Comuna din Paris – o scurta istorie

Comuna din Paris a fost un guvern care a condus Parisul incepand cu 28 martie si pana la 28 mai 1871. El a existat inaintea rupturii dintre anarhisti si marxisti si ambele grupuri o considera prima preluare a puterii de catre clasa muncitoare in timpul Revolutiei Industriale. Discutiile privind politicile si urmarile Comunei au contribuit la ruptura dintre cele doua curente politice.

Muncitorii din Paris alaturi de Garda Nationala au preluat puterea in oras, reorganizand societatea prin formarea consiliilor muncitoresti si locale. Comuna a fost rezultatul unei revolte din Paris dupa infrangerea Frantei in razboiul franco-prusac, revolta declansata in principal din cauza dezastrului suferit in razboi si din cauza nemultumirilor muncitorilor francezi.

Liderii Comunei au avut in permanenta de lucru. Membrii Consiliului (care nu erau „reprezentanti” ci delegati, supusi teoretic rechemarii imediate de catre alegatorii lor) trebuiau sa indeplineasca numeroase functii executive si legislative. De asemenea, numeroasele organizatii ad hoc infiintate pe timpul asediului la nivel de cartier pentru a rezolva problemele sociale (de exemplu, cantine si puncte de prim ajutor) au continuat să functioneze in timpul Comunei. Aceste adunari locale aveau propriile lor scopuri, de regula sub indrumarea muncitorilor locali. In pofida reformismului Consiliului Comunei, compozitia Comunei ca intreg era mult mai revolutionara. Printre factiunile revolutionare se numarau proudhonistii (precursori ai anarhismului), membri ai gruparilor socialiste internationale, blanquisti si republicanii. Comuna din Paris este sarbatorita de anarhisti si de marxisti, din cauza varietatii de subcurente ale ei, marelui grad de control al muncitorilor si a remarcabilei cooperari intre diferiti revolutionari.

Comuna a readoptat calendarul republican si a utilizat drapelul rosu socialist in locul tricolorului republican. In 1848, in timpul celei de a doua Republici, radicalii si socialistii adoptasera si ei drapelul rosu pentru a se delimita de republicanii moderati – similar cu distinctia simbolica adoptata de miscarea girondina moderat-liberala in timpul revolutiei din 1789.

In ciuda diferentelor interne, Consiliul a inceput in forta, organizand serviciile publice esentiale pentru un oras de doua milioane de locuitori. Au ajuns la un consens privind anumite politici ce tindeau catre o democratie sociala progresista, seculara, cu un caracter puternic republican, nu spre o revolutie sociala. Deoarece Comuna a rezistat in total doar saizeci de zile, doar cateva decrete au fost aplicate. Printre acestea se numarau:

  • separarea bisericii de stat;
  • abolirea muncii pe timp de noapte in sutele de brutarii din Paris;
  • acordarea de pensii concubinelor necasatorite si copiilor membrilor Garzii Nationale ucisi la datorie;
  • libera returnare de catre casele de amanet a uneltelor muncitorilor si a obiectelor casnice in valoare de pana la 20 de franci, luate in timpul asediului;
  • amanarea datoriilor comerciale si abolirea dobanzii;
  • dreptul angajatilor de a prelua si de a conduce o intreprindere in cazul in care este abandonata de proprietar. Comuna a recunoscut totusi, dreptul la compensatie proprietarului anterior.

Decretele au separat biserica de stat, au nationalizat proprietatile bisericesti si au eliminat practica religiei in scoli. (după caderea Comunei, separarea bisericii de stat, denumită laïcité, a reintrat in legislatia franceza abia in 1880-81 în timpul celei de a Treia Republici odata cu adoptarea legilor Jules Ferry si a legii separatiei dintre biserica si stat din 1905). Bisericile au primit dreptul de a-si continua activitatea religioasa doar cu conditia de a tine usile deschise seara pentru intruniri publice. Impreuna cu strazile si cafenelele, bisericile au devenit centre ale dezbaterilor si activitatilor politice. Dupa doar o saptamana, Comuna a fost atacata de elemente ale armatei (inclusiv fosti prizonieri de razboi eliberati de germani), acestia fiind sustinuti in ritm rapid de la Versailles. Brutalitatea prin care Comuna a fost reprimata a fost socanta, conform lui Alfred Cobban, 30.000 de oameni au murit, printre care 50.000 au fost executati sau inchisi si 7.000 au fost exilati in Noua Caledonie. Mii de alti oameni – printre care liderii Comunei – au reusit sa fuga in Belgia, Regatul Unit (unde au ajuns 3.000-4.000 de refugiati), Italia, Spania si Statele Unite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s