INVENTAREA CAPITALISMULUI – Capitolul I: Importanţa neîncetată a acumulării primitive

INVENTAREA CAPITALISMULUI – Economia politică clasică şi Istoria secretă a acumulării primitive

Autor: Michael Perelman

Publicată de Duke University Press • Durham & London 2000

Capitolul 1: Importanţa neîncetată a acumulării primitive

“Câmpurile comune şi păşunile ţineau viu un viguros sprit de cooperativă într-o comunitate; orice gard ridicat în jurul unui teren distrugea acel spirit. Sprijinindu-se unii pe alţii, oamenii de la ţară munceau împreună amical, se înţelegeau între ei asupra rotaţiilor recoltelor, asupra părţilor din păşunile comune, cum să îngrijească şi să îmbunătăţească păşunile şi livezile, să cureţe şanţurile, şi să irige terenurile agricole. Munceau împreună pământul, şi mergeau împreună de la câmp acasă, de la fermă la fermă, prin căldură, dimineaţa, la prânz şi seara. Toţi depindeau de resursele comune ale lemnelor de foc şi ale paielor pentru îngrijirea grajdurilor, şi împărţind atât de multe lucruri necesare traiului erau învăţaţi de tineri să trăiască după regulile şi obiceiurile comunităţii. După ce au ridicat garduri, şi după ce fiecare om a obţinut bucata lui de teren şi putea să-i alunge pe vecini de pe ea, disciplina împărţirii lucrurilor în mod corect cu vecinii s-a pierdut şi fiecare gospodărie a devenit o insulă. Aceasta a fost marea revoluţie în viaţa oamenilor, mai mare ca toate schimbările economice care au urmat împărţirii terenurilor. Şi totuşi, puţini oameni care trăiesc acum, în această lume pe care am moştenit-o după ridicarea zidurilor de împrejmuire în jurul gospodăriilor, sunt în stare să conceapă întreaga semnificaţie a modului de în care trăiau acei oameni şi care acum e cu totul pierdut.”— Joan Thirsk, “Enclosing and Engrossing”

 Coerciţia şi Crearea Clasei Muncitoare

Procesul brutal prin care oamenii au fost deposedaţi de mijloacele prin care își asigurau traiul, cunoscut ca acumulare primitivă, a provocat nenorociri enorme pentru oamenii obișnuiți. Această acumulare primitivă a oferit baza de plecare a dezvoltării capitaliste. Joan Thrisk, unul dintre cei mai informați istorici asupra societăţii agricole britanice, descrie mai sus natura unora dintre cele mai brutale transformări sociale şi individuale care a fost asociată cu ridicarea zidurilor de împrejmuire în jurul gospodăriilor.

Unii au condamnat această expropriere. Marx (1977, 928) s-a făcut ecoul acestei condamnări, când a acuzat:

“Exproprierea producătorilor direcţi a fost făcută prin mijloacele celui mai nemilos barbarism, şi a fost stimulată de cea mai infamă, cea mai sordidă, cea mai josnică şi cea mai odioasă dintre pasiuni.”

Oficial, această deposedare a oamenilor de mijloacele care le asigurau traiul a fost perfect legală. La urma urmei, ţăranii nu deţineau drepturi de proprietate în sensul strict al acestora. Ei aveau doar drepturi tradiţionale asupra pământului. Pe măsură ce pieţele s-au dezvoltat, mica boierime, care era însetată după pământ, şi apoi burghezia au folosit statul pentru a crea o structură legală prin care aceste drepturi tradiţionale au fost abrogate. (Tigar şi Levy, 1977). Deposedarea oamenilor obişnuiţi de resursele comune a fost o condiţie necesară, dar nu mereu şi suficientă, pentru a-i forţa pe ţărani să se lase înghiţiţi de piaţa muncii. Chiar şi după aceste îngrădiri ale pământurilor obşteşti, muncitorii s-au retras în păduri, în poieniţe, în carierele de piatră, de unde puteau obţine combustibil şi lemne pentru a găti şi pentru a-şi creşte animalele, puteau apuca mere şi arunca nuci de dincolo de gardurile vii, puteau strânge lemne de foc, calapăr şi alte ierburi sălbatice de pe orice bucată de pământ lăsată de izbelişte… Aproape orice găseau pe pământul obştesc putea fi folosit pentru traiul frugal al lucrătorului pământului și pentru cel al soției sale.” (Everitt 1967, 405).

Sistemul Salarial – Partea 1: Guvernul Reprezentativ şi Salarizarea (P. Kropotkin)

În această mică broşură, Kropotkin analizează şi respinge teoria marxistă referitoare la relaţia dintre muncă şi salariul care o remunerează, poziţie bazată pe concepţia lui Karl Marx pentru care există două tipuri de muncă de valoare diferită:munca simplă, sau necalificată şi cea complexă, sau calificată.  Broşura conţine patru părţi pe care le vom publica ulterior.

Partea 1: Guvernul Reprezentativ şi Salarizarea

În planul lor de reconstrucţie a societăţii, Colectiviştii comit, după părerea noastră, o eroare dublă. În timp ce vorbesc despre abolirea dominaţiei capitalismului, totuşi aceştia doresc să menţină două instituţii care stau la baza aceste dominaţii, şi anume, guvernul reprezentativ şi sistemul salarial.

În ceea ce priveşte guvernul reprezentativ, pentru noi este absolut de neînţeles cum persoane inteligente (nelipsite printre Colectivişti) pot continua să fie partizane a parlamentelor naţionale şi municipale, după toate lecţiile pe care istoria ni le-a dat despre acest subiect, fie în Anglia sau Franţa, în Germania, Elveţia sau Statele Unite. În timp ce se poate observa pretutindeni cum dominaţia parlamentară e sfărâmată; în timp ce principiile sale în sine – şi nu doar aplicaţiile lor- sunt criticate în toate părţile, cum pot oamenii inteligenţi care se auto-numesc Socialişti Revoluţionari, să caute să menţină un sistem deja condamnat la moarte?

Dreptul la proprietate

O critică a proprietății private, scrisă în mijlocul Revoluției Mexicane de Ricardo Flores Magon.

Dintre toate absurditățile respectate de om, aceasta e una din cele mai mari și cele mai venerate.

Dreptul la proprietate este antic, la fel de antic ca stupiditatea și orbirea omului; doar antichitatea unui drept nu îi poate da “dreptul” de a supraviețui. Dacă este un drept absurd, este necesară abolirea sa fără a da importanță nașterii sale, când omul își acoperea golicunea cu piei de animale.

Dreptul la proprietate este un drept absurd pentru că își are originea în crimă, fraudă și în abuzul de putere. La început, dreptul individual de proprietate individuală nu exista. Pământul era lucrat în comun, pădurile asigurau lemne de foc vetrelor tuturor, recoltele erau distribuite între membrii comunității în funcție de nevoile lor.

Exemple de acest tip încă pot fi observate în unele triburi primitive, și chiar și în Mexic, acest obicei a prosperat în comunitățile indigene, în epoca dominației spaniole, supraviețuind până relativ recent, războaiele Yaqui în Sonora și a maiașilor în Yucatan fiind cauzate de tentative despotice de luare a pământului al acestor triburi indigene, pământ pe care l-au cultivat în comun timp de multe secole.

Dreptul individual la proprietate teritorială s-a născut din încercarea primului om ambițios care a adus război asupra tribului vecin pentru a-l obliga în servitude, pământul pe care tribul îl cultiva în comun ajungând sub puterea cuceritorului și căpitanilor săi. Astfel, prin mijloace de violență, prin mijloace de forță s-a născut proprietatea teritorială privată. Speculația, frauda, furtul – mai mult sau mai puțin legal – sunt alte origini ale proprietății teritoriale private. Apoi, după ce primii hoți au confiscate pământurile, ei înșisi au creat legi pentru a apăra ceea ce au numit și încă numesc în secolul nostru “un drept”, adică dreptul pe care și l-au dat singuri pentru a folosi pământul pe care l-au furat și să se bucure de produsul său fără ca cineva să-i deranjeze. Este important de reținut că strămutații nu au fost cei care le-au dat hoților dreptul la proprietate; nu poporul oricărei țări a dat puterea de a confisca acea resursă, pentru care toată umanitatea are dreptul. Au fost hoții înșiși cei care au protejat prin forță, au scris legea care să le protejeze crimele și i-au ținut în frâu pe strămutați de teama unei posibile răzbunări.

Așa-numitul drept a fost transmis de la parinte la copii prin moștenire, astfel că resursele care ar fi trebuit să fie comune, au rămas doar la comanda unei caste sociale, ceea ce evident aduce prejudiciu restului omenirii ai cărei membri s-au născut după ce pământu a fost împărțit între papugii.

Originea proprietății teritoriale a fost violența, prin violență este încă menținută, deoarece, dacă cineva dorește să folosească o bucată de teren fără consimțământul așa-numitului proprietar, acesta merge în închisoare, e luat în custodie tocmai de către acoliți care nu sunt menținuți de către proprietar, ci chiar de către muncitorul comun, deși contribuțiile provin aparent din cuferele bogaților, aceștia sunt foarte pricepuți în a găsi metode prin care să se ramburseze prin plata unor salarii de foamete pentru agricultori și prin a le vinde bunuri de primă necessitate la prețuri ridicate. Apoi, în acest fel, oamenii, prin munca lor, îi mențin pe acoliții care îi privează de a lua ce le aparține.

Și dacă aceasta este originea proprietății teritoriale, dacă dreptul la proprietate nu este nimic mai mult decât consacrarea juridică a infracțiunii, de ce ne scandalizăm când este cunoscut faptul că Partidul Mexican Liberal lucrează  pentru exproprierea pământului monopolizat de către cei bogați (adică de către descendenții hoților care l-au luat în posesie prin crimă) și pentru a-l preda proprietarului natural, care este poporul, adică toți cetățenii Mexicului?

Unii Maderistas (susținătorii lui Franciso Maderista) simpatizează cu ideea de a preda pământul oamenilor; dar conservatorii, în cele din urmă, vor documentul care să reflecte o solemnitate juridică, adică doresc un congres pentru a decreta exproprierea. Am scris mult despre acest subiect și înca sunt uimit că încă există personae care nu înteleg ce am spus, fiindcă presupun că am vorbit cu o claritate deplină.

“Nici un congres, am spus, ar îndrăzni să decreteze exproprierea de pământ, pentru că locurile din congres nu sunt ale muncitorilor ci ale patronilor;  nu se vor îndrepta spre cei needucați și săraci, ci spre intelectuali și bogați”. Adică, în congres, așa-numitele clase dominante – bogații, intelectualii, oamenii de știință, profesioniștii – vor fi reprezentati; dar nu vor permite nici unui muncitor cu târnăcop și lopată, niciunui muncitor necalificat, niciunui muncitor să se furișeze înăuntru și, dacă prin vreun adevărat miracol, orice muncitor ar ajunge în mod liber în pragul casei legii, cum ar putea acesta să se lupte împotriva oamenilor antrenați în arta dezbaterii verbale? Cum i se pot lua în considerare ideile dacă e lipsit de cunoștiințele științifice pe care burghezia le cunoaște în abundență? Dar s-ar putea spune că oamenii muncii vor trimtie persoane competente în congres pentru a-i reprezenta. În întreaga lumea, așa-numiții reprezentanți ai muncii au fost discretitați în parlamente. Sunt la fel de burghezi ca orice reprezentant. Ce au făcut reprezentanții muncitorilor englezi în Camera Comunelor? Ce câștig obiectiv au obținut reprezentanții muncii în parlamentul francez? În parlamentul german există un număr mare de reprezentanți ai muncitorilor și ce anume au realizat în favoarea libertății economice ale muncitorilor? Parlamentul austro-ungar este remarcat pentru numărul extins de reprezentanți ai muncitorilor care ocupă bancile sale și, cu toate acestea, problema foametei în Austro-Ungaria este nerezolvată, la fel ca în orice altă țară în care nu exista reprezentanți ai muncii în congres.

Apoi există nevoia de a ne elibera de iluzie. Exproprierea pământului deținut de cei bogați trebuie să se realizeze în timpul insurecției prezente. Noi, anarhiştii, nu vom comite o crimă prin îmânarea pământului muncitorilor, fiindcă îi aparține lui, poporului; este pământul pe care stămoșii îndepartați au trăit și l-au udat cu sudoarea lor; pământul pe care spaniolii l-au furat prin forță de la părinții noștri indieni; pământ pe care acei spanioli l-au dat ca moștenire urmașilor lor, care sunt cei ce de fapt îl posedă. Pământul aparține tuturor mexicanilor prin lege naturală.

Unii poate l-au cumpărat; dar de unde au avut banii pentru a face achiziția dacă nu din munca muncitorilor necalificați mexicani? Alții au luat pământul susținând că e pustiu; dar dacă era pustiu, atunci aparținea poporului și nimeni nu avea dreptul să-l ofere oricui care dădea câțiva bani pe el. Alții ar fi putut achiziționa pământul profitând de prietenia lor cu guvernul pentru a-l obține, fără să-i coste nimic dacă era pustiu, sau prin afaceri judiciale dacă aparținea unui inamic al dictaturii ori al unei persoane fără influență sau bani.

Alții încă achiziționează pământ prin acordarea de împrumuturi cu dobândă mare micilor fermieri, care sfârșesc prin a părăsi pământul în mâinile Matatâas (asasini plătiți), neavând posibilitatea să-și plătească datoriile.

Toți aceia care au convingerea că acțiunea Partidului Liberal este umanitară, să-și dea silința pentru a-i convinge pe cei ce încă adoră capitalul și venerează așa-numitul drept la proprietate, că Partidul Liberal are dreptul, că munca lor va fi una pentru justiție și că poporul mexican va fi cu adevărat măreț doar atunci când acesta va putea beneficia de avantajele pământului și de libertate fără obstacole.