Protestele studenţilor din Europa: sfârşitul unei politici falimentare în educaţie

Europa este luată cu asalt de către protestele studenţilor, nemulţumiţi de tăierile bugetare tot mai mari. În Marea Britanie peste 130.000 de studenţi au luat parte la proteste, iar în Italia peste 44 de universităţi au fost ocupate. Scandări virulente împotriva autorităţilor şi ciocniriri sângeroase între manifestanţi şi forţele de ordine: aşa arată peisajul europan de astăzi.

Protestele studenţeşti în Marea Britanie – facta non verba

Statuia lordului Nelson este obişnuită să privească turiştii liniştiţi care îi fac poze sau se plimbă prin Trafalgar Square, una din cele mai cunoscute destinaţii turistice din Londra. Însă evenimentele la care a fost martor miercuri seara au fost de cu totul altă natură. Circa 1000 de studenţi s-au confruntat cu forţele de ordine călare, rezultând în mai multe arestări pentru acte de vandalism. Acest incident este doar parte din protestele studenţeşti care au paralizat Londra precum şi principalele oraşe din Marea Britanie în ultimele două zile, proteste la care au participat în jur de 130.000 de studenţi. Aceştia protestează împotriva unor măsuri de reformă a învăţământului universitar în urma cărora costurile de învăţământ aproape s-ar tripla, de la 3920 lire la maximum 9000 de lire.

The Guardian descrie acţiunile protestatarilor precum şi eforturile poliţiei de a preveni incidente precum cel de la ultima manifestaţie studenţească, din 10 noiembrie, când un sediu al partidului Conservator de guvernământ a fost devastat: 5000 au protestat în Londra, împrejmuiţi de poliţie în apropierea Parlamentului; alte proteste au inflamat centrele altor oraşe precum Manchester, Liverpool, Leeds, Sheffield şi Brighton, în timp ce studenţii de la Universitatea Cambridge au luat cu asalt clădirea senatului universităţii.

Furia studenţilor este îndreptată în special împotriva liderului partidului Democrat-Liberal, Nick Clegg, care este acuzat că şi-a încălcat promisiunile electorale de a nu mări costurile de învăţământ. În apărarea sa, Clegg dă vina pe situaţia financiară precară moştenită de la guvernul precedent, Laburist, condus de către Gordon Brown.

Cum era de aşteptat, mişcarea studenţească a resonat şi în rândurile sindicatelor: liderul celui mai mare sindicat Unite, Len McCluskey a anunţat într-un interview în The Guardian despre intenţia de a înfiinţa o „Alianţă a rezistenţei” împotriva planurilor guvernamentale de „a decima ţesătura statului social.”

Conform profesorului Steve Smith, liderul grupului de acţiune Universities UK, citat de către BBC, din cauza mediului economic, guvernul se află în faţa unei alegeri neplăcute: între „a creşte contribuţiile financiare sau a reduce numărul de studenţi.” Profesorul consideră că reducerea numărului de studenţi ar fi afectat mobilitatea socială, susţinând că este de preferat o creştere a costurilor colaborată cu un sistem progresiv de plată precum şi ajutoare pentru studenţii din familiile cu venituri mici.

Studenţii italieni protestează: „Assassini, assassini!”

Reducerile bugetare prevăzute de aşa-numitele reforme Gelmini (de la ministrul italian al educaţiei, Maria Stella Gelmini) au făcut ca lucrurile să explodeze şi în Italia. Reeditând 68-ul, studenţii au ocupat 44 dintr-un total de 66 de universităţi publice, în mai bine de 50 de oraşe din Peninsulă. Tot cu asalt a fost luat şi sediul Senatului, de la Roma. În încercarea de a întra prin forţă, studenţii au aruncat cu ouă şi cu pietre în clădire.

„Prin prezenţa voastră aici nu faceţi decât să apăraţi un fascist! Apelul nostru la violenţă, este unul corect!” Sunt cuvintele adresate foţelor de ordine, de cătrei cele câteva sute de studenţi adunaţi miercuri, în campusul Universităţii din Florenţa.” În aceeaşi zi, la Roma, în faţa Universităţii La Sapienza, alte câteva sute de tineri scandează împotriva carabinierilor, care deja arestarseră doi protestatari. La Milano, mai bine de patru sute de studenţi scandau: „Più soldi alla scuola zero alla guerra” (t.r. Mai mulţi bani pentru educaţie, mai puţini pentru război).

Actualul ministru al educţaiei, Maria Stella Gelmini, a fost numită în funcţie în luna aprilie a acestui an, moment în care Italia făcea deja eforturi consistente să se încadreze într-o limită bugetară, extrem de neconfortabilă. Concomitent, Italiei i se aduc din ce în ce mai multe reprosuri vis-a-vis de modul în care se face racordarea la piaţa muncii, din ce în ce mai puţini absolvenţi fiind capabili să îşi găsească de lucru după absolvire. Primul gest făcut de către Gelmini a fost reducerea bugetului pentru educaţie cu 7,8 miliarde de euro. Cel mai afectat de această mişcare a fost, însă, învăţământul preuniversitar: peste 260 de şcoli din zona Lazio au fost închise, iar reducerile de personal vizează mai bine de 87.000 de cadre didactice. Cu toate acestea, reprezentanţii guvernului susţin că nimeni nu va fi dat afară, recuperările bugetare urmând a fi realizare pe parcursul următorilor trei ani academici, când niciun nou post nu va fi scos la concurs.

Conform cotidianului La Repubblica, âteva dintre dintre cele mai contestate prevederi ale Reformei Gelmini sunt:

– tăierea cu 90% a burselor de studiu.

– Cercetătorii vor avea la dispoziţie o limita de timp de şase ani pentru a se califica ca profesor asociat. În caz contrar, nu îşi mai poate continua activitatea academică.

– Fondurile publice pentru cercetare vor fi atribuite pe baza de modelul judecăţii celor egali în competenţă: procedura, introdusă printr-un amendament propus de senatorul Ignazio Marino, prevede ca evaluarea proiectelor să se realizeze de comisii formate din cel puţin o treime dintre profesionisti care lucreaza în străinătate, astfel încât să asigure obiectivitatea evaluării.

– reducerea vârstei de pensionare de la 72 la 70 de ani.

– fuziunea universităţilor mai mici, mişcare prin care Ministerul Educaţiei va reduce din costuri şi va îmbunătăţi oferta educaţională. Fiecare universitate va avea, de exemplu, nu mai mult de 12 facultăţi.

Ce înţelegem din asta

Protestele studenţeşti care împânzesc astăzi Europa nu au, însă, nimic de-a face cu evenimentele similare din ’68 şi ’77. Atunci, ceea ce cereau studenţii erau drepturi şi libertăţi, iar protestul lor era, totodată, canalizat de ceea ce se petreceea în sistemul internaţional.

De această dată, protestele studenţeşti sunt îndreptate împotriva unei serii de măsuri luate de către guvernele naţionale, măsuri care anunţă finalul tipului de stat welfare, specific societăţilor liberale, postmoderne. Structura societăţilor se schimbă, iar asta duce la modifiări sistemice. Iar în Italia această aceste modificări sunt, în mod particulat, extrem de vizibile. „Există o diferenţă enormă între generaţia noastră, şi cea a părinţilor nostri,” declară, pentru spunesitu.ro, Pablo Chiesa, masterand în relaţii internaţionale la Universitatea din Florenţa. „Sitemul universitar trebuie, într-adevăr, reformat. Însă, ca de obicei în Italia lucrurile sunt făcute în aşa fel încât nimic nu se schimbă în mod real. Din motive politice, tăierile bugetare afecteză, în mod egal, toate universităţile, fără a ţine cont de diferenţele calitative dintre planurile educaţionale. În acest an, la Universitatea din Florenţa, cercetătorii au încetat continuarea activităţii didactice, din cauză că nu erau remuneraţi pentru cursurile pe care le ţineau. Din acest motiv, foarte multe cursuri, extrem de interesante, au fost anulate. Cred că decizia lor a fost una corecta,” susţine Pablo.

Reforma în educaţie – şi protestele pe care aceasta le-a declanşat – sunt, însă, doar una dintre numeroasele probleme cu care Italia se confruntă în prezent. Ea se adaugă datoriei publice imense (Italia este statul cu una dintre cele mai mari datorii publice din U.E.) şi blocajului politic acutizat, după despărţirea lui Gioangranco Fini de partidul lui Berlusocni. Mişcarea lui Fini a lasat guvernul fără majoritate parlamentară, punându-l în şah, în faţa votului de încredere, la care care urmează a fi supus la începutul lunii decembrie.

Cea mai mare problemă a Italiei, rămâne, însă, conform părerii lui Pablo Chiesa, faptul că Italia va ajunge, curând, codaşa Europei. Şi asta “pentru că suntem incapabili să investim în inovare. Inovare care nu poate fi generată decât de o elită politică pregătită şi de un sistem educaţional efficient. În prezent, Italia are o clasă conducătoare nepregătită, care nu face altceva decât să distrugă sistemul de învăţământ şi să ne arunce viitorul în aer.”

SURSA: http://www.fundatiahoriarusu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s