Clasa socială – introducere


Introducere

Primul lucru care trebuie spus, este faptul că există diverse modalități în care ne raportăm la clasa socială. De multe ori, atunci când oamenii vorbesc despre clasă, vorbesc în termeni de etichete culturale/sociologice. De exemplu, clasei de mijloc îi plac filmele străine, clasei muncitoare îi place fotbalul iar clasei capitaliste îi place să poarte pălării și așa mai departe. Cu toate acestea, un alt mod de a vorbi despre clasă, se bazează pe pozițiile economice ale claselor. Vorbim despre clasă astfel, deoarece o vedem esențială pentru înțelegerea modului în care societatea capitalistă funcţionează, și prin urmare, cum o putem schimba. Este important de accentuat faptul că definiția noastră a clasei nu este destinată clasificării indivizilor particulari, ci în scopul de a înțelege forțele care modelează lumea noastră, de ce șefii noștri și politicienii acționează în anumite feluri și modul în care putem acționa pentru a îmbunătăți condițiile noastre.

Clasa și capitalismul

Sistemul economic care domină lumea în prezent se numește capitalism. Capitalismul este în esență un sistem bazat pe auto-extinderea capitalului – mărfuri și bani care produc mai multe mărfuri și bani. Acest lucru nu se întâmplă prin magie, ci prin munca umană. Pentru munca pe care o facem, suntem plătiţi pentru numai o fracțiune din ceea ce producem. Diferența dintre valoarea pe care o producem și suma plătită în salarii este „plusvaloarea” creată tot de noi. Aceasta este păstrată de către șeful nostru ca profit şi ori este reinvestită pentru a face mai mulţi bani, ori utilizată pentru a cumpăra piscine sau haine de blană sau orice altceva. Ca acest lucru să aibă loc, o clasă de oameni trebuie să fi creată, care nu deţine nimic; ei pot folosi pentru a face bani birourile, fabricile, terenurile agricole sau alte mijloace de producție. Altă clasă trebuie să vândă capacitatea sa de muncă cu scopul de a achiziționa bunuri și servicii esențiale pentru a supraviețui. Această clasă este clasa muncitoare. Deci, la un capăt al spectrului este această clasă, cu nimic să vândă, doar capacitatea de a munci. La celălalt capăt, cei care deţin capitalul propriu pentru a angaja muncitori să-și extindă capitalul. Indivizii în societate vor cădea la un moment dat între acești doi poli, dar ceea ce este important din punct de vedere politic, nu sunt pozițiile indivizilor, ci relația între clasele sociale.

Clasa muncitoare

Clasa muncitoare, sau „proletariatul”, așa cum este numit uneori, clasa care este nevoită să lucreze pentru salarii sau primeşte ajutor social, dacă nu poate găsi de lucru sau sunt prea bolnavi sau în vârstă să muncească pentru a supraviețui. Noi ne vindem timpul și energia unui șef pentru beneficiul acestuia. Munca noastră este baza acestei societăți. Faptul că această societate se bazează pe munca pe care o facem, totodată storcând tot din noi pentru a-şi maximiza profitul este cea ce o face vulnerabilă.

Lupta de clasă

Când suntem la serviciu, timpul nostru și activitatea nu este a noastră. Trebuie să ascultăm ceasul cu alarmă, timpul, managerii, termenele și obiectivele. Munca preia cea mai mare parte a vieții noastre. Este posibil să ne vedem managerii mai mult decât ne-am vedea prietenii și partenerii noștri. Chiar dacă ne bucurăm de părți ale muncii noastre, o simţim ca pe ceva străin, asupra căruia avem foarte puţin control. Acest lucru este valabil indiferent dacă vorbim despre munca în sine sau cantitatea de ore, pauze, timpul liber etc. Munca fiind forțată asupra noastră ca și cum această ne obligă să rezistăm. Angajatorii și șefii doresc să obţină valoarea maximă de muncă de la noi, din cele mai lungi ore, pentru puțină plată. Noi, pe de altă parte, dorim să fim în măsură să ne bucurăm de viața noastră: nu vrem să fim suprasolicitati, și vrem mai puține ore și plată mai mare. Acest antagonism se află în centrul capitalismului. Între aceste două părți este o împingere și tragere: angajatorii taie plata, cresc numărul orelor, accelerează ritmul muncii. Dar noi încercăm să rezistăm: fie ascuns și individual prin a lua-o ușor, pauză, discuţii cu colegii, concedii medicale, plecand devreme. Sau putem rezista deschis și colectiv prin greve, ocupații, etc. Aceasta este lupta de clasă. Conflictul dintre acei dintre noi care trebuie să lucreze pentru un salariu, şi angajatorii noștri și guvernele, care sunt adesea denumiti clasa capitalistă, sau „burghezia” în jargonul marxist. Prin rezistența impunerii muncii, spunem că viețile noastre sunt mult mai importante decât profiturile șefului nostru. Astfel de atacuri fac parte însăși din natura capitalismului, în care profitul este cel mai important motiv pentru a face ceva, și subliniază posibilitatea unei lumi fără clase și fără ca mijloacelor de producție să fie în proprietatea privată. Suntem clasa muncitoare, rezistând prin propria noastră existență. Suntem clasa muncitoare, luptând împotriva muncii și clasei.

Dincolo de locul de muncă

Lupta de clasă nu are loc numai la locul de muncă. Conflictul de clasă se manifestă în multe aspecte ale vieții. De exemplu, locuințele la prețuri accesibile ne privesc pe toți cei din clasa muncitoare. Cu toate acestea, la prețuri accesibile pentru noi înseamnă neprofitabil pentru ei. Într-o economie capitalistă, are de multe ori mai mult sens să se construiască blocuri de apartamente de lux, chiar și atunci când zeci de mii de oameni sunt fără adăpost, decât pentru să se construiască locuințe în care ne putem permite să trăim. Astfel încât lupta de a apăra locuințele sociale, sau proprietățile goale ocupate sunt parte a luptei de clasă. În mod similar, furnizarea de asistență medicală poate fi un subiect al conflictului de clasă. Guvernele sau companiile încearcă să reducă cheltuielile pentru asistența medicală prin reducerea bugetelor și introducând tarife pentru servicii să transfere povara costurilor asupra clasei muncitoare, întrucât ne dorim cea mai bună asistență medicală posibilă la costul cât mai mic posibil.

„Clasa de mijloc”

În timp ce interesele economice ale capitaliștilor sunt în mod direct opuse celor ale muncitorilor, o minoritate a clasei muncitoare o să fie mai bună decat alta. Atunci când vorbim despre schimbările istorice și sociale poate fi util să ne referim la această parte a proletariatului ca la o „clasa de mijloc”, în ciuda faptului că aceasta nu este o clasă distinctă economică, în scopul de a înțelege comportamentul diferitelor grupuri. Lupta de clasă poate fi, uneori, deraiată, permițând crearea sau extinderea clasei de mijloc – Margaret Thatcher a încurajat deţinerea caselor prin vânzarea de locuințe sociale în Marea Britanie, în timpul luptelor mari din anii 1980, știind că muncitorii sunt mai puțin susceptibili de a intra în grevă în cazul în care au un credit ipotecar. Și în Africa de Sud crearea unei clase de mijloc negre a dus la deraierea luptei muncitorilor atunci când apartheidul a fost răsturnat, permițând mobilitatea socială limitată și acordând unor muncitori negri accesul de a participa în sistem. Șefii încearcă să găsească tot felul de moduri de a diviza material și psihologic clasa muncitoare, inclusiv prin diferențele salariale, statut profesional, rasă și sex. Ar trebui să se sublinieze din nou că vom folosi aceste definiții de clasă în scopul de a înțelege forțele sociale în acţiune, și de nu a eticheta persoanele fizice sau pentru a determina modul în care indivizii vor acționa în situații date.

Concluzie

Vorbind despre clasă într-un sens politic nu are legătură pe ce punem accentul, ci cu conflictul de bază care definește capitalismul – acei dintre noi care trebuie să lucrăm pentru un trăi versus cei care profită din munca pe care o facem. Prin lupta pentru propriile noastre interese și nevoi împotriva dictatelor capitalului și pieței vom pune baza unui nou tip de societate – o societate bazată pe îndeplinirea directă a nevoilor noastre: o societate anarhistă.