Primul sindicat independent după revoluţie

În urmă cu 20 ani, la 24 ianuarie 1990, a luat fiinţă Sindicatul Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“, primul sindicat independent înfiinţat în România după revoluţie. Sindicatul s-a născut în amintirea şi ca un omagiu adus revoltei anticomuniste din ’87, care a început în uzinele Steagu Roşu, dar şi ca o necesitate de a continua simbolul luptei muncitorilor, punînd astfel bazele „Mişcării 15 Noiembrie“. La înfiinţarea Sindicatului Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“ au luat parte 22 de muncitori şi intelectuali, reuniţi la Clubul SC „Roman“ SA, într-o şedinţă în care au fost definitivate conceptele fundamentale ale statutului şi identitatea Mişcării. Printre iniţiatori s-a aflat şi Gheorghe Iosif, pe atunci gravor la secţia sculărie a IABv, unul dintre consilierii locali aleşi de delegaţiile FSN ale principalelor întreprinderi din Braşov înainte de primele alegeri libere. Acum, la 20 de ani de la acel moment, Gheorghe Iosif vorbeşte despre speranţele începutului, trădări, prăbuşirea Mişcării odată cu moartea industriei braşovene şi deruta în care se află azi mişcarea sindicală din România.

Muncitori, ziarişti, scriitori, medici

„Organizarea mişcării a început imediat după 1 ianuarie ’90, iar grupul de iniţiativă s-a format din angajaţi ai Roman SA, cîţiva ziarişti şi scriitori braşoveni, între care Vasile Gogea şi Leonard Oprea, dar cîţiva dintre participanţii la revolta din ’87 care fuseseră deportaţi, printre ei fiind Vasile Anghel, Eugen Tudose şi Mircea Sevaciuc. Sevaciuc a fost ales şi liderul sindicatului“, îşi aminteşte Gheorghe Iosif. „Iniţial, cei cîţiva scriitori şi ziarişti au propus organizarea unui partid care să poarte numele 15 Noiembrie, dar noi nu am acceptat, pentru că nu aveam experienţă. Eu nu am fost nici măcar membru PCR. Am considerat că Mişcarea trebuie să ajute democratizarea societăţii româneşti, iar un sindicat ar fi putut face mai bine acest lucru, decît un partid“, spune fostul sindicalist. La Tribunal, Mişcarea sa fost înregistrată în 28 ianuarie, de către un grup de iniţiativă format din 22 de persoane, iar conducerea sindicatului a fost stabilită pe loc, în faţa completului de judecată. Mircea Sevaciuc, ca fost participant la revoltă şi fost deportat, a fost ales preşedinte, iar Gheorghe Iosif, vicepreşedinte al Sindicatului Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“ . Iosif a rămas vicepreşedinte doar pînă la sfîrşitul anului ’90, ocupînd apoi o funcţie tehnică, de responsabil cu relaţiile externe. Sediul sindicatului, „adresat tuturor muncitorilor braşoveni şi independent de conducerea întreprinderilor“, a fost stabilit în camera 6 a Primăriei vechi.
„A fost o atmosferă cu totul specială; completul de judecată aproape că ne-a rugat să ne definim conducerea, ca să ne poată da hotărîrea de înfiinţare, pentru că noi, în urma dictaturii Ceauşescu, nu mai voiam să auzim de preşedinţi. Au dat dovadă de un respect şi o bunăvoinţă cu care nu ne-am mai întîlnit în anii care au urmat în Justiţie“, spune Gheorghe Iosif. Anunţul despre înfiinţarea sindicatului s-a făcut prin staţia de amplificare de la clubul uzinei Roman, unde s-a convocat şi o adunare a muncitorilor.

„Sindicatele roşii“ nu au stat degeaba

După mişcarea iniţiată sub simbolul ,,15 Noiembrie“, au apărut şi alte iniţiative sindicale. „Structurile comuniste din uzină au constituit alte structuri sindicale, spuneau ei, «pentru a le apăra drepturile oamenilor din uzină», pentru că, pretextau ei, noi, ca «mişcare» nu puteam să-i reprezentăm pe stegari, fiind o organizaţie «din afara» uzinei. De fapt, a fost o încercare de a contracara mişcarea născută sub simbolul anticomunist. În scurt timp s-a lansat ideea că am fi din PNŢ-CD, că ne plătesc străinii, zvonuri care urmăreau discreditarea nostră, aşa cum era discretitată atunci orice asociere care se opunea FSN-ului, şi care urmau o reţetă binecunoscută. Au început apoi şantajele sau promisiunile de natură salarială, după caz, asupra angajaţilor din uzină, din partea conducerii. În cele din urmă, fostul lider al sindicatului din perioada comunistă din uzină a fost cel care a înfiinţat noul sindicat de după revoluţie al uzinei. Omul se numea Rucăreanu şi nu a putut să fie lider, însă a participat la organizare. Lider, după vreo trei runde de alegeri a «ieşit» altcineva“, povesteşte Gheorghe Iosif. Sindicatul «muncitorilor din Roman», organizat după modelul „sindicatelor galbene“, în care tot conducerea uzinei încerca să îşi subordoneze sindicaliştii, era de fapt un „sindicat roşu“, spune Iosif.

Comemorarea lui Liviu Babeş

Prima acţiune a sindicatului independent ,,Mişcarea 15 Noiembrie“ a avut loc în 2 martie 1990, cînd a fost organizată prima comemorare a martirului braşovean Liviu Babeş. În luna mai, „Mişcarea 15 Noiembrie” a fost prima organizaţie sindicală care a aderat la „Proclamaţia de la Timişoara“. Tot în mai, a fost înfiinţată Alianţa Confederativă Intersindicală (ACI) „Mişcarea 15 Noiembrie“, care număra la un moment dat, potrivit lui Gheorghe Iosif, peste 800.000 de membri. Confederaţia cuprindea mai multe zone din ţară şi a fost singura structură confederativă la nivel naţional cu sediul într-un alt oraş decît Bucureşti. În 1995, ACI „15 Noiembrie“ s-a transformat în Confederaţia Naţională Sindicală Independentă „15 Noiembrie“, prima confederaţie sindicală românească afiliată la Confederaţia Europeană a Sindicatelor Independente (CESI), cu sediul la Bruxelles.

Protestul pentru TVR n-a fost susţinut de restul sindicatelor

Prima acţiune de stradă a Sindicatului Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“ a fost marşul de protest pentru democratizarea TVR, prin care se cerea schimbarea unei părţi din personal, accesul partidelor istorice la spaţiul de emisie al televiziunii, precum şi scoaterea televiziunii de sub controlul FSN, transformat între timp în partid politic, sub conducerea lui Ion Iliescu (Iosif îşi aminteşte că, primii consilieri FSN din Braşov, între care făcea şi el parte, au votat cu largă majoritate împotriva transformării FSN în partid politic şi a participării sale la primele alegeri din mai ’90). „Cei din afara Sindicatului independent înţelegeau foarte greu o acţiune de protest de acest tip. Sfatului lui Ion Iliescu, care cerea să ne întoarcem la muncă şi să stăm cuminţi, să avem linişte în ţară, era foarte apreciat de marea masă a populaţiei în ’90. Şi a fost atît de linişte şi pace, încît vechile structuri au rămas pe loc, pînă în zilele noastre, inclusiv“, apreciază Gheorghe Iosif.
În 8 decembrie 1990, „Mişcarea 15 Noiembrie“ a organizat şi prima grevă de protest, chiar în incinta Întreprinderii de Autocamioane Braşov, în scopul sprijinirii acţiunii Sindicatului Liber din Televiziunea Română (membru ACI şi condus de Dumitru Iuga) pentru o instituţie democratică şi obiectivă în propagarea informaţiei la nivel naţional.

Împăcarea istorică dintre Marian Munteanu şi Miron Cosma

Chiar dacă nu avea fonduri şi nici oameni de profesie, Sindicatul Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“ a început şi editarea ziarului „15 Noiembrie“, în aprilie 1990, publicaţie care se dorea un manifest al sindicatului. În acelaşi an, între 7 şi 9 septembrie 1990, „Mişcarea 15 Noiembrie“ a organizat prima „Întrunire a rezistenţei române“, la care au participat personalităţi marcante la acea oră a opoziţiei române, dar şi lideri ai unor sindicate independente. Era după alegerea oficială a lui Ion Iliescu ca preşedinte, după fenomenul ,,Piaţa Univerităţii“ şi mineriadele din 13-15 iunie, cînd minerii conduşi de Miron Cozma blocaseră Capitala, distruseseră sediile partidelor istorice şi îl bătuseră crunt pe liderul studenţilor Marian Munteanu. „A fost prima dată cînd Marian Munteanu, liderul mişcării din Piaţa Universităţii, şi Miron Cosma, liderul minerilor care i-au bătut pe cei din Piaţa Universităţii, şi-au dat mîna.
Cosma a recunoscut, pentru prima oară public, că minerii au fost manipulaţi politic de puterea de la Cotroceni şi FSN, şi folosiţi în scopuri străine de interesele minerilor. „Şi-a cerut scuze faţă de victimele mineriadei şi a avut tăria să dea mîna cu Marian Munteanu, care, fără să excludă vina individuală a minerilor, a acceptat faptul că minerii au fost manipulaţi“, îşi aminteşte Gheorghe Iosif. Mai tîrziu, în 15 noiembrie 1990, sindicatul şi recent înfiinţata ,,Asociaţie 15 Noiembrie“, a foştilor participanţi la revolta din ’87, au organizat prima comemorare a revoltei din 15 Noiembrie 1987, unde s-a dat citire „Proclamaţiei de la Braşov“. proclamaţia a avut şi sprijinul partidelor politice din opoziţie. Atunci, au fost puse bazele Alianţei Civice din Bucureşti. Ziua de 15 noiembrie a fost proclamată „Zi naţională de luptă împotriva comunismului“. Mitingul din Piaţa Sfatului din Braşov a reunit 25.000 de oameni, în timp ce în total, în principalele oraşe din ţară, au ieşit în stradă aproxiamtiv un milion de oameni.

Pentru privatizare, dar nu oricum

Cînd a venit momentul, Sindicatul Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“ s-a plasat clar de partea celor care doreau privatizarea marii industrii. „Sloganele de tipul «Nu ne vindem ţara!» şi «Nu ne vindem uzina!» aparţineau sindicatelor galbene, de care am mai pomenit, înfiinţate tocmai pentru a compromite mesajele Sindicatului Independent Mişcarea 15 Noiembrie“, explică Gheorghe Iosif. El spune că grupul activ al Mişcării era format din toţi cei care lucrau în secţiile de pe partea porţii 2 de la Roman, „Adică secţiile care începeau cu 4, începînd cu secţia 410, Sculărie. Erau cei mai buni profesionişti din uzină şi cei care susţineau privatizarea. Cei mai slab pregătiţi angajaţi din uzină erau speriaţi de privatizare pentru că se temeau că nu ar fi fost păstraţi de patron. La fel, nu îşi dorea privatizarea o bună parte din personalul TESA“, îşi aduce aminte Gheorghe Iosif. În ciuda manifestaţiilor repetate, majoritatea virulent împotriva privatizării, aşa-zisele „sindicate galbene“ au cedat după ani de zile, însă către o privatizare care a lăsat oamenii fără niciun viitor. „Oamenii s-au lăsat manipulaţi inclusiv cu ajutorul liderilor de sindicat, aşa încît cineva care n-a fost în stare să lanseze niciun camion pe piaţa concurenţială să preia uzina pe nimic“, afirmă fostul sindicalist.

Liderii vînduţi s-au ales cu funcţii politice

„Într-o ţară în care aproape toate străzile trebuie construite sau refăcute, 80% din cursurile de apă trebuie regularizate, există sute de proiecte pentru canalizări şi aducţiuni de apă cu fonduri europene sau alte surse şi alte asemenea, o fabrică de autocamioane şi una de tractoare nu ar avea cum să nu fie viabile. Au dat mai mult ajutor şi şanse unora ca Renault sau Ford, decît propriilor noastre industrii constructoare de maşini“, consideră fostul gravor de la Roman. Că sindicaliştii mişcării 15 Noiembrie au rămas fideli oamenilor şi idealurilor care i-au animat s-a văzut şi din faptul că liderii lor nu s-au ales cu funcţii politice, aşa ca aproape toţi liderii sindicatelor puternice din ţară. „Dacă eram acuzaţi că facem politică, cel puţin nu făceam politică în spirit comunist şi împotriva angajaţilor. Alte sindicate au făcut politică mînă în mînă cu partidele şi au reuşit performanţa extraordinară de a lichida total industria braşoveană. Din păcate, oamenii s-au lăsat atraşi de aceste sindicate galbene, în loc să adere la o mişcare complet independentă, anticomunistă, cu o viziune modernă şi corectă despre privatizare“, deplînge fostul lider situaţia celor mai păguboşi ani pentru industria braşoveană.

„Un jaf mai mare decît în cele două războaie“

Prăbuşirea Sindicatul Independent „Mişcarea 15 Noiembrie“ a venit în 2000, odată cu începutul morţii industriei braşovene. „Acum, după 20 de ani, timpul ne-a dat dreptate, dar este o dreptate dureroasă“, spune Gheorghe Iosif, constatînd că „tot mai mulţi români s-au împrăştiat în lume pentru a-şi cîştiga pîinea şi doar puţini dintre foştii muncitori din uzinele braşovene şi-au mai găsit de lucru în oraş“. „Ce s-a întîmplat în anii de după Revoluţie este cel mai mare jaf pe timp de pace la care a fost supusă România, mai dezastruos chiar decît în timpul celor două războaie mondiale“, crede cel care a fost unul din fondatorii primei mişcări sindicale libere din Braşov. „Avem o agricultură nefuncţională, o industrie nesemnificativă, forţa de muncă activă lucrează în special în alte ţări, sîntem într-o criză accentuată şi începem deja să resimţim prăbuşirea fondului de pensii“, crede Gheorghe Iosif, care se simte totuşi solidar cu mişcările de protest ale bugetarilor, proteste pe care le consideră juste, chiar dacă nu uită că aceşti salariaţi nu s-au solidarizat niciodată cu protestele sindicatelor din sectorul productiv, şi cu atît mai puţin cu cele ale „Mişcării 15 Noiembrie“.

Deruta sindicalismului

„Sindicalismul actual este într-o derută totală. Forţa mişcării sindicale nu o poate da sectorul bugetar, ci oamenii din sectoarele productive, care, din păcate, nu prea mai există. Sau dacă mai există pe ici pe colo, nu mai sînt organizaţi în sindicate. Liderii actuali ar trebui să gîndească o strategie desprinsă de promisiuni şi înţelegeri subterane cu mediul politic şi să propună soluţii pentru salvarea fondului de pensii, să accepte restructurările inclusiv din sectorul bugetar şi să propună variante de susţinere a sectoarelor productive“, consideră Gheorghe Iosif.

Un portal al tuturor sindicatelor

• Anul acesta, la 31 de ani de la înfiinţarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), sindicatul care funcţiona subteran pe vremea lui Ceauşescu, Gheorghe Iosif vrea să-şi pună în aplicare un proiect mai vechi, acela de a reuni sindicatele din România prin intermediul unui portal. „Încă din 1999-2000, cînd am văzut că mişcarea sindicală a intrat în vrie, mi-am propus realizarea unui astfel de portal, care să ofere deschidere către mişcarea sindicală şi mai ales în care să se poată dialoga liber prin intermediul unui forum“, mărturiseşte fostul sindicalist. Din păcate însă, la acea vreme se puteau număra pe degetele de la o mînă paginile de internet ale sindicatelor. „De atunci am sfătuit mulţi lideri să facă pagini de internet pentru sindicatele lor. O parte din aceste pagini mi se datorează, iar crearea portalului este acum viabilă. Anul trecut m-am întîlnit cu liderul SLOMR, domnul Ionel Cană, am discutat acest proiect şi mi-a promis că-mi va pune la dispoziţie arhiva SLOMR pentru partea de istorie a mişcării sindicale româneşti. Aş dori ca acest portal să aibă şi un accentuat caracter istoric, documentar şi arhivistic. În plus, el va fi un forum prin intermediul căruia vom încerca să obţinem mărturiile unor lideri de sindicat sau simpli angajaţi, pe baza cărora să putem reconstitui istoria jafului postdecembrist care a distrus economia românească şi să tragem, măcar pentru viitor, concluziile care se impun“, spune Gheorghe Iosif.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s