Despre educație – M. Bakunin

Primul subiect considerat este următorul: va fi posibil ca masele de muncitori să cunoască emanciparea completă atâta timp cât educația disponibilă acestora continuă să fie inferioară față de cea primită de burghezie, sau, în termeni mai generali, atâta timp cât există o clasă, fie ea numeroasă sau nu, care, prin virtutea nașterii, are dreptul la o educație superioară și la o instrucție mai completă? Întrebarea nu se răspunde de la sine? Nu este de la sine înteles că din oricare două persoane înzestrate de natură cu inteligență aproximativ  echivalentă, una are avantaj – aceea a cărei minte a fost mărită de studiu și care a înţeles mai bine relațiile inter-naturale și fenomenele sociale (ce am putea numi legile naturii și a societății) va înțelege mai ușor și mai complet natura împrejurimilor sale? Putem afirma că această persoană va simți o mai mare libertate și din punct de vedere practic, dovedește o mai mare aptitudine și capacitate decât colegul său? E firesc că cel ce știe mai mult va domina asupra celui ce știe mai puțin. Iar dacă această disparitate de educație și învățământ a fost singura existentă între cele două clase, ceilalți nu l-ar urma rapid până când omenirea, în circumstanțele sale actuale, adică până când va fi din nou împărțită în sclavi și un număr mic de conducători, cei dintâi muncind ca până acum în folosul celor din urmă?

Acum înțelegem de ce socialiștii burghezi cer doar puțină educație pentru oameni, puțin mai mult decât primesc în prezent; în timp ce noi, socialiștii democrați, cerem în numele poporului, o educație completă și integrală, o educație corespunzătoare cu nivelul intelectual permis în zilele noastre, în așa fel încât, de acum înainte, să nu mai existe o clasă deasupra muncitorilor, care prin virtutea unei educații superioare, să poată îi domina și exploata. Socialiştii burghezi doresc păstrarea sistemului de clasă, fiecare clasă, susţin ei, îndeplineşte o funcţie socială specifică; o specializare, de exemplu, în stiinţă, iar celălalt în munca manuală. Pe de altă parte, noi urmărim eliminarea totală a claselor, o unificare a societății, egalității și asigurarea economică pentru fiecare individ de pe acest pământ. Socialiștii burghezi, menținând în același timp bazele istorice ale societății actuale, ar dori să-i vadă  mai slabi, potoliți și înfrumusețați. Pe de altă parte, noi dorim distrugerea bazelor societății. Din care rezultă că nu poate exista nici un armistițiu sau compromis, să nu mai vorbim de orice coaliție între noi, socialiștii democrați și socialiștii burghezi. Dar, am mai auzit spunându-se, iar acesta e argumentul frecvent invocat împotriva noastră și e un argument pe care dogmaticii de orice culoare îl consideră incontestabil, acela că e imposibil ca întreaga umanitate să se se devoteze învățăturii, deoarece vom murii cu toții de foame. În consecință, în timp ce unii învață alții trebuie să muncească astfel încât să producă ceea ce avem nevoie pentru a trăi – nu produc doar pentru propriile nevoi, ci și pentru nevoile acelora care se dedică exclusiv preocupărilor intelectuale; în afară de extinderea orizontului cunoașterii umane, descoperirile acestor intelectuali îmbunătățesc condiția tuturor oamenilor, fără excepție, când sunt aplicate în industrie, agricultură și în general, în viața politică și socială; de acord? Iar creațiile lor artistice nu ne îmbunătățesc viața fiecăruia dintre noi?

Nu, nicidecum. Și cel mai mare reproș împotriva științei și artei este tocmai faptul că nu distribuie beneficiile și nu au influență decât pe un fragment mic de societate, în excluderea și prin urmare, în detrimentul majorității. Se poate spune despre știință și artă ceea ce deja a fost spus în mod corespunzător despre progresul prodigios al industriei, comerțului, creditului și într-un cuvânt, de bogăția societăților din țările civilizate a lumii moderne. Adică că bogăția este destul de exclusivistă, iar tendința acesteia e de a deveni astfel cu fiecare zi ce trece, fiind concentrată în mâinile unor puțini oameni, ținută departe de eșaloanele inferioare ale clasei de mijloc și de mica burghezie, apăsându-i în rândurile proletariatului, astfel încât creșterea acestei bogății este cauza directă din spatele mizeriei crescânde a clasei muncitoare. Așadar, ca rezultat, prăpastia care se cască între minoritatea privilegiată și mulțumită și milioanele de muncitori care își câștigă locul prin puterea mâinilor devine din ce în ce mai mare, iar cu cât fericiții devin mai mulțumiți – care exploatează munca poporului- cu atât mai nefericiți devin muncitorii. E suficient să ne uităm la fabuloasa opulență a cârdăseniei aristocratice, financiare, comerciale și industriale din Anglia și să comparăm aceasta cu mizerabila condiție a muncitorilor din aceeași țară; e suficient să recitim scrisoarea atât de naivă și dureroasă scrisă de curând de un giuvaergiu inteligent din Londra, un anume Walter Dugan, care a băut voluntar otravă împreuna cu soția și cei șase copii, ca un mijloc de a scăpa din degradarea provocată de sărăcie și chinurile foametei – și orice se va găsi obligat să admită că laudata civilizație, în termeni materiali, însemnă pentru oameni doar opresiune și ruină. Iar acelaşi lucru este valabil şi pentru progresele moderne ale ştiinţei şi artelor. Pași imenși întra-devăr, dar cu cât e mai mare avansul, mai mult favorizează servitutea intelectuală și prin urmare, în termeni materiali, favorizează mizeria și inferioritatea; deoarece aceste avansuri măresc doar prăpastia deja existentă care separă nivelul de înțelegere al oamenilor de nivelul claselor privilegiate. Din punct de vedere al capacității naturale, inteligența celor dintâi este în zilele noastre, în mod evident, mai puțin oprită din dezvoltare, mai nesofisticată și mai puțin coruptă de nevoia de a apăra interese nedrepte și este, prin urmare, în mod natural, de o potență mai mare decât puterea creierului burgheziei; dar apoi, puterea creierului burgheziei are la dispoziția sa un arsenal complet de știință umplut cu arme, care întra-devăr sunt formidabile. Se întâmplă adesea ca un muncitor extrem de inteligent să trebuiască să tacă atunci când e confruntat de un nerod școlit care îl învinge, nu prin caracterul intelectului său (inexistent), ci prin caracterul educației sale, o educație refuzată muncitorului, dar acordată nerodului fiindcă, in timp ce dobitocului i s-a permis să-și dezvolte prostia științific în scoli, munca lucrătorului au fost îmbrăcămintea, locuința, hrana și furnizarea tuturor nevoilor sale, profesorii și cărțile sale, tot  ce e necesar pentru educația sa.

Chiar și în cadrul clasei burgheze, așa cum știm prea bine, nivelul de educație nu e împărțită în același mod între indivizi. Și aici, de asemenea, există o scară determinată, nu de potențialul individului, ci de valoarea bogăției al stratului social de care aparține prin naștere; de exemplu, instrucția pusă la dispoziția copiilor din  mica burghezie, în sine superioară față de aceea pe care muncitorii reușesc să o obțină pentru ei înșisi, e nimic în comparație cu educația pusă la dispoziție de către societate pentru burghezia mijlocie și de vârf. Și apoi ce regăsim? Mica burghezie se regăsește de cele mai multe ori în condiții chiar mai mizerabile și mai umilitoare decât cele care afectează proletariatul, pe de o parte fiindcă singurul atașament cu clasa de mijloc este printr-o vanitate ridicolă, iar pe de alta datorită dependenței acesteia de marii capitaliști. Așadar, când vorbim de clase privilegiate, nu avem în vedere această biată mica burghezie care, dacă ar avea doar puțin mai mult spirit și tupeu, nu ar zăbovi să se unească cu noi pentru a combate burghezia de top, care o zdrobeşte tot atât cât pe proletariat. Și dacă tendințele economice actuale vor continua în aceeași direcție pentru înca 10 ani (totuși, ceea ce considerăm imposibil), vom vedea cum burghezia de mijloc va sfârși întâi în circumstanțele actualei mici burghezii, doar pentru a ajunge puțin mai târziu în proletariat – desigur, rezultatul fiind inevitaliba concentrare a proprietății în mâinile unui număr tot mai mic de oameni – consecințele ineluctibile fiind segmentarea societății într-o minoritate mică, opulentă prin aroganță, educată și o majoritate numeroasă de proletari sărăciți, ignoranți, sclavizați.

Mai este un fapt ce ar trebui să impresioneze orice persoană conștientă, pe toți cei care poartă în suflet o preocupare pentru demnitatea umană și justiție; adică pentru libertatea oricărui individ prin intermediul stabilirii egalității pentru toți. Faptul că intelctualitatea, toate marile sale aplicări științifice în scopul industriei, comerțului și vieții sociale în general, nu au beneficiat pe nimeni, cu excepția claselor privilegiate și a puterii Statului, acest campion atemporal al tuturor nedreptăților politice și sociale. Niciodată, nici măcar o dată, nu au adus beneficii oamenilor de rând. Putem doar menționa mașinăriile și fiecare muncitor, susținător onest al emancipării forței de muncă, ar găsi dreptatea din afirmațiile noastre.  Prin ce putere se mențin clasele privilegiate în zilele noastre, cu toate plăcerile elegante și nedrepte, sfidând revolta într-adevăr legitimă simțită de către masele de oameni? E o putere inerentă personalității lor? Nu – se datorează doar puterii Statului, a cărui aparat susține descendenții acestora, susține orice poziție cheie (chiar cele mici și mijlocii), cu excepția acelora de soldat și muncitor. Iar in zilele noastre, care este principiul la baza puterii Statului? Păi, știința. Da, știința – știința de a guverna, știința administrării și știința financiară; știința de a jupui stolul de oameni fără ca aceștia să strige prea tare, iar, cand o fac, știința de a le cere liniște, răbdare și obetință prin intermediul unei forțe științifice organizate: știința inducerii în eroare a oamenilor și menținerea acestora într-o ignoranță salutară ca nu cumva aceștia să se întreajute și să se unească, pentru a stabili o putere capabilă să răstoarne Statul; și mai presus de orice știință, cea militară cu tot armamentul încercat și testat, toate aceste instrumente formidabile de distrugere, care ‘fac minuni’, iar în ultimul rând, știința geniilor care au inventat vapoare pe aburi, căi ferate și telegraful, care, transformând guvernul in mii de Briareus armați, oferindu-le puterea de a exista, de a acționa și de a aresta oriunde pe loc – au produs cea mai formidabilă centralizare cunoscută de lume.

Cine atunci va nega că, fără excepție, toate aceste progrese făcute de știință nu au fost de folos până în prezent, cu excepția stimulării bogației claselor privilegiate și a puterii de Stat, în detrimentul bunăstării și libertății populației, a proletariatului? Dar auzim reclamația că nu cumva și populația profită de aceasta de asemenea? Nu e mult mai civilizată în aceasta societate a noastră decât erau în societățile secolelor trecute?

Vom răspunde împrumutând o observație de la cunoscutul socialist german, Lassalle. Evaluând progresul realizat de clasa muncitoare, în ceea ce priveste emanciparea sa politică și socială, nu ar trebui să se compare statutul intelectului actual din secolul prezent cu acela existent în secolele trecute. În schimb, trebuie luat în considerare decalajul existent la acea vreme între clasa muncitoare și cele privilegiate, comparând cu un moment dat dacă populația a progresat în aceeași măsură ca aceste clase privilegiate.

În cazul în care progresul înregistrat de ambele e echivalent, decalajul intelectual care separă populația de clasa privilegiată în ziua de astăzi va fi la fel ca întotdeauna; dar dacă proletariatul a progresat mai mult, mai rapid decât cei privilegiați, atunci cu siguranță că decalajul s-a redus; iar dacă pe de altă parte, rata progresului muncitorilor a fost mai înceată și, în consecință, mai mică decât cea a claselor conducătoare în aceeași perioadă de timp, atunci decalajul a crescut.Prăpastia care îi separă s-a mărit, iar omul privilegiat a crescut mai puternic și circumstanțele muncitorilor au ajuns mai abjecte, mai sclav decât era la dara aleasă ca punct de plecare. Daca amandoi pornim din două puncte diferite și tu ai un avans  de 100 pași și te miști cu o rată de 60 de pași pe minut, în timp ce eu mă mișc cu 30 pași pe minut, atunci după o oră distanța care ne separă nu va fi doar de 100 de pași, ci puțin peste 1.900 pasi.

Acest exemplu oferă o noțiune aproximativ corectă a progresului realizat de către burghezie și proletariat. Astfel, burghezia a avansat mult în cursa civilizației, la un pas mai mare decât proletariatul, nu fiindcă e mai inteligentă și mai puternică decât acesta din urmă, întra-devăr s-ar putea susține contrariul – ci fiindcă organizarea politică și economică a societății a fost astfel că, până în prezent, doar burghezia a beneficiat de accesul la învățământ, iar știința a existat doar pentru aceștia, în timp ce proletariatul a fost condamnat la ignoranță forțată, astfel că proletariatul a făcut totusi progres (și nu negăm că a făcut), așadar acest progres nu s-a făcut datorită societății, ci în ciuda ei. Pentru a rezuma. În societatea prezent constituită, progrelele științei stau la baza ignoranței relative a proletariatului, la fel cum progresul industriei și comerțului stau la baza sărăciei sale relative. Așadar, progresul intelectual și cel material au contribuit în egală măsură la exacerbarea sclaviei proletariatului. Asta însemnând ce? Înseamnă că avem datoria să respingem și să rezităm în fața științei burgheze, la fel cum avem datoria să respingem și să rezistăm față de bogăția burgheză. Respingerea și rezistența în sensul distrugerii ordinii sociale care conferă știința doar uneia din clasele sociale, trebuie să o revendicăm ca fiind moștenirea comună a tuturor.