Despre educație – M. Bakunin (L’Égalité, 31 iulie 1869)

Primul subiect considerat este următorul: va fi posibil ca masele de muncitori să cunoască emanciparea completă atâta timp cât educația disponibilă acestora continuă să fie inferioară față de cea primită de burghezie, sau, în termeni mai generali, atâta timp cât există o clasă, fie ea numeroasă sau nu, care, prin virtutea nașterii, are dreptul la o educație superioară și la o instrucție mai completă? Întrebarea nu se răspunde de la sine? Nu este de la sine înteles că din oricare două persoane înzestrate de natură cu inteligență aproximativ  echivalentă, una are avantaj – aceea a cărei minte a fost mărită de studiu și care a înţeles mai bine relațiile inter-naturale și fenomenele sociale (ce am putea numi legile naturii și a societății) va înțelege mai ușor și mai complet natura împrejurimilor sale? Putem afirma că această persoană va simți o mai mare libertate și din punct de vedere practic, dovedește o mai mare aptitudine și capacitate decât colegul său? E firesc că cel ce știe mai mult va domina asupra celui ce știe mai puțin. Iar dacă această disparitate de educație și învățământ a fost singura existentă între cele două clase, ceilalți nu l-ar urma rapid până când omenirea, în circumstanțele sale actuale, adică până când va fi din nou împărțită în sclavi și un număr mic de conducători, cei dintâi muncind ca până acum în folosul celor din urmă?

Acum înțelegem de ce socialiștii burghezi cer doar puțină educație pentru oameni, puțin mai mult decât primesc în prezent; în timp ce noi, socialiștii democrați, cerem în numele poporului, o educație completă și integrală, o educație corespunzătoare cu nivelul intelectual permis în zilele noastre, în așa fel încât, de acum înainte, să nu mai existe o clasă deasupra muncitorilor, care prin virtutea unei educații superioare, să poată îi domina și exploata. Socialiştii burghezi doresc păstrarea sistemului de clasă, fiecare clasă, susţin ei, îndeplineşte o funcţie socială specifică; o specializare, de exemplu, în stiinţă, iar celălalt în munca manuală. Pe de altă parte, noi urmărim eliminarea totală a claselor, o unificare a societății, egalității și asigurarea economică pentru fiecare individ de pe acest pământ. Socialiștii burghezi, menținând în același timp bazele istorice ale societății actuale, ar dori să-i vadă  mai slabi, potoliți și înfrumusețați. Pe de altă parte, noi dorim distrugerea bazelor societății. Din care rezultă că nu poate exista nici un armistițiu sau compromis, să nu mai vorbim de orice coaliție între noi, socialiștii democrați și socialiștii burghezi. Dar, am mai auzit spunându-se, iar acesta e argumentul frecvent invocat împotriva noastră și e un argument pe care dogmaticii de orice culoare îl consideră incontestabil, acela că e imposibil ca întreaga umanitate să se se devoteze învățăturii, deoarece vom murii cu toții de foame. În consecință, în timp ce unii învață alții trebuie să muncească astfel încât să producă ceea ce avem nevoie pentru a trăi – nu produc doar pentru propriile nevoi, ci și pentru nevoile acelora care se dedică exclusiv preocupărilor intelectuale; în afară de extinderea orizontului cunoașterii umane, descoperirile acestor intelectuali îmbunătățesc condiția tuturor oamenilor, fără excepție, când sunt aplicate în industrie, agricultură și în general, în viața politică și socială; de acord? Iar creațiile lor artistice nu ne îmbunătățesc viața fiecăruia dintre noi?

Nu, nicidecum. Și cel mai mare reproș împotriva științei și artei este tocmai faptul că nu distribuie beneficiile și nu au influență decât pe un fragment mic de societate, în excluderea și prin urmare, în detrimentul majorității. Se poate spune despre știință și artă ceea ce deja a fost spus în mod corespunzător despre progresul prodigios al industriei, comerțului, creditului și într-un cuvânt, de bogăția societăților din țările civilizate a lumii moderne. Adică că bogăția este destul de exclusivistă, iar tendința acesteia e de a deveni astfel cu fiecare zi ce trece, fiind concentrată în mâinile unor puțini oameni, ținută departe de eșaloanele inferioare ale clasei de mijloc și de mica burghezie, apăsându-i în rândurile proletariatului, astfel încât creșterea acestei bogății este cauza directă din spatele mizeriei crescânde a clasei muncitoare. Așadar, ca rezultat, prăpastia care se cască între minoritatea privilegiată și mulțumită și milioanele de muncitori care își câștigă locul prin puterea mâinilor devine din ce în ce mai mare, iar cu cât fericiții devin mai mulțumiți – care exploatează munca poporului- cu atât mai nefericiți devin muncitorii. E suficient să ne uităm la fabuloasa opulență a cârdăseniei aristocratice, financiare, comerciale și industriale din Anglia și să comparăm aceasta cu mizerabila condiție a muncitorilor din aceeași țară; e suficient să recitim scrisoarea atât de naivă și dureroasă scrisă de curând de un giuvaergiu inteligent din Londra, un anume Walter Dugan, care a băut voluntar otravă împreuna cu soția și cei șase copii, ca un mijloc de a scăpa din degradarea provocată de sărăcie și chinurile foametei – și orice se va găsi obligat să admită că laudata civilizație, în termeni materiali, însemnă pentru oameni doar opresiune și ruină. Iar acelaşi lucru este valabil şi pentru progresele moderne ale ştiinţei şi artelor. Pași imenși întra-devăr, dar cu cât e mai mare avansul, mai mult favorizează servitutea intelectuală și prin urmare, în termeni materiali, favorizează mizeria și inferioritatea; deoarece aceste avansuri măresc doar prăpastia deja existentă care separă nivelul de înțelegere al oamenilor de nivelul claselor privilegiate. Din punct de vedere al capacității naturale, inteligența celor dintâi este în zilele noastre, în mod evident, mai puțin oprită din dezvoltare, mai nesofisticată și mai puțin coruptă de nevoia de a apăra interese nedrepte și este, prin urmare, în mod natural, de o potență mai mare decât puterea creierului burgheziei; dar apoi, puterea creierului burgheziei are la dispoziția sa un arsenal complet de știință umplut cu arme, care întra-devăr sunt formidabile. Se întâmplă adesea ca un muncitor extrem de inteligent să trebuiască să tacă atunci când e confruntat de un nerod școlit care îl învinge, nu prin caracterul intelectului său (inexistent), ci prin caracterul educației sale, o educație refuzată muncitorului, dar acordată nerodului fiindcă, in timp ce dobitocului i s-a permis să-și dezvolte prostia științific în scoli, munca lucrătorului au fost îmbrăcămintea, locuința, hrana și furnizarea tuturor nevoilor sale, profesorii și cărțile sale, tot  ce e necesar pentru educația sa.

Despre educație – M. Bakunin (L'Égalité, 31 iulie 1869)

Primul subiect considerat este următorul: va fi posibil ca masele de muncitori să cunoască emanciparea completă atâta timp cât educația disponibilă acestora continuă să fie inferioară față de cea primită de burghezie, sau, în termeni mai generali, atâta timp cât există o clasă, fie ea numeroasă sau nu, care, prin virtutea nașterii, are dreptul la o educație superioară și la o instrucție mai completă? Întrebarea nu se răspunde de la sine? Nu este de la sine înteles că din oricare două persoane înzestrate de natură cu inteligență aproximativ  echivalentă, una are avantaj – aceea a cărei minte a fost mărită de studiu și care a înţeles mai bine relațiile inter-naturale și fenomenele sociale (ce am putea numi legile naturii și a societății) va înțelege mai ușor și mai complet natura împrejurimilor sale? Putem afirma că această persoană va simți o mai mare libertate și din punct de vedere practic, dovedește o mai mare aptitudine și capacitate decât colegul său? E firesc că cel ce știe mai mult va domina asupra celui ce știe mai puțin. Iar dacă această disparitate de educație și învățământ a fost singura existentă între cele două clase, ceilalți nu l-ar urma rapid până când omenirea, în circumstanțele sale actuale, adică până când va fi din nou împărțită în sclavi și un număr mic de conducători, cei dintâi muncind ca până acum în folosul celor din urmă?

Acum înțelegem de ce socialiștii burghezi cer doar puțină educație pentru oameni, puțin mai mult decât primesc în prezent; în timp ce noi, socialiștii democrați, cerem în numele poporului, o educație completă și integrală, o educație corespunzătoare cu nivelul intelectual permis în zilele noastre, în așa fel încât, de acum înainte, să nu mai existe o clasă deasupra muncitorilor, care prin virtutea unei educații superioare, să poată îi domina și exploata. Socialiştii burghezi doresc păstrarea sistemului de clasă, fiecare clasă, susţin ei, îndeplineşte o funcţie socială specifică; o specializare, de exemplu, în stiinţă, iar celălalt în munca manuală. Pe de altă parte, noi urmărim eliminarea totală a claselor, o unificare a societății, egalității și asigurarea economică pentru fiecare individ de pe acest pământ. Socialiștii burghezi, menținând în același timp bazele istorice ale societății actuale, ar dori să-i vadă  mai slabi, potoliți și înfrumusețați. Pe de altă parte, noi dorim distrugerea bazelor societății. Din care rezultă că nu poate exista nici un armistițiu sau compromis, să nu mai vorbim de orice coaliție între noi, socialiștii democrați și socialiștii burghezi. Dar, am mai auzit spunându-se, iar acesta e argumentul frecvent invocat împotriva noastră și e un argument pe care dogmaticii de orice culoare îl consideră incontestabil, acela că e imposibil ca întreaga umanitate să se se devoteze învățăturii, deoarece vom murii cu toții de foame. În consecință, în timp ce unii învață alții trebuie să muncească astfel încât să producă ceea ce avem nevoie pentru a trăi – nu produc doar pentru propriile nevoi, ci și pentru nevoile acelora care se dedică exclusiv preocupărilor intelectuale; în afară de extinderea orizontului cunoașterii umane, descoperirile acestor intelectuali îmbunătățesc condiția tuturor oamenilor, fără excepție, când sunt aplicate în industrie, agricultură și în general, în viața politică și socială; de acord? Iar creațiile lor artistice nu ne îmbunătățesc viața fiecăruia dintre noi?

Nu, nicidecum. Și cel mai mare reproș împotriva științei și artei este tocmai faptul că nu distribuie beneficiile și nu au influență decât pe un fragment mic de societate, în excluderea și prin urmare, în detrimentul majorității. Se poate spune despre știință și artă ceea ce deja a fost spus în mod corespunzător despre progresul prodigios al industriei, comerțului, creditului și într-un cuvânt, de bogăția societăților din țările civilizate a lumii moderne. Adică că bogăția este destul de exclusivistă, iar tendința acesteia e de a deveni astfel cu fiecare zi ce trece, fiind concentrată în mâinile unor puțini oameni, ținută departe de eșaloanele inferioare ale clasei de mijloc și de mica burghezie, apăsându-i în rândurile proletariatului, astfel încât creșterea acestei bogății este cauza directă din spatele mizeriei crescânde a clasei muncitoare. Așadar, ca rezultat, prăpastia care se cască între minoritatea privilegiată și mulțumită și milioanele de muncitori care își câștigă locul prin puterea mâinilor devine din ce în ce mai mare, iar cu cât fericiții devin mai mulțumiți – care exploatează munca poporului- cu atât mai nefericiți devin muncitorii. E suficient să ne uităm la fabuloasa opulență a cârdăseniei aristocratice, financiare, comerciale și industriale din Anglia și să comparăm aceasta cu mizerabila condiție a muncitorilor din aceeași țară; e suficient să recitim scrisoarea atât de naivă și dureroasă scrisă de curând de un giuvaergiu inteligent din Londra, un anume Walter Dugan, care a băut voluntar otravă împreuna cu soția și cei șase copii, ca un mijloc de a scăpa din degradarea provocată de sărăcie și chinurile foametei – și orice se va găsi obligat să admită că laudata civilizație, în termeni materiali, însemnă pentru oameni doar opresiune și ruină. Iar acelaşi lucru este valabil şi pentru progresele moderne ale ştiinţei şi artelor. Pași imenși întra-devăr, dar cu cât e mai mare avansul, mai mult favorizează servitutea intelectuală și prin urmare, în termeni materiali, favorizează mizeria și inferioritatea; deoarece aceste avansuri măresc doar prăpastia deja existentă care separă nivelul de înțelegere al oamenilor de nivelul claselor privilegiate. Din punct de vedere al capacității naturale, inteligența celor dintâi este în zilele noastre, în mod evident, mai puțin oprită din dezvoltare, mai nesofisticată și mai puțin coruptă de nevoia de a apăra interese nedrepte și este, prin urmare, în mod natural, de o potență mai mare decât puterea creierului burgheziei; dar apoi, puterea creierului burgheziei are la dispoziția sa un arsenal complet de știință umplut cu arme, care întra-devăr sunt formidabile. Se întâmplă adesea ca un muncitor extrem de inteligent să trebuiască să tacă atunci când e confruntat de un nerod școlit care îl învinge, nu prin caracterul intelectului său (inexistent), ci prin caracterul educației sale, o educație refuzată muncitorului, dar acordată nerodului fiindcă, in timp ce dobitocului i s-a permis să-și dezvolte prostia științific în scoli, munca lucrătorului au fost îmbrăcămintea, locuința, hrana și furnizarea tuturor nevoilor sale, profesorii și cărțile sale, tot  ce e necesar pentru educația sa.