Sindicalismul Galben vs. Sindicalismul Revoluţionar

 “Atunci când clasa muncitoare se va uni, vor exista o mulţime de lideri sindicali fără loc de muncă.” – Eugene Debs

Sindicatele sunt un concept modern, un produs al societăţii industriale. Ideea este una simplă, dar importantă – anume că majoritatea slabă trebuie să se organizeze în mod colectiv pentru a lupta împotriva minorităţii puternice – capitalistul, a cărei voinţă este susţinută de puterea de stat. Muncitorul este aproape neputincios într-un loc de muncă fără organizare, rămânând cu o singura alegere, ori să asculte de şef, ori să renunţe la  locul de muncă. Sindicatele deranjează starea de fapt a lucrurilor, atunci când muncitorii slabi se unesc împotriva şefului, creând o putere considerabilă. Reţineţi că acest drept de a negocia în mod colectiv a fost cu greu câştigat de către muncitori – mult sânge a fost vărsat (cu ajutorul câinelui fidel al capitalismului, statul) în scopul protejării privilegiilor, puterii şi profiturilor, care depindeau de o forţă de muncă dezorganizată şi slabă. Să nu ne îndoim, sindicalismul a fost o forţă puternică şi efectivă, fiind mereu batjocorită  de către capitalişti şi management, deoarece pătrundea în autoritatea lor absolută de la locul de muncă, pe care ei o consideră a fi dreptul lor, în stilul regilor din timpurile trecute.

În decursul luptei pentru sindicalism, au apărut diferite şcoli de gândire – cei ce vedeau în ansamblu societatea capitalistă au observat că nu e posibilă pacea între clase şi capitalism; alţii, nevrând să îmbrăţişeze o agendă atât de radicală şi revoluţionară, au simţit că muncitorii şi capitaliştii pot ajunge la un fel de înţelegere – aceştia din urmă au devenit sindicaliştii galbeni, fiind reprezentaţi mai ales de sindicate ca şi AFL-CIO, UAW şi Teamsters. Cu dispariţia sindicatelor Knights of Labor şi Industrial Workers of the World şi nenumăratele lovituri sângeroase aduse organizaţiilor muncitoreşti radicale, sindicalismul galben a prevalat devenind, pentru un timp, cea mai de succes mişcare muncitorească din istorie.

Cu toate acestea, sindicalismul galben se află în zilele noatre într-o stare proastă văzând că, spre uimirea lor, puterea le este erodata continuu, în special deoarece globalizarea e accelerată, unde muncitorii din lumea a 3-a pot fi învrăjbiţi împotriva celor din lumea 1 aparţinând de sindicat, în mod invariabil o lupta pierdută pentru muncitorii din lumea 1 – firma pur şi simplu spunând “faceţi ce vă spunem sau ne vom muta în altă ţară”– iar sindicaliştii galbeni sunt forţaţi să dea încă un pas înapoi. Convingerea mea este că sindicalismul galben va dispărea în cele din urmă şi ne vom afla din nou unde ne aflam la început de secol, când capitalul dicta condiţiile în care muncim fără să ia în considerare consecinţele – care sunt măsurate invariabil în vieţile muncitorilor de pretutindeni.

Sindicalismul galben a câştigat în luptele trecute dintre muncă şi capital, dar pe termen lung, viziunea lor despre o solidaritate între muncitor/proprietar este una falsă, care se face cunoscută în prezent, în particular în urma NAFTA, GATT şi acum MAI. Tot mai mult capitalul e cel care comandă iar muncitorii primesc loviturile – ceea ce explică de ce atâtea mii de muncitori au fost “concediaţi” de dragul profiturilor corporatiste. Înainte de a vorbi despre ce este sindicalismul revoluţionar, e important să vorbim mai întâi despre ceea ce nu este, ceea ce mă va duce la sindicalismul galben.

Sindicalismul galben

Ce este sindicalismul galben? Acesta are, la rădăcină, convingerea că muncitorii şi patronii au interese comune, concentrându-se pe retorica “să facem treaba” şi pe “o zi de muncă cinstită pe o plată cinstită”. Sindicatele galbene funcţionează pentru a menţine muncitorii la muncă şi pentru ca profiturile să se verse în buzunarele afaceriştilor. Sindicatele galbene au fost mult timp afaceri ele însele, cu birocraţii puternic înrădăcinate, iar comportamentul acestora de-a lungul anilor a creat imaginea de sindicate corupte, ineficiente, agenţii de auto-servire (desigur, acest punct de vedere ne este strecurat de către presa corporatistă, care nicidecum nu e neutră sau obiectivă în relatări). Punctul culminat a fost în anii ’50, de atunci sindicatele galbene au suferit un declin masiv şi lent.

Principiul sindicatelor galbene este contractul de muncă, pe baza căruia muncitorii lucrează pentru profitul patronilor. Perioada de elaborare a contractului şi negocierile între muncitori/management este de o complexitate notorie, ambele grupuri negociind nivelul de salarizare şi păstrarea locului de muncă. Sindicatele galbene susţin că ar exista un aşa-zis salariu just şi că ele asigură cea mai bună înţelegere posibilă cu managementul, în ceea ce priveşte creşterile salariale şi beneficiile. Locurile de muncă sindicalizate (cele ce au rămas) continuă să fie mai bine plătite decât cele care nu sunt – reflectând puterea colectivă de negociere, ce a rămas puternică, în ciuda enormelor obstacole de-a lungul deceniilor.

Cu toate acestea, sindicatele galbene învrăjbesc muncitorii – dacă aţi făcut parte dintr-un astfel de sindicat aţi putut vedea ierarhia evidentă distinctă din cadrul sindicatului, favorizându-i pe cei mai vechi, care au salarii mai mari, muncitorii seniori faţă de cei noi, mai prost plătiţi. Să nu ne înşelăm – dacă vă aflaţi pe treptele inferioare ale ierarhiei, sunteţi carne de tun în cazul unor negocieri dure – postul tău de muncă va fi cel sacrificat, în timp ce membrii de sindicat seniori îşi vor menţine privilegiile şi protecţia. Chiar şi în cadrul sistemului de seniori există nivele mai ridicate de ierarhie – un sindicalist galben îşi rezervă măsura de luare a deciziilor pentru liderii sindicatului – cei inferiori nu trebuie să se angajeze în activităţi independente, ci să rămână în spatele liderilor – care, mai ales, de când sindicatele au crescut în putere au început să semene tot mai mult cu managementul în sine. Toate iniţiativele de la locul de muncă sunt menţinute în topul piramidei sindicatului galben.

Sindicatul galben s-a învârtit întotdeauna în jurul principiului de organizare sindicală. Adică, susţine că fiecare industrie îşi are propriile interese distincte, fiind independente de cele ale altor muncitori. Astfel, se organizează în jurul unei industrii sau profesii particulare, împărţind astfel lucrătorii în multiple sindicate mici, care se concentrază pe interesele lor particulare. Arma supremă a sindicatelor galbene este greva. Doar liderii sindicatelor sunt autorizaţi să declare grevă – atunci când cei de rang inferior, încep acţiuni neautorizate, acestea sunt numite “greve spontane” şi nu sunt privite favorabil de către liderii de sindicat, deoarece le subminează puterea.

Industrial Workers of the World – Interviu

Prin acest interviu cu Matthew Antosh – din Comisia de Solidaritate Internaţională a IWW si membru al IWW Winnipeg (Canada), dorim sa facem cunoscut publicului român o organizaţie cu o istorie extrem de interesantă, activă în SUA şi Canada dar şi în câteva ţări europene: Industrial Workers of the World - cunoscuţi şi ca Wobblies (denumirea de Wobblies are origini incerte însă una din cele mai vehiculate variante legată de aceasta denumire este aceea care aminteşte de un muncitor chinez dintr-un port, care nu putea pronunţa corect IWW).

IASR: Cum şi unde a fost IWW înfiinţat?

IWW: IWW a fost înfiinţat în Chicago în iunie 1905, la un congres care a adunat două mii de socialişti, anarhişti şi sindicalişti radicali de pe tot cuprinsul SUA, care se opuneau politicilor Federaţiei Americane a Muncii (American Federation of Labor – AFL).

Mişcarea muncitorească din America la acea vreme era dominată de tipul conservator de ‘sindicalism de breaslă’ al celor de la AFL. ‘Sindicalism de breaslă’ inseamnă că organizarea AFL se baza pe bresle sau pe meseriile muncitorilor, desparţindu-i în sindicate separate. În sindicatele din construcţii de exemplu, toţi tâmplarii aparţineau de sindicatul tâmplarilor, zugravii se alăturau sindicatului zugravilor şi vopsitorii ţineau de sindicatul vopsitorilor. Fiecare din aceste sindicate organizate pe meserii aveau propria administraţie, propriile politici si propriile contracte colective de muncă. Când unul dintre aceste contracte colective de muncă separate expira, pentru o breaslă, membrii sindicatului faceau grevă in mod normal dar restul muncitorilor continuau sa muncească – cam ceea ce noi am numi: ‘spărgatori de grevă’. Asta permitea sefilor să ţină sindicatele despărtiţe, unul împotriva celorlalte. IWW s-a opus de la inceput acestui ‘sindicalism de breaslă’ şi în schimb s-a concentrat sa creeze un ‘sindicalism industrial’, în care toţi muncitorii de pe un şantier şi dintr-o industrie sa fie parte a aceluiasi sindicat iar în caz de grevă, toti muncitorii de pe acel şantier, din acea industrie sau chiar din toate industriile sa faca grevă pentru a-şi câştiga solicitările.

O altă caracteristică esenţială pentru care IWW a fost creat în opozitie cu ea, a fost rasismul şi xenofobia celor de la AFL. Aceştia organizau doar cetăţeni calificaţi albi americani. Negrilor, asiaticilor, femeilor si imigranţilor, în ciuda faptului că formau majoritatea populaţiei muncitoare, li se bloca apartenenţa la sindicat. IWW a doborât aceste bariere legate de culoarea pielii şi atunci cand a fost infiinţat era singurul sindicat american în care erau bineveniţi toţi muncitorii, inclusiv femeile, imigranţii, africanii americani si asiaticii – toţi în aceeaşi organziaţie.

Al treilea motiv care ţine de crearea IWW a fost abordarea conservatoare a unui ‘sindicalism pur şi simplu’ a celor de la AFL. Aceasta filosofie limită AFL la probleme ce ţineau de condiţii de muncă si taxe având ca scop sa fie un partener în producţie mai degrabă decât să conteste drepturile de proprietate ale patronilor. Fondatorii IWW, pe de altă parte, au vazut că scopul mişcarii muncitoreşti este de a schimba fundamental ordinea socială existentă a proprietăţii private si a capitalismului. Ei declarau ca “misiunea istorică a clasei muncitoare este sa se debaraseze de capitalism!”

IASR: Care este, în opinia ta, momentul cel mai definitoriu din istoria IWW?

IWW: Având o existenţă de mai mult de 105 ani, IWW are o mulţime de repere istorice! De la luptele pentru libertatea de expresie până la toate victoriile mai puţin cunoscute, istoria IWW este o mare provocare.

Eu aş spune că cel mai faimos moment din istoria IWW a fost greva din 1912 de la ‘Lawrence Textile’, cunoscută şi ca greva ‘Pâine şi Trandafiri’. In 1912, o nouă lege din Massachusetts a redus numărul de ore de muncă pe săptămână pentru femei şi copii, de la 56 la 54. Pentru a se adapta acestei reduceri de program, şefii din fabricile de textile au redus plata muncitorilor – o diferenţă la salariu care însemna câteva pâini pentru muncitorii aflaţi într-o grea situaţie financiară.

Când femeile ţesătoare poloneze de la fabrica de bumbac Everett au realizat ca angajatorul lor le-a redus salariul cu 32 de cenţi, au oprit războaiele de ţesut şi au părăsit fabrica strigând: ‘salariu redus, salariu redus!’. Muncitorii din alte fabrici li s-au alăturat a doua zi, iar într-o săptămână mai mult de 20.000 de muncitori erau in grevă. Joseph Ettor, un membru italian al IWW, se ocupase cu sindicalizarea de ceva vreme înainte de greva de la Lawrence. El si Arturo Giovannitti şi-au asumat rapid rolul de conducători ai grevei, constituind un comitet de grevă format din 2 reprezentanţi ai fiecarui grup etnic din fabrici care işi luau responsabilitatea pentru toate deciziile majore. Comitetul, care aranjase ca şedinţele greviştilor să fie traduse în 25 de limbi diferite, a înaintat un număr de revendicări: o creştere cu 15% a salariului pentru săptămâna de lucru de 54 de ore, timp liber dublu pentru orele suplimentare şi nicio discriminare împotriva muncitorilor pentru activitatea lor de grevă.

Reacţia patronului şi a statului a fost rapidă. Primarul si guvernatorul au folosit atunci miliţia statului si poliţia statală. Au urmat arestări in masă. Pe 29 ianuarie, o demonstraţie paşnică a greviştilor a fost incriminată de miliţie iar poliţia a tras in mulţime, nimerind-o pe grevista Anna LoPizzo şi ucigând-o.

Greva a durat două luni. Greviştii au fost nevoiţi să îşi trimită copii de la Lawrence în oraşul New York, să stea cu aceia care simpatizau cu greviştii. Autorităţile oraşului au încercat să prevină ca alţi 100 de copii sa ajungă în Philadelphia pe 24 februarie, trimiţând poliţia si miliţia la gară pentru a reţine copii şi pentru a-i aresta pe parinţi; poliţia a început sa îi îmbrâncească atât pe copii cat şi pe mame în timp ce îi trăgeau pentru a-i înghesui în dubă; o mamă însarcinată a pierdut sarcina. Dar după toate aceste greutăţi, şefii au cedat şi au dat curs tuturor solicitarilor muncitorilor de la Lawrence.

Bineinţeles, lupta nu se sfârşise. Şefii i-au arestat pe Ettor şi pe Giovannitti, acuzându-i de ‘complicitate’ la moartea grevistei Anna LoPizzo. Muncitorii au menţinut presiuni, cinsprezece mii de muncitori de la Lawrence au intrat în greva pentru o zi pe data de 30 septembrie pentru a solicita eliberarea lui Ettor si Giovannitti. Ambii acuzaţi au fost achitaţi pe data de 26 noiembrie 1912.

IASR: Ce inseamna tipul de ‘sindicalism industrial revoluţionar’ al IWW?

IWW: Sindicalismul industrial revoluţionar reprezintă ideea potrivit căreia sindicatele ar trebui sa organizeze toţi muncitorii, unificând organizaţiile muncitoreşti într-una singură, în functie de industriile în care lucreaza oamenii, şi nu doar pentru a lupta pentru imbunătăţirea vieţii de zi cu zi la locul de muncă dar de asemenea, pentru a înlatura sistemul capitalist prin mijloacele acţiunilor industriale, inclusiv prin greva generală. ‘Sindicalism industrial’ pentru ca noi organizăm bazându-ne pe industrie, nu pe breaslă sau mesteşug şi ‘revoluţionar’ pentru ca noi căutăm sa instituim controlul direct al muncitorilor asupra vieţii economice şi politice prin sindicate si consilii muncitoreşti.

IASR: Ce susţine acest angajament pentru un ‘Singur Mare Sindicat’ (‘One Big Union’)?

IWW: ‘Un singur mare sindicat’ reprezintă ideea ca toţi muncitorii, clasa muncitoare, ar trebui organizată laolaltă într-o organizaţie a clasei muncitoare. ‘Un singur mare sindicat’ este un concept teoretic de organizare, pe cand sindicalismul industrial revoluţionar al IWW reprezintă metoda de organizare prin care acest concept poate fi realizat. Prin organizarea unui singur mare sindicat al tuturor muncitorilor din toată lumea vom fi capabili sa realizam controlul clasei muncitoare.

IASR: De ce anarho-sindicaliştii şi unii anarhişti aleg IWW ca sa fie sindicatul lor? Este IWW o organizaţie anarho-sindicalistă?

IWW: Anarhiştii şi anarho-sindicaliştii au fost mereu bineveniţi în IWW. Deşi nu este anarho-sindicalist, sindicalismul revoluţionar industrial al IWW are multe în comun cu principiile anarhiste sau anarho-sindicaliste şi IWW a colaborat strans cu sindicate anarho-sindcialiste in trecut dar şi în prezent. Atât IWW cât şi anarho-sindicaliştii văd în sindicat o unealtă pentru a ‘construi o lume nouă in carcasa celei vechi’; atât IWW cat şi anarho-sindicaliştii se bazează pe acţiune directă; democraţie directă, de jos şi sunt revoluţionari anti-capitalişti.

Sunt şi două chestiuni unde cei din IWW diferă de anarhişti/anarho-sindicalişti: în structura sa, IWW este mai centralizat şi nu federativ. De asemenea, IWW este mai degrabă ambivalent în ceea ce priveşte statul decât să susţină abolirea lui pur şi simplu, văzând în alegerea unui partid o alegere individuală a unui membru (deşi, precum anarho-sindicaliştii respingem electoralismul şi suntem independenţi de partidele politice).

IASR: Există, din cunoştinţele tale, muncitori români în IWW?

IWW: Din ceea ce ştiu eu, momentan nu există o secţie mare cu muncitori români în IWW.

IASR: Având în vedere fluxul mare de migraţie către occident, joacă IWW vreun rol în organizarea muncitorilor imigranţi?

În interiorul IWW s-a muncit mult pentru organizarea muncitorilor imigranţi, în mod special în oraşul New York unde sunt muncitori imigranţi mexicani. De exemplu, la Pur Pac, un depozit de distribuţie a produselor alimentare care alimentează mai multe restaurante chinezeşti celebre, brutarii şi cafenele, muncitorii s-au organizat cu IWW şi au câştigat returnarea a 470.000 de dolari din reţinerile ilegale din salariul minim şi ore suplimentare şi asta a facut ca Pur Pac să fie supus unui cod de conduită obligatoriu care implică protecţie pentru activitaţile colective şi obligă la respectarea intregii legislaţii a muncii, incluzând: anti-discrimarea, protecţia muncii şi a sănătaţii. Lupta s-a dat cu înverşunare şi a inclus o campanie de boicot a comunităţii în care o organizaţie aliată a convins marii distributori să renunţe la produsele Pur Pac.

De asemenea, membri IWW au fost activi în lupta împotriva legii rasiste din Arizona – SB 1070. Aceasta SB 1070 este o lege care are în vedere profilul rasial al imigranţilor mexicani, dând poliţiei dreptul de a le cere actele de imigrare daca poliţistul consideră că ‘arată ilegal’. Treisprezece angajaţi latini au fost concediaţi de la restaurantul Pei Wei pentru că au participat la marea mobilizare împotriva SB 1070, astfel încât IWW din Phoenix a organizat proteste pentru a încerca să le recupereze slujbele (poţi vedea video aici: : http://youtu.be/5dPUjlZRu8g)

IASR: Ştim că recent IWW a jucat un rol important în organziarea campaniei îndreptate împotriva reducerilor bugetare împreuna cu Solfed din Marea Britanie. Au avut loc campanii asemănătoare in Canada?

IWW: Acele tipuri de reduceri bugetare pe care le-am vazut în Marea Britanie încă n-au avut loc aici, din moment ce guvernul conservator din Canada a fost până de curând într-o minoritate stânjenitoare – acestea fiind spuse, ei urmeaza să pună în practică ceva iar Wobblies din Canada privesc lupta din Marea Britanie ca pe o sursă de mare inspiraţie despre cum ar trebui sa arate o ripostă.

Unde au existat atacuri şi unde IWW a fost foarte activ – sunt încercările de a ‘moderniza’ (accelerarea procesului muncii, plata şi beneficii în funcţie de performanţă, mecanizare, etc. – lucruri care sunt văzute ca ducând eventual spre privatizare) Poşta Canadiană. Sindicatul Canadian al Muncitorilor Poştei (CUPW) are o istorie şi o cultură militantă dar de la ultima grevă poştală, când liderii săi au fost arestaţi, militanţii săi sunt nelinistiţi. Membri IWW din Edmonton au avut posibilitatea de a ajunge în comitetul de educaţie al CUPW şi au adus cu ei tactici de acţiune directă militantă şi de asemenea, au construit o reţea IWW şi de simpatizanţi IWW de pe tot cuprinsul Canadei. Asta a condus la o grevă ‘wildcat’ (n.r. – wildcat strike se refera la acţiuni industriale neoficiale, când sindicaliştii fac grevă fără să mai aştepte o mobilizare venită din partea liderilor) împotriva orelor suplimentare în Winnipeg, greve ‘sit-down’ (n.r. – ‘sit-down’ este o forma de acţiune directă, cand muncitorii aflaţi in grevă refuză sa părăsească locul de muncă pe care il ocupă pentru ca angajatorul să nu platească alţi muncitori pentru a-i înlocui pe grevişti) şi confruntări în masă a şefilor din toată Poşta. S-a întâmplat ca dupa ce CUPW a iniţiat greve pe tot cuprinsul Canadei, poşta să blocheze acţiunile lor şi să le intrerupă prin moţiunea ‘înapoi la muncă’ a guvernului (in lb. engleza: ‘back-to-work’ motion), forţându-i pe muncitori sa se întoarcă la muncă pentru salarii mai mici. Membrii IWW-CUPW continuă lupta la locul de muncă şi continuă să lupte şi impotriva legislaţiei ‘back to work’.

IASR: În România, cei mai mulţi intelectuali, din păcate, sunt de dreapta. Cum stau lucrurile in Canada? Se bucura IWW în Canada de susţinere în cercurile academice?

IWW: În America de Nord, IWW este adesea vazut ca o notă istorică de subsol, de la începutul anilor 1900, aşa încât atunci când o campanie organizată loveşte, ziarele vor scrie ca “IWW s-a întors”, chiar daca noi nu ne-am încetat niciodata activitatea! Desigur, există susţinere în cercurile academice – gânditorul socialist libertar Noam Chomsky este membru, aşa cum sunt şi antropologul David Graeber şi Andrej Grubačić.

În Canada, majoritatea celor din cercurile academice susţin partidul de stânga social-democrat – The New Democratic Party. Asta e de fapt o problema pentru activiştii din IWW care doresc să construiască o mişcare de masă militantă, bazată pe acţiune directă, din moment ce toate încercările sunt deturnate şi demobilizate spre calea către alegeri. Un exemplu perfect al acestei situaţii este ilustrat de momentul când G8 a fost in Toronto iar intelectualii care sunt figuri publice au facut apel mai degrabă la o reprimare a anarhiştilor, oarecum au invitat poliţia pentru o bătaie în masă a protestatarilor paşnici. Avem multe de făcut iar noi sindicalizăm şi vom lupta să construim o lume mai bună fără şefi, politicieni şi generali.

IASR: Multumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu!