Y U NO resist Romania?! -part 2-

In partea I am vorbit despre felul in care “cei ce ne controleaza” pastreaza sistemul si stilul nostru de viata neperturbate, gestionand toate revoltele acelea inconfortabile, sau mai mult, incercand sa se asigure ca nu apar. Din pacate, atitudinea generala in legatura cu aceaasta situatie este de pasivitate, de a nu-I da importanta si poate cel mai grav, de resemnare totala (in cazul in care nu este doar pasivitate). Problema este aceea ca fiecare argument care poate indemna la un astfel de mod de a privi lucrurile poate fi dezmintit foarte usor daca incercam doar sa privim putin istoria recenta. Astfel, secolul XX ofera o perspectiva ampla asupra miscarilor de protest din tara de la situatii ultra-opresive pana la cele din timpul regimurilor “democratice”.

Nu voi pune accent pe miscarile de emancipare nationala, pe motiv ca e destul de usor sa ne dam seama care sunt cauzele unei astfel de miscari, care este motorul ideologic ce o pune in functiune si care ar fi liantul dintre oameni, necesar pentru formarea unei mase unitare. In plus, daca dobandirea independentei si recunoasterea internationala ca stat-natiune era o cerere imperativa in perioada secolului XIX, consider ca odata cu trecerea timpului, candva dupa jumatatea secolului XX, din cauza mijloacelor de comunicare si transport foarte dezvoltate, datorita evolutiei sociale aferente si in principal din cauza tendintei foarte clare de globalizare, miscarile de emancipare nationala, chiar si in tarile “divizate” au devenit (cel putin in lumea vestica) inutile. Din imperative economice, suprimarea oricarei minoritati nationale a devenit total neprofitabila, fiind rezolvate in acest fel, ca efect secundar al globalizarii mai-sus mentionate, tot felul de tensiuni inter-etnice sau religioase. Dar acesta este un subiect pentru alt articol. Ma voi referi aici doar la miscarile de revolta ce urmaresc emanciparea din punct de vedere economic si social si la cele indreptate impotriva opresiunii si a cenzurii (mai simplu: impotriva autoritatii), fiindca sunt singurele pe care le consider relevante in aceasta perioada, in zona de influenta politica si economica in care ne aflam.

Romania s-a bucurat de-a lungul istoriei, sau cel putin din jurul anului 1848 incoace de o miscare muncitoareasca relativ emancipata (contrar situatiei actuale). De la infiintarea in 1846 la Brasov a primei asociatii muncitoresti, a lucratorilor tipografi I, Romania a vazut numeroase miscari de revolta ale maselor, fie conduse de sindicate, fie pur si simplu spontane. Astfel, cea mai ampla greva din perioada pre-comunista a fost cea din 1920, care a cuprins peste 400 000 de membri sindicali din industrie si transporturi II. Trebuie mentionata aici si revolta taraneasca din 1907, care in ciuda lipsei de organizare, a reprezentat una dintre cele mai cunoscute miscari populare spontane din Romania, fiind raspandita pe toata suprafata tarii. Revolta, ale carei cause au fost economice, -mosierii (si implicit arendasii) cerand un procent mult mai mare din productia taranilor datorita conditiilor favorabile pentru agricultura din anul respectiv-, a fost innabusita in sange, numarul estimat al mortilor ajungand pe la 11 000 III (cifrele invartindu-se intre 3000 si 20 000). Valoarea acestei miscari este una nu numai simbolica, dar a dat si un exemplu de coeziune sociala si solidaritate pe baza situatiei economice (sau de clasa, daca preferati acest termen) impotriva unui inamic comun, chiar si in fata unei reprimari sangeroase.

In perioada de dinainte de al doilea razboi mondial, miscarile de strada si miscarile sindicale infloreau in Romania (la fel ca si in restul Europei) in ciuda incercarii extremei drepte de a  atrage atentia asupra unor tapi ispasitori (prea multi evrei, prea multi tigani, stiti voi). Nu sunt putine exemplele care dovedesc faptul ca la un moment dat, a existat un spirit de revolta cu raspandire larga, spirit care in mod natural ar trebui sa dea nastere unei culturi a revoltei; spirit care ar trebui sa formeze niste standarde materiale si morale, care daca nu sunt respectate sa cauzeze incetarea oricarei relatii (amiabile cel putin) dintre oamenii de rand si “cei cei ce ne controleaza”.

Odata cu venirea celui de-al doilea razboi mondial, atentia a fost atrasa in mod evident asupra altor probleme datorita participarii Romaniei la conflict. A urmat apoi o perioada de represiune cum rar a fost vazuta. Toate tarile din lagarul stalinist au avut parte de o autonomie mai mult sau mai putin falsa, fiind controlate in principal de catre Kremlin. La fel ca in U.R.S.S., au fost infiintate servicii secrete foarte dure si foarte larg raspandite ce aveau ca scop controlarea populatiei din orice punct de vedere, de la actiuni potential periculoase pentru stat, pana la rostirea propriilor ganduri in public (sau chiar in mediul privat). Astfel, rezistenta, in aceste conditii, era cel putin foarte dificila, in comparatie cu situatia de dinaintea razboiului. Acesta este motivul evocat probabil cel mai des in Romania pentru sustinerea pasivitatii in fata autoritatilor. Nimeni nu a presupus in niciun moment ca situatia a fost mai putin decat groaznica in acea perioada, drepturile omului nefiind respectate nici macar de fatada, dar acesta nu o fi poate un motiv in plus pentru a face tot posibilul pentru a schimba situatia?

In perioada stalinista a Romaniei, oportunismul si individualismul care au ajuns mai tarziu sa ne caracterizeze ca popor (in ochii altor xenofobi ignoranti, desigur) si-au consolidat pozitia in caracterul majoritatii. Cu exceptia unei rezistente in Muntii Carpati care ar fi disparut in anii ’60 (si exista mai mult datorita unui fond nationalist, decat de eliberare de sub dictatura), a unei revolte (mai mult ideologica) a studentilor la 1 decembrie 1956 si a muncitorilor din fabrica de camioane din Brasov din 1987, fiecare fiind in sine cate un caz foarte izolat, Romania nu a cunoscut nicio miscare masiva de rezistenta impotriva dictaturii si impotriva incalcarii drepturilor omului, in ciuda faptului ca a cunoscut unul dintre cele mai (daca nu cel mai) opresive sisteme din intreg lagarul stalinist. Lipsa de coeziune sociala, de incredere reciproca si, pana la urma, de empatie au reusit sa faca impreuna ceea ce in alte locuri, securitatea nu a reusit.

Pentru a da macar cateva exemple in care opresiunea nu a reusit sa invinga in totalitate spiritul de rezistenta, putem incepe cu Ungaria anului 1956, cand apare prima miscare ampla de revolta din lagarul comunist. Printr-o lista de 16 amendamenteIV, se cerea dreptul la libera exprimare, redistribuirea produselor intr-o maniera rationala, remunerarea echitabila, eliberarea prizonierilor politici, inlocuirea unor simboluri staliniste cu unele nationale, etc. In Februarie 1968, in Cehia, dupa alegerea lui Dubček ca secretar de stat, incepe o serie de reformeV ce aveau scopuri similare cu cele ale revolutiei din Ungaria. Astfel, se dorea libertatea presei, libertatea de exprimare, cooperare internationala mai larga, trecerea pe o industrie bazata pe bunuri de consum, etc. Diferenta dintre cele doua forme de revolutie a fost in mod evident modul de abordare. In timp ce in Ungaria am avut de-a face cu lupte de strada si represiuni violente din partea autoritatilor, in Cehia, reformele erau implementate de catre guvern, de catre secretarul de stat chiar. Asemanarea consta in reactia Kremlinului, care in ambele cazuri a fost de a innabusi violent fiecare dintre aceste incercari. Ce vreau sa demonstrez este ca in ciuda amenintarii permanente de reprimare, in niste situatii foarte apropiate cu cea a Romaniei, oamenii au reusit sa lupte impreuna, prin orice mijloc pe care il aveau la dispozitie pentru libertatea lor si pentru respect.

Iata-ne in 2012, la aproape 23 de ani de cand am scapat de represiunea bolsevica, atitudinea de frica, lene si de egoism nu s-a schimbat aproape deloc. Dar cum ne-am putea astepta la altceva? 23 de ani de la ultima “revolutie” si revolutionarii inca primesc pensii. Nu vreau sa par disrepectuos dar pentru participarea la o revolutie si apoi inchisul ochilor la aproape orice nedreptate comisa de catre aparatul de stat ce l-a inlocuit pe cel stalinist nu cred ca merita nimeni sa fie rasplatit, sau in nici un caz timp de 23 de ani. In plus, aproape inevitabil se ajunge la comparatia cu situatia tarii din perioada dictaturii, iar apoi sunt evocate toate castigurile pe care le-am avut dupa 1989. Problema este ca evolutia nu presupune “culcatul pe o ureche”, iar cat timp nu suntem tratati cu respect de catre “cei ce ne controleaza”, si cat timp exista moduri in care putem fi mintiti in legatura cu gestionarea produselor muncii noastre si in legatura cu gestionarea majoritatii aspectelor vietii noastre (cum ar fi libertatea de asociere, de gandire si de exprimare), nu putem “sta linistiti in banca noastra”. Cel mai bun contraexemplu pentru acest mod de abordare este cel al Greciei, care din decembrie 2008, cand au rasarit revolte in toata tara impotriva brutalitatii politiei (pentru uciderea unui adolescent de 15 ani), pana in ziua de azi aduna sute de mii de oameni pe strazi care cer exact acel respect despre care vorbeam mai sus si posibilitatea de a-si controla propriile vieti. Astfel s-a demonstrat ca si in ziua de azi, cand majoritatea (europenilor cel putin) “avem ce ne trebuie”, acest lucru nu este de ajuns si nu va fi niciodata.

Probabil ca in Romania exact aceasta este problema (“avem ce ne treb’e”). Educatia nu ar mai trebui sa se axeze numai pe pregatire profesionala (pentru dobandirea bunurilor necesare supravietuirii) ci ar trebui sa fie bazata pe insuflarea unor valori si standarde de libertate, respect si demnitate umana. In loc de integrarea indivizilor in societate (asa, orice societate), poate ar fi mai folositor creerea unui sistem de gandire in care fiecare sa incerce sa transforme societatea din care face parte incat sa corespunda acelor valori, si poate cel mai important ar fi ca toata lumea sa inteleaga ca acelea nu sunt niste obiective absolute si nu vor fi atinse niciodata in forma lor pura (oricare ar fi aceea pentru fiecare individ), ci sunt mai degraba “locuri” spre care ar trebui sa tindem in permanenta.

2 răspunsuri la „Y U NO resist Romania?! -part 2-

  1. n-am reusit sa fac primele doua link-uri sa mearga dar sunt la articolele de pe i.a.s.r. cu miscarea sindicala in romania I, respectiv II.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s