Ghid pentru organizarea unei greve

În articolul anterior am prezentat noţiunile de bază pentru organizarea în locul de muncă, acum vă prezentăm sfaturi şi informaţii asupra modului prin care se poate organiza şi efectua în mod eficient o grevă în locul de muncă.

Forţa noastră de muncă este arma supremă pe care muncitorii o posedă. Fără muncitori şefii nu pot produce profit. Greva poate fi foarte puternică, dar în acelaşi timp poate reduce salariul. Mai îngrijorător poate duce la concediere. Cu greu surprinzător este faptul că o grevă este de obicei ultimul lucru la care recurg muncitorii.

Implicarea tuturor

Este vital ca toţi cei în grevă să fie direct implicaţi în activităţi, fie în formă de pichetare, colectarea banilor, făcând contacte, vorbind la întâlniri etc. Aceste activităţi nu trebuie să se limiteze comitetelor de grevă sau membrilor mai experimentaţi – prin implicarea tuturor acest lucru poate ajuta la prevenirea şi oprirea plictiselii, izolării şi demobilizării. Fiecare grevist trebuie să fie încurajat să ia parte, deoarece oferă un scop grevei şi ajută la conştiinţa de clasă. Modul cel mai eficient şi inspiraţional de a implica toţi greviştii este organizarea în mod regulat a pichetelor în masă.

Democraţia directă

Toţi greviştii trebuie să fie zilnic implicaţi în conducerea democratică a disputei. Dacă sarcinile sunt rotite, acest lucru ar asigura că fiecare grevist acumulează experienţă în organizare. Cele mai multe decizii ar trebui să fie luate atunci când toţi greviştii sunt prezenţi. Dacă o listă de competenţe specifice ale oamenilor sunt întocmite la începutul disputei, asta poate oferi greviştilor un început pentru a organiza.

Aici sunt câteva sugestii de aptitudini şi de sarcini pentru a obţine lucrurile care pot merge pentru tine – acestea nu se pot aplica tuturor, dar toate problemele din această listă trebuie să fie luate în considerare:

▫ Pichetarea

▫ Vizitarea locurilor de muncă, centrelor comunitare şi întrunirilor sindicale pentru a vorbi şi a strânge bani

▫ Pregătirea rezoluţiilor pentru alte reuniuni sindicale interprofesionale

▫ Organizarea petiţiilor şi grupurilor financiare de colectare pentru supermarket-uri din afară, locuri de muncă etc.

▫ Trezorier pentru a supraveghea fondurile şi cheltuielile

▫ Producerea afişelor, pliantelor şi altor forme de publicitate

▫ O echipa de cercetare pentru a investiga finanţele companiei; să întocmească o listă de contacte politice în alte ramuri sindicale, alte sindicate şi locuri de muncă etc.

▫ Un coordonator de presă să emite declaraţii în presă (inclusiv presa de stânga)

▫ Un reprezentant social pentru a participa la orice dificultăţi personale întâmpinate de grevişti şi pentru a sugera forme de asistenţă.

▫ Grupuri de divertisment – pentru a organiza strângerea de fonduri. Acestea pot ajuta în a atrage alţi muncitori şi pentru a demonstra familiilor greviştilor şi prietenilor că sunt parte din luptă.

▫ Editorii buletinului informativ – un buletin al grevei (zilnic dacă este posibil) este necesar pentru a face cunoscut ce se întâmplă. Acesta ajută la prevenirea zvonurilor şi poate ţine greva împreună. Buletinul ar trebui să încurajeze contribuţiile mai multor grevişti. Acest lucru poate fi scris şi produs foarte rapid cu ajutorul echipamentului de publicare în cazul în care acesta este disponibil.

▫ Reprezentant legal – în special atunci când oamenii au fost arestaţi şi sunt în aşteptarea procesului, o astfel de persoană poate ajuta cu aspectele juridice. Aţi putea dori, de asemenea, să încercaţi să obţineţi observatori juridici la pichete – aceştia pot ajuta prin presiune asupra poliţiei să se comporte în mod corespunzător.

▫ Un comitet de grevă (grup de acţiune, sau orice nume este decis) trebuie să fie ales în cadrul unei reuniuni în masă şi ulterior responsabilă şi înlocuibilă de către o altă întâlnire în masă, în cazul în care greviştii decid că această acţiune este necesară. Acest grup va coordona munca zilnică creată de către deciziile luate în reuniuni. Orice posturi sau comitete trebuie să fie, de asemenea, alese în mod democratic – nu trebuie existe nici o numire. Comitetul de grevă ar trebui să includă un secretar (care păstrează notiţele şi coordonează activitatea în desfăşurare) şi trezorier.

Banii

Dacă o grevă este de durată, atunci finanţarea trebuie să fie sortată cât mai repede posibil – fară salarii, persoanele aflate în grevă vor ramane fără bani foarte repede. Sindicatele oficiale adesea crează fonduri de luptă, dar în cazul în care un astfel de fond este controlat de către funcţionarii sindicali, în mod evident banii nu pot fi controlaţi de către grevişti. În disputele “oficiale”, cantităţi mici de remunerare pot fi, de obicei, aranjate de sindicat, dar nu şi în disputele “neoficiale”. O parte din comitetul de grevă ar trebui să i se acorde responsabilitatea pentru strângerea de fonduri. Toate fondurile trebuie să fie controlate de către greviştii înşişi - dacă sunt controlate de birocraţia sindicală, atunci dezacordurile asupra grevei sau tacticilor poate determina oficialii sindicatului să ameninţe greva prin retragerea fondurilor. Colecţiile din fabrică/locul de muncă sunt de obicei principala sursa de bani. Apeluri trebuie să fie făcute, de asemenea, sindicatelor şi organizaţiilor comunitare. Cele mai mari colecţii sunt de obicei făcute atunci când un grevist are posibilitatea de a vorbi cu alţi muncitori. Fiecare bănuţ ar trebui să fie luat în seamă. Orice distribuire de fonduri ar trebui să fie făcută într-un mod convenit la o întâlnire în masă. Un trezorier ar trebui să fie responsabil comitetului de grevă între reuniunile în masă.

Media

Acest lucru implică, de obicei, buletinele greviştilor, broşuri pentru publicul larg, traducerea materialelor şi articolelor în ziare. Acest lucru ar trebui să includă presa de stânga, anarhistă şi socialistă, care va oferi sprijin. Însă, cea mai importantă comunicare este directă – de la muncitor la muncitor. Întâlnirile publice, inclusiv întâlnirile în stradă, pot fi de asemenea, folosite pentru a obţine sprijin. Broşurile trebuie să fie tipărite în toate limbile relevante.

Oficiale sau neoficiale

Chiar şi astăzi cele mai multe greve sunt neoficiale şi este aproape sigur că orice grevă pentru recunoaşterea sindicală va fi “neoficială”. În termeni simpli, grevele sunt reglementate de legislaţia sindicală (care diferă de ţară). Sindicatele pot avea bunurile sechestrate în cazul în care susţin o grevă care nu este acoperită de legislaţie. Dorim să susţinem că nu este aşa de important dacă o grevă este oficială sau nu, dacă un grup de muncitori sunt nevoiţi să acţioneze prin grevă, ar trebui să fie susţinuţi indiferent de circumstanţe. Dacă oficialii sindicatului nu acceptă asta atunci spuneţi-le să îşi vadă de treabă.

Funcţionarii cu normă întreagă

Există o istorie foarte lungă a funcţionarilor sindicali oferind sprijin iniţial unei greve, iar după lăsând greviştii în voia sorţii. Este esenţial ca fiecare comitet de grevă ar trebui să pregătească colegii şi greviştii pentru această eventualitate; financiar, fizic şi psihologic. Acest lucru înseamnă că greviştii ar trebui să organizeze independent de birocraţii sindicali de la început şi trebuie să încerce să se auto-susţină. Greviştii trebuie să fie capabili să se bazeze pe ajutor şi solidaritate în afara funcţionarilor şi birocraţiei. Oficialul cu normă întreagă (de obicei, este numit de către alţi birocraţi decât ales de muncitori) ar trebui să reprezinte şi să fie sub controlul greviştilor. În realitate, acest lucru se întâmplă rar. Funcţionarii sindicali vor dori să evite orice ameninţă fondurile. Dacă funcţionarii sindicali participă la reuniunile grevei ar trebui să fie clar că aceştia sunt funcţionari plătiţi şi ar trebui să fie, prin urmare, responsabili faţă de membri – nu invers. Atenţie: funcţionarii sindicali se vând repede patronilor.

Baronii de la sindicate

Sindicaliştii de mogul

Când nu sprijină o moţiune, protestele, pichetările şi grevele lor ascund interese de business. Conexiunile dintre liderii marilor confederaţii sindicale şi diverşi oameni de afaceri precum Sorin Ovidiu Vîntu arată că sindicatele sunt un important pilon de afaceri. Manipulează proteste ale angajaţilor pentru a influenţa privatizări în favoarea unor investitori anume sau pentru a bloca anumite investiţii.  Vîntu i-a folosit pe sindicalişti în interes de afaceri, dar şi în scop politic.Prin mitingurile sindicatelor a încercat să-şi şubrezească adversarii politici. Liviu Luca, vicepreşedinte CNSLR-Frăţia, este doar cel mai cunoscut sindicalist-partener de afaceri cu SOV. Luca este considerat principalul rezervor de bani al mogulului.

Eternul Dumitru Costin

Dumitru Costin, preşedintele BNS, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi lideri sindicali, a intrat şi el în sfera de influenţă a lui SOV. Costin – alături de Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, Ion Popescu, preşedintele Meridian, Iacob Baciu, preşedintele CSDR, şi Achille Duţu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie – a fost membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media. Până în aprilie 2010. Au rămas în continuare în CA-ul unei alte firme controlate de SOV: SC Global Video Media.

În 2006, Dumitru Costin şi Liviu Luca au făcut lobby pentru numirea în Consiliul de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a doi apropiaţi ai lui SOV: Ion Andrei şi Vladimir Soare. Tot în 2006, Costin a intervenit pentru ca apropiaţii săi să fie menţinuţi în conducerea Aeroportului “Aurel Vlaicu”. Iar în 2008 a sprijinit numirea lui Ştefan Mladin, liderul sindicatului de la Aeroportul “Aurel Vlaicu” (afiliat la BNS), în funcţia de director al instituţiei. Sunt doar câteva exemple de acţiuni sindicale.

Dumitru Costin mai figurează ca asociat la SC Interactive Commtech Development SRL, firmă care are obiect de activitate telecomunicaţiile. Este preşedin te al BNS din 1994.

Petcu şi reţeta succesului

Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, este un alt exemplu de sindicalist-businessman. Se ocupă nu doar de administrarea firmelor lui SOV. Administrează şi SC SIND România, SC Best Eastern Resort şi SC Sind Tour Trading SRL.

Petcu este asociat în nu mai puţin de patru firme în domeniul medical (RENAMED Medical Services, RENAMED Dialcare etc.). Soţia sa, Claudia Petcu, este secretar general al Federaţiei Sanitas, sindicat afiliat la CNSLR-Frăţia.

În 2009, Petcu a făcut lobby printre mai mulţi parlamentari pentru a se respinge OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical. Viorel Hrebenciuc, Eugen Nicolăescu, Valeriu Zgonea, Cristian Dumitrescu erau deputaţii pe sprijinul cărora se baza. Soţia lui Marius Petcu a candidat în 2008 pentru un loc de deputat PSD. Legăturile cu PSD erau însă mult mai strânse. Pe vremea lui Geoană, Marius Petcu avea calitatea de invitat permanent al şedinţelor conducerii PSD.

În campania prezidenţială din 2009, a sprijinit în urma unei înţelegeri cu ministrul PSD al sănătăţii, Ion Bazac, acţiuni de protest ale cadrelor medicale. Tot în 2009, a făcut demersuri pe lângă secretarul general al guvernului pentru modificarea unui proiect de ordonanţă ce reglementa utilizarea sediilor RA-APPS de către sindicate.

Un alt sindicalist influent este Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Meridian. A fost primul care şi-a declarat public solidaritatea cu Vîntu în momentul arestării. S-a arătat recunoscător pentru sprijinul financiar pe care SOV l-a acordat Confederaţiei. De “sponsorizări” ar fi beneficiat şi din partea societăţii Roşia Montană Gold Corporation. Interesele lui nu se află doar în zona mineritului, ci şi în exploatarea apelor minerale.

În 2007, a sprijinit organizaţia patronală APEMIN pentru deblocarea la Ministerul Finanţelor a proiectului legii apelor minerale. Precum Costin şi Petcu, Ion Popescu s-a ocupat de adminisvtrarea firmelor lui Vîntu.

AFACERI CU VÎNTU

Ion Rădoi, regele subteranelor de la metrou

Ion Rădoi, şeful sindicatului de la Metrorex, este un alt sindicalist intrat în sfera de influenţă a lui Sorin Ovidu Vîntu. Averea lui Rădoi este exemplu de împletire profitabilă a businessului cu politica şi cu mişcarea sindicală. Începând cu 2000 şi până în 2008 a fost, simultan, parlamentar PSD şi şef de sindicat.

Printr-o firmă a sindicaliştilor de la metrou a obţinut numeroase spaţii din staţiile de metrou pe care le subînchiriază către diverşi comercianţi. O altă afacere cu Metrorex este cea cu spaţiile publicitare. Gestionarea acestora a fost cedată tot către firma controlată de sin dicaliştii lui Rădoi, SINDOMET.

Cea mai bună afacere a făcut-o tot cu Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a ajutat să obţină contractul pentru televiziunea cu circuit închis Zoom. Este vorba de un contract pe 10 ani cu firma lui Vîntu, Monopoly Media, care a instalat în toate staţiile de metrou ecrane LCD pe care rulează spoturi publicitare.

Influenţa sa este imensă. Cei 3.000 de angajaţi pe care îi controlează pot bloca Capitala. Şi au făcut-o. În campania prezidenţială din 2009, Rădoi, în înţelegere cu Mircea Geoană, a provocat o grevă la metrou pentru a irita populaţia Bucureştiului împotriva lui Traian Băsescu.

INFLUENŢĂ. Ion Rădoi, un sindicalist care poate paraliza Capitala

VOCAL

Marica, sindicalistul-vedetă TV

Vasile Marica este preşedintele Alianţei Naţionale a Bugetarilor “SED LEX”. Îi reprezintă pe angajaţii din Ministerul Finan ţelor, Ministerul Muncii şi pe cei din administraţia publică. Este unul dintre cei mai mediatizaţi sindicalişti. Este nelipsit în talk-show-urile TV, fiind prezent zilnic la emisiuni pentru a susţine cauza nerestructurării administraţiei publice.

Ultima acţiune în calitate de organizator de proteste a fost la Ministerul de Finanţe. S-a remarcat ca “erou” în lupta pentru stimulente, revendicând plata acestora către angajaţii de la Finanţe.

Deţine, potrivit presei, o vilă de lux în cartierul Dămăroaia din Bucureşti, evaluată la jumătate de milion de euro. Soţia sa este bugetar, director în Ministerul de Finanţe.

Filosofia lui Vasile Marica despre modul de negociere cu guvernul poate fi rezumată chiar cu cuvintele sale: “Ne-am ridicat din sală şi i-am băgat în p… măsii!”. E un citat marca Marica din octombrie 2009, după negocieri cu Guvernul României. La fel de agresiv combate, de fiecare dată când are ocazia, şi ideea ca liderii de sindicat să depună declaraţii de avere.

INTERESE

Sindicaliştii s-au luptat să blocheze orice iniţiativă parlamentară care îi obliga să-şi declare averile. În acelaşi timp, acţiunile lor arată un interes deosebit pentru afaceri imobiliare

Averile liderilor de sindicat au fost mereu un subiect tabu. De-a lungul vremii, au existat nenumărate încercări ca sin dicaliştii să fie incluşi în categoria persoanelor obligate să-şi facă publice averile. S-au luptat însă să le ţină ascunse. În baza aceloraşi conexiuni politice, liderii de sindicat au beneficiat însă mereu de “protecţie”. Au avut întotdeauna un important sprijin parlamentar, astfel încât au reuşit să blocheze de fiecare dată orice iniţiativă legislativă care urmărea să-i oblige să-şi declare averile.

Ultima variantă a legii ANI, votată în această vară, nu-i mai scuteşte însă pe liderii de sindicat, în ciuda opoziţiei publice pe care au făcut-o, de obligativitatea de a depune declaraţii de avere. Ca orice demnitar.

Patrimoniul sindicatelor

Un alt obiectiv pentru care sindicaliştii şi-au pus în joc toate forţele a fost acela de a intra în posesia patrimoniului deţinut de sindicate în perioada comunistă. Confederaţiile sindicale s-au declarat proprietarii de drept ai patrimoniului fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România (UGSR) şi au revendicat toate clădirile şi terenurile acesteia. Este vorba de peste 21.000 de imobile (case de cultură, baze sportive, hoteluri), administrate de sindicate, dar care nu sunt în proprietatea lor, şi deci nu puteau fi vândute.

În spatele acestei acţiuni s-au aflat şi interesele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de unul dintre liderii marilor confederaţii sindicale, Bogdan Hossu. Patrimoniul fostului UGSR era interesant pentru sindicalişti din prisma unor tranzacţii imobiliare.

Nu puţine au fost cazurile în care clădiri sau terenuri intrate în gestionarea sindicatelor au ajuns obiectul unor afaceri imobiliare. Cam la atât se reduce interesul de bussines al sindicaliştilor.

Puterea netransparenţei

Este simplu să faci astfel de afaceri la adăpostul unor organizaţii lipsite de transparenţă. Anchetele de presă care au încercat să clarfice chestiuni legate de banii şi bunurile vehiculate de sindicate s-au lovit de un important obstacol: sindicatelor nu li se aplică legea liberului acces la informaţii.

Sindicatele sunt mai puţin transparente decât partidele politice. Acest lucru este explicabil, având în vedere că: mişcarea sindicală este monopolul câtorva confedereaţii, că puterea este concentrată în mâna câtorva lideri a căror alegere este foarte puţin transparentă, dar mai ales că liderii marilor confederaţii sindicale au o putere aproape absolută asupra organizaţiilor lor.

Membrii simpli de sindicat îşi plătesc cotizaţia şi nu pun prea multe întrebări din teama de a nu îşi pierde locul de muncă. Este principalul factor de presiune şi de manipulare a forţei sindicale.

Sursa : http://www.evz.ro