Proteste sindicale Cluj – 4 Martie 2011, împotriva modificării Codului Muncii

Am fost si eu Vineri, 4 Martie la protestele sindicale de la Cluj. Eu am estimat in jur de 600 de persoane, dar am văzut că cele mai multe estimări au fost în jurul cifrei de 1200 de persoane. În termeni de organizare, a fost mai bine decât la ultimele proteste sindicale organizate în ultimii doi ani, însă totuși cu multe neajunsuri. Sistemul audio destul de prost, dacă stăteai mai în spate nu se auzea prea bine, două megafoane, pancarte foarte puține, doar bannere sindicale, aproape deloc mobilizare, cântece, teatralitate. Discursurile liderilor sindicali erau centrate toate pe teme legate de corupție, hoție și foarte multe clișee care puteau fi spuse la orice altă demonstrație care nu avea legătură cu codul muncii. Cei de lângă mine, în față niște muncitoare de la Argos în față și în spate angajați de la Terapia, vociferau nemulțumiți din când în când la ce spuneau liderii sindicali, uneori cu furie, uneori cu dispreț. Muncitoarele de la Argos strigau retoric „Ce salariu ai?”, comentând între ele faptul că liderii sindicali sunt interesați doar de propria lor bunăstare. Singurul lider sindical care ne-a atras atenția a fost cel de la Dej, care a explicat coerent care este impactul codului muncii asupra forței de muncă, salariilor, stabilității locului de muncă, pensionării anticipate, șomajului, competiției între angajați, etc. Un discurs pasionat și articulat, însă cu puține puncte de cuplare a celor din piață pentru ovații, vociferări, participare. Cu toate acestea, a fost singurul moment în care mi s-a părut că înțelegem de ce suntem acolo și nu doar pentru a lupta cu generica „mafíe”.

Cred că acest protest este simptomatic pentru modul în care sunt organizate sindicatele, ierarhic, militarizat, teritorializat. Ora protestului a fost anunțată public doar printr-un singur ziar, astfel încât daca nu erai membru de sindicat în legătură cu reprezentantul local nu prea aveai cum să știi când să vii. Iar cei care au venit au fost mobilizați exact de structura ierarhică a sindicatelor. Protestele au început la ora 14, la ora 15 deja veneau muncitori să își predea liderului de sindicat local chipiul, bannerele, fluierele liderului, pentru că înțelegerea era doar pentru o oră; lider care de obicei este șeful de echipă, secție sau maistru. În cazul unui protest, liderii la nivel de atelier își mai aduc una sau două persoane cu ei, iar dacă această structură este multiplicată în mai multe fabrici, se poate realiza un protest de 1200 de persoane relativ ușor. Indiscutabil o asemenea strategie este utilă pentru mobilizare, însă ea previne ca o mulțime de protestatari să știe pentru ce protestează, muncitori implicați. Mai puțin Sindicatul Liber Nokia care era foarte bine echipat cu stegulețe, fluiere, megafon, bannere mari noi (singurul de altfel, deci bătători la ochi). Instrumentele de făcut gălăgie în rest erau vuvuzele, fluiere de stadion cu inscripționări CFR sau „U”. Scandările erau de stadion, însă fără coreografia specifică sau materialele confecționate de către o galerie. După meciuri galeria sau suporterii simplii se adună să discute fiecare greșeală, strategia clubului, ce jucători trebuie schimbați, sau ce erori face antrenorul și patronul clubului. Însă aici, în aceste sindicate, acest tip de discuții, democrație orizontală vivace pare să lipsească cu desăvârșire sau să fie doar democrația liderilor care negociază între ei diverse strategii.

În masa de demonstranți vârsta medie era în jur de 50 de ani (mai puțin cei de la Sindicatul Liber Nokia). În acest moment mișcarea sindicală din Cluj și din România se rezumă la fostele firme de stat privatizate și prea puțin la firmele noi. Modul de organizare ierarhic al sindicatelor fac controlul real din partea membrilor obișnuiți să fie dificil și relația cu sindicatul să fie doar una de cotizare în firmele în care el există. În rest primești de la sindicat cadouri de 1/8 Martie și Paste/Crăciun, în pe lângă portocale și flori ți se returnează o parte din cotizație. De fapt lipsește o democrație reală internă care să facă din sindicate forumuri reale de dezbatere și de imaginar politic legat de propriul destin și de destinul colectiv în interiorul unei firme capitaliste, într-o economie în curs de neoliberalizare masivă. Este nevoie ca sindicatele să se extindă în sectorul privat, însă cu actuala structură nu vor putea câștiga clasa de mijloc în curs de proletarizare.

Sursa: Grupul pentru Actiune Sociala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s