Utopiştii – Ricardo Flores Magón

Rebeliunea şi Legalitatea sunt termeni în constantă opoziţie. Aşadar, lăsaţi legea şi ordinea pentru conservatori şi prefăcuţi.

“Visătorilor, utopiştilor!”, cel puţin atât ne spun şi astfel strigau mereu conservatorii din toate timpurile împotriva acelora care încearcă să păşească în afara gardului ce întemniţă vitele umane.

“Visătorilor, utopiştilor!”, strigă la noi, iar când ştiu că în revendicările noastre se află preluarea pământului pentru a fi înapoiat poporului, strigătele sunt mai tari şi insultele mai puternice, ne spun: “Hoţi, criminali, asasini, trădători!”

Totuşi, umanitatea datorează evoluţia acesteia visătorilor şi utopiştilor din toate timpurile. Ce este civilizaţia dacă nu rezultatul eforturilor utopiştilor? Visătorii, poeţii, amăgiţii, utopiştii, atât de dispreţuiţi de oamenii „serioşi”, atât de urmăriţi de „paternalismul” guvernului: aici spânzuraţi, dincolo împuşcaţi; torturaţi, închişi, exilaţi, în toate epocile şi în toate ţările, au fost, cu toate acestea, propulsorii mişcării de avangardă, clarvăzătorii care au iluminat calea maselor oarbe ce duce la înălţimi glorioase. Am renunţa la tot progresul, la orice speranţă pentru justiţie şi grandoare a umanităţii dacă familia umană ar înceta să mai aibe, în spaţiul unui secol, membrii visători şi utopişti. Acele persoane „serioase” să observe lista oamenilor decedaţi pe care îi admiră. Ce au fost aceştia dacă nu visători? De ce îi admirăm dacă nu pentru faptul că au fost iluzionaţi? Ce îi înconjoară de glorie dacă nu caracterul lor utopic?

Din speţa aceasta atât de disperţuită de oameni a apărut Socrate, dispreţuit de persoanele „serioase” şi „înţelepte” din perioada sa şi admirat de aceeaşi care, pe atunci, i-au deschis gura şi l-au obligat să bea cucută. Hristos? Dacă oamenii „serioşi” şi „înţelepţi” din zilele noastre ar fi trăit atunci l-ar fi judecat, condamnat şi încă răstignit pe infamul utopic, în a cărui imagine îşi fac cruce şi se umilesc.

Nu a existat nici un revoluţionar, în sensul social al cuvântului, nici un reformator care să nu fi fost atacat de către clasele conducătoare din epoca sa ca fiind un utopist, visător şi iluzionat.

Utopie, iluzie, vis…! Câtă poezie, cât progres, câtă frumuseţe şi totuşi cât dispreţ!

În mijlocul ambientului trivial, utopistul visează cu o umanitate mai justă, mai sănătoasă, mai frumoasă, mai înţeleaptă, mai fericită şi când îşi exteriorizează visele, invidia păleşte, pumnalul îi caută spatele, sluga îl spionează, temniţierul ascunde cheia şi tiranul îi semnează pedeapsa cu moartea. În acest fel, umanitatea şi-a mutilat, de-a lungul timpului, cei mai valoroşi membri.

Înainte! Insulta, închisoarea şi ameninţarea morţii nu îl pot opri pe utopist să viseze.