I
Rusia trebuie să fie plasată pe primul loc între noile state totalitare. A fost prima care a adoptat principiul noului stat. A mers mai departe în acest sens. Aceasta a fost prima care a stabilit o dictatură constituţională, împreună cu sistemul de teroare politică şi administrativă care o însoţeşte. Adoptând toate caracteristicile unui stat total, aceasta a devenit astfel un model pentru alte ţări care au fost obligate să se distanţeze de sistemul de stat democratic în favoarea celui dictatorial. Rusia a fost un exemplu pentru fascism şi nu este un accident implicat aici şi nici nu este o glumă proastă a istoriei, suprapunerea sistemelor nu se poate observa dar e reală. Totul indică faptul că avem de a face aici cu expresiile şi consecinţele unor principii identice aplicate la diferite nivele de dezvoltare istorică şi politică.
Indiferent daca “comuniştilor”de partid le place sau nu, rămâne faptul că ordinea de stat în Rusia Sovietică este imposibil de distins de cea din Italia fascistă sau Germania nazistă. În esenţă, acestea sunt la fel. Se poate vorbi de un “stat sovietic” roşu, negru, maro precum şi de un fascism roşu, negru sau maro. Deşi există anumite diferenţe ideologice între aceste ţări, ideologia nu este de importanţă primordială. Ideologiile în plus sunt schimbătoare şi astfel de modificări nu reflectă în mod necesar caracterul şi funcţiile aparatului de stat. De asemenea, faptul că proprietatea privată încă mai există înGermaniaşi Italia este doar o modificare de importanţă secundară. Abolirea proprietăţii private în sine nu garantează socialismul. Proprietatea privată în cadrul capitalismului, de asemenea, poate fi abolită. Ceea ce stabileşte de fapt o societate socialistă, în afară de a desfiinţa proprietatea privată a mijloacelor de producţie, este controlul muncitorilor asupra produselor muncii lor şi sfârşitul sistemului de salarizare. Aceste realizări sunt neîmplinite în Rusia, precum nici în Italia şi Germania.
Deşi unii ar putea presupune că Rusia este un pas mai aproape de socialism decât alte ţări, asta nu înseamnă că “statul sovietic” a ajutat proletariatul internaţional sa ajungă mai aproape de obiectivele sale de clasă. Dimpotrivă, deoarece Rusia se autointitulează un stat socialist, induce în eroare şi înşeală muncitori lumii. Muncitorul care gândeşte ştie ce este fascismul şi luptă impotriva lui dar în ceea ce priveşte Rusia el este adesea înclinat să accepte mitul naturii sale socialiste. Această iluzie împiedică o ruptură totală şi determinată cu fascismul deoarece aceasta împiedică lupta împotriva motivelor, condiţiilor şi circumstanţelor care în Rusia, la fel ca şi în Germania şi Italia, au condus la un stat şi la un sistem guvernamental identic. Astfel, mitul rus se transformă într-o armă ideologică a contra-revoluţiei. Nu este posibil pentru oameni să slujiească doi stăpâni, la fel nici un stat totalitar nu face un astfel de lucru. Dacă fascismul serveşte interesele capitaliste şi imperialiste, acesta nu poate servi nevoile muncitorilor. Dacă, în ciuda acestui fapt, două clase aparent opuse favorizează acelaşi sistem de stat, este evident că ceva trebuie să fie greşit. Una dintre clase trebuie să fie în eroare.
Nimeni nu ar trebui să spună aici că problema este una doar de formă şi prin urmare, de nici o semnificaţie reală, că deşi formele politice sunt identice, conţinutul lor poate varia foarte mult. Acest lucru ar reprezenta o auto-iluzie. Pentru un marxist astfel de lucruri nu se produc, pentru el forma şi conţinutul se potrivesc unele cu altele şi nu pot fi separate. Acum, în cazul în care statul sovietic serveşte ca model pentru fascism, aceasta trebuie să conţină elemente structurale şi funcţionale care sunt de asemenea, comune fascismului. Pentru a determina care sunt acestea trebuie să ne întoarcem la “sistemul sovietic”, în modul stabilit de către leninism, care reprezintă aplicarea principiilor bolşevismului în condiţiile ruseşti. Iar dacă o identitate între bolşevism şi fascism poate fi stabilită, atunci proletariatul nu poate în acelaşi timp lupta impotriva fascismului şi apăra “sistemul sovietic” rus. În schimb, lupta împotriva fascismului trebuie să înceapă cu lupta împotriva bolşevismului.
II
De la început, bolşevismul a fost pentru Lenin un fenomen pur rusesc. Pe parcursul multor ani ai activităţii sale politice, el nu a încercat să eleveze sistemul bolşevic la forme de luptă în alte ţări. El a fost un social-democrat care a văzut în Bebel şi Kautsky liderii geniali ai clasei muncitoare, ignorând stânga mişcării socialiste germane ce lupta împotriva acestor eroi ai lui Lenin şi împotriva tuturor celorlalţi oportunişti . Ignorându-le, el a rămas izolat, înconjurat de un mic grup de emigranţi ruşi, continuând să stea sub influenţa lui Kautsky chiar şi atunci când “stânga” germană sub conducerea Rosei Luxemburg, a fost deja angajată în luptă deschisă împotriva Kautskyismului. Lenin a fost preocupat numai cu Rusia. Obiectivul său a fost sfârşitul sistemului feudal ţarist şi cucerirea influenţei politice pentru partidul său social-democrat în cadrul societăţii burgheze. Cu toate acestea, şi-a dat seama că ar putea rămâne la putere şi conduce procesul de socializare numai în cazul în care ar putea declanşa revoluţia mondială a muncitorilor. Dar propria activitate în acest sens a fost destul de nefericită. Ajutând muncitorii germani să se întoarcă în partide, sindicate şi parlament, precum şi prin distrugerea simultană a mişcarii consiliilor (sovietelor; consiliile muncitoreşti; forme spontane de democraţie directă create în timpul Revoluţiei Ruse şi suprimate de către bolşevici in martie 1921), bolşevicii au contribuit la înfrîngerea revoluţiei europene.
Read more of this post
