Grecia ne arată cum să protestăm în fața unui sistem eșuat – John Holloway

Marxistul autonomist John Holloway scrie în laudă despre reacția de a contesta măsurile de austeritate a clasei muncitoare grecești.

Nu imi place violența. Nu cred că se pot câștiga multe prin arderea bancilor și spargerea ferestrelor. Și totuși, simt un val de plăcere când văd această reacție în Atena și alte orașe din Grecia față de acceptarea măsurilor impuse de UE de către parlamentul grec. Mai mult: dacă nu ar fi fost explozia de furie, m-aș fi simțit în derivă, într-o mare depresie.

Bucuria este aceea de a vedea mult bătătoritul vierme schimbându-se și răcnind. Bucuria de a vedea pe cei ai cărori obraji au fost pălmuiți de mii de ori cum pălmuiesc înapoi. Cum putem cere poporului să accepte cu blândețe tăierile feroce în standardul de viață pe care le implică măsurile de austeritate? Vrem ca el să fie de acord cu eliminarea potențialului masiv al multor tineri, talentele lor fiind blocate într-o viață de șomaj pe termen lung? Toate acestea doar pentru ca banca să fie rambursată, bogatul fiind făcut mai bogat? Toate acestea doar pentru a menține un sistem capitalist căruia demult i-a trecut vremea, care acum oferă lumii doar distrugere. Pentru ca grecii să accepte umil măsurile ar însemna să se înmulțească depresia, depresia unui sistem eșuat agravată de pierderea demnității.

Violența reacției în Grecia este un strigăt către lume. Cât timp vom sta în continuare văzând lumea sfâșiată de acești barbari, bogații și băncile? Cât timp vom asista văzând creșterea nedreptăților, distrugerea sistemului de sănătate, reducerea educației la absurdități necritice, privatizarea resurselor de apă, distrugerea comunităților și dezgroparea pământului pentru profiturile companiilor miniere?

Atacul atât de puternic asupra Greciei are loc peste tot în lume. Pretutindeni banii supun viața umană și non-umană la logica profitului. Aceasta nu este o noutate, dar intensitatea și aprofundarea atacului sunt o noutate; o noutate este și conștientizarea generală că actuala dinamică este una ce duce spre moarte, că este probabil ca toți să ne îndreptăm spre anihilarea vieții umane pe pământ. Când comentatorii școliți explică detaliile celor mai recente negocieri între guverne despre viitorul zonei euro, aceștia uită să menționeze că ce se negociază atât de iresponsabil este viitorul umanității.

Toți suntem greci. Suntem toți subiecții a căror subiectivitate este pur si simplu aplatizată de către motorul unei istorii determinată de mișcarea piețelor monetare. Sau cel puțin asa pare sau așa se dorește să fie. Milioane de italieni au protestat neîncetat împotriva lui Silvio Berlusconi, dar piețele monetare l-au destituit. Același lucru e și în Grecia : demonstrații după demonstrații împotriva lui George Papandreou, dar în final piețele monetare l-au demis. În ambele cazuri, slugi loiale și dovedite ale banilor au fost desemnate să ia locul politicienilor nedoriți, fără nici măcar pretenția de consultare populară. Nici măcar nu e o istorie făcută de cei bogati și puternici (deși aceaștia profită de ea), este o istorie făcută de o dinamică pe care nimeni nu o controlează, o dinamică ce distruge lumea, dacă o lăsăm.

Flăcările din Atena sunt flăcări de furie, pe care le sărbătorim. Și totuși furia este periculoasă. În cazul în care este personalizată sau direcționată împotriva anumitor grupuri de persoane (nemții în acest caz), se poate atât de ușor să devină pur distructivă. Nu este o coincidență faptul că întâiul ministru care a demisionat în protest față de ultima rundă de măsuri de austeritate în Grecia este liderul partidului Laos de extremă dreapta. Furia poate foarte ușor să devină una naționalistă, chiar fascistă, o furie care nu contribuie spre o îmbunătățire a lumii în care trăim. Așadar, este important să fie clar că furia noastră nu se întreptă spre poporul german, nici împotriva Angelei Merkel, David Cameron sau Nicolas Sarkozy. Acești politicieni sunt doar simboluri arogante și jalnice al adevăratului obiect al furiei noaste – domnia banilor, supunerea tuturor formelor de viață la logica profitului.

Iubire și furie, furie și iubire. Iubirea a fost o temă importantă în luptele care au redefinit semnificația politicii în ultimul an, o temă constantă în mișcările Occupy, un sentiment profund chiar și în cele mai violente confruntări din multe părți ale lumii. Cu toate acestea, iubirea merge mână în mână cu furia, furie ca și „cum îndrăznesc să ne ia viața care ne aparține, cum îndrăznesc să ne trateze ca pe niște obiecte”. Posibil furia unei lumi diferite care-și forțează drumul prin obscenitatea lumii care ne înconjoară.

Îndreptarea spre o lume diferită nu este doar o chestiune de furie, deși aceasta face parte din proces. Aceasta implică în mod necesar construirea răbdătoare a unui mod diferit de a face lucrurile, crearea unei forme diferite de coeziune socială și ajutor reciproc. În spatele spectacolului bancilor arse din Grecia se află un proces mai profund, o mișcare mai liniștită a persoanelor care refuză să plătească biletele de autobuz, facturi de electricitate, taxele de autostradă, datoriile bancare; o mișcare născută din  convingere și nevoie, a persoanelor care își organizează viața diferit, creând comunități de ajutor reciproc și rețele de furnizare de mâncare, ocupând clădiri și terenuri părăsite, creând comunități de grădinărit, întrocându-se la țară, întorcând spatele politicienilor (cărora acum le este teamă să iasă pe stradă) și creând forme de democrație directă de a lua decizii sociale.

Probabil încă insuficiente, experimentale, dar cruciale. În spatele flăcărilor spectaculoase se află căutarea și crearea unui mod diferit de a trăi care va determina viitorul Greciei și al lumii.

Pentru sâmbăta ce vine, s-au anunțat acțiuni în sprijinul revoltei din Grecia în întreaga lume. Suntem toți greci.