Ideea de egalitate şi bolşevicii – de Nestor Makhno

Al 14 – lea congres al partidului comunist rus a condamnat în mare noţiunea de egalitate. Înainte de congres, Zinoviev a menţionat ideea în cursul polemicii sale împotriva lui Ustrialov şi Buharin. El a declarat atunci că toată filosofia contemporană a fost susţinută de ideea de egalitate. Kalinin a vorbit cu putere la congres împotriva acestei afirmaţii, ţinând linia că orice trimitere la egalitate nu ar putea ajuta ci ar putea fi dăunătoare şi nu poate fi tolerată. Raţionamentul său, a fost după cum urmează:

“Le putem vorbi ţăranilor despre egalitate? Nu, acest lucru iese din discuţie, pentru că în acest caz, ei ar stabili să revendice aceleaşi drepturi cu ale muncitorilor, lucru care ar fi în totală contradicţie cu dictatura proletariatului. În acelaşi mod, putem vorbi despre egalitatea muncitorilor? Nu, acest lucru iese din discuţie de asemenea, pentru cazul în care, să zicem, un comunist şi cineva care nu este membru de partid şi care fac aceeaşi muncă, diferenţa constă că primului i se plateşte de două ori salariul celui din urmă. Să fie recunoscută egalitatea ar permite ca cei care nu sunt membri de partid să ceară aceeaşi plată, aşa cum primeşte un comunist. Este asta acceptabil, tovaraşi? Nu, nu este. Putem face apel la egalitate între comunişti, atunci? Nu, nici acest lucru, pentru că ei ocupă de asemenea, poziţii diferite, în termeni de drepturi şi situaţii materiale deopotriva.”

Pe baza unor astfel de consideraţii, Kalinin a concluzionat că utilizarea termenului de “egalitate” de către Zinoviev, ar fi fost doar demagogică şi dăunătoare. În replică, Zinoviev, la rândul său a spus congresului că, în timp ce el a vorbit de egalitate s-a referit la ea într-un sens total diferit. Pentru el, tot ce ar fi avut în minte a fost “egalitatea socialistă”, care este egalitatea ce ar putea să vină într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Pentru moment, pâna va veni timpul revoluţiei mondiale să aibă loc şi cum nu este nicio cale de a afla când va avea loc, nu poate fi vorba de nicio egalitate. În special, nu ar putea exista o egalitate în drepturi, pentru că astfel ar exista riscul să glisăm în direcţia deviaţiilor “democratice” foarte periculoase.

Această înţelegere a noţiunii de egalitate nu a fost scrisă într-o rezoluţie a congresului. Dar în esenţă, cele doua tabere care s-au ciocnit la congres au convenit în ceea ce priveşte ideea de egalitate ca fiind intolerabilă.

Anterior, şi nu cu mult timp în urmă, bolşevicii au vorbit o limbă destul de diferită. Sub stindardul egalităţii au operat în timpul marii revoluţii ruse, pentru a răsturna burghezia, în acord cu muncitorii şi ţăranii, pe cheltuiala cărora au crescut controlul politic asupra ţării. Sub aceste culori, după opt ani de cârmuire asupra vieţilor şi libertăţilor muncitorilor fostei Rusii – de acum cunoscută sub numele de “Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”, ţarii bolşevici au încercat să convingă muncitorii “Uniunii” (asuprite de ei), precum şi pe muncitorii din alte ţări (pe care încă nu le controlează), că dacă au persecutat, au lăsat să putrezească în temniţă sau au deportat şi ucis pe duşmanii lor politici, acest lucru a fost făcut exclusiv în numele revoluţiei, pe bazele sale egalitariste (care, chipurile, au fost introduse în revoluţie), pe care inamicii lor se presupune că doreau să le distrugă.

Se vor implini în curând opt ani de când sângele anarhiştilor a început să curgă din cauza refuzului lor de a se pleca servil în faţa violenţei sau cinsimului celor care au preluat puterea şi în faţa faimoasei lor ideologii mincinoase şi a iresponsabilităţii lor totale.

În acest act criminal, un act care nu poate fi descris altfel decât ca o sete de sânge a zeilor bolşevici, cele mai bune vlăstare ale revoluţiei au pierit, deoarece erau exponenţii cei mai fideli ai idealurilor revoluţionare şi deoarece nu puteau fi mituiţi să le trădeze. În apărarea sinceră a perceptelor revoluţiei, aceşti copii ai revoluţiei au încercat să se apere de nebunia zeilor bolşevici şi să găsească o cale de ieşire din această fundătură, în aşa fel încât să realizeze o cale spre adevărata libertate şi o egalitate reală a muncitorilor.

Potenţaţii bolşevici au realizat repede că aspiraţiile acestor copii ai revoluţiei vor schimba destinul pentru nebunia lor şi mai presus de toate pentru privilegiile pe care cu îndemânare le-au moştenit de la burghezia răsturnată, apoi perfidia a crescut în putere spre avantajul lor. Pe aceste baze ei i-au condamnat la moarte pe revoluţionari. Oameni cu suflete de sclavi i-au susţinut în acestea şi sângele a curs. În ultimii opt ani s-a scurs şi în numele a ce, ne putem întreba? În numele libertăţii şi egalităţii muncitorilor, spun bolşevicii, continuând să extermine mii de revoluţionari fără nume, luptători pentru revoluţia socială, etichetaţi ca “bandiţi” şi “contra – revoluţionari”.

Cu această neruşinată falsitate, bolşevicii au ascuns adevărata stare de lucru din Rusia, de ochii muncitorilor din întrega lume, în mod special falimentul lor total în privinţa construirii socialismului, atunci când acesta este mult prea evident tuturor acelora care au ochi să vadă.

Anarhiştii au alertat muncitorii din fiecare ţară în timp util despre crimele bolşevicilor în revoluţia rusă. Bolşevismul întruchipează idealul unui stat centralizat, s-a revelat pe sine ca inamicul de moarte al spiritului liber al muncitorilor revoluţionari. Recurgând la măsuri fără precedent, a sabotat dezvoltarea revoluţiei şi i-a murdărit onoarea şi cele mai frumoase aspecte. Deghizat cu succes, îşi ascunde faţa reala de privirile muncitorilor, trecând drept campion al intereselor lor. Numai acum, după o domnie de opt ani, flirtând tot mai mult cu burghezia internaţională, începe el să pună deoparte masca revoluţiei şi expune lumii muncitoare faţa unui exploatator rapace.

Bolşevicii au abandonat ideea de egalitate, nu doar în practică ci şi în teorie, datorită enunţului că ea i-ar putea lovi, fiind periculoasă acum. Acest lucru este destul de uşor de înţeles, deoarece întrega lor cârmuire depinde de o noţiune diametral opusă, pe o inegalitate pătrunzătoare, întreaga groază şi relele pe care le-au îngrăşat pe spatele muncitorilor. Să sperăm că muncitorii din fiecare ţară pot trage concluziile necesare şi, la rândul lor, vor termina cu bolşevicii, acei exponenţi ai ideii de sclavie şi asupritori ai muncii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s