Capitalismul face viaţa mai bună?

Student: Mi-am dat seama că sistemul nostru economic are o mulţime de probleme, sistemul salarial nu e în regulă, inegalitatea e cea mai mare, e cea mai mare prăpastie între bogaţi şi săraci, dar sistemul se menţine pentru că nivelul de trai în America e mai bun decât în trecut. Poate fi asta o justificare pentru că încă avem capitalism, pentru că, din punctul meu de vedere, capitalismul a triumfat…

Noam Chomsky: Nu, nu a triumfat. Nu cred că lucrurile stau aşa. Şi în societăţile sclavagiste era un nivel de trai care creştea. Sclavii o duceau mai bine la începutul secolul 19, decât cu 100 de ani în urmă. Poate fi ăsta un argument pentru a justifica sclavia? E un argument îngrozitor. Orice sistem… Ai putea justifica aşa şi stalinismul. În Uniunea Sovietica a existat o creştere economică foarte substanţială. Până în 1989, URSS făcea parte din ţările în curs de dezvoltare, nu făcea parte din lumea a treia. Acum s-a întors în lumea a treia din cauza reformelor capitaliste pe care le-a aplicat. În 10 ani, reformele capitaliste i-au aruncat înapoi în lumea a treia din care ieşiseră.

Dar dacă vrei să vorbeşti strict în termeni economici, aveau creştere economică rezonabilă. Şi exact acest lucru îi necăjea pe liderii occidentali. Dacă te uiţi în arhive şi citeşti documentele, până în anii 1970, când a existat o încetinire (economică), veţi vedea că cea mai mare problemă a liderilor occidentali era că Uniunea Sovietică putea fi privită ca un model de modernizare economică rapidă, pe parcursul unei singure generaţii. Iar aşa ceva putea provoca tot felul de probleme nu doar în ţările din lumea a treia, ci şi în interiorul ţărilor bogate. Liderilor occidentali nu le păsa de agresiunea asupra ruşilor, nu păsa nimănui de sistemul de teroare a lui Stalin. De fapt, Truman îl admira pe Stalin, pentru că ar fi fost „un om cinstit”.

Liderii occidentali nu dădeau doi bani pe ce li se întâmpla oamenilor în Rusia. Şi Churchill îi lua mereu apărarea lui Stalin în şedinţele de guvern, spunea că e „un mare om de stat”. Stalin putea ucide câţi oameni dorea – era irelevant pentru liderii din Occident.

Problema lor nu era nici că URSS ar fi atacat pe cineva. Se temeau de faptul că URSS avea creştere economică, ceea ce, mai ales, asupra lumii a treia avea un impact impresionant.

La fel, şi în cazul Cubei. Documentele privind relaţia administraţiei Kennedy cu Cuba abia au fost desecretizate şi sunt foarte interesante. E foarte interesant să vezi cum au ascuns faptele, cum le-au cenzurat. Doar un exemplu pentru a înţelege: (în 1996) are loc acest incident la Orgnizaţia Mondială a Comerţului. Uniunea Europeană a acuzat Statele Unite că au încălcat acordul OMC (prin impunerea sancţiunilor economice asupra Cubei) prin acordul Helms-Burton. Statele Unite s-au trezit izolate, singurele voturi în favoarea SUA au fost din partea Israelului — ceea ce e de la sine înţeles, e ca şi cum ai spune că Ucraina susţinea Rusia în timpul URSS — şi Uzbekistan, nu se ştie din ce motiv. Uzbekistan şi Israel sunt singurele ţări care au votat în favoarea SUA, întreaga Uniune Europeană a votat împotriva lor. Iar SUA au părăsit OMC, au părăsit dezbaterile şi au reproşat Uniunii Europene că nu are dreptul să se amestece în treburile ei interne pentru că America e şeful lumii. Dar motivele pe care le-au oferit sunt interesante. Ei au spus că aceasta ar fi fost politica SUA faţă de Cuba şi că datează – au minţit aici – din timpul administraţiei Kennedy, că am avut 3 decenii când în mod constant Washingtonul a încercat să dărâme guvernul de la Havana, iar Uniunea Europeană nu are nici un drept să ne pună în discuţie politica noastră externă. Aşa s-a exprimat Stuart Eizenstat, oficialul guvernului american la OMC.

Nu a reacţionat nimeni la declaraţia sa. E interesant, cumva e un fapt dat că am avea dreptul să înlăturăm guverne străine când avem chef şi că oricine ni se opune ar comite un abuz. Dar a existat o cricită interesantă, venită din partea lui Arthur Schlesinger. El a trimis o scrisoare deschisă care a fost publicată de New York Times în care îi amintea prietenului său Stuart Eizenstat că a înţeles greşit politica admnistraţiei Kennedy în priviţa Cubei. Acesta politică era bazată – şi acum citez din scrisoarea lui – pe „problemele pe care le provoca Fidel Castro în emisferă şi pe conexiunea sovietică. Dar, cum au rămas în trecut, au devenit un anacronism.”

Socialism sau capitalism de stat?

După căderea “cortinei de fier”  şi sfârşitul brusc al războiului rece am avut de a face cu aşa zisul sfârşit al “socialismului” sau “comunismului”. Dar pe de altă parte, o analiză amănunţită a regimurilor şi ţărilor ce sau autointitulat “socialiste” sau “comuniste” poate prezenta adevărata natură a acestora.  Problema constă în faptul că socialismul acestor ţări a fost şi este etatist, bazându-se pe controlul statului asupra mijloacelor de producţie şi distribuţie; fie prin planificare centralizată (Cuba, Corea de Nord) sau socialism de piaţă (China,Vietnam). Socialismul acestor ţări seamănă mult mai mult cu un capitalism de stat, în care guvernul controlează economia şi în esenţă acţionează ca o corporaţie gigantică; capitalismul de stat mai poate fi definit ca o societate în care forţele de producţie sunt controlate şi dirijate de către stat într-un mod capitalist. Sau în cadrul literaturii marxiste, capitalismul de stat este de obicei definit în acest sens: sistemul de salarizare şi însuşirea de a produce plusvaloare într-o economie de mărfuri  cu dreptul de proprietate sau de control de către aparatul de stat. Nici vorba de socialism când aceste ţări au creat mai degrabă un capitalism de stat decat un socialism autentic. Această aderare la o linie etatistă are rădăcina în filozofia şi teoriile lui Vladimir Lenin, ce din punct de vedere economic  în cadrul statului păstra relaţiile şi modurile de producţie capitaliste. După lovitura de stat din octombrie 1917, în care bolşevicii au preluat puterea, Lenin a proclamat că ” suntem mai puternici in idei, şi noi trebuie să organizăm în Rusia studiul şi predarea sistemului Taylor”.  Taylorismul sau ”scientific management” a fost creat de Frederick Winslow Taylor, fiind un mod de organizare a muncii bazat pe relaţii capitaliste. Având în vedere că statul acţionează ca singurul angajator, el mai păstrează în esenţă relaţiile şi modurile capitaliste de muncă, din asta constatăm  ca acest socialism moştenitor al idealurilor Leniniste este mai degrabă un capitalism de stat.

Astfel, primul argument constă în faptul că “socialismul” lui Lenin şi a deviaţiilor sale au creat mai degrabă un capitalism de stat, decât un socialism autentic şi poate chiar libertar. Lenin, fiind  promotorul capitalismului de stat, după ce bolşevicii au preluat puterea în Rusia, toate formele spontane de democraţie directă au fost abolite sau puse sub tutela statului, puterea consiliilor muncitoreşti au fost diminuate şi înlocuite cu puterea partidului bolşevic. Calea bolşevică către socialism trece prin terenul capitalismului de stat, Lenin menţionând că: “socialismul este doar monopolul capitalismului de stat”. Odată la putere, Lenin a pus în aplicare această viziune a socialismului construit pe baza instituţiilor capitalismului monopolist. Acest lucru nu s-a întâmplat accidental sau pentru că nu existau alternative, în primele luni de conducere bolşevică, liderii consiliilor muncitoreşti şi comitetelor din fabrici au căutat să implementeze modelul lor de autogestiune a economiei, dar de fiecare dată partidul bolşevic a intervenit, oprind orice încercare de a democratiza economia naţională, deoarece viziunea bolşevică a socialismului era în contrast cu viziunea “anarhistă” sau mai degrabă “democratic socialistă” a maselor din vremea aceea; un prim exemplu fiind revolta din kronstadt de la 1921, când marinarii alături de cetăţenii oraşului Kronstadt şi-au cerut drepturile elementare pe care le câştigaseră în Revoluţia din Februarie, printre care “libertatea cuvântului şi a presei pentru toţi muncitorii şi ţăranii, pentru anarhişti şi partidele socialiste de stânga. Libertatea de întrunire pentru sindicate şi organizaţiile ţărăneşti” şi cel mai important motiv al revoltei, “deoarece Sovietele existente acum nu mai reprezintă voinţa muncitorilor şi ţăranilor,să se organizeze cât mai repede posibil alegeri noi pentru soviete prin vot secret, cu libertatea de a duce în prealabil o campanie electorală pentru toţi muncitorii şi ţăranii.” Deja începuse naţionalizarea bolşevică  a sovietelor, adică a consiliilor muncitoreşti, a acelor forme spontane de democraţie directă menţionate mai sus. Victoria leninismului în Rusia şi fuziunea puterii politice cu cea economică  şi centralizarea ei intr-un stat cu partid unic, a rezultat in naşterea totalitarismului modern pe care toţi îl cunoaştem. Păstrarea statului, implementarea partidul unic avangardist şi păstrarea relaţiilor capitaliste de muncă a dus la crearea unui hibrid totalitar pseudo capitalist, retorică leninistă pierzându-şi argumentele în faţa istoriei şi a practicii.