Şcoala Modernă – Francisco Ferrer (1900)

Misiunea Şcolii Moderne e ca băieţii şi fetele care vor studia aici să fie bine instruiţi, oneşti, şi liberi de orice idei preconcepute. Pentru a ajunge aici, instruirea dogmatică va fi înlocuită de metoda raţională a ştiinţelor naturale. Aceasta va deschide minţile elevilor şi va încuraja posibilităţile fiecărui elev în parte, astfel încât el sau ea vor deveni nu doar un membru de folos comunităţii din moment ce fiecare va avea şansa să-şi dezvolte valoarea individuală, ci şi va contribui, ca o consecinţă necesară, la emanciparea întregii comunităţi. Elevii vor fi învăţaţi care sunt obligaţiile lor sociale, în conformitate cu principiul care spune că „nu există obligaţii fără drepturi, şi nici drepturi fără obligaţii.” Acele deşeuri imaginare ale minţii, ideile a priori, şi toate ficţiunile absurde şi inventate, care sunt privite deocamdată ca adevăruri şi sunt impuse ca principiu de conduită oamenilor, sunt de ceva vreme condamnate de raţiune şi au stârnit revolta conştiinţei.Ştiinţa nu e patrimoniul unui grup restrâns de indivizi privilegiaţi. Efectele ei binefăcătoare pătrund, mai mult sau mai puţin conştient, în interiorul fiecărei clase a societăţii. Erorile tradiţionale sunt risipite de progresul ştiinţei, iar procesul de a experimenta şi de a observa ne permite să ajungem la cunoştinţe şi criterii în concordanţă cu natura şi cu legile care o guvernează. Cu o autoritate indisputabilă, ştiinţa îl provoacă pe om să lase în urmă superioritatea şi privilegiile şi se oferă pe sine ca principiu de viaţă, căutând să insulfe un simţământ comun de umanitate.

În ciuda piedicilor, cu resurse puţine, dar cu o încredere foarte mare şi cu o voinţă care nu poate fi uşor intimidată, am înfiinţat Şcoala Modernă. Scopul ei este să ofere – Fără Concesii în faţa metodelor tradiţionale – o educaţie bazată pe ştiinţele naturale. Această metodă e singura corectă şi raţională, şi s-a răspândit în lumea civilizată, unde e susţinută de numeroşi intelectuali şi oameni cu principii elevate. Ştim prea bine cu ce duşmani avem de-a face. Suntem conştienţi de nenumăratele prejudecăţi care subjugă conştiinţa socială a oamenilor din această ţară. Acestea sunt, de altfel, rezultatul unei educaţii medievale, oprimante şi dogmatice, şi e ridicol ca cei care o susţin şi azi să pretindă că deţin criterii infailibile.În această şcoală vom încuraja gândirea vie, capabilă să reacţioneze la cunoştinţele pe care le oferim. Vom avea grijă ca elevii să poată gândi cu mintea lor după ce ies pe porţile acestei şcoli şi să respingă ideile preconcepute. Vor avea minţi puternice, şi vor fi capabili să-şi formeze ei singuri propriile lor convingeri.

Atunci când mintea umană începe să se formeze, copilul este receptiv. Învăţătorul trebuie doar să-i ofere seminţele ideilor. Acestea vor corespunde talentelor copilului şi interesului său şi vor înflori atunci când timpul şi vârsta vor permite şi mai mult minţii să se dezvolte.  Pe de altă parte, trebuie să spunem că e absurd reproşul care ni se face că o educaţie bazată pe ştiinţele naturale va înăbuşi idealismul elevilor. Dimpotrivă, suntem convişi că va face exact contrariul. Ce face ştiinţa e să îl corecteze, să îl direcţioneze şi să-l păstreze în întregul numit realitate. Munca minţii umane e tocmai energia care va crea idealismul elevilor, cu ajutorul artei şi al filosofiei. Dar, ca idealismul lor să nu pice în capcana fabulaţiilor, a misticismelor şi a viselor lispite de substanţă, fundaţia sigură şi de neclintit va fi oferită exact de învăţarea ştiinţelor naturale.Mai mult, educaţia unui om nu constă doar în a-i antrena mintea şi inteligenţa, fără nici un fel de consideraţie faţă de inima lui şi de voinţa lui.

Omul e un tot complet şi funcţionează ca un tot, în ciuda activităţilor sale diverse. Viaţa îl pune în tot felul de situaţii, dar în adâncul său e o singură energie, care vede, iubeşte, şi pune în mişcare o voinţă capabilă să înlăture minciuna de care s-a lăsat convins şi care i-a făcut rău. E o condiţie morbidă, e o sugrumare a legilor organismului uman să-i pui în faţă un abis unde s-ar presupune că exista o continuitate armonioasă şi sănătoasă.Separarea dintre gând şi voinţă e o trăsătura nefericită a timpurilor noastre. Şi la ce nenorociri a dus! Nu trebuie decât să ne gândim la liderii noştri politici şi la numeroasele convenţii din viaţa noastră socială: sunt infectate profund de această duplicitate dăunătoare. Mulţi dintre liderii politici sunt cu siguranţă în totalitatea facultăţilor lor mintale, şi au şi multe idei, dar duc lipsă de o orientare corectă şi de gândirea atentă pe care ştiinţa ar putea-o oferi vieţii fiecărui individ şi popor. Egoismul lor fără oprelişte, nepotismul, împreună cu aplecarea lor către tradiţionalism, formează în jurul inimilor lor un zid de netrecut care nu le permite să perceapă ideile progresiste.

Ei devin astfel nişte capete seci lipsite de simţământ şi care nu pot pricepe cum se formează forţa şi voinţa unui om. De aici vine încercarea lor de a pune piedici progresului şi de a înăbuşi ideile noi, de aici şi din consecinţa acestei încercări vine scepticismul mulţimilor, moartea popoarelor, şi disperarea inevitabilă a celor oprimaţi.Principiul major al misiunii noastre pedagogice este înlăturarea acestei duplicităţi care permite unui individ să vadă ce e adevărat şi ce e benefic şi când acţionează să facă ce e rău. Şi, cum ne ghidăm după ştiinţele naturale, misiunea noastră va avea şi o altă urmare: vom putea să garantăm că amprentele intelectuale pe care ştiinţa le va lăsa asupra unui copil îl vor duce spre izvorul simţământului său pe care îl va îndrăgi nespus. Când simţământul e puternic, pătrunde şi se împrăştie în toate substraturile fiinţei umane, oferind o anumită trăsătură caracterului său. Şi cum comportamentul unui om se învârte în jurul caracterului său, tânărul educat, aşa cum am explicat mai sus, va putea, când va ajunge să fie pe picioarele sale, să recunoastă ştiinţa ca pe un dascăl de ajutor al vieţii sale.”