Paraskev Stoyanov

Stoyanov-ParaskevNăscut pe 30 ianuarie 1871 (sau pe 13 februarie 1874) în Giurgiu, România, unde tatăl său, militant activ pentru eliberarea naţională, s-a refugiat de persecuţia turcească. Stoyanov a avut parte de o educaţie solidă, devenind medic chirurg. După şcoala primară din Bucureşti, aderă la ideile socialiste în timpul liceului, apoi la anarhism după ce a citit broşura lui Kropotkin „Un Apel către Tineri”. Astfel, în liceu, a fondat cenacluri de elevi ce studiau socialismul şi anarhismul şi răspândeşte anarhismul în rândul muncitorilor din România, fiind considerat ca „tatăl anarhismului” în ţară. A tradus în română numeroase broşuri ale lui Malatesta, printre care „Pentru Alegători”, „Printre ţărani” şi „Anarhia”.

Ulterior, a plecat să studieze medicina în Paris între 1889-1890, unde a participat alături de alţi libertari la un congres internaţional al studenţilor, care a adoptat Manifestul Antimiliarist – semnat de asemenea de tovarăşul italian, Saverino Merlino. Stoyanov a fost arestat pe 26 aprilie 1890 împreună cu Merlino la tipografia lui Gabriel Cabot, unde cei trei pregăteau printarea manifestelor „Pentru soldaţi” şi „1 Mai”, cu ocazia primei manifestaţii internaţionale organizate cu acea ocazie. Încarcerat la Mazas şi eliberat pe cauţiune, a fost expulzat de un ordin emis pe 29 mai 1890, după care pleacă în Italia şi Elveţia, unde a participat la activităţile militanţilor elveţieni şi ruşi. Numele său se afla pe o listă a poliţiei feroviare cu o supraveghere specială la frontiere; aici se afirmă că s-a născut pe 13 februarie 1874. Împreună cu tovarăşul armean, Atabekian, montează în casa acestuia o mică tipografie unde editează numeroase pamflete, broşuri şi scrieri ale lui Kropotkin. Dispunând de mijloace financiare, participă la abonarea pentru diferite ziare, sprijină prizonierii şi refugiaţii şi îl ajută pe Max Nettlau la cercetarea şi elaborarea lucrărilor lui Bakunin.

În acelaşi timp, menţine relaţiile cu militanţii din România şi Bulgaria, cărora le trimite materiale de propagandă importante. De asemenea, profită de o călătorie la Londra – unde probabil a fost delegatul bulgar la congresul internaţionalei socialiste la Londra din 1896, când s-a produs ruptura dintre marxişti şi anarhişti – pentru a-l visita pe Kropotkin. Toate aceste activităţi au dus la arestarea sa, iar după expulzarea din Elveţia pe 15 decembrie 1890, revine în Italia, unde participă de îndată la agitaţiile provocate de organizaţiile anarhiste. La o mişcare socială de amploare în Sicilia, contribuie cu tovarăşii italieni la pregătirea unei insurecţii, care duce la expulzarea sa şi se întoarce în Bulgaria, unde formează prima grupare anarhistă, în Ruse. A avut legături strânse cu militaţii libertari Spiro Goullaptchev, Michel Guerdjikov, Varban Kilifarski şi Nicolas Stoinov.

La începutul anilor 1900, a tradus şi editat în bulgară numeroase scrieri clasice anarhiste, printre care „Salariatul” şi „Morala Anarhistă” de Malatesta şi „Societatea Viitoare” de Jean Grave. De asemenea, a colaborat pentru presa bulgară libertară şi la structurarea Federaţiei Anarho-Comuniste Bulgare (FACB). Perceput ca fiind un revoluţionar periculos de către regimul ţarist, a fost împiedicat să intre în Rusia, unde trebuia să reprezinte Bulgaria la un congres internaţional de medicină. În timpul revoltei marinarilor din Potemkin, el a fost unul dintre organizatorii unui colectiv pentru sprijinirea acestora.

În ianuarie 1923, foarte ocupat cu pacienţii săi, nu poate participa la al V-lea congres FACB din Yambol, dar a adresat o scrisoare lungă delegaţilor. În 1932, în săptămânalul literar „Gândire şi voinţă”, publică amintirile sale despre Elisee Reclus, ale cărui cursuri le-a urmat la Universitatea Liberă din Bruxelles. În Bulgaria, a fost unul din fondatorii facultăţii de medicină din Sofia în 1919 şi a ocupat postul de chirurg şef, unde a format un număr mare de medici chirurgi. A profesat în Lovetch, Varna şi Sofia, punând bazele primului şi singurului sanatoriu pentru tuberculoză osoasă. A participat la numeroase congrese ştiinţifice internaţionale, iar la spitalul universitar din Sofia, unde era director, a îngrijit mulţi militanţi urmăriţi de poliţie. Paraskev Stoyanov, care a menţinut corespondenţa pe tot parcursul vieţii cu numeroşi anarhişti (inclusiv Malatesta, Galeani, Merlino, Jean Grave, Michel Louise, Kropotkin, Nettlau, Zamfir Arbure…) a murit în 1941.