatea, și guvernul tinde să corupă individul, din moment ce îi face pe politicieni să se simta importanti și necesari pentru a face ceea ce oamenii pot face pentru ei înșiși. Anarhismul urmărește să înlocuiască supremația unuia sau câtorva persoane asupra maselor, cu auto-guvernarea; Anarhismul dorește o lume în care societatea este organizată de către asociațiile libere, voluntare și cooperante a indivizilor, fără lege sau stat. Sindicalismul este ideea că, fără capitaliști, oamenii muncii sunt mai bine organizaţi să servească propriile interese. Muncitorii sunt capabili de organizarea muncii în cadrul fabricii, minei, sau fermei, nefiind nevoie de un capitalist, care deține și posedă totul. Un astfel de conducător nu are alt scop decât să crească profiturile proprii, care includ limitarea producției pentru a înfometa piața și reducerea producției pentru a înfometa muncitorii. Capitalistul folosește dreptul său la proprietate să trăiască de pe munca altora, fără a contribui nimic. Sindicalismul, ca și anarhismul, urmărește să înlocuiască supremația câtorva asupra maselor, cu auto-guvernarea tuturor. Dar, sindicalismul se concentrează pe economie și stăpânirea capitaliștilor. Anarhismul se concentrează asupra politicii și stăpânirea politicienilor. Ambele nu reprezintă încercarea de a face o lume care “interpretează voința poporului sau a muncitorilor.” Acestea sunt interesate exclusiv într-o lume în care fiecare persoană modelează în mod direct propriul mediu social. Împreună, ca anarho-sindicalism, devine o filosofie care vrea să elimine toate formele de dominație și coerciție, susținând cea mai mare viziune a unei lumi fără capitaliști sau state. Autoritatea și puterea sunt cele care produc toate relele la care suntem martori în societate, fie că este vorba de lagărele de concentrare construite de guverne sau fabricile ilegale pentru copii gestionate de către investitorii străini. Aceasta este o înțelegere unică care o posedă anarho-sindicalismul; cei care recunosc că anarhismul și capitalismul va fi sub dominația capitaliștilor, ca cei care recunosc sindicalismul și statul vor fi sub dominația politicienilor. “Eu pot decide dacă te angajez sau te concediez, și asta înseamnă că pot controla dreptul tău la pâine.” – “Eu pot decide dacă te închid sau eliberez, iar asta înseamnă că pot controla chiar libertatea ta.” Asta e autoritatea, și nu este clar numai în mâinile statului sau capitalistului. Biserica, la un moment dat în istoria sa, a acționat ca o autoritate sau lege pe pământ. Iar în mod similar, în locul capitaliștilor și a sclavilor salariali, existau stăpâni și sclavi, sau vasali și iobagi, sau interese comerciale și mici agricultori. Indiferent de cum se numește sau ce justificare are, autoritatea tinde spre nefericirea persoanelor care suferă din aceasta. Acest lucru este valabil indiferent dacă este autoritatea de stat sau a capitalistului. Și nici nu este autoritatea întotdeauna limitată la acele instituții tipice în care cei mulți se află sub dominația celor puțini. Autoritatea poate exista în idei culturale și sociale, precum dominația femeilor de către bărbați, stăpânirea unei rase peste alta prin lege și proprietate, sau stăpânirea peste regnul animal deţinut de umanitate.
Read more of this post
