Şefii schimbă părul da năravul ba

Angajaţii Oltchim încep miercuri protestele, pentru că de mai bine de două luni nu şi-au mai primit salariile. Ei protestează şi pentru a obţine amânarea privatizării societăţii. Tot miercuri membrii sindicatului Hidrosind vor picheta, între orele 9 şi 10, sediul Ministerului Economiei şi intre 10 si 11 cel al Hidroelectrica, nemulţumiţi de măsura care vizează intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica. Astfel de acţiuni sunt de lăudat şi trebuie susţinute, dar problema privatizării în România este tratată bidimensional. Cele două mari opinii (pro şi contra privatizare) care predomină societatea în general ignoră un punct important: ce va schimba privatizarea sau naţionalizarea în relaţiile de muncă şi în traiul muncitorilor? Aproape toate discursurile pe tema aceasta ignoră situaţia micro, fie vorbind despre “eficienţa pieţei libere” care va moderniza întreprinderile româneşti sau despre păstrarea sub tutela statului deoarece societatea va profita în general. Este deja evident că ambele au eşuat într-un mod mizerabil; privatizarea a dus la disponibilizări, tăieri salariale etc. în timp ce naţionalizarea a oferit exact acelaşi lucru. Există şi o alternativă, în care nu doar schimbi şefii şi rămâi în aceaşi stare de sclavie salarială.

Socializarea, adică transformarea întreprinderilor în proprietatea colectivă a muncitorilor, ce se poate atinge prin autogestiune (aici descrierea autogestiunii). De ce rodul muncii noastre trebuie să fie furat (prin sistemul salarial) de birocraţi sau manageri? Fiecare individ are dreptul sa îşi controleze propria viaţă productivă, iar autogestiunea ofera posibilitatea aceasta. Industria trebuie să fie sub controlul celor care o muncesc, acest lucru este esenţial pentru a asigura o societate egală, care nu va fi obligată să-şi vândă mâinile şi creierul, celor care aleg să angajeze, dar care va fi în măsură să îşi aplice cunoştinţele şi capacităţile producţiei, într-un organism astfel construit încât să combine toate eforturile pentru îndeplinirea bunăstării generale. Mihail Bakunin spunea:“Nu este munca administrativă la fel de necesară pentru producţie, cum este şi munca manuală – dacă nu chiar mai importantă? Desigur, producţia ar fi grav rănită, poate chiar cu totul suspendată, fără un management eficient şi inteligent. Însă din punctul de vedere al justiţiei elementare şi chiar a eficienţei, managementul producţiei nu trebuie să fie monopolizat în exclusivitate de unul sau mai multe persoane. Iar managerii nu sunt deloc îndreptăţit la o plată mai mare. Asociaţiile muncitorilor cooperativi au demonstrat că muncitorii înşişi, alegând administratorii din rândurile acestora, primind acelaşi salariu, pot să controleze şi să opereze în mod eficient industria. Monopolul administraţiei, departe de a promova eficienţa producţiei, dimpotrivă, sporeşte numai puterea şi privilegiile proprietarilor şi a managerilor.” Daca există forţe capabile prin care putem să controlăm producţia fără şefi, atunci de ce trebuie să alegem dintre falsa opţiune “privatizare versus naţionalizare” ? Şefii schimbă părul da năravul ba.

Managerul capitalist ca o piedica in calea libertatii

“…sau de ce laissez-faire nu merge in capitalism oricit ar vrea libertarii de dreapta si anarho-capitalistii.”

Este ironic ca suporterii conceptului laissez-faire in cadrul capitalist, printre care se numara libertari de dreapta  si anarho-capitalistii, pretind ca ei vor sa fie “lasati in pace”. Capitalismul este incompatibil cu conceptul de a fi “lasat in pace” la locul de munca. Istoria experimentelor de self-management (vezi autogestiune) in companiile capitaliste confirma aceasta incompatibilitate. Sa luam spre exemplu Programul Pilot desfasurat la General Electric (GE) intre 1968 si 1972. GE a propus Programul Pilot ca un mijloc de a depasi dificultatile generate de introducerea aparatelor de control numeric (N/C) in fabrica lor din Lynn River Works, Massachusetts. Din cauza tensiunilor aparute in randurile personalului, a blocajelor intervenite in productie, si a slabei calitati a produselor, conducerea GE a incercat o schema de imbogatire a muncii bazata pe controlul lucratorilor asupra productiei din una din sectiunile fabricii.

Pana in iunie 1970, lucratorii implicati erau “pe picioarele lor” (cum a zis unul din manageri). Aici a inceput de fapt Proiectul Pilot, cu rezultate imediate in cresterea productiei, a utilizatii masinilor si o scadere a rebuturilor si a pierderilor. Dupa cum remarca 2 ani mai tirziu un reprezentant al sindicatului, “Insusi faptul ca am intrerupt politica traditionala a GE [ca sindicatul sa nu aiba niciodata ceva de spus in managementul afacerii] a fost foarte satisfacator, mai ales ca le puneam mereu sub nas tot felul de succese in productie.” [David Noble, Forces of Production, p. 295]

Dupa ceva scepticism initial, proiectul a dovedit ca implicarea lucratorilor in management este un mare succes. Intr-adevar, alti lucratori din fabrica au dorit sa fie inclusi in sindicat, iar sindicatul a incercat sa raspindeasca ideea in alte fabrici ale GE.
Succesul schemei a fost ca lucratorii faceau managementul propriilor lor indatoriri in loc sa li se spuna ce sa faca si cand anume de catre sefii lor. “Suntem oameni si vrem sa fim tratati ca atare”, spune un lucrator [citat de Noble, Op. Cit., p. 292] Ca sa fii intr-adevar om, trebuie sa te guvernezi singur in toate aspectele vietii, inclusiv in productie.

Oricum, dupa doar un an in care lucratorii si-au controlat singuri munca, managementul a oprit proiectul. Motivul: “Din punctul de vedere al unor manageri care au propus experimentul, Programul Pilot a fost stopat deoarece managemenul in ansamblu a refuzat sa piarda vreo parte a autoritatii lui traditionale… Programul Pilot a scos la iveala problema de la baza productiei capitaliste: “Cine e seful?”. Noble spune mai departe ca, pentru nivelurile superioare ale managementului GE, “dorintza sindicatului de a extinde programul a aparut ca un pas in directia cresterii controlului muncitorilor asupra productiei, si, prin urmare, o amenintare la adresa autoritatii traditionale bazate pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie.”

Deci decizia de terminare a proiectului a aparat nu doar prerogativele supervizorilor productiei si managerilor fabricii dar si puterea data lor de proprietatea privata. Noble observa ca acest rezultat nu este un caz izolat si ca “terminarea Programului Pilot la GE se conformeaza unui sablon tipic acestor experimete de imbogatire a muncii”. Desi “mai multe zeci de astfel de experimente bine documentate si analizate arata ca productivitatea creste si problemele sociale descresc cind lucratorii participa in deciziile manageriale care afecteaza direct vietile lor”, “astfel de scheme sunt oprite de sefi, care doresc sa-si conserve propria putere”, adica cea care vine din proprietatea privata a mijloacelor de productie.

Dupa cum zicea un lucrator din Programul Pilot de la GE, “noi vrem doar sa fim lasati in pace”. N-au fost lasati, pentru ca relatiile sociale capitaliste bazate pe autoritatea data de proprietatea privata interzic aceasta posibilitate. Dupa cum spune Noble, “stilul de viata” al managementului se bazeaza pe controlarea vietilor celorlalti [Op. Cit., p. 294 and p. 300].

In ciuda productivitatii sporite, proiectele implicand self-managementul muncitorilor sunt oprite deoarece ele scad puterea capitalistilor, si daca le scazi puterea s-ar putea sa le scazi si profiturile. Deci maximizarea profitului capitalistului poate functiona ca o piedica in calea maximizarii eficientzei – vom reveni la aceasta intr-un episod viitor – ceea ce inseamna ca sistemul capitalist poate sa dauneze economiei prin promovarea unor tehnici de productie mai putin eficiente (acelea bazate pe ierarhie in locul celor bazate pe cooperare si self-management) pentru ca este in interesul capitalistului (sefului) sa faca asta.

Pina la urma, profitul tau inseamna in buna masura ca o anumita munca a altuia nu a fost platita suficient. Daca transferi lucratorilor o parte din puterea proprietatii private, adica le dai controlul aspura muncii lor, ei vor creste eficientza si productivitatea (fiindca ei stiu cel mai bine cum sa-si faca treaba) dar totodata subminezi structurile de autoritate de la locul de munca.

Muncitorii vor dori si mai mult control in miinile lor, si asta implica un loc de munca bazat pe cooperare, in care lucratorii, nu managerii, decid ce se face cu surplusul produs de ei. Desi surplusul respectiv creste prin self-management, partea din surplus care ajunge la manager s-ar putea sa scada. Prin urmare, amenintarea puterii managerilor inseamna amenintarea profiturilor lor, chiar in conditiile cresterii profitului in ansamblu.

De aceea, managerii vor opri mereu astfel de proiecte si vor prefera schemele vechi, ierarhice, mai putin eficiente, bazate pe “Fa ceea ce ti se spune si pentru atat timp cat ti se cere”. Un asemenea regim nu este potrivit pentru oameni liberi si, observa Noble, iar regimul care a inlocuit Programul Pilot la GE a fost proiectat sa distruga noile obiceiuri ale pilotilor de a avea incredere in fortele proprii, de a-si impune propria disciplina si respectul de sine.

Finanțe autogestionate – Coop57

Coop57 este o cooperativă de servicii financiare non-profit destinată pentru a oferi finanțare proiectelor de economie socială.

Existența sa se datorează muncitorilor de la editorialul Bruguera, care,  în 1989, după 3 ani de luptă, au primit indemnizațiile de concediere, pe care le-au canalizat în a sprijini cooperativismul și crearea de locuri de muncă stabile și de calitate, tocmai în anii în care în Spania se începea precaritatea, flexibilizarea și distrugerea muncii.

De-a lungul timpului, evoluția a permis abordarea de noi tematici de interes, ca de exemplu imigrarea, ecologia și sustentabilitatea, includerea socială, mișcările sociale,etc.

În prezent, Coop57 este constituită din 300 de cooperative și entități sociale și peste o mie de colaboratori, persoane care au decis să economisească  pentru finalități sociale și etice, fiind răspândită în regiunile spaniole Andalucia, Aragon, Catalonia, Madrid și Galicia.

Modul de funcționare al acestora respinge modelul vertical și ierarhizat, acesta fiind înlocuit cu o creștere în rețea, orizontală, inserându-se în teritorul de unde provin tocmai la baza societății, sprijinind economia locală.

În centrul activității se află mereu nevoile umane, evitându-se lăcomia pentru profit.Pentru aceasta, se ghidează după următoarele principii :

1. Principiul coerenței – de acord cu acest principiu, se evită finanțarea de proiecte contradictorii cu propriile principii etice și solidare (ex. Industria de armament,regimuri dictatoriale,etc.);
2. Principiul compatibilității – e necesară compatibilitatea economică și cea socială.Deși vertenta economică e evaluată de acord cu anumiți indicatori de risc, cea socială este la fel, dacă nu mai importantă;
3. Principiul participării – se promovează responsabilitatea depozitanților față de operațiile financiare.Identitatea cooperativei provine din participarea atât a colaboratorilor care depozitează cât și a entităților sociale care beneficiază de finanțări.În acest fel, de recuperează controlul asupra economiei și a resurselor economice, promovând autogestiunea financiară;
4. Principiul transparenței – atât cine depoziteaza cât și cei ce sunt finanțati sunt informați pentru ce sunt folosiți banii lor printr-un buletin în care se listează împrumuturile făcute cu fiecare entitate, valoarea și durata acestora.
5. Principiul de solidaritate – construirea unei economii umane și solidare;
6. Principiul reflectării – modul de funcționare încurajează  comportamentul etic ca fiind un proces și care orientează acțiunile grupului.

Printre serviciile financiare oferite de Coop57 (acestea acoperind o varietate de sectoare: agricultura, servicii educaționale, arte grafice, construcții, comerț just, comunicații și editoriale,etc.) se află:

- împrumuturi pentru finanțare de proiecte și investiții legate de cooperativism, integrare socială și lupta împotriva excluderii, sustentabilitatea și crearea de asociații;

- produse financiare orietate pentru facilitarea operațiilor pe termen scurt (plata facturilor,etc.)

Conștientizarea socială față de modul de funcționare a băncilor tradiționale ne face să avem speranță în capacitatea socială de a răspunde crizei, prin parametrii solidari și de cooperare.

Cu toate aceastea, acest model  oferă o alternativă temporară, încadrată și reglementată de regulile existente în prezent. Dacă progresul făcut prin acest intermediu va duce la răspânirea conceptelor de autogestiune în fiecare aspect al vieții sociale și economice, atunci vom putea vorbi de o transformare socială reală.

Website : http://www.coop57.coop/

Munca precară, autogestiune și cooperativele

Următorul text este o prezentare făcută de către sindicatul educației CNT-Granada, pentru o conferință despre “Munca precară, autogestiune și cooperativele”, ținută în La Vecilla, lângă Leon, Spania, în august 2010.

Introducere

Am realizat acest text în timpul încheierii ceremoniior de celebrare a eforturilor depuse de către G8 și G20, iar aceasta ne-a făcut să ne gândim la cu ce nerăbdare se continuă strategia de demolare, creată de putere: în timp ce ratifică măsuri guvernamentale de tăieri salariale și a serviciilor pentru cei vulnerabili, aceștia oferă suport necondițional băncilor și angajatorilor, care sunt vinovați pentru dezastrul economic pe care-l suportăm. Statele au început o represiune preventivă împotriva luptelor directe a celor exploatați.

În ultimul timp, asistăm la consolidarea unui model capitalist de producție bazat pe căutarea de zone cu salarii mici, care permit menținerea unei competitivități puternice și acumularea de profit enorm pentru investitori. Tranferarea treptată și accelerată a industriilor de active fixe (în China, India și tările din fostul bloc sovietic) și transformarea economico-socială de la țară –adică sfârșitul procesului de emigrare rurala la orașe- au adus Spania la un stadiu de economie bazată pe datorie, care a favorizat consumul, specularea imobiliară și corupția. În pofida discursurilor oficiale cu privire la cercetare și dezvoltare, până la actuala “criză”, Spania a continuat să fie “campioana” turismului, a construcțiilor rezitențiale, a serviciilor, sectoare care angajează un număr mare de muncitori ocazionali și precari.

Avalanșa de bani din fonduri europene și private (facilitarea creditului cu dobânzi scăzute datorită intrării Spaniei în zona Euro) a consolidat puterea de cumpărare a multor familii, fără sa existe o mărire substanțială a salariilor. Aceast decor a permis angajatorilor reducerea costurilor de muncă. Dezastrul financiar, declanșat în 2007 de către criza creditelor ipotecare din SUA, a făcut economia să încetinească, sufocându-se de la brusca oprire a finanțării. Șomajul actual răspândit (20% în statele spaniole și 30% în Andaluzia) face ca familiile muncitoare îndatorare să se confrunte cu situații din ce în ce mai insuportabile. Guvernele de orice culoare politică aleg întotdeauna să apere interesele angajatorilor și cele financiare. Măsurile de austeritate și reformă a muncii consolidează puterea angajatorilor față de clasa muncitoare. Acestea conduc la concedieri masive, si de reducere a costurilor. Rezultatul fiind acceptarea unor condiții de muncă din ce în ce mai rele de către lucrători.

Ultimele mobilizări efectuate de către sindicatele oficiale arată, pentru moment, inabilitatea acestora de a schimba calea măsurilor de austeritate impuse de guvernul Zapatero. Până în prezent, medierea sindicală politică și-a dovedit eficiența în oprirea luptelor clasei muncitoare care nu se încadrează în canalele obișnuite de compromis. Acum suntem martorii unei curse contra-timp, inițiată de anumite sindicate –naționaliste sau altele- a cărui scop este de anticipa sau de a forța o grevă generală înainte ca aceasta să fie anunțată de majoritatea sindicatelor pentru sfârșitul lunii septembrie. În acest context, este important ca CNT-E să aibe destulă vizibilitate cât să fie în măsură să apere interesele comune ale tuturor muncitorilor, stabili sau ocazionali.

Munca ocazională

Politica UE de a impune privatizarea serviciilor publice, cu scopul de a le deschide pentru competiție, coincide în prezent cu reducerile bugetare spaniole și reforma muncii, care va dezmembra o mare parte din protecția pe care cel puțin o parte din clasa muncitoare a reușit să o mențină. Din păcate, numărul de muncitori ocazionali se va mări, atât în mediul privat cât și sectorul public. Sindicatele reformiste susțin că organizează și apără muncitorii ca un întreg. Dar vin cu discursuri în apărarea lucrătorilor stabili din administrația publică sau din companiile mari, străduindu-se pentru garantarea păcii sociale – în schimbul unor privilegii reduse. În acest context, de reduceri generalizate, apărarea drepturilor membrilor lor ar însemna să îndure sau să tacă. Dar nu credem că au voința de a schimba calea istoriei. Pentru a exista mobilizări puternice și răsunătoare, este nevoie să copleșim aceste sindicate.

Sindicatele reformiste nu sunt interesate în organizarea sau apărarea lucrătorilor ocazionali. În plus, structura lor verticală și birocratică nu corespunde cu situația lucrătorilor ocazionali, care se caracterizează prin dispersie și mobilitate. Acest lucru lasă o deschidere viitoare pentru anarho-sindicalism. Generalizarea muncii ocazionale și excluderea socială pentru sectoare largi de populație ridică  o provocare fundamentală pentru anarho-sindicalism. Structuri orizontale, de acțiune directă și solidaritatea clasei muncitoare sunt instrumente mai eficiente decât verticalismul și alegerile sindicale. Aparatul sindicatelor oficiale suferă de o incapacitate cronică de adaptare : sunt rigide; structura lor este apăsătoare și lipsită de militanism. Organizate pe firme sau industrie, sunt în imposibilitatea de a răspunde față de problemele majorității exploatate. În comparație, prezența teritorială pe scară largă a CNT și natura sa orizontală ne permit să răspundem rapid la orice probleme care apar în domeniul muncii și în domeniul social.

Cooperativele

De la începutul mișcării muncitorești, grupuri de muncitori au încercat să scape de condiția lor de salariați prin înființarea de cooperative de producție sau de consum. Dacă unii au considerat cooperativele ca un scop în sine, alții considerau că sunt un mijloc de auto-apărare împotriva represiunii managementului (liste negre, concedieri, etc.). Câteodata, cooperativele au fost locuri interesante pentru experimentare socială dar, în multe cazuri, evoluția acestora a fost negativă. În anumite domenii, ca de exemplu în Euskadi (Țara Bascilor), reformatorii paternaliști au compensat lipsa sistemului economic sub dictatura lui Franco prin crearea, printre altele , a faimoasei cooperative Mondragon, care astăzi a devenit un holding. Există experiențe similare de cooperative în întreaga Europă, acolo unde exploatarea muncitorilor nu diferă de exploatarea în orice altă companie. Faptul ca acestea intră pe pietele “libere“ implică faptul că trebuie să accepte regulile competiției (prețuri mici,etc.) stabilite de către alte companii în sectorul lor al unei economii globalizate. Această situație îi obligă să adopte forme capitaliste de exploatare a forței de muncă și o conducere de fier, în contradicție cu postulatele inițiale de cooperare și democrație la locul de muncă. Chiar dacă luăm în considerare faptul că dezvoltarea cooperativelor poate, la un moment dat, să fie o metodă de auto-apărare sau pentru supraviețuire pe termen scurt, nicidecum nu putem permite să ne înlăture de la activitatea noastră principală, care este lupta anarho-sindicalistă la locul de muncă pentru a transforma societatea și economia în ansamblu. Mai presus de toate, noi nu cred că sistemul capitalist poate fi schimbat treptat de multiplicarea  cooperativelor.

Autogestiunea

Acest concept, atât de mult folosit în timpul revoltei franceze din mai ’68, inspirat de către colectivele anarhiste spaniole (1936-39), dar, de asemenea, folosit în Yugoslavia lui Tito sau în Algeria, este foarte ambiguu în zilele noastre.

Întotdeauna a fost necesar să se adauge adjective, (ex. ”autogestine generalizată”), pentru a evita confuzia, deoarece mulți reformiști vorbeau de autogestiune ca sinonim pentru co-management al muncitorilor în firmele capitaliste – pe scurt ,cooperarea muncitorilor în propria lor exploatare.

Dezertarea angajatorilor din companii, ca de exemplu în Argentina, lasă loc ca muncitorii să le preia și să înceapă producția. Acest lucru este mai coerent cu o formă de gestionare directă a întreprinderii. Autogestiunea este adesea rezultatul unei confruntări între lucrători si angajatori, care se află în imposibilitatea de a menține afacerea viabilă. Fenomentul de autogestiune trebuie să fie generalizat, dacă nu vrem să piară. Dacă nu iau parte la o luptă socială dinamică și răspândită, experiențele acestea vor fi o minoritate și vor fi reduse progresiv sau vor fi recuperate de către sistem. Idealul nostru egalitarist implică faptul că vom continua lupta până când absolut nimeni nu suferă de exploatare. Instrumentele de autogestiune și cooperativele nu pot fi decât, în cel mai bun caz, instrumente pentru a lupta spre un comunism libertar, ceea ce presupune socializarea generalizată a miijloacelor de producție și distribuție,într-o federație de municipalități libere.

Sindicatul educației CNT-Granada

The Take

The Take este un film documentar canadian lansat în 2004 de Naomi Klein si Avi Lewis. Acesta spune povestea unor muncitori din Buenos Aires, Argentina, care preiau controlul fabricii de piese auto Forja, unde odata au muncit, cu intentia de a o transforma intr-o cooperativă, sau mai bine spus intr-un loc de muncă dupa modelul anarho-sindicalist. Cu o mare speranţă in democraţia la locul de muncă, muncitorii se confruntă cu şefi, bancherii şi un întreg sistem ce vede in fabricile lor nimic mai mult decât fier vechi de vânzare.

Link vizionat online (subtitrari romana): The Take

The Take

The Take este un film documentar canadian lansat în 2004 de NaomiKlein si Avi Lewis. Acesta spune povestea unor muncitori din Buenos Aires, Argentina, care preiau controlul fabricii de piese auto Forja, unde odata au muncit, cu intentia de a o transforma intr-o cooperativă, sau mai bine spus intr-un loc de muncă dupa modelul anarho-sindicalist. Cu o mare speranţă in democraţia la locul de muncă, muncitorii se confruntă cu şefi, bancherii şi un întreg sistem ce vede in fabricile lor nimic mai mult decât fier vechi de vânzare.

Link vizionat online (subtitrari romana): The Take

Autogestiunea – Concediaza-ti seful

Autogestiunea reprezinta un mod de organizare a locului de munca. Prin autogestiune, muncitorii insusi sunt cei care iau deciziile manageriale, altfel spus, autogestiunea implica lipsa patronilor sau a sefilor. Locul de munca poate fi condus in absenta patronilor sau a sefilor intr-un mod colectiv bazat pe democratie directa, prin adunarile muncitorilor. In acest fel intrega afacere devine proprietatea colectiva a muncitorilor. Munca este organizata in grupuri, dupa sarcinile fiecaruia. Deciziile sunt luate in mod democratic de catre cei care fac munca,fiecare grup trimite un reprezentant la adunarea generala a locului de munca sau, daca locul de munca este mai mic fiecare grup se prezinta la adunarea generala fara reprezentati. Trebuie retinut ca reprezentantii nu au putere executiva si pot fii rechemati din functie in orice moment. Conflictele sunt rezolvate prin mediere si arbitraj de o persoana neutra si impartiala.

Asadar, grupurile planifica munca si imparta sarcinile. In lipsa unui sef nu trebuie sa asteptati ordine, trebuie doar sa consimţiti cu colegi de munca ce trebuie facut. Adunarea generala coordoneaza programul de lucru si alocarea resurselor pentru proiectele de grup. De asemenea, aceasta reprezinta modul in care care grupurile de lucru schimba informatii si afla ce se intampla la locul de munca, in ansamblu. Adunarea generala coordoneaza bugetul, contabilitatea, cumpararea si vanzarea si in acest fel productia se bazeaza pe necesitatea produselor si serviciilor la locul de munca. Angajarea se face atunci cand adunarea generala a muncitorilor cade de comun acord ca mai este nevoie de forta de munca. Salariile sunt decise in adunarile generale, muncitori  pot alege sa ia fiecare o parte egala sau sa fie platiti cu ora. Fara actionari si sefi,  majoritatea profiturilor sunt descentralizate si se duc in afacere sau la muncitori. Prin imputernicirea angajatilor, eficienta si responsabiliatea la locul de munca creste, deoarece angajati sunt responsabili fata de colegi lor si fata de ei insisi. Fara sefi sau manageri, angajati dezvolta un sentiment de solidaritate si autonomie, cooperarea devenind mecanismul afacerii. Un alt aspect pozitiv al autogestiunii, pe langa eficientizarea muncii este si faptul ca profitul muncii ajunge direct la cei care l-au produs, astfel elimina si alienarea muncii cauzata de modul de productie traditional. Obiectul produs de munca nu mai apare in fata muncii ca o entitate straina,ca o putere independenta. Realizarea muncii numai apare  ca o privare a muncitorului,obiectivizarea aparand ca o pierdere sau sclavaj fata de obiect,corespunzătoare unei “alienari”,ca o expropiere. Omul numai se degradeaza la rangul de instrument al obiectului,fiind redus la rangul de animal,prin supunerea omului la o putere inumana, deoarece in autogestiune omul si produsul muncii  sunt unul si acelasi.

Forma de autogestiune prezentata in acest articol este in mare si generalizata, principiul este autogestiunea, formele prin care se implementeaza sunt diverse si depind de fiecare loc de munca si de fiecare colectiv in parte. Autogestiunea sau “workers self management” are o istorie si o practicalitate mare si nu reprezinta doar o viziune micro-utopica. Majoritatea cooperativelor moderne ce nu apartin de stat sau patronat  sunt autogestionate si autonome.  Statisticile arata ca :

- peste 800 de milioane de oameni sunt membri ai unei cooperative autogestionate .

- Cooperativele autogestionate ofera 100 de milioane de locuri de munca la nivel mondial, cu 20% mai mult decat intreprinderile multinationale. Sursa statisticilor  : International Cooperative Alliance (www.ica.coop)

Cateva exemple de intreprinderi autogestionate :

Corporatia Cooperativa Mondragon( Spania ) este o federatie de cooperative bazata in regiunea Basque  cu 85.066 de angajati si cu castiguri anuale de 14.780 de milioane de euro, furnizand 3.6% PIB din regiunea Basque, fiind considerata cea mai de succes cooperativa si intreprindere din Spania.

http://www.mondragon-corporation.com/language/en-US/ENG.aspx

http://en.wikipedia.org/wiki/Mondragon_Corporation

Hotel Bauen ( Argentina) este un hotel de 4 stele bazat pe autogestiune si condus de catre angajati. http://www.bauenhotel.com.ar/