I.A.S.R

Iniţiativa Anarho-Sindicalistă din România

Tag Archives: Economia si societatea participativa

Economia şi societatea participativă (PARECON)

Economia participativă (PARECON) este un model economic dezvoltat de către Michael Albert şi Robert Hahnel. Caracteristicile sale principale merg în direcţia obiectivelor pentru care au luptat întotdeauna anarhiştii:

- eradicarea logicii competitive şi concurenţiale, care are ca scop maximizarea profitului;

- eradicarea structurilor ierarhice de autoritate, astfel încât îndeplinirea sarcinilor, funcţiilor şi luarea deciziilor sa fie democratice, bazate pe participare şi autogestiune (vezi autogestiune);

- sfârşitul separării între producători şi consumatori;

“Cu Parecon se încearcă definirea unei economii în care:

· distribuirea obligaţiilor şi beneficilor sociale de muncă să fie egalitară;

· să se asigure implicarea oamenilor în procesul de luare a deciziilor în proporţie cu efectele pe care aceste decizii au asupra lor;

· de a dezvolta potenţialului uman pentru creativitate, empatie şi cooperare;

· resursele umane şi naturale să fie utilizate într-un mod eficient şi nedăunator.

Rezumând, dorim o economie corectă şi eficientă, care să promoveze autogestiunea, solidaritatea, diversitatea şi egalitatea.” – Michael Albert

Un alt punct esenţial este faptul că într-o economie participativă, conceptul de a fi proprietar al mijloacelor productive este eradicat. Mai precis, putem spune că nimeni nu deţine, sau că toată lumea deţine o cotă exact egală din fiecare element productiv. Întrebarea ar fi atunci cum şi cine decide ce anume trebuie produs, cu ce resurse etc.

În prezent, în capitalism, mecanismul ce răspunde acestor întrebări este piaţa, iar piaţa este considerată un spaţiu economic, cel în care se desfaşoară activitatea economică.

Read more of this post

Economia si societatea participativa (PARECON) – Partea 2

In acest al doilea articol doresc sa stabilesc, in cateva randuri, care ar fi implicatiile economiei participative in organizarea si managementul interprinderilor.

Pentru aceasta trebuie determinat:

  • Cine este proprietarul factorilor productivi (ai capitalului) ?
  • Care este mecanismul de luare a deciziilor?
  • Cum sunt determinate si alocate sarcinile?
  • Cum se remunereaza munca?
  • Care sunt stimulentele?

Cine este proprietarul factorilor productivi (ai capitalului) ?

 

Dupa cum am mentinonat in articolul precedent, intr-o economie participativa proprietatea privata v-a inceta sa existe, implicit relatiile ierarhice patron/angajat vor disparea.

Care este mecanismul de luare a deciziilor?

Luarea deciziilor si planificarea sunt descentralizate. In PARECON, cei afectati de o decizie au o influenta direct proportionala in luarea deciziei, de acord cu gradul in care aceasta decizie ii priveste. Acest concept se numeste autogestionare participativa (vezi autogestiune)

Cum sunt determinate si alocate sarcinile?

Determinarea sarcinilor se stabileste in colectivitate, la sedintele consiliilor angajatilor, in concordanta cu  criteriul de planificare participativa.

Sarcinile sunt alocate in functie de criteriul „Balanced Job complexes”, ceea ce inseamna ca fiecare lucrator detine o colectie de sarcini, care trebuie indeplinite pe o perioada specificata de timp, in cadrul careia se afla sarcini placute si mai putin placute, obiectivul fiind crearea unui echilibru de imputernicire.

Cum se remunereaza munca?

In PAREON, remunerarea este o functie a timpului petrecut facand munca valorizata si a intensitatii prestarii muncii.

Cum un muncitor poate lucra doar o anumita perioada de timp si cu o anumita intensitate mai mult decat ceilalti, inseamna ca  acesta nu v-a ajunge sa castige de 1.000 de ori mai mult decat ceilalti. Cu alte cuvinte, singura variatie in venituri se datoreaza propriei alegeri de a munci mai mult, oportunitate oferita oricarui muncitor.

Care sunt stimulentele?

Monetare: venitul, de acord cu timpul muncit, intensitatea şi calitatea muncii; o cota egala din profitul organizatiei,in cazul in care se decide distribuirea lui;

Non-monetare: realizarea de sine, stima, satisfacerea nevoilor sociale, stabilitatea locului de munca.

In concluzie, acest model sustine ideea conform careia celor ce contribuie direct in creearea produsului economic trebuie sa li se ofere dreptul de a decide maniera si metodele in care il vor produce, iar pe de alta parte, trebuie sa fie rasplatiti just pentru aceasta.

„Proprietarul, care fara a desfasura nici o sarcina sociala, se bucura mai mult decat ceilalti de produsul societatii , trebuie catalogat ca hot si parazit. Nici un om nu se poate imbogati fara a pauperiza pe altul.”( Proudhon ,Ce e proprietatea?)

Pentru mai multe detalii accesati  cartea (in limba engleza)  PARECON : Life after capitalism

Economia si societatea participativa, o noua viziune economica si sociala

Economia participativă este un model economic dezvoltat de catre Michael Alberti si Robert Hahnel. Caracteristicile sale principale merg în direcţia obiectivelor pentru care au luptat întotdeauna anarhistii:

- eradicarea logicii competitive si concurentiale, care are ca scop maximizarea profitului;

-eradicarea structurilor ierarhice de autoritate, astfel încât îndeplinirea sarcinilor,funcţiilor şi luarea deciziilor sa fie democratice ,bazate pe participare şi autogestionare ( vezi autogestiune);

-sfarsitul separarii între producători şi consumatori.

“Cu Parecon se incearca definirea unei economii in care :

· distribuirea obligatiilor si beneficilor sociale de munca sa fie egalitara;

· sa se asigura implicarea oamenilor în procesul de luare a deciziilor în
proporţie cu efectele pe care aceste decizii au asupra lor;

· de a dezvolta potenţialului uman pentru creativitate, empatie şi cooperare;

· resursele umane si naturale sa fie utilizate intr-un mod eficient si nedaunator.

Rezumand dorim o economie corecta si eficienta,care sa promoveze autogestiunea,solidaritatea, diversitatea si egalitatea. “ – Michael Albert

Un alt punct esential este faptul ca intr-o economie participativa, conceptul de a fi proprietar al mijloacelor productive este eradicat. Mai precis, putem spune ca nimeni nu deţine, sau că toată lumea deţine o cotă exact egala din fiecare element productiv. Intrebarea ar fi atunci cum si cine decide ce anume trebuie produs,cu ce resurse etc.?

In prezent,in capitalism,mecanismul ce raspunde acestor intrebari e Piata,iar piata este considerata un spatiu economic, cel in care se desfasoara activitatea economica .

-piata este considerat LOC DE INTALNIRE AL AGENTILOR ECONOMICI, care se impart in 2 mari categorii: cumparatori si vanzatori.
-pe piata se exprima si se intalnesc cererea si oferta.
-pe piata se FORMEAZA PRETUL la care se vand si se cumpara bunurile economice si in functie de care agentii economici se orienteaza ce si cat sa ofere sau sa cumpere.
-regulatorul pietei este CONCURENTA, relatiile dintre agentii care actioneaza in acelasi spatiu economic fiind relatii in cadrul carora fiecare urmareste sa-si realizeze activitatea si scopurile sale.

Numai ca ce se considera a fi benefic pentru cumparatori nu e benefic pentru vanzatori;intodeauna exista o relatie inversa intre acesti doi agenti comerciali,iar un punct de echilibru rar se poate atinge si in realitate deloc,eventual pe hartie.Unul din motive pentru care echilibrul nu se atinge este pentru ca nu se doreste atingerea lui;pe de o parte din partea interprinderilor,care au ca scop suprem a obtine un profit cat mai mare si pe de alta a cumparatorilor ce isi doresc,evident sa cumpere la pretul cel mai mic.In prima instanta cumparatorii au de suferit,iar in a doua interprinderile.Bineinteles,aceasta se intampla exclusiv intr-o economie cu piata de concurenta perfecta.Sa nu uitam ca exista piata monopolista si de concurenta imperfecta,care sunt situatii mult mai realiste.

Apoi avem asa zisa planificare centrala,caracteristica indeosebita a socialismului,unde raspunsurile la cerintele economice sunt stabilite de catre forta politica.

Daca ne detasam de micile diferente de suprafata dintre cele doua sisteme,ajungem la concluzia ca au o asemanare comuna,factorii productivi nu sunt la indemana maselor,si la fel nici ‘outputul’ creat. NOI nu avem absolut nici o influenta asupra deciziilor luate.Si acest lucru cu siguranta a condus la crearea fenomenului de consumism,printre alti determinanti.

In acest context,economia participativa vine cu o propunere.Crearea unui consiliu de organizare a productiei si unul de organizare a consumului,unde consumatorii exprima ce ar cumpara,iar muncitorii expun ce pot produce.In acest fel se pot evita multe probleme,una fiind producerea de bunuri in concordanta cu nevoile reale,evitand astfel supra-productia si implicit risipirea resurselor,iar o alta fiind stoparea practicilor ce impulsioneaza colectivul de a consuma nediscriminat(adica marketingul,sau mai exact publicitatea/propaganda actuala).

Mai sunt multe aspecte de enuntat in privinta economiei participative,esential fiind definirea modului de functionare al unei institutii productive, definirea parametrilor de luare a deciziilor in aceste institutii(si nu doar aici),redistributia outputului,definirea procedeurilor de investitie publica(in educatie,infrastructura,sanatate,etc).

Dar asta probabil intr-un articol viitor,avand in vedere ca deja am scris prea mult si probabil pe unii dintre voi v-am plictisit.

Totusi,pana data viitoare, m-ar interesa sa stiu cum credeti ca se realizeaza aceste lucruri pe care eu le-am enuntat,dar nu le-am dezvoltat aici. Pentru mai multe detalii accesati (in limba engleza)  PARECON : Life after capitalism

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 597 other followers