Federalismul – James Guillaume

În al doilea număr al ziarului Solidarité, datat aprilie 1871, James Guillaume scrie acest articol despre principiul federativ, în contextul Comunei din Paris.

Adevăratul caracter al revoluţiei realizate la Paris, a fost prezentată într-o manieră în care, chiar şi pentru minţile cele mai neobişnuite cu teoriile politice, o pot percepe în mod evident.

Revoluţia de la Paris este federalistă.

Poporul parizian vrea să aibă libertatea de a se organiza cum doreşte, fără ca restul Franţei să se amestece în treburile pariziene; şi în acelaşi timp, din partea lor renunţă la orice interferenţă în treburile altor departamente, îndemnându-i pe fiecare să se organizeze cum doresc, în deplinătatea autonomiei comunale. Diferitele organizaţii, care pot fi constituie în mod liber,  se pot unifica în mod federativ pentru drepturile şi independenţa reciprocă. Este important să nu se confunde federalismul aşa cum este înţeles de Comuna din Paris cu aşa-numitul federalism, care există în Elveţia şi în Statele Unite ale Americii. Elveţia este pur şi simplu un stat federativ, numai cuvântul exprimă deja toate diferenţele dintre aceste două sisteme. Elveţia este un stat, o unitate naţională şi ca rezultat, în ciuda aspectului federativ, suveranitatea este atribuită naţiunii în ansamblul său. Cantoanele în loc să fie considerate individualităţi distincte şi absolut suverane, se presupune că sunt doar fracţiuni ale unui întreg, care este numită naţiunea elveţiană. Un canton nu are dispoziţie liberă de la sine: poate într-adevăr, într-o anumită măsură, îşi gestionează propriile afaceri, dar nu dispune de o autonomie reală, facultăţile sale legislative sunt limitate de către constituţia federală; şi acea constituţie federală nu este un contract, în adevăratul sens al cuvântului; nu a fost acceptată în mod individual de către fiecare dintre părţi: ea a fost impusă asupra cantoanelor de votul majorităţii. Un canton nu are dreptul să renunţe la contractul federal, este interzis să părăsească federaţia, este chiar interzis, după cum vedem în acest moment, în afacerile Tessin, să se împartă în scopul de a forma noi cantoane. Orice mişcare politică sau chiar socialistă; sau o greva de exemplu, poate aduce trupele federale în canton. Astfel, federaţia în Elveţia este doar în cuvinte. Nu este federaţie, numele real al sistemului elveţian este descentralizare. Elveţia realizează îndeaproape cu sistemul care a fost stabilit în Franţa de către Constituţia din 1791 şi Adunarea de la Versailles „inspirată de marile principii de la 1789”, care încearcă sa dea curs aspiraţiilor federaliste.

Federalismul, în sensul acordat de Comuna din Paris şi în sensul acreditat acum mulţi ani de marele socialist Proudhon, primul care a subliniat ştiinţific teoria – federalismul este mai presus de toate negarea naţiunii şi a statului. Pentru federalism, nu există naţiune, unitate naţională sau teritorială. Există doar o aglomerare a comunelor federale, o aglomerare care are ca principiu de a determina numai interesele părţilor contractante, neavând în vedere problemele naţionalismului sau a teritoriului. Nu există nici un la fel de stat sau putere centrală superioară să îşi impună autoritatea: există numai forţa colectivă care rezultă din federaţia grupurilor, şi acea forţă colectivă, care exercită rolul de întreţinere şi garantare a contractului federal – contract sinalagmatic adevărat de data aceasta, stipulat în mod individual de către fiecare dintre părţi – această forţă colectivă, spunem noi, niciodată nu poate deveni ceva prealabilă şi superioară grupurilor federale, similar la ceea ce este astăzi statul pentru societate şi pentru comune. Statul centralizat şi naţional astfel nu mai există, iar comunele se bucură de plinătatea independenţei lor, există cu adevărat „anarhie”, lipsa autorităţii centrale.

Dar să nu credem că, după ce am suprimat statele şi naţionalismul, federalismul duce la individualism absolut, izolare sau egoism. Nu, federalismul este socialist, solidaritatea este inseparabilă de libertate. Comunele, rămânând în acelaşi timp absolut autonome, se simt, prin forţa lucrurilor, şi fără a sacrifica libertatea, sau mai bine spus, pentru a asigura o mai bună libertate , să se unească prin contracte federative, unde se stipulează tot ce atinge interesele lor comune: serviciile publice, schimbul de produse, garantarea drepturilor individuale şi ajutor reciproc în caz de agresiune. Lăsaţi poporul francez să se trăzească, să deschidă ochii la lumina adevărului: lasati-i sa fie iniţiatorii republicii federale şi sociale, cum au fost în 1793 vestitori ai drepturilor omului; şi în Europa, păstrată de restaurarea gotică cu care Imperiul German o ameninţă, va străluci într-un viitor apropriat libertatea şi egalitatea.