După căderea “cortinei de fier” şi sfârşitul brusc al războiului rece am avut de a face cu aşa zisul sfârşit al “socialismului” sau “comunismului”. Dar pe de altă parte, o analiză amănunţită a regimurilor şi ţărilor ce sau autointitulat “socialiste” sau “comuniste” poate prezenta adevărata natură a acestora. Problema constă în faptul că socialismul acestor ţări a fost şi este etatist, bazându-se pe controlul statului asupra mijloacelor de producţie şi distribuţie; fie prin planificare centralizată (Cuba, Corea de Nord) sau socialism de piaţă (China,Vietnam). Socialismul acestor ţări seamănă mult mai mult cu un capitalism de stat, în care guvernul controlează economia şi în esenţă acţionează ca o corporaţie gigantică; capitalismul de stat mai poate fi definit ca o societate în care forţele de producţie sunt controlate şi dirijate de către stat într-un mod capitalist. Sau în cadrul literaturii marxiste, capitalismul de stat este de obicei definit în acest sens: sistemul de salarizare şi însuşirea de a produce plusvaloare într-o economie de mărfuri cu dreptul de proprietate sau de control de către aparatul de stat. Nici vorba de socialism când aceste ţări au creat mai degrabă un capitalism de stat decat un socialism autentic. Această aderare la o linie etatistă are rădăcina în filozofia şi teoriile lui Vladimir Lenin, ce din punct de vedere economic în cadrul statului păstra relaţiile şi modurile de producţie capitaliste. După lovitura de stat din octombrie 1917, în care bolşevicii au preluat puterea, Lenin a proclamat că ” suntem mai puternici in idei, şi noi trebuie să organizăm în Rusia studiul şi predarea sistemului Taylor”. Taylorismul sau ”scientific management” a fost creat de Frederick Winslow Taylor, fiind un mod de organizare a muncii bazat pe relaţii capitaliste. Având în vedere că statul acţionează ca singurul angajator, el mai păstrează în esenţă relaţiile şi modurile capitaliste de muncă, din asta constatăm ca acest socialism moştenitor al idealurilor Leniniste este mai degrabă un capitalism de stat.
Astfel, primul argument constă în faptul că “socialismul” lui Lenin şi a deviaţiilor sale au creat mai degrabă un capitalism de stat, decât un socialism autentic şi poate chiar libertar. Lenin, fiind promotorul capitalismului de stat, după ce bolşevicii au preluat puterea în Rusia, toate formele spontane de democraţie directă au fost abolite sau puse sub tutela statului, puterea consiliilor muncitoreşti au fost diminuate şi înlocuite cu puterea partidului bolşevic. Calea bolşevică către socialism trece prin terenul capitalismului de stat, Lenin menţionând că: “socialismul este doar monopolul capitalismului de stat”. Odată la putere, Lenin a pus în aplicare această viziune a socialismului construit pe baza instituţiilor capitalismului monopolist. Acest lucru nu s-a întâmplat accidental sau pentru că nu existau alternative, în primele luni de conducere bolşevică, liderii consiliilor muncitoreşti şi comitetelor din fabrici au căutat să implementeze modelul lor de autogestiune a economiei, dar de fiecare dată partidul bolşevic a intervenit, oprind orice încercare de a democratiza economia naţională, deoarece viziunea bolşevică a socialismului era în contrast cu viziunea “anarhistă” sau mai degrabă “democratic socialistă” a maselor din vremea aceea; un prim exemplu fiind revolta din kronstadt de la 1921, când marinarii alături de cetăţenii oraşului Kronstadt şi-au cerut drepturile elementare pe care le câştigaseră în Revoluţia din Februarie, printre care “libertatea cuvântului şi a presei pentru toţi muncitorii şi ţăranii, pentru anarhişti şi partidele socialiste de stânga. Libertatea de întrunire pentru sindicate şi organizaţiile ţărăneşti” şi cel mai important motiv al revoltei, “deoarece Sovietele existente acum nu mai reprezintă voinţa muncitorilor şi ţăranilor,să se organizeze cât mai repede posibil alegeri noi pentru soviete prin vot secret, cu libertatea de a duce în prealabil o campanie electorală pentru toţi muncitorii şi ţăranii.” Deja începuse naţionalizarea bolşevică a sovietelor, adică a consiliilor muncitoreşti, a acelor forme spontane de democraţie directă menţionate mai sus. Victoria leninismului în Rusia şi fuziunea puterii politice cu cea economică şi centralizarea ei intr-un stat cu partid unic, a rezultat in naşterea totalitarismului modern pe care toţi îl cunoaştem. Păstrarea statului, implementarea partidul unic avangardist şi păstrarea relaţiilor capitaliste de muncă a dus la crearea unui hibrid totalitar pseudo capitalist, retorică leninistă pierzându-şi argumentele în faţa istoriei şi a practicii.
In articolul 
