Limitele istorice ale capitalismului

Ascensiunea capitaliştilor şi preluarea puterii de la nobilime de către aceştia a fost reflexia unei schimbări de condiţii economice datorită faptului că manufacturile au devenit mai importante ca agricultura. Uitându-ne în trecut, ne este uşor să înţelegem cum au preluat capitaliştii puterea. Totuşi, instanţa în care muncitorul preia puterea nu e chiar aşa de evidentă. Mulţi par să creadă că, capitalismul va rămâne pentru totdeauna până când un partid  va reuşi să convingă oamenii muncitori că o alternativă este mai bună. Această postură subiectivă arată lipsa înţelegerii despre cum funcţionează capitalismul, precum şi unde a vrut Marx sa ajungă in volumul III din „Capitalul”.

Legea tendinţei de scădere a ratei profitului” este partea a 3-a din volumul III. Pentru a înţelege această lege este nevoie de o bună înţelegere despre cum funcţionează capitalismul, de valoarea unui bun şi mai ales care este diferenţa dintre surplusul absolut şi relativ al unei valori. În esenţă valoarea este timpul în care muncitorii îl produc. Nu neaparat timpul total necesar de care a fost nevoie pentru producerea tuturor bunurilor, ci timpul pe care piaţa la determinat ca este „util social”; nu toate bunurile de pe piată sunt cumpărate la preţuri care să acopere toate costurile şi să aducă şi profit pentru că, capitalistul trebuie să anticipeze cererea. (Nu vă faceţi probleme dacă nu inţelegeţi complet ce este timpul „util social” de muncă, punctul cheie este că valoarea (preţul) reflectă timpul de muncă.

Capitalistul cumpără mână de lucru și mijloacele de producţie cu bani. Pentru că banii sunt acea comoditate care țin locul unui echivalent universal, banul este unitatea de măsură a mâinii de lucru. Cu mâna de lucru şi mijloacele necesare pentru producţie, se produce marfă care apoi e vandută la un preț mai mare. Pentru economia capitalistă, ca un întreg asta înseamnă că, în timp, trebuie să crească şi timpul de muncă. Trebuie muncit mai mult timp, asta înseamnă că e nevoie de mai mulţi muncitori. Tortul economic creşte şi la fel și profiturile absolute, chiar dacă rata de profit este constantă.

Totuşi, partea a 3-a din volumul III, se concentrează mai mult pe surplusul relativ al valorii bunului. Din această perspectivă tortul economic nu crește – pentru economie ca un întreg nu este nici o creştere a timpului de lucru. În aceste condiţii cum poate capitalistul să obţină profituri? Răspunsul simplu este că ei pot să îl obţină mărindu-şi felia din tortul economic prin detrimentul muncitorilor. Acesta era lucrul pe care Marx îl explora. Datorită faptului că nu se puteau cumpăra mai mulţi muncitori, capitaliştii treceau la maşinării (capital constant), astfel încât în timp ce producţia creştea fără creşterea forţei de muncă, creştea şi raportul dintre maşinării şi muncitori. Marx numea acest lucru creşterea în compoziţia organică a capitalului. Această creştere ar putea sau nu să reducă rata de profit. Depinde de efectul pe care îl are asupra productivităţii în producţia factorilor de producţie în raport cu productivitatea mijloacelor de subzistenţă (ce merge la muncitori pentru ca aprovizionarea cu fortă de muncă să poată fi reprodusă). Creşteri în productivitatea  mijloacelor de subzistenţă au ca rezultat faptul că, capitaliştii pot reduce salariile mai uşor în timp ce preţul mijloacelor de subzistentă scade (mai puțin timp de lucru necesar pentru producţie). Prin urmare capitalistul rămâne cu mai mult. Dar dacă productivitatea în mijloacele de producţie creşte mai mult, sau creşterile în productivitate pentru întreaga economie nu se materializează, devine mai greu să reduci din felia tortului economic a muncitorului (salariile) pentru că asta înseamnă limitarea nivelului lor de trai. De aici apare conflictul intereselor dintre clase care apar subit.

Clasa capitalistă cu ajutorul controlului deţinut asupra mass-media poate încerca să ascundă acest conflict dintre clase. Ei pot blama bancherii lacomi, precum capitaliştii din mediul industrial care atacă capitaliştii din mediul finanţist. Sau pot da vina pe alte ţari, precum capitaliştii americani atacă capitaliştii de stat ai Chinei. Sau blamarea minorităţilor, exemplu: imigranţii ilegali. Dar nici unul din aceste atacuri nu se  adresează problemei şi nici nu o pot rezolva, pentru că problema este limita istorică a capitalismului și scăderea consecventă a presiunii pe rata de profit şi a atacurilor asupra vieţii muncitoriilor. Într-un final fie conştient, sau nu față de ce se întamplă, muncitorul va ajunge sa preia controlul direct al producţiei pentru a se asigura că nevoile sale sunt satisfăcute însemând sfârşitul sistemului de profit. Întrebarea nu este dacă, ci când.

The Commune