Nici democraţi, nici dictatori: Anarhişti – Errico Malatesta

Teoretic, „democraţia” înseamnă guvern popular, guvernare de către toţi, pentru toată lumea, prin eforturile tuturor. Într-o democraţie, oamenii trebuie să fie în măsură să spună ceea ce doresc, să numească executorii după dorinţele lor, să monitorizeze performanţa acestora şi apoi să îi elimine atunci când consideră de cuviinţă. Fireşte, acest lucru presupune că toate persoanele care alcătuiesc un popor, sunt în măsură să îşi formeze o opinie şi să o exprime cu privire la toate subiectele care îi interesează. Aceasta implică faptul că toată lumea este independentă din punct de vedere politic şi economic, şi prin urmare, nimeni nu este obligat să se supună voinţei altora. Dacă există clase sociale şi persoane, care sunt private de mijloacele de producţie şi prin urmare dependente de alţii, cu un monopol asupra acestor mijloace, aşa-numitul sistem democratic poate fi doar o minciuna. Aşa este democraţia şi aşa a fost întotdeauna într-o structură capitalistă, indiferent de forma acesteia, de la monarhie constituţională în aşa-numita guvernare directă.

Nu poate exista democrație, un guvern al poporului, altul decât într-un sistem socialist, atunci când mijloacele de producție și de viață sunt socializate și dreptul  fiecăruia de a interveni în conducerea  afacerilor publice este bazat și garantat de independența economică a fiecărei persoane. În acest caz, se pare că sistemul democratic e cel mai în măsură să garanteze justiția și să armonizeze independența individului cu nevoile vieții în societate. Și așa se pare, mai mult sau mai puțin clar, pentru cei ce, în era monarhiștilor absoluți, au luptat, suferit și murit pentru libertate.

Dar pentru faptul că, văzând lucrurile așa cum sunt în realitate, guvernul tuturor oamenilor se dovedește a fi o imposibilitate, din cauza faptului că indivizii care alcătuie poporul au diferite opinii și dorințe și niciodată, sau aproape că niciodată, nu se întamplă ca toți să fie de accord la orice întrebare sau problemă. Prin urmare, „guvernul tuturor oamenilor”, dacă trebuie să avem guvern, poate fi în cel mai fericit caz un guvern al majorității. Și democrații, fie ei socialiști sau nu, sunt dispuși să cadă de acord. Este adevărat că ei adaugă că trebuie respectate drepturile minorităților, dar din moment ce majoritatea este aceea ce decide care sunt aceste drepturi, rezultatul este că minoritățile au doar dreptul de a face ce majoritatea dorește și permite. Singura limită a voinței majorității ar fi rezistența pe care minoritatea o cunoaște și o poate pune în practică. Acest lucru înseamnă că va exista mereu o luptă socială, în care parte din membrii, majoritatea, au dreptul de a-și impune propria voință asupra celorlalți, canalizând eforturile tuturor în scopuri proprii.

Și acum aș face un aparteu pentru a arăta cum, pe baza raționamentului susținut de dovezi ale evenimentelor din trecut și present, nu este adevărat că, acolo unde există guvern și anume autoritate, această autoritate e în mainile majorității și cum orice „democrație” a fost, este și trebuie să fie nimic mai mult decât o „oligarhie” – un guvern a câtorva oameni, o dictatură. Dar, pentru scopul acestui articol, prefer să greșesc de partea democraților și să asum că poate într-avdevăr exista un guvern majoritar adevărat și sincer.

Guvernul înseamnă dreptul de a face legea și de a o impune tuturor prin forță : fără poliție nu este nici un guvern.

Așadar, poate o societate trăi în pace și progress pentru binele tuturor, poate să se adapteze treptat la circumstanțele mereu în schimbare dacă majoritatea are dreptul și mijloacele de a-și impune voința prin forță față de minoritatea recalcitrantă?

Majoritatea este, prin definiție, înapoiată, conservatoare, inamica noutăților, lentă în gândire și faptă și în același timp impulsivă, necumpănată, sugestibilă, superficială în entuziasmele sale și irațională în temeri. Orice nouă idee provine de la unul sau câțiva indivizi, e acceptată dacă e viabilă, de o minoritate mai mult sau mai putin importantă și câștigă majoritatea, dacă o face vreodată, numai după ce aceasta a fost înlocuită de noi idei, noi nevoi și a devenit deja depășită și mai degrabă un obstacol decât un stimulent pentru progres.

Dar atunci dorim un guvern minoritar?

Desigur că nu. Dacă este nedrept și dăunător ca o majoritate să oprimeze minoritatea și să împiedice progresul, e și mai nedrept și dăunător ca o minoritate să oprimeze întreaga populație sau să-și impună propriile idei prin forță care, chiar dacă unele sunt bune, ar cauza aversiune și opoziție din cauza faptului că sunt impuse.

Și apoi, nu trebuie să uităm că există tot felul de minorități diferite.

Există minoritate de egoiști și rău-făcători la fel cum există de fanatici care cred că ei înșisi sunt posedați de adevărul absolut și, în perfectă bună- credință, caută să impună altora ceea ce ei consideră a fi singura cale de mântuire, chiar dacă e simplă imbecilitate. Există minoritate de reacționari care doresc să dea timpul înapoi și se împart după căile și limitele reacției. Și sunt minoriăți revoluționare, de asemenea împărțite după mijloacele și finalitățile revoluției și în direcția în care să urmeze progresul social.

Care minoritate ar trebui să conducă?

Aceasta este o chestiune de forță brută și de capacitatea pentru intrigi, iar șansele de succes le revin celor mai sinceri și devotați pentru binele general și nu sunt favorabile. Pentru a cuceri puterea este nevoie de calități care nu sunt tocmai cele necesare pentru a asigura că justiția și bunăstarea vor triumfa în lume.

Dar să continui să ofer celorlalți beneficiul îndoielii și să presupun că o minoritate ajunge la putere care, printre cei ce aspiră la guvernare, îi consider cei mai adecvați pentru ideile și propunerile lor.

Vreau să presupunem că socialiștii au ajuns la putere și că ar include, de asemenea, anarhiști, dacă nu mă împiedică o contradicție în termeni.

Ar fi acest lucru cel mai rău dintre toate?

Da, pentru a câștiga puterea, indiferend dacă în mod legal sau ilegal, e nevoie să părăsești pe marginea drumului o mare parte din propria ideologie și de a te scăpa de scrupulele morale. Și apoi, odată la putere, problema cea mare e cum să rămai acolo. Trebuie creat un interes comun în noua stare și să se atașeze celor de la guvernare o nouă clasă privilegiată și să se suprime orice fel de opiziție prin toate mijloacele posibile. Poate că în interesul național, dar mereu cu rezultatul distrugerii libertății.

Un guvern stabilit, întemeiat pe consensul pasiv al  majorității și puternic în număr, în tradiție și în sentiment – uneori sincer- de a avea dreptate, poate lăsa ceva spațiu pentru libertate, cel puțin atâta timp cât clasele privilegiate nu se simt amentințate. Un guvern nou, care se bazează pe suport din partea unei minorități de multe ori firavă, este obligat de nevoie să fie tiranic.

Să ne gândim la ceea ce au făcut socialiștii și comuniștii atunci când au ajuns la putere; și-au trădat principiile și camarazii în numele socialismului și comunismului.

Acesta este motivul pentru care nu susținem nici guvernul minoritar ori majoritar; nici democrația nici dictatura.

Suntem pentru desființarea jandarmeriei. Suntem pentru libertatea tuturor și pentru acordul liber, care va fi la dispoziția tutoror atunci când nimeni nu are mijloacele de a forța, iar toți sunt implicați în buna desfășurare a societății. Suntem pentru anarhie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s