Sclavia Modernă – Adelino Tavares de Pinho

Adelino Tavares de Pinho s-a născut în nordul Portugaliei. A fost contabil şi mai târziu profesor. A început militanismul anarhist în São Paulo. A participat activ în implementarea Învăţământului Raţionalist, idealizat de Francisco Ferrer, în Brazilia. Împreună cu João Penteado şi alţi anarhişti, a concretizat fondarea Şcolii Moderne nr.1, iar în 1912, a inaugurat Şcoala Modernă nr.2 şi, pentru câţiva ani de existenţă a iniţiativei, s-a dedicat exclusiv predării şi administrării instituţiei libertare. În 1919, odată cu închiderea şcolii impusă de către guvern, s-a stabilit în interiorul ţării ca miner, continuând să fie dedicat educaţiei de bază anarhistă în micul oraş Poços de Caldas. A continuat să participe în mişcarea anarhistă, scriind pentru publicaţii cu pseudonimele  Pinho de Riga şi Demócrito. Datorită lipsei de documente, nu s-a putut stabili data naşterii şi data morţii.

Următoru text a fost scris de către acesta sub pseudonimu Pinho de Riga, pentru Jurnalul Rebeliunea, pe 17 mai 1914.

Sclavia Modernă

S-a abolit sclavia africană, dar prin aceasta, scavia nici că a dispărut. Nu se mai importă negrii din Africa, dar se importă albi din Europa şi galbeni din Asia : s-a schimbat culoarea, dar nu sistemul.

Sclavul constituia proprietate în mâinile celui care îl deţinea şi, de aceea, acesta avea grijă să nu-l omoare de foame, dându-i porumb în abundenţă.Gândiţi-vă la un căruţaş care are două animale ce trag căruţa şi că ele reprezintă tot capitalul său; dacă îi omoară prin înfometare, dacă îi abandoneaza?

Astfe era şi vechiul sclav. Reprezenta capitalul şi când acesta nu era pe măsură, se vindea altuia, se înâna mai departe ca un animal ce nu e necesar.

Scavii moderni nu au astfel de avantaje, nici exploratorii moderni nu au nevoie de astfel de atenţii. Muncitorul poate să pocnească de frig, de foame, de accidente de muncă: să moară otrăvit de lipsa de aer din atelier, sau fiind suprasolicitat de muncă şi lipsindu-i alimentaţia necesară. Cu atât mai rău pentru el! Pentru fiecare ce cedează apar sute care se oferă în condiţii identice, pregătiţi să reînceapă sarcina, să-şi cheltuie mintea şi muschii în favoarea unei munci ce doar îi favorizează pe alţii.

Şi se vorbeşte de libertate! Dar muncitorul, paria, săracul, are doar libertatea de a muri de foame. Fiindcă aceasta e soarta care le este destinată odată ce refuză să se supună legilor de aur care reglementează munca.

Fiindcă, atâta timp cât orice individ nu e independent din punct de vedere economic, adică, atâta timp cât există indivizi a căror stomac e gol şi trebuie să se supună impunerilor unui patron, unui şef, unui maistru, libertatea e un mit, o farsă. Eliberaţi întâi stomacurile şi doar apoi va fi libertate. Opusul e endorfină pură.