75 de ani de la Revoluţia Spaniolă

Revoluţia Spaniolă a fost o revoluţie socială a muncitorilor, care a început odată cu Războiul civil pe 19 iulie 1936 şi care a avut ca efect instaurarea principiilor organizaţionale anarhiste şi socialiste în mai multe zone ale ţării pentru doi sau trei ani, în principal Catalonia, Aragon, Andaluzia, şi părţi din Levante. O mare parte a economiei spaniole a devenit controlată de muncitori: fabricile erau conduse de comitete muncitoreşti, iar zonele agrare au fost colectivizate. Până şi hotelurile şi restaurantele au fost colectivizate şi gestionate de către muncitori. Potrivit estimărilor, la Revoluţia Spaniolă au participat, direct sau indirect, aproximativ opt milioane de oameni, ajungând aproape de realizarea idealului societăţii fără stat, pe scară largă, decât orice revoluţie din istorie. Istoricul anarhist Gaston Leval (care a fost un participant activ) rezumă concepţia anarhistă a revoluţiei sociale din Spania: În Spania, în timpul celor aproape trei ani, în ciuda unui război civil care a luat milioane de vieţi, în ciuda opoziţiei partidelor politice (republicani,liberali, separatiştii de stânga şi dreapta catalană, socialişti, comunişti, regionalişti, mica burghezie etc.), această idee a comunismului libertar a fost pusă în aplicare. Foarte rapid, peste 60% din terenurile agricole au fost cultivate în mod colectiv de către ţăranii înşişi, fără proprietari, fără şefi şi fără a institui concurenţa capitalistă pentru a stimula producţia. În aproape toate industriile, fabrici, uzine, ateliere, servicii de transport, serviciile publice, utilităţile; muncitorii, comitetele lor revoluţionare şi sindicatele acestora au reorganizat si administrat producţia, distribuţia, precum şi serviciile publice fără capitalişti, manageri cu salarii mari, sau autoritatea de stat. Şi mai mult, diferitele colective agrare şi industriale au instituit imediat egalitatea economică, în conformitate cu principiul esenţial al comunismului : „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. Aceştia şi-au coordonat eforturile, prin asocierea liberă în regiuni întregi, au creat avuţie nouă, producţia a crescut (în special în agricultură), au construit scoli noi, iar serviciile publice au fost  îmbunătăţite. Aceştia nu au instituit democraţia burgheză formală, ci democraţia directă libertară, unde fiecare individ a participat direct la reorganizarea revoluţionară a vieţii sociale. Au înlocuit războiul dintre oameni, „supravieţuirea celui mai puternic,” prin practicarea universală a ajutorului reciproc, şi înlocuirea rivalităţii prin principiul solidarităţii. Această experienţă, în care aproximativ opt milioane de oameni au participat în mod direct sau indirect, a deschis un nou mod de viaţă pentru cei care au căutat o alternativă la capitalismul anti-social pe de o parte şi la socialismul de stat totalitar pe de altă parte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s