Poporul vs. Datoria Externa

Desi poate pe multi dintre noi nu prea ne interesa inainte de anul 2008 exact ce inseamna “datorie nationala” sau “economie” in general, intre timp, pe masura ce saracia a crescut, aceste cuvinte si-au rezervat un loc special in lexicul nostru. Datoria nationala este suma de bani pe care un stat o are de platit diverselor institutii de la care s-a imprumutat de-a lungul timpului (cum ar fi alte state, banci private sau banci centrale). Ca sa fim siguri ca suntem toti pe aceeasi pagina, bancile centrale sunt cele care “emit” moneda nationala, care “printeaza” banii, si cele care controleaza dobanzile intr-o tara. Deci datoria nationala poate fi reprezentata doar de dobanda ce apare odata cu fiecare banut emis de banca nationala, fara implicarea a unei altei parti (un alt stat sau o banca privata).
In prezent, fiecare stat de pe planeta are datorii, in mare parte dupa cum apare in harta de mai jos, publicata in anul 2011 I :

Harta Datorii Externe 2011

Plecand de la culoarea rosie (datorie foarte mare) catre culoarea verde inchis (datorie foarte mica, albastru fiind zone din care nu sunt informatii disponibile), avem cateva date: Japonia se pare ca ar avea cea mai mare datorie externa (10 trilioane de dolari, 200.5% din PIB), urmata de Grecia cu 135% din PIB si Italia, cu 120% din PIB. Iar daca ne raportam la PIB in continuare, printre cele mai mici datorii externe ar fi cea a Rusiei, 9% si Belarus: 4.9%. Ca sa scurtam un pic din toata polologhia asta, toata planeta este indatorata, iar in 2012 nu se preconizeaza vreun fel de imbunatatire.

Nu s-a ajuns la situatia asta asa, din senin. Toata lumea intra in datorii tot mai mari de 50 de ani incoace si nu e ca si cum cineva ar fi facut ceva ca sa opreasca asta. Si pana la urma, ce inseamna toate datoriile din punctul de vedere al cuiva care nu face parte din “cei putini si bogati”? Inseamna ca la un moment dat, cei putini si bogati isi vor cere toti banii pe care cei multi si saraci ii datoreaza (recesiune). Astfel, printr-un domino, fiecare cerandu-si la randul sau datoria inapoi, la un moment dat, undeva pe la capatul sirului, cineva, in mod evident, nu va avea de unde sa plateasca. Din cauza acestei imposibilitati de plata, rand pe rand, intra in faliment institutii financiare (de la mai mici la mai mari), care trag dupa ele si alte companii (care aveau banii investiti in respectivele institutii) si tot asa. Statul, ca un super-erou respectabil, intra si salveaza aceste institutii financiare, oferindu-le bani (bailouts) pentru ca acel domino de mai sus sa nu mai aiba loc. Dar statul, dat fiind ca nici pana in momentul respectiv nu se descurca nemaipomenit cu banii, trebuie sa se imprumute la randul sau (in cazul Europei de la China sau FMI) pentru a-si acoperi acele bailouts, datoria cazand, in fine, pe umerii nostri: asa-zisilor cetateni, sub forma de austeritate.

Am dat toata expicatia de mai sus fiindca de multe ori am impresia ca lumea in general nu reactioneaza la aceasta problema pentru ca nu intelege exact cum se desfasoara. Situatia fiind destul de disperata, intrebarea este cine a lasat astfel de institutii (FMI, Banca Centrala Europeana, etc) sa indatoreze tot globul? Raspunsul probabil este aproape imposibil de gasit, dar cert este ca o parte din populatie a inceput sa vada prin tot acest haos. Islanda, ca si restul lumii vestice, a fost lovita de criza destul de “irecuperabil” in 2008, cand cele trei institutii financiare majore din tara au dat faliment, pentru ca nu au reusit sa-si plateasca datoriile pe termen scurt si pentru ca majoritatea investitorilor (din Anglia si Olanda) si-au retras banii. Acesta a fost considerat cel mai mare colaps bancar (din interiorul unui stat) din istoria economiei II .

In 2009, dupa o serie de proteste, guvernul care adusese tara in aceasta situatie si-a dat demisia, facand loc unui guvern nou, de stanga. In primul rand, acestia au ales un grup de 1500 (din care 1300 au fost gasiti aleator din registrul national, de pe toata suprafata tarii si 200 reprezentanti ai interesului economic al diverselor companii) care au participat la un soi de adunare nationala. Au inaintat un proiect care prevedea rescrierea constitutiei de catre 25 de cetateni (fara niciun fel de afiliere politica) alesi prin vot de catre populatie. Aceasta constitutie a fost publicata, articol cu articol, pe diverse retele sociale, iar pe masura ce electoratul isi aducea contributia prin comentarii, aceste articole erau modificate in asa fel incat sa ajunga la o forma cat mai apropiata de dorintele cetatenilor. Pe 29 Iulie 2011 noua constitutie a fost inaintata Parlamentului, fiind inca dezbatuta in momentul de fata.

Printre cele mai importante aspecte sustinute de aceasta noua cosntitutie se numara trecerea tuturor resurselor naturale in sectorul public, si mai ales referendumul din 2010, in care populatia, in proportie de 93%, a votat impotriva platii datoriilor externe ale institutiilor financiare care dadusera faliment, refuzand astfel orice imprumut oferit de catre FMI. Singura masura care a fost luata in acest sens a fost faptul ca patronii acestor institutii au fost dati in urmarire internationala. Dar in ciuda amenintarilor facute de catre Marea Britanie si Olanda (numindu-i la un moment dat pe islandezi “viitoarea Cuba din nord”), Islanda pare sa ramana ferma pe pozitie.
Un alt caz, poate mai mediatizat decat cel al Islandei, este cel al Greciei. Probabil ca toata lumea care a dat pe un canal de stiri in ultimii doi ani, nu a avut cum sa nu observe toate titlurile referitoare la colapsul financiar, la viitoarea austeritate si la imposibilitatea guvernului grec de a-si plati datoriile externe. Pe masura ce s-a aflat mai mult despre cum acest guvern a fraudat sarmana Uniune Europeana, Grecia a intrat intr-o datorie tot mai mare, fiind “fortata” sa accepte imprumuturi tot mai mari de la FMI si alte state (in principal Franta si Germania). In mod evident, mai multe imprumuturi inseamna o datorie si mai mare si astfel mai multa austeritate, adancind populatia in tot mai multa saracie. In mod evident, oamenii nu au acceptat plata imediata a unor datorii care au fost cerute brusc inapoi si nu a acceptat nici luarea unor imprumuturi si mai mari pentru a le plati. Si ce au facut in legatura cu asta? Au facut greve, au iesit in strada, au spart vitrine, au ocupat universitati, au ars politisti, practic au facut tot ce le sta in putere pentru a fi auziti de conducatorii care refuza sa ii asculte (nu ma refer neaparat la guvernul grec, ci la intreaga Uniune Europeana).

Astfel, la sfarsitul lui Octombrie 2011, cand ultimii bani din ultimul imprumut primit s-au terminat, guvernul a ramas lefter. Fara a vedea vreo posibilitate de a-i forta pe greci sa ia inca un imprumut absurd, principalii creditori au decis sa stearga cu buretele 50% din datoriile pe care le are Grecia in momentul de fata, 25% urmand sa cada pe umerii creditorilor privati (in sfarsit, nu?) si 25% sa fie luate de catre statele creditoare. Refuzul continuu al populatiei de a imbogati in mod absurd o mana de oameni, in detrimentul altor milioane a dat in sfarsit roade. Toate acestea nu au venit, totusi, fara niciun cost. Au fost impuse masuri mai drastice de austeritate pentru plata celeilalte jumatati din datorie. Cu toate acestea, premierul a luat intr-un final decizia de a consulta populatia printr-un referendum in legatura cu noile masuri de austeritate, dar in urma unor presiuni externe si interne foarte mari, referendumul a fost anulat. Discursurile reprezentantilor Frantei si Germaniei la G20, care au criticat aceasta ultima mutare a premierului grec ne arata de fapt cat de “democratice” sunt intentiile Uniunii Europene.
Indiferent de aceasta ultima intorsatura pe care a luat-o situatia Greciei, reducerea datoriei a fost incontestabil o victorie a populatiei impotriva liderilor. Au aratat ca indiferent de cate “datorii” sunt impuse asupra poporului, in ciuda arestarilor, suprimarii si violentei cu care a actionat organul de control, daca oamenii nu vor sa se supuna, nu se vor supune.

Inca un aspect care demonstreaza faptul ca populatia a avut castig de cauza, a fost lipsa de acoperire de catre media a situatiei Islandei. Nu a fost scris aproape nici un articol de catre marile companii media si nu a aparut niciun headline legat de noua constitutie, de demiterea guvernului sau de refuzul oamenilor de a plati datoria bancilor.

Acum, pentru cei care inca ar considera ca din cauza Greciei “o sa avem toti de suferit”, “o sa cada zona euro” si tot asa, pot sa spun doar ca probabil sunt incapabili de a vedea faptul ca nimeni nu ne intreaba niciodata pe noi daca vrem ca ei sa ia urmatorul imprumut sau daca vrem sa ne supuna unei banci centrale care ne indatoreaza in mod irational. Acestea NU sunt datoriile noastre. Nu am fost intrebati daca le vrem decat prin actul simbolic de a “vota”, adica de a alege o singura data la 5 ani marioneta care urmeaza sa ia tot felul de decizii in numele nostru fara a ne consulta. Mai mult de atat, toti ne nastem indatorati! Multi dintre noi nu erau nici macar la varsta la care sa aibe voie in mod legal sa voteze in momentul in care au fost luate aceste decizii sau acceptate aceste imprumuturi absurde. Asa ca hai sa le spunem inca o data clar si raspicat: NU ESTE DATORIA NOASTRA! Si nu vom merge niciodata pe principiul mostenirii “pacatelor parintilor”. Nu sunt responsabil de decizia lor asa ca nu voi accepta consecintele ei.

In Romania nici macar nu se pune astfel problema. Nu a fost consultata populatia in cazuri de o importanta mult mai mare (cum ar fi constructia sensorilor pentru scutul NATO anti-racheta), asa ca ne e greu sa ne imaginam ca am fi consultati in cazurile acestea. Nimeni nu mai are unde sa munceasca, cei care reusesc sa se angajeze sunt luati in cele mai mizere conditii si sunt fortati sa pastreze o atitudine umila (apropiata de cea a unui sclav pentru stapan) pentru ca au avut “norocul de a gasi un loc de munca” asa, oricum ar fi el. Cu toate acestea, continuam sa ne certam intre noi si sa ne complacem in situatii tot mai proaste, refuzand parca sa vedem cine ne adanceste tot mai mult in rahat. Pana cand?!

Un răspuns la „Poporul vs. Datoria Externa

  1. Foarte bine punctat. Nu știam toate detaliile despre situația din Islanda. Bravo lor. Acum nu mă mir că nu am văzut un singur articol în media românească, în ultimii doi ani. Pînă la urmă și românii vor trebui să înțeleagă că ei sunt cei care hotărăsc în țara lor. E greu să ne obișnuim să fim proprii noștri stăpîni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s