Munca in capitalism

Motto:  Liberalismul este acea filosofie individualista a celor lacomi, care vor sa se imbogateasca necinstit, fara sa munceasca, din specula sau din exploatarea muncii altora, incalcand drepturile semenilor lor la viata si la libertate.

Exista un paradox care face imposibil de descifrat, interpretat sau intuit relatia dintre sistemul capitalist si oamenii simplii care muncesc si il sustin. Am intrebat o persoana care sustinea neoliberalismul si care avea o calificare medie si un venit pe masura acestei calificari (deci un venit mediu), de ce este entuziamata in fata valorilor acestuia. Mi-a raspuns ca este de acord cu un sistem care incurajeaza munca si competitia, competitie care duce in final la progres economic si personal, la implinire, fericire, etc. Vreu sa mentionez ca persoana in cauza se lauda ca are 2 slujbe.
Ceea ce nu inteleg eu si numesc aici paradox, este de ce o persoana care contribuie intr-o maniera menita sa ii acapareze intreaga viata, sustine un asemenea sistem. De ce face apologia unui sistem in care angajatorii isi aduc un aport minim prin munca la afacerea pe care au pus-o pe picioare si exploateaza la maxim munca pe care o poate sustine o astfel de persoana devotata. De asemenea, nu inteleg cum poate fi asociat ceea ce persoana respectiva numeste progres cu fericirea personala. Ce inseamna acest progres? Inseamna sa te trezesti la 45 de ani ca nu ai facut un copil la timp si sa regreti acest lucru (dupa cate stim, in tarile in care competitia capitalista este acerba, natalitatea este foarte scazuta); inseamna ca in 10, 20 de ani de munca sa te expui riscului de a ajunge la epuizare nervoasa iar simptomele sa fie de netratat (ceea ce numim azi „the prozac nation” este o manifestare nesanatoasa, larg raspandita in anii 80, aparuta in capitalism datorita surescitarii la locul de munca si stresului); inseamna sa nu ai viata personala si sa pui slujba (slujbele) inaintea familiei.
Sa vedem ce premise putem formula ca stand la baza convingerilor persoanei intalnite si interogate de mine (premise personale):
1. Vreau sa fiu fericit;
2. Daca vreau sa fiu fericit, trebui sa ma adaptez mediului;
3. Pentru a ma adapta trebuie sa fac fata cu succes provocarilor venite din afara;
4. Sunt adaptat daca urmez valorile societatii in care traiesc. O astfel de valoare (provocare) este munca;
5. Munca mea depinde de afacera patronului, asa ca trebuie sa ma ingrijesc ca aceasta afacere (care nu este a mea) sa mearga bine.
Sa vedem acum de ce aceste premise sunt false urmarind doua chestiuni ale caror premise le vom dezvolta in continuarea acestui articol: 1. Munca nu conduce in mod necesar la fericire, si 2. Sistemul lucreaza in defavoarea celor care il sustin (premise care arata ca ideile liberale sunt imorale. Trebuie sa tinem cont ca de la aceste premise se extrag premisele personale).
In ceea ce priveste asumptia mea ca munca nu conduce in mod necesar la fericire, sa reformulam premisele initiale (cele personale):
1. Vreau sa fiu fericit;
2. Daca vreau sa fiu fericit, trebuie sa ma adaptez mediului;
3. Pentru a ma adapta trebuie sa fac fata cu succes provocarilor venite din afara;
4. Sunt adaptat daca starile mele interioare sunt in relatie de concordanta cu valorile societatii (provocarile);
5. Daca munca este o valoare sociala, atunci nu voi fi fericit (1, 2, 3, 4) decat daca aceasta nu imi va afecta starea mea interioara in rau (sanatatea, viata personala si relatia cu familia).
In privinta partii a doua a investigatiei, si anume ca sistemul lucreaza in defavoarea celor care il sustin, premisele care stau la baza sistemului (care sunt premise liberale) si de la care se formuleaza mai departe premisele personale expuse mai sus in cazul persoanei intalnite de mine, sunt urmatoarele:
1. Proprietatea privata este forma cea mai inalta a manifestarii libertatii;
2. Oricine se poate folosi de sistem daca dispune de abilitate si inteligenta pentru a isi spori proprietatea privata.
La o evaluare sumara prima sentinta intra in contradictie cu a doua. Daca proprietatea privata este libertate si cei mai abili isi pot spori proprietatea, atunci actiunile lor vor limita posibilitatea celorlalti de a obtine proprietati, deci nu oricine isi poate mari averea si proprietatea chiar daca dispune de inteligenta si spirit in afaceri (abilitate). Deci, ceea ce vor sa arate premisele de mai sus si anume ca societatea capitalista este o meritocratie este fals.
Problema care se pune, dupa mine este de etica si as dori sa reformulez cele doua premise:
1. Proprietatea este furt (cf. J. Proudhoun – Ce este proprietatea ?)
2. Oricine incalca dreptul altuia la libertate reprezinta raul si trebuie ostracizat.

2 răspunsuri la „Munca in capitalism

  1. Oameni muncesc ca nişte sclavi fara sa spuna nimic şi sunt atat de tampitizati de sistem ca n-au curajul sa iasa la un protest. Muncesc la disperare pentru bani pierzandu-şi uneori şi sanatatea pe care o re-cumpara mai apoi cu bani ımprumati de la banci…Nu mai zic nimic,
    Te Salut!

  2. Munca de 12, respectiv 14 ore inca exista, iar orele cumulate per total lunar sunt peste media legala. Tousi lucrul acesta este acceptat se sistem .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s