Sistemul Salarial – Partea 1: Guvernul Reprezentativ şi Salarizarea (P. Kropotkin)

În această mică broşură, Kropotkin analizează şi respinge teoria marxistă referitoare la relaţia dintre muncă şi salariul care o remunerează, poziţie bazată pe concepţia lui Karl Marx pentru care există două tipuri de muncă de valoare diferită:munca simplă, sau necalificată şi cea complexă, sau calificată.  Broşura conţine patru părţi pe care le vom publica ulterior.

Partea 1: Guvernul Reprezentativ şi Salarizarea

În planul lor de reconstrucţie a societăţii, Colectiviştii comit, după părerea noastră, o eroare dublă. În timp ce vorbesc despre abolirea dominaţiei capitalismului, totuşi aceştia doresc să menţină două instituţii care stau la baza aceste dominaţii, şi anume, guvernul reprezentativ şi sistemul salarial.

În ceea ce priveşte guvernul reprezentativ, pentru noi este absolut de neînţeles cum persoane inteligente (nelipsite printre Colectivişti) pot continua să fie partizane a parlamentelor naţionale şi municipale, după toate lecţiile pe care istoria ni le-a dat despre acest subiect, fie în Anglia sau Franţa, în Germania, Elveţia sau Statele Unite. În timp ce se poate observa pretutindeni cum dominaţia parlamentară e sfărâmată; în timp ce principiile sale în sine – şi nu doar aplicaţiile lor- sunt criticate în toate părţile, cum pot oamenii inteligenţi care se auto-numesc Socialişti Revoluţionari, să caute să menţină un sistem deja condamnat la moarte?

Guvernul reprezentativ este un sistem care a fost elaborat de către clasa de mijloc pentru a învinge regalitatea şi, în acelaşi timp, să menţină şi să mărească dominaţia lor asupra muncitorilor. Aceasta este forma caracteristică a regimului burghez. Dar chiar şi admiratorii săi cei mai dedicaţi nu au susţinut în mod serios că un parlament sau un organism municipal reprezintă de fapt o naţiune sau un oraş; cei mai inteligenţi dintre aceştia ştiu că aceasta este imposibil. Prin susţinerea regulii parlamentare, clasa de mijloc pur şi simplu a căutat să restricţioneze regalitatea, fără a da libertate poporului. Mai mult decât atât, este clar că pe măsură ce poporul devine conştient de interesele sale, iar varietatea acestora creşte, sistemul devine inaplicabil. Şi acesta este motivul pentru care democraţii din toate ţările caută paliative şi corectări pe care nu le găsesc. Au încercat Referendumul, descoperind că e inutil; vorbesc de reprezentare proporţională, de reprezentarea minorităţilor şi de alte utopii parlamentare.Într-un cuvânt, se străduiesc să descopere ceva ce nu se poate descoperi, adică o metodă de delegare care să reprezinte multitudinea de interese variate ale naţiunii; dar sunt forţaţi să recunoască faptul că se află pe drumul greşit, iar încrederea în guvernare prin delegare dispare.

Doar social-democraţii şi colectiviştii nu pierd încrederea, cei ce încearcă să menţină aşa-numita reprezentare naţională şi nu putem întelege acest lucru.

Dacă le displac principiile noastre anarhiste , dacă le consideră inaplicabile, cel puţin ar trebui, după noi, să încerce să descopere ce alt sistem de organizare ar putea să corespundă unei societăţi fără capitalişti sau proprietari. Dar să preia sistemul clasei de mijloc – un sistem deja decadent, un sistem viciat prin excelenţă- şi să proclame acest sistem (cu doar câteva corecţii nevinovate, cum ar fi mandatul imperativ sau Referendumul, al cărei inutilităţi deja s-a demonstrat) şi să-l considere potrivit pentru  societate care a trecut prin Revoluţia Socială ni se pare absolut de neînţeles, decât dacă aceştia înţeleg prin Revoluţie Socială ceva foarte diferit de Revoluţie, adică propun un fel de mică modificare a regimului burghez actual.

Acelaşi lucru se întâmplă cu sistemul salarial. După ce s-a proclamat abolirea proprietăţii private şi se posedă în comun instrumentele producţiei , cum pot preconiza menţinerea sistemului salarial sub orice formă? Şi totuşi este ceea ce fac Colectiviştii când  laudă eficienţa bonurilor de muncă.

Este de înteles că socialiştii englezi au inventat la începutul secolului bonuri de muncă. Încercau pur şi simplu să împace Capitalul şi Munca. Repudiau orice idee a atinge violent proprietatea capitaliştilor. Nu erau deloc revoluţionari încât s-au declarat pregătiţi să se supună regulii imperiale dacă această regulă ar favoriza societăţile lor cooperative. Cel mult, au rămas clasa de mijloc, caritabilă dacă vreţi, iar de aceea, după cum spune Engels în prefaţa pentru Manifestul Comunist din 1848, că socialiştii din aceea perioadă se regăseau printre clasa de mijloc, în timp ce muncitorii avansaţi erau Comunişti.

Că, mai târziu, Proudhon a preluat această idee, este din nou de înţeles. În sistemul său mutualis acesta dorea să transforme capitalul mai puţin ofensiv în ciuda menţinerii proprietăţii private pe care o considera garanţia individului împotriva statului, dar pe care o detesta cu toată inima. Mai mult, nu e de mirare dacă economiştii, aparţinând mai mult sau mai puţin clasei de mijloc, acceptă bonurile de muncă. Acestora nu le pasă dacă muncitorul e plătit în bonuri sau în monedă ştampilată cu efigia regelui sau a republicii. Ei vor să salveze, în dezastrul care se întrevede, proprietatea privată  a caselor, a pământului, a morilor; sau cel puţin, a caselor locuite şi a capitalului necesar pentru producţia bunurilor. Iar pentru a menţine această proprietate, bonurile de muncă sunt foarte folositoare.

Dacă munca poate fi schimbată pentru bijuterii şi trăsuri, proprietarul unei case ar accepta-o de bună voie ca şi chirie. Şi atâta timp cât casa locuită, cât pământul şi moara aparţin unor proprietari individuali, va fi necesar să li se plătească într-un fel înainte ca ei să te lase să munceşti pe pământul lor sau în moara lor, ori să te adăposteşti în casa lor. Şi va fi nevoie să se plătească salarii muncitorilor, fie în aur sau hârtie sau bonuri de muncă pentru a se putea schimba cu tot felul de mărfuri.

Dar dacă se admite că fabricile, casele, pământul şi morile nu mai sunt proprietate privată, că aparţin comunei sau naţiunii, cum e posibil să se propună această nouă formă de sistem salarial – bonul de muncă?