Autogestiunea Industrială – Partea I

Introducere [1]

A reflecta ideile anarhiste despre autogestiune industrială [2], în special la condițiile muncii, implică nu doar o analiză a strategiei de gestiune, a formelor și metodelor de muncă tehnică și tehnologie relaționate cu procesele și factorii productivi, reflectând asupra siguranței industriale, sănătatea muncii și planurile de acțiune în diferite ramuri ale industriei, ci implică și dezvoltarea ideii libertare de autonomie a clasei muncitoare, a capacității sale de luare a deciziilor și posibilității sale de organizare în combinație cu o transformare socio-economică radicală, demonstrând eficiența autogestiunii în general și a importanței acesteia în zone cheie precum siguranța și sănătatea muncii (SSM).

Prin urmare, autogestiunea și în acest caz, autogestiunea industrială, devine mult mai mult decât o gestionare industrială, deoarece implicațiile sunt mai profunde decât determinatele tipuri de administrare a producției în raport cu „preocuparea față de sănătatea” muncitorilor, odată ce pune în discuție raționalitatea capitalistă economică, rolul intervenient al Statului, logica cantitativă, ca de asemenea apărarea vieții, sănătății și libertății muncitorilor, deoarece eficacitatea autogestiunii se măsoară și prin aspectele sale umane și sociale. În acest context, de dezvoltare tot mai accelerată a anumitor sectoare ale economiei capitaliste, ca și informatica și telelucrul, biotehnologia, sistemul energetic, mineritul și agro-industrialismul, pune în evidență riscurile la care se expun muncitorii datorită unor anumite metode ce separă capacitățile umane biologice de cele psihologice ale muncii în sine, fiind  periculoasă pentru viața și sănătatea indivizilor.

Într-un cadru care să contribuie pentru a explica evoluția formelor și metodelor de muncă tehnică și tehnologică spre acest tip de industrialism, ar putea fi util să avem în vedere o aproximație cronologică ce se situează între un capitalism comercial și unul industrial, derivat în unul de tip financiar, asociat cu expansiunea globalizării neoliberale care continuă, se adâncește și legalizează precaritatea muncii și creșterea riscurilor; totuși acest lucru nu explică cum a existat și poate exista autogestiunea în contexte geografice diverse, începând cu Rusia secolului XX, Mexicul revoluționar din 1910, Spania libertară din anii 30 și până în al treilea mileniu. De aceea, e necesară  generarea de cunoștințe despre implicațiile proceselor autogestionare realizate sau în curs de dezvoltare. Cu un astfel de chestionar, sperăm să putem contribui la materializarea acelei afirmații la fel de valabilă în zilele noastre că Emanciparea muncitorilor va fi opera lor înşişi”, traducând cele spuse anterior, că libertatea clasei muncitoare implică, de asemenea, auto-îngrijirea, lupta socială manifestată pentru o viață mai bună, siguranță, sănătate și demnitate. [3]

În al doilea rând, autogestiunea asupra căreia reflectăm devine o practică libertară sprijinită pe o propunere economică globală ce integrează individul, comunitatea și mediul într-o viziune ecologică a lumii (Kropotkin, 19–), care, pe zi ce trece, crește în influență și tocmai de aceea trebuie studiată, pentru a fi pusă în practică în cel mai bun mod posibil. În conformitate cu aceasta, autogestiunea este unul din cele mai bune mecanisme economice ce pot integra siguranța și sănătatea muncii cu procesele productive ale industriilor (Kropotkin, 2008), adică, îmbunătățind condițiile de muncă generale (ziua de lucru, condițiile ergonometrice, de igienă și siguranță industrială, investigațiile asupra materialelor, tehnicilor și tehnologiei de la locul de muncă, discuții și luarea deciziilor, participare și adunări, etc.), producând cu timpul transformări substanțiale a vieții sociale. Trebuie să întelegem că SSM nu se referă doar la grija față de viață și sănătate din punctul de vedere tehnic, cum au încercat să ne prezinte viziunea instituțională a Statului sau a organismelor internaționale, ci se referă și la faptul că prevenirea riscurilor implică dezvoltarea celor mai propice condiții de muncă posibile, incluzând capacitatea de decizie și organizare. Văzută în acest fel, SSM nu este doar încă o responsabilitate managerială, ca și investițiile și rentabilitatea industrială.

1. Gestiunea Industrială [4]

Compania și industria capitalistă conduse în mod ierarhic își concentrează deciziile referitoare la formele de muncă în cadrul grupului managerial, care, de asemenea, e responsabil de siguranța muncii și a mediului. Gestiunea industrială, luând decizii, corespunde exploatării și dominației unora asupra altora. În fața acestei situații, ce alternative pot exista, când viața și sănătatea muncitorilor se tranzacționează zi de zi pe piață, împreună cu marfa, ca un obiect implicit și neclar al investițiilor efecuate de firme și industrii? Mai mult, întrebăm direct: cum anume conduc domeniul sănătății și siguranței muncitorilor în interiorul firmelor capitaliste, de exemplu, când se aleg determinate materii prime periculoase? [5] Gestiunea capitalistă a firmelor, printre alte elemente, efectuează multiple procese, unele foarte riscante pentru viața și sănătatea muncitorilor, a comunității și a mediului. De aceea devine necesar să arătăm, în următoarea idee mult mai detaliată, viziunea ecologică a problemei care include aspecte pe care nu le vom dezvolta pentru moment, ca și riscurile ambientale.

Așadar, putem menționa că actualele criterii pentru a judeca punerea în practică a unui plan bun de administrare al SSM sunt în relație directă cu dezvoltarea tehno-științifică în contextul în care se află industria și ramura de care aceasta aparține. De asemenea menționăm că, de la începuturile societății umane, producția de bunuri și servicii a avut la bază munca constantă clasei muncitoare, jefuită de producția, consumul și drepturile sale, supusă obligațiilor socio-economice, împiedicată de a-și exercita complet capacitatea creativă, individuală și socială, date limitațiile impuse de către Capital și Stat, fiind împiedicată de a-și satisface pe deplin nevoile. De acord cu caracterizarea făcută de G.D.H. Cole (1957) a societății industriale de la începuturile sale până în 1950 „producția pe scală largă ocupă o poziție cheie în economia totală și, de multe ori, scala organizației de afaceri este mult mai mare decât cea a fabricii sau a oricărei unități productive”, menționând cazul transporturilor, comerțului, serviciilor sociale, printre care se evidențiază sistemul de sănătate și educație. De aceea este foarte important să schimbăm perspectiva pentru a dezvolta experiențe care să submineze “organizația de afaceri” și să întărească organizarea autonomă a clasei muncitoare. G.D.H. Cole afirmă că:

“Aceste metode de producție, distribuție și troc, ca să folosim terminologia tradițională, implică acumularea de mari cantități nu doar de capital, ci și de muncă, în formele sale diversificate. Implică planificarea pe scală largă a proceselor de investiţii şi investigare ştiinţifică şi tehnică, nu neapărat pentru ţări întregi, ci cel puţin pentru o scală corespunzătoare propriei afaceri. Includ, de asemenea, structuri extrem de complicate de persoane şi probleme legate de resurse umane. În cele din urmă, în toate ţările industriale, au dat naştere la instituţii de sindicat care se reproduc tot mai mult după modelul şi scala afacerilor cu care se confruntă şi, aproape în toate ţările agriculturale, au apărut mari organizaţii cooperative de ţărani, a căror mărime depăşeşte cu mult, în număr de asociaţi, cooperativele de consum din zonele industriale (Cole, 1957,20-21).

Dovada acestor afirmaţii? Verificaţi taxele, informaţiile, statisticile despre distribuţia de venituri, angajare, somaj, precaritatea locurilor de muncă, siguranţa socială, protecţia muncii, siguranţa şi igiena muncii, la fel de inegale şi periculoase în Chile ca în orice altă ţară latino-americană. Statistici ce indică o dezvoltare economică asociată cu o creştere enormă a câştigurilor pentru unii şi  de sărăcie şi marginalizare pentru alţii, traducându-se în locuri de muncă precare şi nesigure care ameninţă viaţa, sănătatea, demnitatea şi libertatea. Faţă de aceste situaţii s-au născut, sub concepţia investiţiei în siguranţă şi igienă, o multitudine de legislaţii, normative şi sisteme de gestiune ancorate în delimitarea sferei de protecţie a vieţii şi a SSM, în măsura în care să rentabilizeze şi mai mult procesele productive, introducând controlul şi evaluarea pierderilor cauzate de acestea după viziunea managerială şi nu cea socială, a necesităţii şi beneficiului muncii umane colective.

Acestora, firmele capitaliste au adăugat, în ultimii ani, interesul crescător de a incorpora în procesul productiv acţiuni de protecţie a mediului, relaţionat cu hibridul concept de „dezvoltare durabilă” (reutilizare şi reciclare a materiilor prime, măsurarea emiterilor de carbon, evaluarea mediului, folosirea de energii renovabile, etc.) căutând să echilibreze nevoile de producţie cu exploatarea de materii prime, realizând o serie de acţiuni fără destinaţie, pentru îngrijirea mediului şi a sănătăţii publice, promovând planuri provenite de la conducere despre sănătatea muncii, privatizând un drept natural şi capitalizând o necesitate naturală a fiinţelor umane şi a planetei: auto-îngrijirea propriei vieţi.

2. Sisteme de muncă

Ce diferenţează, în ceea ce priveşte tehnica de muncă, diferitele sisteme: de stat, capitaliste sau mixte? Pentru G.D.H. Cole, nu există mari diferenţe, deoarece muncitorii „salariul lor, situaţia lor legală, felul cum văd munca, poate sau nu să fie afectate; dar munca în sine şi, în mare măsură, metodele de a o organiza, sunt destinate a rămâne aceleaşi în esenţă” (Cole, 22). Chiar mai specific:

„Dar cerinţele tehnice evidente impun continuitatea, în termeni generali, a aceleaşi structuri de organizare a muncii, a aceleaşi interconectare între activităţi şi operaţiuni de rutină şi, aşadar a aceloraşi norme aplicabile în timpul orelor de munca…înseamnă doar că tehnologia modernă impune un mare grad de uniformitate a condiţiilor reale de viaţă a muncitorilor” (Cole, 24).

Maşinăria creşte viteza muncii, a producţiei şi a câştigului antreprenorilor, dar originează boli cunoscute ca şi „profesionale” drept consecinţe ale utilizării acesteia. Boli derivate din caracteristicile fizice ale maşinăriilor, al locului în care sunt amplasate, a zilei de muncă ce implică folosirea acestora, între alte situaţii. Maşinăria constituie un agent agresor al bunăstării muncitorului atâta timp cât acesta o foloseşte, şi nu contrariul.

În primul congres al Internaţionalei I s-a declarat că prima condiţie pentru îmbunătăţirea socială şi emanciparea muncitorilor este limitarea legală a zilei de muncă. De atunci, dezvoltarea ideilor autogestionare, depăşind concepţia legală a acestei prime afirmaţii, au impus de asemenea limitarea zilei de muncă cu scopul de a restaura sănătatea şi  energia fizică a muncitorilor, asigurându-le posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, a relaţiilor sociale şi a acţiunii politice.

În acest sens, vorbind despre gândirea anarhistă, trebuie să referim caracterizarea sistemelor de muncă făcută de Albert Cappelletti. În particular, Cappelletti caracterizează hetero-gestiunea ca fiind un sistem de relaţii productive capitaliste, care devine „forma de guvernare a întreprinderilor, economiei, aşa cum e în zilele noastre, unde ansamblul de întreprinderi şi economia sunt conduse de Capital, la fel cum politica e condusă de partide şi societatea de către Stat”. (Cappelletti,2011,2). În al doilea rând, co-gestiunea este văzuta ca:

„[…] un model de participare caracterizată prin compoziţia comună a instituţiilor. În alte cuvinte, patroni şi muncitori participă în număr egal la conducerea firmei (în cazul cel mai bun şi ipotetic), cu o persoană „neutră” care să rezolve situaţiile de neînţelegere […] e o formă de participare, adică să faci parte din ceva. Dar a face parte, în acest caz, înseamnă să admiţi o structură preexistentă, fabrica sau întreprinderea, făcând din muncitori o contribuţie la guvernarea unui lucru ce nu le aparţine. În co-gestiune patronul cedează în mod inteligent o parte din puterea sa dictatorială pentru a concilia sau a depăşi fricţiuni între angajaţi şi proprietari. Dar în nici un caz nu se pune la îndoială că cine „comandă”, cine are ultimul cuvânt, este „proprietarul”: Capitalul, fie privat sau de stat, şi niciodată muncitorii […] poate coexista cu orice sistem politic şi să se adapteze oricărei organizaţii sociale (2011,4).

Sub această perspectivă, anarhiştii au avut încă din anii 1930 o viziune destul de critică faţă de dezvoltarea organizaţiilor ca şi Comitete Comune instalate în interiorul fabricilor şi legalizate de către Stat; în virtutea acestor organisme, sub logica cooperării, estompează conflictele de muncă din interiorul întreprinderilor.

3. Sănătatea şi siguranţa muncii ca investiţie

Reflectând la îngrijirea vieţii şi SSM din acest punct de vedere, ne întrebăm: a) toate vieţile valorează la fel? Întrebare ce poate să fie foarte valabilă în temeiul siguranţei muncii de acord cu logica anteprenorială. [6] De asemenea, b) siguranţa biologică şi siguranţa industrială nu apar din nimic, ci se nasc din instinctul natural al indivizilor de a se proteja. Insistăm că, de când se realizează activităţi de muncă, din timpuri imemoriale, se constituie un instinct bazic de supravieţuire individuală pe care darwiniştii l-au considerat „lupta pentru existenţă”, pe care Kropotkin şi anarhiştii l-au completat prin concepţia de „ajutor reciproc ca factor al evoluţiei”, adică afirmând că, paralel cu acest „instinct” individual de protecţie şi luptă pentru viaţă, putem observa „instinctul” natural de ajutor reciproc de protecţie umană în activităţi, în special în cele de muncă.

Din motive explicite, este imperativ să analizăm importanţa valorii umane şi a „capitalizării efortului muncii” în faţa cuantificării, conceptualizării, ambiţionării generării de profit din partea antreprenorilor prin munca salarială. E necesar să luăm în considerare faptul că există metode pentru a reduce efectele negative pe care munca le produce fiinţei umane, metode cunoscute şi altele în curs de dezvoltare pentru a evita reducerea implicaţiilor negative al dezvoltării tehnice şi tehnologice asupra vieţii şi sănătăţii muncitorilor. Văzută din perspectiva antreprenorială, în contextul evoluţiei sistemelor de protecţie a muncii, în cadrul unei viziuni istorice, ne dăm seama că industrialiştii şi capitaliştii, luau în considerare lent necesitatea protecţiei vieţii muncitorilor, adică a „conservării capitalului uman”. Această apreciere este mai mult decât semnificativă de înţelegerea profundă a diferitelor filosofii ce se află în sparele  aparentei filantropi industrialiste a protejării vieţii şi sănătăţii clasei muncitoare. Ca anexare, aducem aminte că dezvoltarea disciplinelor de igienă şi siguranţă industrială sunt în strânsă legătură cu dezbaterea a două tematici: dreptul la muncă şi factorul economic, fiindcă pentru antreprenori e acceptabil, până la un anumit punct că productivitatea este relaţionată cu grija faţă de condiţiile de muncă, întotdeauna şi doar când acestea nu se suprapun limitei discuţiei tehnice şi nu sunt un obstacol pentru generarea câştigurilor.

În acest context, ce rol li se acordă instituţiilor precum Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.T), moştenitoarea altor tentative ca şi Asociaţia Internaţională pentru Potejarea Muncitorilor? O.I.T este un organism tripartit care acordă participarea: guvernelor, antreprenorilor şi muncitorilor. În această logică a democraţiei reprezentative capitaliste, îi întalnim întâi la instalarea mesei directive a aşa-zisei instituţii pe antreprenori, apoi guvernele, ambele elemente care, pornind de la particularităţile lor, au limitat şi chiar încadrat drepturile muncitorilor la muncă în siguranţă şi demnitate, reducând dreptul la timp liber, recreere şi delectare, oferind o aparentă imagine argumentativă referitoare la situarea pe un post mai înalt, chiar esenţial, al antreprenorilor şi guvernelor în constituirea şi dezvoltarea economiei, ştiinţei, tenhicii şi tehnologiei, şi anume că, fără antreprenori şi guverne, o parte din „lumea reală”, perseverentă şi de netransformat, cu mare dificultate ar putea ajunge la nivele acceptabile sau optime pentru siguranţa şi protecţia vieţii şi sănătăţii muncitorilor. În partea introductivă a O.I.T  referitoare la siguranţa ca şi investiţie, se poate citi : „Considerând că există condiţii de muncă ce implică anumit nivel de nedreptăţi, mizerie şi privări, pentru un număr mare de fiinţe umane, că nemulţumira cauzată constituie o ameninţare adusă libertăţii şi armoniei universale; şi considerând că e urgent să îmbunătăţim aceste condiţii; considerând că orice naţiune care nu adoptă un regim de muncă cu adevărat uman, această omitere constituie un obstacol pentru eforturile altor naţiuni care doresc să îmbunătăţească soarta propriilor muncitori”; putem observa că pe planul segund, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă devine considerată implicit ca un element de avantaj sau dezavantaj economic în ce priveşte aplicarea sa, dacă nu se impune fiecărei ţări, fiindcă dacă nu ar fi aşa, ar constitui un avantaj nedrept pentru acelea care nu o dezvoltă deoarece minimizează anumite costuri de producţie şi permite dispunearea de mână de lucru înlocuitoare, exemplu viu al acestui fapt este dezvoltarea capitalistă chinezească.

Referinţe bibliografice:

CAPPELLETTI,Á.(2011): Universidade y Autogestión, Editado por Grupo de Estudios J.D.Gómez Rojas.Santiago de Chile;Editorial Eleuterio.

COLE,G.D.H. (1957): Introducción a la Historia Económica 1750-1950.México:FCE-

KROPOTKIN,P.(19–) : Campos, Fábricas y Talleres.Valencia:Sempere.

KROPOTKIN,P.(2008): La Conquista del Pan.Santiago de Chile:Quimantú.

O.I.T (2011) : Sistema de Gestión de la SST: una herramienta para la mejora continua.1ª edición.

O.I.T (2010) : Lista de enfermedades profesionales ( revisada en 2010).Serie Seguridade y Salud en el Trabajo.Ginebra.


[1] Aceste considerații despre Autogestiunea Industrială au apărut de la propunerea unei „Zi Comemorative a 100 ani a Federației Muncitorilor din Magallanes” și din discuțiile avute cu tovarășii și tovarășele de la eveniment despre condițiile muncii în Chile. Această Zi Comemorativă a avut loc la Sindicatul Tencuitorilor (U.R.E.), în Santiago de Chile, iunie 2011.

[2] Încercând să fie cât mai clar posibil, prin termenul de autogestiune industrială se întelege ansamblul de acte și procese revoluționare care conduc spre colectivizarea mijloacelor de producție și, în particular, al muncii umane, cuprinzând de asemenea operațiile zilnice și un echilibru pozitiv al fabricii, al firmei, al industriei sau al unității economice, în domeniile lor de procese administrative, de distribuție, etc. transformând atât industria urbană cât și societatea din care face parte. Trebuie luat în considerare că aspirația la autogestiune industrială în diferitele sale nivele, vorbind statistic și considerând dimensiunea industriilor în relație cu sectorul industrial din care fac parte, continuă să demonstreze eficacitatea economiei anarhiste față de economiile capitaliste, planificate sau mixte, eficacitate care implică în mod principal îngrijirea vieții, sănătății și siguranței clasei muncitoare. A aspira , după cum spunea Piotr Kropotkin la: “De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”.

[3] În această scurtă expunere a unei tematici atât de captivante, complexe și niciodată pe deplin terminată, trebuie să extragem, să discutăm, să aplicăm, să înlăturăm și să renovăm idei, printre multe alte acțiuni, provenite de la autori atât de diferiți ca Piotr Kropotkin, Frank Mintz, Gastón Leval, Ángel Cappelletti, José Peirats, Nelson Mendez, Martin Buber, G.D.H. Cole, și din experiența sindicală și socială, vitală pentru construirea unei alternative libertare autogestionate.

[4] Întelegem prin gestiune procesul de analizare al realității sociale, economice și al muncii pentru luarea continuă a deciziilor cu obiectivul final de a fi puse în practică.

[5] Determinarea și caracterizarea unei materii primie ca fiind periculoase , fie chimică, biologică sau fizică, de mai multe ori s-a reușit prin lupta sindicală. Revizuirile constante a materiilor prime periculoase care provoacă accidente de muncă trebuie să fie promovate de către indivizi sau de către organizațiile muncitorești, fiind necesare informații clare și de încredere, la fel ca și o preocupare activa din partea acestora.

[6] A se vedea legea nr. 16.744, Despre Accidentele Muncii şi Bolile Profesionale (Ministerul Muncii şi Siguranţei Sociale, Santiago de Chile)

De Maxi Astroza-León

Sursa: Erosión, Revista de Pensamiento Anarquista, Nr.1, Sem.2 din 2012

Traducere: IASR (Iniţiativa Anarho-Sindicalistă din România)