Autogestiune în Port Said şi lupta muncitorilor

Punct de trecere controlat de către localnici, muncitori grevişti în cea mai mare parte, numindu-se “poliția populară”

O situație fără precedent are loc în orașul Port Said din Egipt – completă autogestiune, o respingere a tot ceea ce reprezintă autoritate. Este o situație în care principalii actori în lupta egipteană în acest moment – muncitorii – încearcă să reproducă în alte orașe. Port Said este în prezent complet în mâinile poporului. La intrarea în oraș, în locul blocajelor rutiere ale poliției vechi, există un punct de trecere controlat de către localnici, muncitori grevişti în cea mai mare parte, numindu-se “poliția populară”.

Nesupunere civilă: orașul este caracterizat în principal prin respingerea totală a guvernului Morsi în toate formele sale. Acest lucru se traduce prin eliminarea poliției, respingerea muncii și sistemul de învățământ guvernamental. În ceea ce privește “securitatea”, sub autogestiune străzile sunt mai sigure ca niciodată. În urma protestelor de stradă şi după cele 21 condamnări la moarte legate de masacrul din Port Said și cele 40 de victime ale ciocnirilor care au urmat, furia poporului a forțat poliția să o lase să preia oraşul.

Guvernul Morsi a fost de acord să retragă poliţia din cauza dovezilor video incontestabile în care arată polițiști trăgând şi ucigând manifestanți cu sânge rece, dar și pentru că este convins că un oraș nu ar putea fi capabil să se autogestioneze singur și că Port Said mai devreme sau mai târziu va solicita guvernului să intervină pentru a potoli revoltele care probabil ar erupe. În schimb, realitatea este mult mai diferită și demonstrează că un oraș fără “forțele de ordine”, este mai sigur și mai locuibil. Există, de asemenea, un acord tacit care permite armatei (mai respectată de oameni, deoarece este în mod tradițional mai puțin legată de regim decât poliția, care este creatura serviciilor secrete) să vegheze peste punctele cheie ale orașului, deși fără nici o putere de a interveni.

Astfel încât realitatea este aceasta: soldați neputincioși veghează asupra punctele cheie, cum ar fi tribunalul și portul orașului care este extrem de important (acum în grevă) și “poliția populară”, care are grijă de securitatea orașului. Respingere a tot ceea ce reprezintă autoritate, poate fi, de asemenea, observat în refuzul de a plăti taxe guvernamentale și facturile de utilități, iar refuzul de a comunica în orice mod cu guvernul Morsi, fie central sau local. Închiderea guvernului central și autogestiunea mijloacelor și modurilor de producție transformă experiența Port Said într-o realitate fără precedent și un experiment într-o nouă formă de trai, producătoare și existentă.

Magazin care vinde pâine la prețuri mici; semnele explică motivul pentru protest

Fabricile sunt închise, traficul maritim este blocat, doar ceea ce este necesar este produs și doar serviciile esențiale rămân deschise. Pâine este produsă (în fotografia de mai jos puteți vedea un magazin care vinde pâine la prețuri mici; semnele explică motivul pentru protest); alimentarele, spitalele și farmaciile rămân deschise. În fiecare fabrica, muncitorii sunt cei care hotărăsc dacă continuă sau nu producţia și răspunsul, în general, în acest moment este NU. Justiție în primul rând, finalizarea revoluției – doar atunci va reîncepe producția. O nouă formă de autogestiune este, de asemenea, încercată în şcoli. Acestea au rămas deschise, familiile din Port Said refuză să își trimită copiii la școlile de stat. În acest moment profesorii și comisiile populare încearcă să organizeze școli populare în piața centrală, redenumită Piața Tahrir din Port Said, unde alături de subiectele școlare se predau subiecte, cum ar fi justiția socială și valorile revoluției egiptene.

O situație care poate părea imposibilă pentru unii. Pe paginile acestui site [ed. - Infoaut.org] am mai vorbit despre Port Said, cu alţi ochi. Dar după condamnarea la moarte a celor 21 de persoane acuzate privind masacrul de la stadion, o nouă conștiință populară a apărut în acest oraș, o dată foarte tradiționalistă, în toate probabilitățile. Într-adevăr, cei condamnați au fost 21 de tineri, majoritatea studenți, în timp ce responsabilitatea pentru masacru se află ferm în arena politică; sentinţa pare să fi fost mai mult o acţiune de potolire pentru cei care au căutat dreptatea mai mult decât orice altceva. Nici unul dintre inculpaţi provine din rândurile poliției, statului sau serviciilor sale secrete. Acest lucru a fost înțeles de Port Said și de îndată ce pedepsele cu moartea au fost pronunțate, proteste uriașe au explodat care au dus la moartea a aproximativ 40 de manifestanți unii dintre ei au murit de fapt, în timpul funeraliilor celorlalte victime ale confruntărilor stradale. Acest lucru a condus la începutul grevei și nesupunerii civice.

Asta e o situație pe care chiar nu am fi putut să ne imaginăm, dacă nu vedeam cu ochii noștri. Furia, inițial născută dintr-o dorință de dreptate pentru condamnările la moarte și următoarele 40 victime, dar care apoi a crescut și a devenit politică. Puternica participare a muncitorilor, creșterea conștiinței printre oamenii din Port Said – acestea au făcut acest protest într-o luptă cu precedent care amenință acum guvernul Morsi. Este o luptă care ar putea într-adevăr schilodi regimul, dacă pot să se răspândească în alte orașe. Ei nu mai întreabă – așa cum au făcut doar cu o săptămână în urmă – să nu pedepsească cetățenii din Port Said pentru crimele comise de regim. Acum, cer dreptate pentru toate victimele Revoluției, acum se strigă ca regimul să cadă.

Luni a avut loc o amplă demonstrație pe străzile din Port Said – sindicatul independent al muncitorilor, studenții, mișcarea revoluționară, toţi au ieşit în stradă. Mulți au venit din Cairo să aducă solidaritatea muncitorilor și orașului în lupta. Un marș uriaş a măturat pe străzile orașului, făcând apel la o grevă generală în întreaga țară. Între timp, în alte orașe egiptene în ultimele săptămâni au avut loc greve mari – în Mahalla, Mansoura și Suez. Sute au ieşit pe străzi pentru a face apel la o grevă generală în întreaga țară, multe școli și universități au anunțat o grevă generală de  îndată. Există mulți muncitori și diferite sectoare sociale, care sunt în grevă, fără a putea – pentru moment – să răspândească greva și lupta, așa cum sa întâmplat în Port Said.

Nu știm pentru cât timp această experiență, cunoscută sub numele de “Comuna din Paris Egipteană”, poate dura. Desigur, este dificil să se desfășoare o luptă ca aceasta într-un moment când puterea centrală poate tăia apa și proviziile electrice și dacă nu a făcut acest lucru până acum, doar pentru că le este teamă de explozii și mai mari de furie. Mai mult, continuarea grevelor este strâns legată de șansele de a se extinde în alte orașe. Inițial, locuitorii din Port Said au anunțat că intenționează să continue greva până la 9 martie anul viitor – data la care cele 21 de condamnări la moarte vor fi confirmate. Acum datorită acțiunii muncitorilor, viitorul este incert, dar fără îndoială, plin de potențial. Dificultățile momentului sunt multe, dar creșterea conștiinței de-a lungul populației (și nu doar în rândul muncitorilor), practica de respingere a regimului, autogestiunea, toate acestea sunt elemente care par să ofere o perspectivă pozitivă acestor lupte.

Corespondent Infoaut pentru Orientul Mijlociu.

27 februarie 2013

http://www.infoaut.org

http://www.anarkismo.net/article/25022

Declaraţia unui anarhist sirian

Eu sunt Mazen ****, un anarhist sirian. Vreau să vă informez cu privire la situaţia umanitară dificilă din ţara mea, Siria; ca urmare a opresiunii brutale a regimului împotriva maselor revoltătoare. Un grup tineri de anarhişti sirieni şi anti-autoritari din Alep – Siria, m-au contactat pentru a cere ajutor urgent. Comunitatea lor are nevoie medicamente, corturi , lapte, etc. Sperăm că aveţi posibilitatea de a-i ajuta să atenueze suferinţele sirienilor în aceste zile dificile.

Despre situaţia actuală din Siria, aceasta se înrăutăţeşte rapid. După uciderea unor generali de rang înalt ai regimului (ministrul apărării şi adjunctul său, care a fost în acelaşi timp, cumnatul preşedintelui) de către o forţă necunoscută, chiar dacă armata siriană liberă a revendicat responsabilitatea pentru atac; grupurile armate ale opoziţiei au atacat două oraşe principale, care au fost reticente să se alăture revoluţiei: Alep şi Damasc. O luptă acerbă a început, după câteva câştiguri precoce ale forţelor opoziţiei, armata lui Assad şi-a adunat forţele rămase şi a început un contra-atac utilizând forţele sale convenţionale existente, incluzând avioane de luptă, pe lângă tunuri si tancuri, care a fost utilizate cu luni în urmă. Mulţi civili au trebuit să fugă în condiţii foarte dure, sute fiind masacraţi.

De fapt, revoluţia siriană este prinsă acum într-o luptă armată deschisă. Demonstraţiile paşnice şi-au pierdut semnificaţia acum, şi aproape nimeni nu se deranjează să le menţioneze sau să creadă că pot avea un impact real asupra rezultatului luptei. Ceea ce a început ca o revoluţie spontană în masă a devenit o luptă armată între regim şi adversarii săi. Acest lucru sa întâmplat, în principal, ca urmare a opresiunii brutale a regimului, utilizând armata, tancurile şi armele împotriva cartierelor civile, şi de asemenea, din cauza intervenţiei tiraniilor monarhiste, precum Arabia Saudită şi Qatar.

Datorită poziţiei strategice a Siriei, revoluţia a fost prinsă între rivalitatea Iran – Arabia Saudită pentru dominaţie regională, şi chiar între Rusia şi SUA, fiecare sprijinind o parte, doar de dragul propriilor interese: nu putem crede că monarhiei saudite îi pasă de libertatea poporului sirian, doar vor să slăbească adversarul lor: regimul opresiv iranian islamist. Arabia Saudită şi Qatar au făcut tot posibilul pentru a devia revoluţia siriană în luptă între sectele Sunnite şi Şiite ale Islamului, în mod cinic, regimul sirian a făcut acelaşi lucru.

Recent, un jurnalist influent saudit a descris Primăvara Arabă (acest termen este folosit pentru a descrie secvenţa revoluţiilor arabe) ca o primăvară sunnită care ameninţă Iranul şiit. Celelalte tabere concurente ale regimurilor opresive folosesc sectarismul, de asemenea, pentru binele lor. Regimul sirian încearcă să facă acelaşi lucru prin promovarea sa ca “protector al minorităţilor religioase” în Siria.

Noi am văzut ceva foarte diferit, am văzut cum sa întâmplat şi cum a început, o revoluţie spontană în masă împotriva dictaturii şi împotriva “reformelor” neoliberale, şi în acest moment dificil; contăm pe mase, pe asupriţii din orice religie, sectă sau etnie să se unească împotriva asupritorilor lor, indiferent de religia acestora. Contăm pe organizaţiile tovarăşilor noştri din Alep şi alte iniţiative realizate de tineri studenţi şi muncitori. Este o lupta dificilă, care ar putea transcende într-un război civil sectar, şi nu există nici o garanţie, decat determinarea maselor (şi a noastră) pentru a continua lupta pentru libertate reală şi justiţie pentru auto-organizarea asupriţilor.

De fapt, există diviziuni deosebit de mari prezente, în stânga arabă şi siriană: Staliniştii au fost alături regim în calitate de guvern “anti-imperialist”; ca de obicei, aceştia pot neglija caracterul opresiv al regimului, fiind atât de firesc pentru ei. Există trei partide “comuniste” siriene, sprijinind regimul pe deplin cu neruşinare. Alte partide staliniste importante din ţările arabe sprijină, de asemenea, regimul. Pe de altă parte, troţkiştii sunt împotriva unor astfel de regimuri, însă ei văd islamiştii ca posibil “aliaţi” în astfel de lupte, negând natura reacţionară, autoritară şi capitalistă, chiar neoliberală, a proiectului islamist. Acest lucru este foarte adevărat în Egipt, unde troţkiştii au o organizaţie puternică: socialiştii revoluţionari.

O altă chestiune, fraţilor, mă întorc în Siria, în luna august pentru a ma alătura luptei tovarăşilor noştri şi a maselor. Vom intra în Siria în luna august de la ****. Este de aşteptat ca regimul să ne aresteze, şi ne-ar putea tortura sau chiar ucide pe unii dintre noi. Am avea nevoie de solidaritatea dumneavoastră în momentul acela. Unii tovarăşi ar putea să vă actualizeze cu privire la astfel de evoluţii atunci când se vor întâmplă. Pentru moment, eu sunt încă în ***, Egipt. Dacă se poate aranja orice sprijin pentru tovarăşii noştri din interiorul Siriei puteţi să mă contactaţi aici, până la acea dată, şi înainte de a pleca în Siria, pot să vă dau datele de contact ale tovarăşilor noştri din interiorul Siriei sau a unor tovarăşi egipteni pentru trimiterea contribuţiilor . Multumesc mult pentru solidaritatea dumneavoastră.

Pentru revoluţie şi libertate, pentru anarhie! Mazen ***

Unele detalii au fost redactate pentru siguranţa tovarăşului în cauză.

http://www.solfed.org.uk/?q=international/from-a-syrian-anarchist

Revolutia din Egipt: Interviu cu un anarhist egiptean

Secretariatul international al “Northeastern Federation of Anarchist Communists” (NEFAC)  a reusit sa contacteze un membru al “Black Flag”, organizatie anarhista din Egipt si a obtinut un interviu pe care il redam mai jos. 

Care este numele tau si din ce organizatie faci parte?

Ma numesc Nidal Tahrir de la Black Flag, un grup mic de anarho-comunisti din Egipt.

2. Pot sa-mi spui despre ce s-a intamplat in Egipt in ultima saptamana? Care este perspectiva ta?

Situatia in Egipt este foarta importanta, a inceput cu o invitatie  la o zi de manie impotriva regimului Mubarak pe data de 25 ianuarie.  Nimeni nu a prevazut ca initiativa unui grup mic pe facebook numit “toti suntem Said Khalid”, o sa adune atatia oameni. Khalid Said a fost un tanar egiptean care a fost ucis de politia lui Mubarak in Alexandria, vara trecuta. Pe 25 ianuarie (marti) a inceput totul, scanteia care a declansat revolutia. Marti, demonstratii masive au cuprins aproape toate strazile oraselor egiptene, iar miercuri a inceput masacrul. Totul a inceput marti cu incercarea de a termina sit in-ul (forma de protest) din piata Tahrir, asta era noaptea tarziu si a continuat in zilele urmatoare, in special in orasul Suez. Suez are o valoare sentimentala pentru egipteni, a fost centrul de rezistenta impotriva sionistilor in 1956 si 1967. In acelasi district, care fost camp de lupta in razboiul egipteano-israelian, politia lui Mubarak a cauzat un masacru, cel putin patru persoane ucise, 100 de raniti, bombe cu gaz, gloante de cauciuc, arme de foc, o substanta ciudata galbena, aruncata peste oameni. Vineri a fost numit Jumu’ah al furiei (Vinerea furiei). In Egipt si in alte tari islamice de asemenea, weekend’ul incepe vineri, deoarece vinerea este ziua sfanta in Islam, rugaciunile cele mari se tin vinerea, Jumu’ah (vinerea) rugaciunii. Planul a fost ca dupa aceasta rugaciune, la pranz, demonstantii sa tina un mars dar politia a incercat sa împiedice marsul cu o putere violenta incredibila. Au existat mai multe ciocniri in Cairo (centrul orasului, in Mattareyah, la est de Cairo) si peste tot Egiptul, in special in Suez, Alexandria, Mahalla (in delta, unul dintre centrele clasei muncitoare). De la pranz pana la apus de soare, oamenii au marsaluit in centrul orasului Cairo, la un sit-in in piata Tahrir, scandand un slogan, “poporul cere indepartarea regimului”. La apusul soarelui, 5 PM, Mubarak a declarat stare de asediu si a adus armata egipteana in orase. Aceasta stare de asediu a fost urmata de o evadare planificata  de politia egipteana a criminalilor si huliganilor din mai multe inchisori egiptene, aceasta evadare a fost pusa la cale pentru a speria si a induce panica poporul. Tactica asta a fost buna deoarece a speriat o mare parte din popor, pe urma a fost urmata de un blocaj de stiri pe canalele de televiziune egiptene, la radio si in ziare, jurnalele egiptene prezentau stiri precum acelea in care bande de hoti  impuscau oamenii pe strada. Oamenii de rand au organizat comitete populare pentru a instaura siguranta pe fiecare strada, guvernul a aprobat toate cele intamplate pe strazi deoarece acestea ii sperie pe oameni, dar de asemenea, acesta este un punct de unde am putea incepe construirea consiliilor muncitorilor, comitetelor locale si populare si astfel, am putea pune in practica o parte din teoria anarho-comunista si in special democratia directa.

3) Miercurea trecuta au inceput ciocnirile intre protestatari pro-Mubarak si cei anti-Mubarak. Modul in care descriu este corect? cine sunt suporteri “pro-Mubarak”? cum afecteaza aceste conflicte atitudinea clasei muncitoare egiptene?

Este absolut gresit sa spunem ciocniri intre anti si pro-Mubarak, demonstratia pro-Mubarak era si este formata din Baltagayyah si politia secreta si unicul lor scop este atacarea protestatarilor din piata Tahrir. Personal cred ca Mubarak se simte ca un bou sacrificat care incearca sa arunce sangele sau peste sangele macelarilor sai, el se simte ca Nero, vrea sa arda Egiptului inainte de eliminarea sa, incercarea de a face oamenii sa se creada ca el este sinonim pentru stabilitate, siguranta si securitate. In acest fel, el a facut intr-adevar unele progrese. Sfanta Alianta Nationala care in prezent a fost formata impotriva Tahrirites (protestatarilor Tahrir) si Commune de Tahrir. Multi oameni spun (multi din clasa de mijloc) ca demonstratiile trebuie sa se termine, deoarece Egiptul a fost ars, foametea a inceput dar nu este adevarat. Este doar o exagerare. Fiecare revolutie are dificultăţile sale si  Mubarak foloseste frica si teroarea ca sa stea mai mult la putere. Personal spun, chiar daca protestatarii au fost responsabili pentru aceasta situatie, chiar daca acest lucru este asa, regimul Mubarak trebuie sa plece din cauza incapacitatii sale de a face fata situatiei.

4) Ce s-ar intampla saptamana viitoare? Care este poziţia adoptata de guvernul SUA si cu ce afectează situatia de acolo?

Nimeni nu isi poate da seama ce se va intampla maine sau saptamana viitoare si mass media egipteana e de partea lui, exista o solicitare pentru un alt mars, de un milion de oameni, in piataTahrir, numit “Jumu’ah al slavarii”, pozitia adoptata de guvernul Statelor Unite ne afecteaza foarte mult demonstratiile. Mubarak este asa un tradator care ar putea ucide intregul popor, doar sa nu spuna nu stapanilor sai.

5)  Care este participarea anarhistilor ? Cine sunt aliatii lor?

Anarhismul in Egipt nu reprezinta o tendinta mare. Puteti gasi cateva grupuri, dar nu este inca o tendinta mare. Anarhistii in Egipt s-au alaturat atat protestelelor cat si comitetelelor populare pentru a apara strazile de huligani. Anarhistii din Egipt au pus ceva speranta in aceste comitete, aliatii anarhistilor din Egipt sunt marxisti desigur, nu suntem acum la momentul dezbaterii ideologice. Intreaga stanga face apel pentru unitate si sustin ca nu este momentul dezbaterilor,  anarhistii din Egipt sunt parte din stanga egipteana.

6) Ce forme de solidaritate pot fi construite intre revolutionarii din Egipt si revolutionarii din occident? Ce se poate face imediat si ce ar trebui sa facem pe termen lung?

Obstacolul cel mai dificil cu care se confrunta revolutionarii egipteni este taierea comunicatiilor, revolutionari din occident trebuie sa faca presiuni asupra guvernelor lor pentru a impiedica regimul egiptean de a face acest lucru. Asta e  acum, dar nimeni nu poate spune ce se va intampla pe termen lung. În cazul in care revolutia are succes, revolutionarii din occident trebuie sa se solidarizeze cu camarazii egipteni  impotriva agresiunii asteptate din partea Statelor Unite ale Americii si a Israelului. In cazul in care revolutia va esuat, va fi un masacru impotriva tuturor revolutionarilor egipteni.

7) Care sunt sarcinile principale daca regimul Mubarak cade? A existat  planificare in legatura cu acest lucru la nivel de strada? Ce au propus revolutionarii anti-capitalisti?

Principala sarcina acum, vorbind despre solicitarile din strada sunt, o noua constituţie si un guvern provizoriu si apoi noi alegeri. Planificarea este mare cu privire la aceste aspecte de la mai multe tendinte politice, mai ales Fratia Musulmana. Revolutionarii anti-capitalisti nu reprezinta o forta mare in Cairo – comunistii, stanga democrata si trotkistii au acelasi cereri.  Dar pentru noi, ca anarhişti, suntem anti-capital şi anti-etatism, vom incerca sa consolidam puterea comitetelor care au fost formate pentru  protejarea si siguranta strazilor si vom incerca sa le transformam in consilii reale.

8)  Ce vrei sa spui revolutionarilor din strainatate?

Dragi camarazi, peste tot in lume avem nevoie de solidaritate, o campanie mare de solidaritate  si revolutia egipteana va castiga.

SURSA INTERVIULUI : http://nefac.net/

Lumea araba in revolta : interviu cu un anarhist sirian

Revoltele recente din Yemen, Algeria, Tunisia si Egipt au cutremurat lumea araba si au luat prin surprindere intregul occident. Ele sunt fara indoiala, una dintre cele mai importante evenimente din ultima perioada, trimitind un mesaj clar imperialismului, ce i-a sprijinit pe acesti dictatori in toti acesti ani. Regimuri extrem de autoritare ca a lui Ben Ali din Tunisia s-au dovedit complet neputincioase in fata unui popor unit si determinat sa lupte. Revoltele sunt conduse de catre tineri, studenti, muncitori, someri, nu de catre partide, oameni politici sau clasele conducatoare, oameni simpli remodeleaza intreaga imagine a regiuni arabe, trimitind fiori reci direct la Washington si Tel Aviv. Nici armele si bani acumulati de la Washington de catre regimul Mubarak nu pot opri protestele ce sunt in continua crestere. Aceste proteste reprezinta puterea unita a poporului si a oamenilor muncii, aceste proteste arata capacitatea politica a oamenilor obisnuiti de a construi organisme sociale ce pot provoca centrele puterii, organisme ce sunt construite intr-un mod libertar instinctual nu politic. Am avut placerea sa dialogam cu prietenul nostru Kamalmaz Mazen din  Siria, editor al blog-ului anarhist arab http://www.ahewar.org/m.asp?i=1385 .

1. Se pare ca valul de proteste si revolte zdruncina din temelii regimurile autoritare si dictatoriale de lunga durata din lumea araba, au existat semne ca aceste proteste erau pe aproape?

Acesta este unul dintre lucrurile cele mai interesante despre acest val revolutionar raspandit in lumea araba, deoarece cu cateva zile inainte de  eruperea demonstratiilor in masa din Egipt, secretarul de stat al SUA Hillary Clinton a declarat ca guvernul egiptean ar fi stabil, iar acum nimic nu este stabil in toata zona, masele se revolta si peste tot regimurile represive se asteapta la ce e mai rau. Sunt multe  lucruri in comun la aceste incidente majore,  lucruri care au trecut neobservate de regimuri, de oamenii politici si chiar da catre intelectuali, lucruri cum ar fi furia ce a stat ascunsa, redusa la tacere de represiunea statului, saracia si somajul care au fost in crestere peste tot, dar guvernele locale si chiar cele din occident au gandit ca aceasta furie ar putea fi tinuta sub control, acum stim cu toti cat de gresit au gandit.

2.  Ce semnificatie are fuga lui Ben Ali din Tunisia?

Este doar primul pas, pana acum fuga lui Beni Ali reprezinta puterea oamenilor de a sfida represiunea si de a castiga. Este foarte devreme sa vorbim despre o solutie finala, dar oamenii si-au cunoscut propria putere colectiva si sunt inca pe strazi, asa ca lupta este inca deschisa la multe posibilitati.

3.  Unde se poate raspandi revolta? Care sunt tarile care se confrunta cu revolte in masa?

Acum putem spune cu incredere ca oriunde ar putea fi urmatoarea revolta in masa, poate Algeria, Yemen si Iordania sunt puncte fierbinti pentru revolta, dar  trebuie sa tinem cont de faptul ca o revolutie in Egipt ar avea un impact mare peste tot.

4.  Care este implicarea reala a unei revolutii in Egipt – al doilea mare beneficiar de ajutoare militare americane din lume?

Egiptul este cea mai mare tara din Orientul Mijlociu si rolul sau strategic este foarte important. Egiptul este unul dintre principalii piloni ai politicii americane in Orientul Mijlociu, chiar daca vechiul regim ar putea supravietui pentru un timp sau daca noul regim ar fi pro-american, presiunea maselor va exista intotdeauna de acum incolo.

5.  Care a fost rolul Fratiei Musulmane in aceste proteste? Sau care a fost rolul vechii garzi stangiste?

Un lucru care este foarte important cu privire la aceste demonstratii si revolte, este faptul ca acestea au fost cu totul spontane si initiate de catre mase, este adevarat ca diferite partide politice s-au alaturat mai tarziu, dar lupta in ansamblu a fost in mare masura o actiune autonoma a maselor. Este adevarat, grupurile politice islamiste incearca sa creeze o campanie electorala in incercarea de a prelua puterea dar cu masele in constanta revolta pe strazi, acest lucru este dificil. Cred ca masele vor refuza in mod constant sa se supuna din nou in fata unei puterii represive, chiar daca acest lucru s-ar putea intampla, oamenii nu ar accepta sa devina din nou sclavii unui sistem autoritar, mai presus de toate, aceste evenimente vor ramane in memoria colectiva a oamenilor, nicio putere nu ar putea cu asa usurinta sa supuna oamenii in fata oricarui regim represiv.

Un alt lucru care trebuie adus aminte, este ca revolutiile deschid portile ideilor noi, oameni devin mai deschisi ideilor libertare si anarhiste, libertatea devine in timp ideea hegemonica nu autoritarismul. De exemplu, fostul partid comunist tunisian a participat la guvernare  tarii alaturi de partidul lui Ben Ali, acest  guvern ce a fost format dupa rasturnarea lui Ben Ali insusi. Un alt grup autoritar, Partidul Muncitoresc Comunist a participat activ la demonstratii, dar in acelasi timp reveland contradictiile partidului, ca de exemplu partidul a solicitat in momentul in care Ben Ali a parasit tara, sa se creeze  consilii  locale si comisii de aparare ale revoltei, dar in scurt timp s-au retras si au facut apel catre formarea unui nou guvern.  In Egipt este la fel, exista grupuri reformiste de  stanga cum ar fi Partidul National Progresist (Tagammu)  si alte grupuri autoritare de stanga.

Nu pot spune  cu exactitate rolul anarhistilor si libertarilor, exista o tendinta de “council communism” in crestere alaturi de cea anarhista, dar am sa subliniez ceea ce am spus inainte, ca aceste revolutii au fost create de catre vointa maselor insusi.  In Tunisia, sindicatele au jucat un rol important in ultimele  etape ale revoltei. Vreau sa vorbesc in mai multe detalii despre comitetele locale formate de mase, care reprezinta una dintre manifestarile cele mai interesante ale actiunii revolutionare. In fata vandalizarii inceputa in mare parte de catre fosta politie secreta, oamenii au format aceste comitete ca institutii ce sunt cu adevarat democratice, ele reprezinta o concurenta reala in fata  puterii elitei conducatoare si institutiilor sale autoritare. In Egipt acum, exista doua guverne, comitetele locale si guvernul Mubarak, care este ascuns in spatele tancurilor si pustilor armatei. Acest lucru se intampla intr-o regiune care era obisnuita cu dictatura si autoritarismul, asta e un lucru bun despre revolutii, transforma lumea foarte repede. Asta nu inseamna ca lupta a fost castigata, dimpotriva, inseamna ca lupta tocmai ce a inceput.

SURSA INTERVIULUI : http://anarkismo.net