Acordul Liber – Piotr Kropotkin


Peter_Kropotkin_circa_1900Fiind obișnuiți cu prejudecățile ereditare, educația absolut nesănătoasă și instrucția de a vedea peste tot în jurul nostru Guvernul, legislația și magistratura, am ajuns să credem că Omul și-ar sfâșia în bucăți aproapele ca o fiară sălbatică în ziua în care poliția și-ar lua ochii de pe el; că s-ar așterna haosul dacă autoritatea va fi răsturnată în timpul revoluției. Și cu ochii închiși trecem cu vederea miile de grupări umane care se formează în mod liber, fără nici o intervenție a legii și ating rezultate infinit superioare celor realizate sub tutela guvernamentală. Dacă deschideți un ziar zilnic veți găsi că paginile sale sunt dedicate în întregime tranzacțiilor guvernamentale și abuzurilor de putere politică.Dacă un chinez ar citi ar crede că în Europa nu se face nimic decât prin ordinul unui stăpân. Nu veți găsi în ele nimic despre instituțiile care înfloresc, cresc și se dezvoltă fără prescripție ministrală. Nimic – sau aproape nimic! Chiar și atunci când există un titlu „Evenimente Diverse „- este pentru că acestea sunt conectate cu poliția. O dramă de familie, un act de rebeliune, vor fi menționate doar în cazul în care poliția a apărut la fața locului.

Trei sute cincizeci de milioane de europeni se urăsc sau se iubesc, muncesc sau trăiesc din veniturile lor; dar în afară de literatură, teatru sau sport, viețile lor rămân igorate de către ziare, dacă guvernele nu au intervenit într-un fel sau altul. Același lucru se întamplă cu istoria. Cunoaștem până și cel mai mic detaliu din viața unui rege sau a unui parlament; s-au păstrat toate discursurile bune și rele pronunțate de către politicieni. „Discursuri care nu au avut cea mai mică influență asupra votului unui singur membru”, cum spunea un parlamentar bătrân. Vizitele regale, umorul bun sau prost al politicienilor, glume sau intrigi, toate sunt atent înregistrate pentru posteritate. Dar întâlnim o mare dificultate în a reconstitui un oraș din Evul Mediu, pentru a înțelege mecanismul comerțului imens efectuat între orașele hanseatice, sau pentru a afla cum orașe ca și Rouen și-au construit catedrala. Dacă un savant își petrece viața studiind aceste lucruri, munca sa rămâne necunoscută, iar istoria parlamentară, adică cea defectă, deoarece tratează doar o parte din viața socială, se multiplică, e difuzată, predată în școli. Și nici măcar nu percepem activitatea prodigioasă realizată în ficare zi de grupuri spontane de oameni, care constituie activitatea principala a secolului nostru.

Prin urmare, ne propunem să subliniem unele dintre cele mai izbitoare manifestări și de a dovedi ca oamenii, de îndată ce interesele lor nu se află în absolut conflict, acționează în mod concertat, armonios și efectuează o munca colectivă de natură foarte complexă. Este evident că în societatea actuală, bazată pe proprietate privată – adică pe jaf și pe o minte îngustă și așadar pe individualism prostesc – fapte de acest tip sunt în mod necesar puține la număr; acordurile nu sunt întotdeauna perfect libere și adesea au mijloc și poate chiar un obiectiv execrabil. Dar ceea ce ne interesează nu este de a da exemple pe care să le urmăm orbește și care, în plus, societatea actuală nu ne poate oferi în nici un caz.Ce trebuie să facem este a dovedi că, în ciuda individualismului autoritar care ne sufocă, ne rămâne în viețile noastre, luate ca un întreg, o mare parte în care acționăm prin acord liber și că ar fi mult mai ușor decât ne imaginăm să renunțăm la guvern.

În sprijinul punctului nostru de vedere am menționat deja căile ferate la care vom reveni. Știm că Europa are un sistem de căi ferate de 170.000 km lungime și că pe această rețea se poate călători în zilele noastre de la nord la sud, de la est la vest, de la Madrid la Petersburg și de la Calais la Constantinopol, fără întreruperi chiar și fără a schimba vagonul (când se călătorește cu Express). Mai mult decât atât: un colet își va găsi destinația în Turcia sau Asia Centrală, fără alte formalități necesare decât scrierea adresei pe o bucată de hârtie. Acest rezultat ar fi putut fi obținut prin două modalități. Un Napoleon, un Bismarck sau cineva înzestrat cu putere odată cucerind Europa, ar fi desenat o hartă a căii ferate și ar fi reglementat orarul trenurilor din Paris, Berlin sau Roma. Țarul rus Nicolae I visa la o astfel de acțiune. Când a fost prezentată schița proiectul căilor ferate între Moscova și Petersburg, el a luat o riglă și a trasat pe harta Rusiei o linie dreaptă între aceste două capitale zicând : Aici este planul. Și drumul a fost construit în linie dreaptă, prin ravene adânci, construind poduri la o înălțime amețitoare, ce a trebuit să fie abandonat câțiva ani mai târziu, la un cost aproximativ de £ 120,000 la £ 150,000 pe km. Aceasta este una din metode, din fericire lucrurile au fost gestionate în mod diferit. Căile ferate au fost construite bucată cu bucată, piesele s-au alăturat împreună, iar sutele de companii diverse, cărora le aparțineau aceste piese, au ajun la o înțelegere cu privire la sosirea și plecarea trenurilor, precum și la desfășurarea vagoanelor pe șine, din toate țările, fără a descărca mărfuri când trec de la o rețea la alta.

Toate acestea s-au făcut prin comun acord, prin schim de scrisori și propuneri, prin congrese unde delegații se întâlneau pentru a discuta diverse aspecte speciale, dar nu pentru a face legi; după congres, delegații se întorceau la companiile lor, nu cu o lege, ci cu un proiect de contract pentru a fi acceptat sau respins. Cu siguranță au existat oameni încăpățânați, care trebuiau să fie convinși. Dar un interes comun i-a obligat să cadă de acord, fără a invoca ajutorul armatelor împotriva membrilor recalcitranți.

Această rețea imensă de căi ferate conectate împreună și de trafic enorm căruia i-a dat naștere, constituie fără îndoială trăsătura cea mai izbitoare a secolului nostru și este rezultatul acordului liber. Dacă un om ar fi prevăzut sau prezis acest lucru acum 50 ani, bunicii noștri ar fi crezut că e idiot sau nebun. Nu vei fi capail să faci ca acționarii a sute de companii să asculte de rațiune! E utopie, un basm. Doar un guvern central, cu un director de fier, poate impune acest lucru. Și cel mai interesant în această organizare este că nu exista nici un Guvern Central European al Căilor Ferate! Nimic! Nici un ministru al căilor ferate, nici un dictator, nici măcar un parlament continental, nici măcar un comitet de direcţie! Totul se face prin contract.

Aşadar, îi întrebăm pe credincioşii în stat, care pretind că „Nu putem face nimic fără un Guvern central, nici măcar reglementarea traficului”– îi întrebăm „Cum reuşesc căile ferate europene să se descurce fără el? Cum reuşesc să transporte milioane de călători şi munţi de bagaje pe întreg continentul? Dacă companiile ce deţin căile ferate au putut fi în stare să cadă de acord, de ce să nu poată şi muncitorii feroviari să cadă de acord, după intrarea în posesie a acestora? Şi dacă Compania Petersburg Varşovia şi Paris Belfort pot acţiona în armonie, fără a avea luxul unui comandant comun, de ce, în mijlocul societăţii noastre, formată din grupuri de muncitori liberi, ar trebui să avem nevoie de un Guvern?”

 Extras din : The Conquest of Bread – Peter Kropotkin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s