Un apel către tineri – Piotr Kropotkin

Doresc să le vorbesc tinerilor. Bătrânilor în spirit şi în suflet le sugerez să nu se chinuie cu o lectură pe care nu o înţeleg. Îmi imaginez că voi sunteţi tineri între 18 şi 20 ani, care aţi terminat şcolile profesionale sau alte studii, iar acum aşteptaţi să intraţi în viaţă. Îmi imaginez că voi aveţi un spirit liber, fără superstiţii, fără frică de diavol şi că nu credeţi în minciunile preoţilor. Şi cel mai important, îmi imaginez că nu sunteţi nişte produse triste ale unei societăţi muribunde, care se plimbă pe străzi înfoiaţi ca nişte păuni, lăudându-se cu pantalonii lor la modă şi cu feţe de maimuţoi, lacomi doar după distracţii brutale. Vouă vreau să vă vorbesc, celor cu inima entuziastă!

Ce vreau să vă spun? Ceea ce voi aţi întrebat de multe ori. Când eşti tânăr nu eşti de acord cu un sistem exploatator. După ce ai studiat mulţi ani pe cheltuiala societăţii, e nevoie de o adevărată artă pentru a fi corupt, denaturat de vicii, pentru a nu mai visa la viitorul în care să-ţi pui în aplicare inteligenţa, aptitudinile şi cunoştinţele în avantajul acelora care trăiesc azi în mizerie şi ignoranţă. Voi sunteţi acei tineri care aţi visat ce e bine, dar să vedem ce se poate face pentru realizarea visurilor voastre. Eu nu ştiu de ce condiţii ai beneficiat tu din naştere. Poate ai fost favorizat de soarta şi ai putut merge la facultate pentru a deveni medic, avocat, inginer sau artist. Astfel, intri în viaţă cu largi cunoştinţe şi aptitudini dobândite, iar viitorul ţi se prezintă ca un câmp vast. Sau poate eşti doar un simplu muncitor, ale cărui cunoştinţe se limitează la puţinul pe care îl înveţi la şcoala primară, dar, în schimb, ai putut cunoaşte îndeaproape existenţa dură şi chinuitoare pe care o duc muncitorii. Mă opresc însă la prima ipoteză şi voi reveni mai târziu la cea de-a doua.

Să admitem că ai primit o educaţie ştiinţifică şi să presupunem că ai devenit medic. Mâine va veni un om îmbrăcat cu o haină de muncitor şi te va căuta pentru a vizita un bolnav. Aşa, te va conduce într-o casă săracă dintr-un cartier muncitoresc. Urcând scările, simţi cum aerul e viciat şi contagios, aici trăiesc prea multe persoane cu prea puţină igienă. Într-o cameră tristă şi friguroasă, găseşti bolnavul întins într-un mic pat. Nişte fete livide şi tremurânde te privesc cu ochii holbaţi. Soţul a muncit toată viaţa câte 10 şi 12 ore pe zi, iar acum e fără ocupaţie de 3 luni. A fi fără ocupaţie nu e ceva rar în meseria lui, se repetă periodic în toţi anii. Dar în alte dăţi, când el nu avea de muncă, soţia câştiga ceva bani lucrând cu ziua într-o spălătorie din cartier. Acum sunt două luni de când ea e bolnavă şi mizeria le-a invadat casa şi aşa sărăcăcioasă. Doctore, poţi consilia acea bolnavă săracă după ce ai descoperit că la cauza bolii a stat anemia generată de lipsa unei alimentaţii normale şi a aerului curat? O bucată de carne în fiecare zi, puţină mişcare şi o cameră curată şi bine aerisită. Ce ironie! Dacă ar fi putut, ar fi făcut deja asta fără să aştepte sfatul tău.

Dacă tu ai o inimă bună, cuvântul tău e jurământ şi privirea ta e cinstită, acea familie îţi va povesti nenumărate nenorociri. Îţi vor spune că în camera alăturată, femeia care tuşeşte puternic este o amărâtă care calcă haine pentru a-şi câştiga existenţa; vei afla că, un etaj mai jos, toţi copiii sunt bolnavi de febră, că spălătoreasa de la parter nu o mai duce nici măcar până la primăvară şi că în casa vecină o duc şi mai rău. Ce poţi să le spui tu, la toţi bolnavii aştia? Alimentaţie bună, schimbare de climă, muncă mai putin grea. Ai vrea să zici toate astea, dar nu ai curajul şi pleci de acolo cu inima frântă şi cu un blestem pe buze. A doua zi, în timp ce te gândeşti la mizeria şi tragedia acelor oameni, te caută un servitor care a venit cu o trăsură. E pentru o doamnă, proprietăreasa unui castel, supusă insomniilor nopţii. Îşi risipeşte serile în distracţii mondene sau certându-se cu un soţ imbecil. Tu, ca medic, îi prescrii o alimentaţie mai puţin calorică, o viaţă mai activă, plimbări la răcoarea serii, calmarea nervilor şi puţină gimnastică de cameră pentru a înlocui lipsa de muncă.

Astfel, observi că o femeie moare pentru că toată viaţa nu s-a putut odihni şi nu a avut hrană îndeajuns, iar alta s-a îmbolnăvit pentru că a mâncat prea mult şi nu a muncit niciodată. Dacă te resemnezi în faţa celor mai teribile dureri, dacă o să tragi aer în piept şi o să te consolezi cu un pahar de vin, atunci o să te obişnuieşti repede cu catastrofele astea. Dar dacă eşti om şi oricărui sentiment al tău îi corespunde un act de voinţă, dacă animalul din tine nu a răpus faptul de a fi inteligent, atunci va veni o zi când te vei întoarce acasă spunând: „Nu, toate astea nu sunt corecte, nu trebuie să fie aşa. Nu e vorba doar de videcarea bolilor, e nevoie de prevenirea lor. Puţină bunăstare, puţină dezvoltare intelectuală ar ajunge pentru a suprima jumătate din boli şi pentru a vindeca bolnavii. Să se ducă dracului medicamentele! Aer curat, mâncare, odihnă, asta ne trebuie! Fără acestea, meseria de medic e o păcăleală şi o înşelătorie”.

În acea zi, tu ai înţeles socialismul anarhist şi ai să-ţi doreşti să-l cunoşti îndeaproape. Dacă ai să studiezi problemele sociale aplicând cercetarea naturalistă, ai să te regăseşti în rândurile noastre, muncind ca şi noi pentru revoluţia socială. Sau poate ai să zici: „Să se ducă dracului practica! Vreau să mă dedic ştiinţei pure. Ştiinţa aduce mereu roadele ei, măcar pentru generaţiile viitoare”. Bine, dar ce vrei tu de la ştiinţă? Plăcerea imensă pe care o dă studiul secretelor naturii şi exerciţiul capacităţii intelectuale? În cazul acesta eu te întreb: care e diferenţa între un cercetător care cultivă ştiinţa pentru a petrece în mod plăcut viaţa şi beţivul care caută în viaţă plăcerea imediată pe care o găseşte în vin? Cercetătorul a ales un izvor mai bun de satisfacţie, deoarece ştiinţa oferă sentimente mai intense şi mai durabile, dar asta e tot. Şi unul şi celălalt au acelaşi scop egoist: plăcerea individuală.

Dar tu nu vrei să trăieşti ca un egoist. Muncind pentru ştiinţă, vrei să munceşti pentru umanitate şi pe ideea asta te vei sprijini în deciziile tale. Frumoasă iluzie! Dacă într-adevăr te gândeşti la umanitate şi dacă asta urmăreşti prin studiile tale, îţi apare în faţă o obiecţie formidabilă. Dacă ai conştiinţă, ai să vezi imediat că în societatea actuală ştiinţa nu e altceva decât un obiect de lux, care serveşte doar la îmbunătăţirea vieţii puţinilor privilegiaţi, rămânând inaccesibilă maselor.

În fapt, au trecut mai multe secole de când ştiinţa a stabilit date cosmologice exacte, dar câţi sunt cei care le cunosc; sau cei care au un spirit critic, într-adevăr ştiinţific? Cu mare greutate găseşti câteva mii de oameni, pierduţi în mijlocul a sute de milioane care trăiesc în continuare cu prejudecăţi şi superstiţii demne de preistorie, expuşi să rămână victimele impostorilor religioşi şi politici. Dar dacă privim mai atent, putem observa că ştiinţa găseşte soluţii pentru a menţine lumea în cele mai bune condiţii (fizice şi morale) pentru ca toţi să atingă fericirea. Dar toată această muncă imensă, dedicată acestui scop, rămâne în continuare neglijată de cărţile noastre. De ce? Fiindcă ştiinţa este accesibilă doar câtorva privilegiaţi, iar inegalitatea socială, care divide societatea în două clase – cea a salariaţilor şi cea a deţinătorilor de capital – face ca toate cunoştinţele despre condiţiile adoptate de o viaţă raţională să pară o ironie pentru 90% din umanitate.

Acum nu mai e timpul acumulărilor şi ascunderii adevărurilor descoperirilor ştiinţifice, din contra, e importantă răspândirea adevărului descoperit de ştiinţă. Cunoştiinţele trebuie să fie proprietate comună pentru ca toţi să le poată asimila şi aplica, trebuie ca ştiinţa să devină baza pentru viaţa tuturor. Şi propriul interes al ştiinţei impune acest lucru. Ştiinţa face progrese reale doar când adevărul găseşte ambientul necesar pentru a fi descoperit şi răspândit.

………………………………………………………………………………………………………………

Omul de ştiinţă, ca şi poetul sau artistul, este mereu produsul societăţii în care trăieşte şi lucrează. Iar dacă intrăm în această ordine de idei, trebuie să înţelegeţi că mai întâi de toate trebuie modificat în profunzime acest stadiu de fapte care comandă omului de ştiinţă să refuze adevărurile ştiinţifice evidente şi condamnă pe ceilalţi să rămână ceea ce erau cu secole în urmă: sclavi şi maşini, incapabili să înţeleagă şi să asimileze datele descoperirilor ştiinţifice. În ziua în care voi veţi înţelege această idee, cu adevărat ştiinţifică şi profund umană, veţi pierde dorinţa ştiinţei pure. Veţi începe a căuta instrumentele necesare realizării acestei transformări. Iar dacă veţi păstra în această căutare, imparţialitatea care a ghidat investigaţiile ştiinţifice, atunci veţi îmbrăţişa ca logică şi necesară cauza socialismului anarhist. Aşa puteţi fi siguri că sentimentul datoriei împlinite va fi obţinut prin acţiunile voastre. Veţi descoperi în interiorul vostru forţe şi aptitudini pe care nici nu le-aţi bănuit.

Şi când într-o zi, care nu e departe, transformarea pentru care vom lucra împreună şi cu ajutorul muncitorilor se va înfăptui, abia atunci ştiinţa va lua un nou avânt în comparaţie cu care „progresele” din ziua de azi vor părea simple exerciţii de şcoală. Doar atunci vă veţi putea bucura de ştiinţă, iar bucuria şi satisfacţia va fi pentru toţi.

Dacă vreunii dintre voi, care au studiat dreptul, se pregătesc să devină tineri avocaţi, cu siguranţă îşi fac iluzii pentru un viitor mai bun. Eu admit că aveţi intenţii bune şi la început vă caracterizează altruismul. Poate gândiţi chiar aşa: „Consacrarea este o luptă fără pauză împotriva injustiţiilor, o dedicaţie constantă pentru triumful legii ca adevărata expresie a dreptăţii. Iată vocaţia noastră, unde poţi găsi una mai frumoasă?”

Aşa intraţi în viaţă plini de încredere, plini de entuziasm. Dar să deschidem la întâmplare o cronică judiciară şi să vedem ce ne spune cruda realitate. Este vorba de un proprietar bogat, care dă în judecată un ţăran care nu i-a plătit chiria. Din punct de vedere legal e foarte simplu: dacă ţăranul nu a plătit, trebuie să o facă. Dar dacă analizăm puţin faptele, iată ce descoperim: toată viaţa proprietarul şi-a consumat rentele primite la petreceri luxoase, în timp ce ţăranul a muncit tot timpul. Proprietarul nu a făcut nimic pentru a îmbunătăţi calitatea pământurilor sale şi cu toate acestea în ultimii zeci de ani valoarea acestora s-a triplat. Iar ţăranul care a muncit mai mult decât toţi pentru a creşte această valoare a ajuns acum plin de datorii pe care nu poate să le plătească.

Voi ce veţi face? Dacă funcţiile juridice nu v-au sufocat încă sentimentul de dreptate, veţi cere proprietarului să restituie, la rândul său, ţăranului valoarea pe care acesta a dat-o pământului. Dar cine poate impune asta? Aveţi de ales de care parte o să fiţi: pentru lege şi împotriva dreptăţii sau pentru dreptate şi împotriva legii!

Ori dacă într-o perioadă de criză un patron a profitat şi a realizat câştiguri scandaloase în timp ce muncitorii şi-au privit nevestele şi copiii murind, când aceştia vor declanşa greva, pe cine veţi apăra? Pe cei care cer respectarea contractului sau recunoaşteţi că un contract încheiat între cei bogaţi şi cei care îşi vând forţa de muncă pentru a mânca nu este un contract liber?

Iată un alt exemplu! Într-o zi, la Paris, un om care se plimba în jurul unei măcelarii fură o bucată de carne şi fuge. Este arestat şi interogat. Se află că era şomer şi nu mâncase de patru zile, nici el şi nici familia sa. Îşi cere iertare măcelarului, dar acesta doreşte triumful justiţiei. Şi bietul om este condamnat la câteva luni de închisoare.

Conştiinţa voastră nu o să se ridice împotriva legii şi împotriva societăţii văzând aceleaşi condamnări în fiecare zi? Sau o să cereţi şi voi aplicarea legii împotriva acelui om, care este dispreţuit de toţi şi după o copilărie în care nu a auzit niciodată o vorbă bună şi nu a simţit simpatia nimănui sfârşeşte ucigându-şi vecinul pentru bani de o pâine? Veţi cere să fie condamnat la închisoare sau veţi înţelege că de fapt este un „bolnav” şi nu un delicvent, iar vina lui cade asupra întregii societăţi? Veţi cere să fie condamnaţi acei muncitori, care într-un moment de furie incendiază fabrica unde se chinuiesc zi şi noapte fără să câştige îndeajuns pentru a trăi? Veţi trimite la ghilotină pe cel care a tras într-un asasin în uniformă?

Dacă gândiţi şi realizaţi să nu respectaţi ceea ce v-au învăţat, dacă veţi analiza legea fără ficţiunea care o înconjoară pentru a-i ascunde originea, veţi înţelege că această lege, care nu e altceva decât dreptul celui mai puternic, a fost de la început consacrarea opresiunii, efect al istoriei sângeroase a umanităţii şi nu veţi putea simţi decât un dispreţ suprem pentru ea. O să înţelegeţi că rămânând de partea „legii scrise” vă puneţi cu fiecare zi ce trece în opoziţie cu „legea conştiinţei” şi cum această luptă interioară nu poate să dureze, ori o să faceţi să tacă propria conştiinţă, ori veţi rupe vechile promisiuni şi legăminte şi veţi veni să lucraţi alături de noi pentru abolirea tuturor injustiţiilor: economice, politice şi sociale. Dar atunci o să fii un revoluţionar, o să fii un socialist-anarhist.

Şi voi, tineri ingineri, credeţi că aplicând ştiinţa în industrie veţi îmbunătăţi condiţiile de muncă şi de viaţă, dar nu ştiţi câte deziluzii vă aşteaptă! Vă consumaţi energia lucrând la un proiect de cale ferată care va trece prin inima muntelui pentru a uni două popoare despărţite până atunci de natură. Dar odată pus în practică, veţi observa în întunericul galeriei sute de muncitori măcinaţi de lipsuri şi boli, veţi vedea câte cadavre înseamnă avansarea cu un metru a căii ferate. În timp ce muncitorii trişti şi epuizaţi îşi numără banii insuficienţi, bancherii, care stau acasă liniştiţi fără să facă nimic, se bucură de încă o afacere profitabilă. Şi când drumul de fier va fi gata, veţi realiza că este o cale de acces perfectă pentru armatele invadatoare.

Vă dedicaţi tinereţea unei munci de cercetare care ar trebui să simplifice producţia şi să mărească productivitatea; după multe sacrificii şi nopţi de insomnie ajungeţi în sfârşit la preţioasa voastră descoperire. Zece, douăzeci de mii de muncitori vor deveni şomeri. Cei care îşi vor păstra slujbele, vor fi reduşi la stadiul de accesorii ai maşinilor, iar doi-trei patroni se vor îmbrăca în aur. Asta aţi visat?

Orice maşină a mărit şomajul şi profitul patronilor, dar nu a îmbunătăţit în nici un fel viaţa muncitorilor. Deşi se folosesc utilaje moderne, minerii mor în continuare. Aveţi spiritul dependent de probleme tehnice dacă nu observaţi că în regimul proprietăţii private, al capitalului şi salariului, orice nouă descoperire este departe de a duce la bunăstarea muncitorului, nu face altceva decât să ducă la sclavagismul cel mai dur, munca cea mai brutală, şomajul cel mai ridicat, crizele cele mai acute. Ce veţi face când veţi fi de acord cu această concluzie? Veţi încerca să munciţi pentru folosul vostru exclusiv, pentru a vă bucura de viaţă aşa cum e, pentru a vă îmbogăţi şi a intra în rândul exploatatorilor sau, dacă aveţi suflet, o să ziceţi: „vom lucra pentru transformarea regimului de producţie, când proprietatea privată va fi abolită, când orice progres industrial va fi un beneficiu pentru toţi, când toţi aceşti muncitori reduşi azi la simple instrumente vor redeveni fiinţe umane”.

Iată ce-i voi spune profesorului, dar nu celui care-şi consideră meseria plicticoasă, ci aceluia care se simte fericit în mijlocul copiilor şi încearcă să trezească în ei acea idee umanitară la care el însuşi aspira când era tânăr: „mereu te văd trist şi ştiu de ce încrunţi sprâncenele. Azi, şcolarul tău citea cu vocea tremurândă legenda lui Wilhelm Tell sau recita plin de entuziasm versurile lui Schiller – Înainte sclav ce-ţi rupi lanţurile, Înainte om liber, nu te teme! Dar odată ajuns acasă, mama, tatăl, unchiul îl ceartă pentru lipsa de respect şi îi ţin predici interminabile despre prudenţa şi supunerea faţă de autorităţi. Apoi ai aflat că doi dintre cei mai buni elevi ai tăi au făcut carieră – unul este un ofiţer dur care visează la grade din ce în ce mai mari, iar celălalt este un priceput contabil care îşi ajută patronul să câştige cât mai mulţi bani de pe urma muncitorilor. Acum reflectezi la trista contradicţie dintre viaţa reală şi viaţa ideală. Dar prevăd că, după ce ai trecut prin atâtea deziluzii, vei pune deoparte autorii tăi preferaţi, vei considera eroii, personajele rebele puţin bolnave, vei aprecia poezia după o zi de şcoală plină de reguli aritmetice, dar vei realiza că versurile nu au nimic de-a face cu următoarea vizită a inspectorului. Astfel, visurile tinereţii tale devin convenţia omului matur. Ai să vezi atunci că educaţia pentru toţi în cadrul şcolii este inutilă şi de fapt imposibil de realizat în actualele condiţii sociale. La şcoală se pun bazele societăţii burgheze. Dar poate ai să renunţi la şcoală şi ai să vii printre noi pentru a spune celor puţin instruiţi de ce studiul este important, pentru a spune ce ar trebui să fie şi ce poate deveni umanitatea. Ai să lupţi alături de noi pentru egalitate, solidaritate şi libertate”.

În sfârşit, voi tineri artişti (sculptori, pictori, poeţi, muzicieni), nu aţi observat că „focul sacru” care inspira predecesorii voştri la voi lipseşte, că azi arta e trivială? Bucuria de a regăsi izvoarele naturii nu există deloc pentru arta contemporană. Ideea revoluţionară o lasă rece până acum, iar în lipsă de idei arta crede că a găsit una în realism. Unii se distrează punând în versuri, în proză sau în culori nuditatea unei femei frumoase, dar arta voastră va degenera curând în meseria de a decora saloanele bogaţilor.

Dar dacă într-adevăr inima voastră bate la unison cu cea a umanităţii, dacă adevăraţii poeţi şi muzicieni au ureche pentru a înţelege viaţa, atunci în faţa atâtor dureri care ajung până la voi, în faţa acestei lumi muritoare de foame, în faţa cadavrelor de pe baricade, înaintea nenumăratelor victime ale războiului capitalist, în faţa convoaielor de exilaţi din zăpezile Siberiei ori nisipurile insulelor tropicale, în faţa urgiilor făcute de „învingători”, nu puteţi fi indiferenţi.

Dacă frumosul, măreţia, sublimul, viaţa sunt de partea celor ce luptă pentru lumină, pentru umanitate şi pentru dreptate, atunci trebuie să fiţi de partea celor oprimaţi. Dar mă întrerupeţi zicând: „La dracu, dacă ştiinţa e un lux, medicina o aparenţă, legea o injustiţie, descoperirile tehnice sunt un mod de speculaţie, şcoala în lupta cu practica va rămâne mereu învinsă, iar arta fără o idee revoluţionară nu poate ajunge la oameni – ce rămâne de făcut?”

Ei bine, eu vă răspund: „O muncă imensă, mai seducătoare ca toate, o muncă în care acţiunile voastre să fie într-un acord perfect cu conştiinţa voastră”. Atunci vei alege, îţi vei spune ţie însuţi: „Să piară umanitatea pentru ca eu să pot avea toate bucuriile, iar poporul să fie îndobitocit cât mai mult ca să-mi permită acest lucru” ori vei lupta împreună cu rebelii pentru transformarea completă a societăţii.

Asta este concluzia analizei pe care am făcut-o, asta este concluzia la care ajunge orice individ inteligent, pentru că sunt judecăţile oneste despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Odată ajunşi la această concluzie, întrebarea care vine natural de la sine este: Ce să faci? Răspunsul e uşor!

Deşi opinia pe care v-aţi format-o este influenţată de educaţia burgheză, ieşiţi din mediul în care aţi fost crescuţi şi unde se spunea că poporul nu este decât o masă ignorantă şi insensibilă şi îndreptaţi-vă spre acest popor. Veţi vedea că peste tot în Europa, în America, în Asia, în Orient şi peste tot unde există privilegiaţi şi oprimaţi se desfăşoară în mijlocul clasei muncitoare o muncă  gigantică cu scopul de a distruge pentru totdeauna sclavia capitalistă şi a se construi o societate bazată pe dreptate şi egalitate.

Pentru asta, poporul de azi trebuie să muncească şi să lupte împotriva tuturor obstacolelor din calea emancipării sale. Trebuie să facă viaţă, care este o nenorocire pentru trei sferturi din umanitate, să devină o fericire pentru toţi. Poporul de azi trebuie să se organizeze, să încerce să unească toate popoarele, să pregătească ziua în care războaiele vor fi imposibile, să constituie o societate susţinută de micile contribuţii ale tuturor, unde cele mai arzătoare probleme sociale sunt rezolvate uşor datorită experienţei dure şi spiritului de observaţie acumulate.

………………………………………………………………………………………………………………..

În această luptă fără sfârşit, muncitorul apăsat de greutatea obstacolelor întâlnite s-a întrebat de nenumărate ori: „Unde or fi tinerii aceia care au primit educaţie pe cheltuiala noastră, acei tineri cărora noi le-am dat să mănânce, pe care noi i-am îmbrăcat în timpul studiilor, pentru care noi am construit case şi şcoli, pentru care noi am tipărit cărţi pe care nu le putem citi; unde sunt acei democraţi care vorbesc despre libertate, dar nu apără niciodată interesele noastre de zi cu zi, unde sunt acei scriitori, acei poeţi, acei pictori, acei ipocriţi în cele din urmă, care vorbesc poporului cu prefăcute lacrimi în ochi, dar nu mai stau printre noi pentru a ne ajuta?” Unii pleacă indiferenţi spre visele lor, alţii dispreţuiesc „canalia abrutizată” şi sunt gata a se arunca asupra ei dacă vrea să se atingă de privilegiile lor.

E adevărat, din când în când mai apare câte un tânăr ce visează puşti şi baricade în căutare de senzaţii tari, dar dezertează de la cauza poporului când îşi dă seama cât de lungă e calea revoluţiei, că munca e grea şi coroanele de lauri pe care le caută el sunt pline de spini. Din ce în ce mai des, tineri ambiţioşi, dar însetaţi de putere încearcă să câştige voturile poporului, iar mai târziu vor fi primii care îi vor întoarce spatele când acesta va cere aplicarea principiilor propagate pentru a-i câştiga încrederea. Ba chiar vor folosi tunurile, dacă poporul va încerca o mişcare fără ca ei să dea semnalul. Adăugaţi la asta şi dispreţul pe care poporul îl primeşte ca ajutor din partea acestor tineri burghezi în evoluţia sa spre societatea liberă.

………………………………………………………………………………………………………………

Istoria prescrisă despre măreţia regilor, despre oameni iluştri şi parlamente trebuie refăcută din punctul de vedere al poporului, al muncii depuse de mase în evoluţia umanităţii. Economia, care azi înseamnă speculaţia capitalistă, trebuie elaborată din nou, atât principiile fundamentale, cât mai ales nenumăratele sale aplicaţii. Antropologia, sociologia, etica trebuie refăcute complet, ştiinţele naturale trebuie studiate sub un nou aspect, este nevoie de o profundă modificare în modul de concepere a fenomenelor naturale şi a metodelor de exploatare.

Puneţi-vă cunoştinţele în serviciul unei cauze drepte, folosiţi-vă logica pentru a combate prejudecăţile seculare şi pentru a elabora o mai bună organizare socială.

Tu, medicule, nu te obosi să ne spui cu orice ocazie că umanitatea se îndreaptă spre ruină şi că medicamentele rămân neputincioase în faţa bolilor sau că nouă zecimi din umanitate trăiesc în condiţii de igienă inacceptabile. Mai bine secţionează cu mână sigură această societate în descompunere pentru a elimina cauzele răului!

Tu, cel care încerci aplicarea descoperirilor ştiinţifice în industrie, arată-le şi celorlalţi cum cunoaşterea poate fi benefică procesului de producţie când nu  foloseşte exploatării capitaliste. Nu-ţi pune inteligenţa, spiritul practic şi talentul organizatoric în serviciul exploatatorilor, demonstrează câte poate face individul pentru bunăstarea colectivă!

Voi, artişti, dacă aţi înţeles misiunea voastră în interesul artei, puneţi-vă talentul în serviciul revoluţiei. Povestiţi cu stilul vostru plin de imaginaţie luptele poporului împotriva opresorilor. Aprindeţi inimile tinere cu metaforele revoluţionare care îi animau şi pe strămoşii noştri. Spuneţi femeilor cât sunt de frumoase când îşi consacră activitatea emancipării sociale!

Voi, toţi cei care aveţi cultură şi talent, dacă aveţi şi inimă puneţi-vă în serviciul celor care au nevoie de voi. Dacă veniţi nu ca patroni, ci ca tovarăşi de luptă nu pentru a guverna, ci pentru a vă inspira dintr-un nou mediu nu pentru a profesa, ci pentru a înţelege aspiraţiile maselor pentru a lucra în continuu cu elan tineresc pentru a le pune în practică, numai aşa veţi trăi o viaţă perfectă, o viaţă raţională. Acest sentiment de acord între acţiunile voastre şi vocea conştiinţei voastre, vă va da o forţă pe care nici nu bănuiţi că o aveţi!

Lupta constantă pentru adevăr, pentru dreptate, pentru egalitate, în mijlocul poporului – ce vreţi mai frumos de atât de la viaţă?

Am încercat să demonstrez tinerilor burghezi că adevăratul răspuns în faţa dilemelor vieţii îl vor afla dacă sunt curajoşi şi sinceri, când vor îmbrăţişa cauza revoluţiei sociale. Vorbindu-le celor influenţaţi de viaţa burgheză, am avut de învins multe obiecţii şi ne-am confruntat cu multe prejudecăţi. Dar poate ar fi mai bine să vorbesc cu voi, tinerii din popor! Prin forţa lucrurilor sunteţi împinşi spre libertate şi trebuie să aveţi curajul să gândiţi şi să acţionaţi după propria conştiinţă. De fapt, socialismul modern este alcătuit din însăşi conştiinţa poporului. Chiar dacă unii gânditori burghezi îl cred un produs al filosofiei, rămâne un produs al spiritului colectiv.

Acest socialism pozitiv, raţional şi internaţional, care are ca finalitate extremă comunismul libertarian, a fost elaborat în cadrul organizaţiilor muncitoreşti libere şi a fost tot timpul sub influenţa directă a maselor. Gânditorii care şi-au adus aportul lor la această muncă de elaborare, nu au făcut altceva decât să dea o formulă cât mai corectă aspiraţiilor muncitoreşti.

Vă amintiţi, tineri muncitori, zilele geroase de iarnă când coboraţi să vă jucaţi în curtea tristă din faţa casei părinteşti? Frigul pătrundea prin îmbrăcămintea subţire şi zăpada umplea încălţămintea ruptă. Deja de atunci, când vedeaţi trecând copiii celor privilegiaţi îi priveaţi cu un aer invidios. Iar acum, voi staţi închişi 10-12 ore într-un atelier şi urmăriţi zi de zi mişcările automate ale unei maşinării zgomotoase, în timp ce tinerii privilegiaţi stau liniştiţi în colegii şi universităti, unde studiază pentru a deveni patronii voştri şi a se bucura de toate beneficiile civilizaţiei. Ce mai aşteptaţi?

Vă integraţi într-un mediu mizerabil, trăiţi într-o casă întunecată şi umedă, într-un spaţiu de câţiva metri pătraţi, unde mama voastră, îmbătrânită mai mult de griji decât de vârstă, vă pregăteşte o mâncare modestă şi un lichid pe care ea îl numeşte cafea, unde toată distracţia din fiecare zi o reprezintă faptul că nu ştiţi cu ce veţi plăti datoriile faţă de proprietar. Va trebui să duceţi aceeaşi existenţă mizerabilă pe care părinţii voştri o au de 30-40 ani. Sunteţi condamnaţi să munciţi toată viaţa pentru un minim de confort, renunţaţi pentru totdeauna la ceea ce face viaţa frumoasă şi vă consacraţi întreaga energie pentru a furniza toate condiţiile celor privilegiaţi. Asta este ceea ce vă doriţi de la viaţă? Poate vă resemnaţi fără să vedeţi nicio cale de ieşire din situaţia tristă în care vă aflaţi, credeţi că nu vă puteţi schimba soarta şi trebuie să suferiţi ca şi generaţiile trecute.

Dar într-o zi societatea va intra în criză, într-una care nu este trecătoare, care va afecta milioane de muncitori şi va decima familii întregi. Atunci vei dori să lupţi alături de ceilalţi împotriva acestei calamităţi. Abia când o să observaţi cum nevestele, copiii şi prietenii voştri, privaţi de mâncare şi medicamente, slăbesc văzând cu ochii o sa înţelegeţi de ce această societate trebuie înlocuită, o să vă gândiţi la cauzele crizei pentru a descoperi acele legi economice care supun mii de oameni unui grup restrâns de privilegiaţi. Atunci veţi fi de acord cu socialiştii anarhişti care spun că societatea actuală poate şi trebuie transformată total.

Atunci când patronii voştri, printr-o nouă reducere de salariu, încearcă să vă mai fure din bani pentru a îngroşa profitul lor, voi protestaţi, dar patronii vă răspund cu aroganţă: „Dacă nu sunteţi mulţumiţi, duceţi-vă în altă parte”. Poate atunci veţi înţelege că patronii nu doar că vă tratează ca pe o turmă de oi, dar vă consideră inferiori oricărui animal; ei speră să vă transforme din toate punctele de vedere în sclavi. Dacă veţi renunţa la demnitatea umană, veţi sfârşi suportând toate umilinţele. Sau poate veţi urma exemplul socialiştilor anarhişti care spun: „revoltaţi-vă împotriva sclaviei economice”; astfel veţi lupta împreună cu aceştia împotriva sclaviei de orice fel: economice, politice şi sociale.

Ce veţi spune când veţi auzi povestea tristă a unei tinere care părăseşte satul natal pentru a merge la oraş ca să-şi câştige cinstit pâinea şi să lupte împotriva mizeriei, deşi ştia că aici existenţa va fi dură? Din păcate, curtată de un tânăr burghez, ea se lasă sedusă pentru a fi apoi abandonată. Rămâne astfel pe drumuri şi cu responsabilitatea unui copil, dar nu încetează să lupte împotriva foamei şi frigului. În final, însă, a pierdut şi moare singură într-un pat de spital. Veţi da uitării orice amintire dureroasă şi veţi spune: „Nu e prima şi nu va fi nici ultima care va sfârşi aşa”. Sau această poveste vă va tulbura şi gândindu-vă la cauza acestor fapte, ce se repetă în fiecare zi, o să înţelegeţi că nu se vor opri atâta timp cât societatea va fi divizată în două tabere.

Nu vă gândiţi la soarta ce-i aşteaptă pe copiii voştri dacă stadiul actual al societăţii nu se schimbă? Vreţi ca ei să trăiască la fel ca părinţii şi bunicii lor cu nimic altceva decât un colţ de pâine şi fără nicio altă bucurie decât cea a alcoolului? Vreţi ca ei să fie mereu sclavi ai patronilor?

Eu ştiu că nu sunteţi mulţumiţi când la sfârşitul unei greve muncitorii acceptă cu capul plecat condiţiile unui patron obez. Ştiu că admiraţi acele femei care îşi pun piepturile în faţa baionetelor în timpul unor demonstraţii. Ştiu că repetaţi cu respect numele acelei femei care a trimis un glonţ în gardianul ce tortura un prizonier socialist.

………………………………………………………………………………………………………………

Voi toţi, tineri sinceri, bărbaţi şi femei, ţărani, muncitori şi soldaţi, veţi înţelege drepturile voastre şi veţi veni cu noi pentru a pregăti revoluţia care va aboli sclavia, va rupe toate lanţurile, va distruge vechile tradiţii, va deschide umanităţii noi orizonturi şi va stabili în sfârşit o societate bazată într-adevăr pe egalitate, libertate şi fraternitate, unde toţi se vor bucura pe deplin de roadele muncii lor.

Să nu spuneţi că noi suntem prea puţini şi prea slabi pentru marele scop ce ni-l propunem. Putem să numărăm câţi suntem cei care nu suportăm nedreptatea. Suntem milioane de oameni, noi formăm marea masă a poporului. Ţăranii care muncesc pământurile altora şi le fac să rodească pentru a-i hrăni doar pe proprietari. Muncitorii ale căror produse măresc capitalul patronilor. Soldaţii care primim gloanţe în timp ce ofiţerii primesc medalii. Noi suntem marea care poate să înece totul!

Ajunge doar un moment şi dreptatea va fi făcută!!!

Un răspuns la „Un apel către tineri – Piotr Kropotkin

  1. Pingback: Moartea lui Piotr Kropotkin – 8 februarie 1921 | Râvna·

Comentariile sunt închise.