Anarho-sindicalism și anarhism


Următoarele extrase, sunt preluate din cuvântarea lui Pierre Besnard la Congresul de la Paris din iunie 1937 al Asociației Internaționale a Muncitorilor (IWA- internaţionala anarho-sindicalistă). L’Anarcho-Syndicalisme et l’Anarchisme, Rapport de Pierre Besnard, Secretaire de l’A.I.T. au Congrès Anarchiste International de 1937 (din 30 mai 1937; republicată ca supliment pentru Le Monde Libertaire, 1963), pentru care Alexander Schapiro a scris introducerea.

I. Ce este anarhismul revoluţionar?

Anarhismul revoluţionar este o mișcare a cărei doctrine este proiectată să instituie o existență individuală și colectivă la care satul, guvernul și autoritatea va fi blocată. Incontestabil, fundamentul pe care societatea va fi bazată este omul. Astfel încât anarhismul este afirmarea unei cereri sociale în curs de desfășurare aici și acum și în viitorul infinit, în viitorul indefinit. Aceasta presupune un proiect economic, administrativ și social care trebuie să înceapă chiar acum. Istoric vorbind, anarhismul revoluționar este a treia ramură a socialismului tradițional. În contrast cu celelalte două ramuri, socialismul și comunismul – ambele politice, autoritare și etatiste – este apolitic, anti parlamentar și anti etatist. Caracteristica sa esențială este libertatea într-un context de responsabilitate, individuală și colectivă deopotrivă. Sarcinile sale principale în prezent sunt: propaganda, popularizarea şi educația socială a maselor muncitoare azi, iar mâine, administrarea societății.

II. Ce este anarho-sindicalismul?

Anarho-sindicalismul este o mișcare organizațională și organizată. Îşi trage doctrina din anarhism și formatul său organizațional din sindicalismul revoluționar. Este expresia contemporană a doctrinei anarhiste în ceea ce privește problemele economice și sociale. În ceea ce privește revoluția, este de asemenea, cum experiența spaniolă în sine a demonstrat, agentul esențial al realizării. La nivel mondial, este reprezentat de IWA și centrele sale naționale. Doctrina sa a fost definită de către Congresul fondator al IWA (25-31 decembrie 1922), de congrese succesive şi de scrierile militanților săi. În Spania, CNT reprezintă anarho-sindicalismul IWA. Practic, și nu mai puțin istoric, anarho-sindicalismul este formatul organizațional asumat de anarhie în scopul luptei împotriva capitalismului. Este în mod fundamental în contradicție cu sindicalismul politic și reformist. Respingerea de către anarho-sindicalişti a noţiunii de partid oferă un mijloc esenţial în pregătirea eliberării economice şi sociale a celor care muncesc, care sunt obligaţi acum să-şi apere condiţiile de trai. Mișcarea anarho-sindicalistă face posibilă o înjugare a acțiunii în vederea realizării cerințelor de zi cu zi și cele mai înalte aspirații ale muncitorilor. Obține un amalgam a celor două în ceea ce privește interesele materiale, morale, pe termen scurt și în viitor. Dintr-o similitudine de interese, dă naștere unei identități de obiective ca o consecință logică și naturală, o reconciliere a doctrinelor.

Anarho-sindicalismul: o mișcare a învăţării din greşeli

Ca orice doctrină cu adevărat socială, anarho-sindicalismul este în esență o chestiune de încercare și eroare. Dovada în acest sens este faptul că, în prezent, în Spania, doctrina sa, care a fost consacrată și confirmată de fapte, este realizabilă în termen scurt. Bazată pe încercare și eroare? La fel ca ca orice mișcare socială și toate științele. În sociologie ca și în fizică sau chimie sau mecanică, ideea izvorăște din act și se întoarce la ea. Faptul este întotdeauna anterioară ideii și evocă doctrina, filosofia din care realizarea stă să răsară. Doctrina, ideea, dorinţa pentru mai mult experiment ca mijloc pentru o finalitate, urmată de fenomenele înregistrate care generează legi recunoscute de toți și autentificate de experiență.

Comentarii Istorice

De-a lungul veacurilor, ce ne-a învățat experiența socială în fiecare țară și în lumea modernă în special?

1. În cadrul propriei lor clase, indivizii sunt tot mai inclinaţi să se unească bazat pe propriile interese.

2. Clasele antagoniste caută, prin eliminarea contradicțiilor interne, să realizeze interesul lor comun; capitaliștii prin intermediul stabilirii capitalismului de stat, din care fascismul este expresia cea mai distinctă; muncitorii, prin expropriere a capitalului, abolirea sclaviei salariale, abolirea statului și instaurarea comunismului libertar.

3. Ca și adversarii lor, muncitorii încearcă să realizeze unitatea și punerea în comun a resurselor, deoarece au ajuns să realizeze, în sfârșit, că bătăliile cruciale care au loc necesită o organizare metodică, coordonată și implementarea masivă, ordonată a acestor forțe; deoarece au învățat lecția predată de către fapte și experiență, care în mod clar indică faptul că acțiunea ar trebui să fie bine pregătită, directă, pe scară largă și sincronizată.

4. Era revoluțiilor politice sa încheiat; nici un partid proletar special, bazat pe clasă, sau grup poate, opunând interesele disparate ale membrilor săi eterogeni, să servească drept avangardă revoluționară, o organizație de clasă; întrucât un angajator ar putea pretinde a fi un socialist, comunist sau anarhist – aceştia există – și în timp ce poate fi de acord, din punct de vedere ideologic, cu muncitorul său, acesta, de fapt, nu are nici un interes de clasă în comun cu el, odată ce ambii se întorc la fabrică, șantier, atelier, birou etc. În viața reală, ei sunt și rămân: în cazul unuia, un angajator, iar în cazul celuilalt un muncitor, cu toate antagonismele pe care circumstanțele implică.

5. Singurul grup cu adevărat de clasă, cu potențial, în virtutea numelui său, puterii și a resurselor aflate la dispoziția sa – singurul care poate pune în mișcare – simultan să distrugă capitalismul și să facă o realitate comunismul libertar, este sindicatul anarhist. Chiar și acum aduc operativii manuali, tehnici și științifici împreună organizatoric – iar acest lucru este ceva ce va continua- asigurându-se că viața societății este susținută pe parcurs. Sindicatul anarhist, este de asemenea gruparea tipică, modelul liber și concret de asociere care poate furniza societatea comunist libertară cu fundațiile solide economice vitale pentru noua ordine, care va răsări din revoluție.

Anarhismul revoluționar și anarho-sindicalismul au un obiectiv comun

Carta IWA a extras din toate aceste considerații istorice ceea ce este comun tuturor anarho-sindicaliștilor din toată lumea. În mod concertat cu FAI, CNT încearcă chiar și acum să pună acest lucru în vigoare. Această noțiune nu implică deloc că anarho-sindicalismul – care este, amintiți-vă, împotriva statului și federalist – are mijloace şi scopuri pentru tot, și că nimic altceva nu ar trebui să existe alături de acesta. În schimb, anarho-sindicalismul este de părere că oamenii, ce nu se pot abține de la producţie, în scopul de a supraviețui, nu ar trebui să aibă producția ca scop unic. În mod foarte sincer admite si nu are nici o ezitare anunțând că omul are, și pe bună dreptate ar trebui să aibă alte aspirații spre bine, frumos, mai bun, și asta în fiecare domeniu în care facultățile sale îi oferă acces; că agențiile administrative și sociale sunt denumite egale tuturor cerințelor a unei vieţi pline şi complete, funcţionând cu ajutorul luminat și sub supravegherea atentă, constantă și inexorabilă a tuturor. Acceptă fără îndoială că indivizii au dreptul – sau mai degrabă, o datorie – să se auto-administreze. În mod formal îi invită să facă asta, chiar aici și acum. De asemenea, se dorește cu ardoare federalizarea comunelor pe o bază regională, confederate între ele la nivel național și pentru confederații să îşi lege brațele la nivel internațional. Acest lucru este esențial și este pregătit pentru a adăuga eforturile sale și eforturile depuse de sindicatele sale la eforturile depuse de indivizii care operează ca atare și la eforturile federalizate, confederative și combinate a comunelor în a face o realitate din comunismul libertar autentic, care nu poate fi decât opera anarhismului.

Din necesitate, acordul între anarho-sindicaliști și anarho-comuniști privind comunismul libertar ca obiectiv este complet, permanent și absolut. Astfel încât este clar și de la sine înțeles că locul muncitorilor, exploatați de orice fel, al căror ideal este anarho-comunismul, nu poate fi decât în sindicatele anarhiste și nicăieri altundeva. Doctrina lor face acest lucru o datorie imperioasă, specifică și ineluctabilă. În plus, este cel mai bun mijloc practic de realizare a unității de acțiune, atât de necesară pentru mișcarea anarhistă revoluționară modernă. Numai în acțiune și prin acțiune anarhiștii vor descoperi unitatea reală a gândirii; de asemenea mișcarea anarho-sindicalistă, va redescoperi, echilibrul și vigoarea sa; toți anarhiștii vor ajunge în sfârșit să privească către revoluția socială ca un eveniment iminent și o propunere fezabilă.

Rolul Grupurilor Anarhiste și a Sindicatelor

Toate cele menționate anterior duc in mod natural si logic la considerarea rolului grupurilor anarhiste și sindicatelor. Anarho-sindicaliștii nu au nici o dificultate în acordul că grupurile de anarho-comuniști, fiind mai mobile decât organizațiile sindicale, ar trebui să prospecteze în rândul maselor muncitoare; ar trebui să caute recruți și militanți; ar trebui să efectueze propagandă activă și muncă intensă, cu o atenţie pentru a câștiga cel mai mare număr posibil de muncitori amăgiţi și inşelaţi de toate partidele politice, fără excepții, de partea noastră, și astfel către sindicatele anarhiste. Acest angajament ideologic integral, această propagandă de tip psihologic se încadrează, fără îndoială, în competența grupurilor de anarho-comuniști, cu condiția expresă ca se identifică cu activitatea sindicatelor anarhiste, pe care le completează și susțin, pentru binele comunismului libertar. Dar permiteți-mi să precizez direct că responsabilitatea de luare a deciziilor, acțiunii și supravegherea celor din urmă trebuie să fie în aici și acum cu sindicatele ca agenții executivi și operativi care desfășoară sarcinile revoluționare

Sunt, de asemenea, de părere că este de datoria acestor sindicate să pregătească toate întreprinderile de ordin economic, defensiv sau ofensiv. În cele din urmă, în opinia mea, sistemul economic, administrativ și social ar trebui să fie omogen, armonios, etc. iar baza acestui sistem, dacă e să fie real, solid și de durată, nu poate fi decât economic. În numele sindicatelor, pretind dreptul de a gestiona sarcinile revoluționare și post revoluționare economice, pentru că organizarea producției este chemarea adevărată a muncitorilor. Pe de altă parte, logica dictează că agențiile administrative, comunele și serviciile lor tehnice și sociale, ar trebui să se ocupe de distribuirea de bunuri: interpretând dorințele oamenilor în termeni sociali, organizând viața în toate manifestările sale. Începând chiar acum, grupurile anarhiste au datoria de a pune bazele pentru aceste realizări revoluționare.

Sarcina fiecăruia dintre aceste organisme este, prin urmare, extrem de clară și perfect definită. În general vorbind, va fi suficient pentru a primi toată lumea care acționează, și făcând un efort în fiecare sferă de activitate, în funcție de abilitățile individuale reale. În nici un moment, și permiteţi-mi să ofer garanțiile formale aici, sindicatele anarhiste vor putea constitui un obstacol în calea marșului spre comunismul revolutionar. Și în niciun moment, vor putea să se transforme în reformiste, deoarece acestea sunt și vor rămâne revoluționare, federaliste și anti etatiste, deoarece, la fel ca grupurile de anarho-comuniști, scopul lor este de a stabili comunismul libertar.

Pentru a încheia această parte din cuvântarea mea, permiteţi-mi să afirm:

1. Mișcarea anarho-sindicalistă, nu poate devia, datorită supravegherii atente și inexorabile exercită asupra organizațiilor sale și militanților săi.

2. În termeni actuali, în sfera revoluției, mișcarea anarho-sindicalistă reprezintă mijlocul prin care comunismul libertar poate fi atins. Rămâne la latitudinea grupurilor anarho-comuniste, care operează exclusiv pe teren ideologic, pentru a lua propaganda în măsura în care aceasta va merge.

3. Mișcarea anarho-comunistă ar trebui să se preocupe în primul rând, cu sarcini de de propagandă și educație: studiul societății și popularizare.

4. Cea mai bună legătură realizabilă va fi atinsă, la fel ca în Spania, prin recrutarea nerestricționată în sindicatele anarhiste, însărcinate cu pregătirea și efectuarea acțiunii (acestea fiind singurele capabile de a aduce acest lucru la o concluzie reușită, având componența necesară și resursele) a tuturor anarho-comuniștilor din fiecare țară; docrina încercării și erorii, care este doctrina anarhismului în sine, este corectă și suficient de solidă pentru a nu atrage riscul de încălcare, atenuare sau abatere.

5. Anarho-comunismul, adevărata față a socialismului, a fost generată de insuficiența totală a tuturor partidelor politice; anarho-sindicalismul, formă modernă, ​​activă a mişcării care derivă din anarhism, în prezent, adresează toate sarcinile pozitive ale anarho-comunismului și pavează calea pentru comunismul libertar; sarcinile anarho-comunismului – ca sarcinile anarho-sindicalismului – vor fi realizate în perioada post-revoluționară, când oamenii, din cauza evoluției și dezvoltării capacității lor de înțelegere, vor fi capabili să adere la comunismul liber, obiectivul anarhiei.  Pe scurt, anarho-sindicalismul este forța necesară de luptă sub regimul existent și agentul construcției economice a comunismului libertar, în perioada post-revoluționară. Anarhismul sprijină mișcarea anarho-sindicalistă fără să o înlocuiească. Activitățile militanților săi se amestecă cu cele ale militanţilor anarho-sindicalişti în cadrul sindicatelor. Cele două mișcări îşi datorează, prin urmare, ajutor reciproc. Iar mai târziu, vine pacea, armonia și înțelegerea, anarhismul și anarho-sindicalismul, fuzionând într-o singură mișcare, va urmări realizarea comunismului libertar, obiectivul final al anarhiei.

Astăzi, cea mai presantă sarcină a anarho-sindicalismului este de a organiza muncitorii sub egida sa, cu o atenţie pentru lupta decisivă împotriva capitalismului; a face pregătirile tehnice pentru bătălie, a lega forțele de producție împreună pentru construirea revoluționară a ordinii comunist libertare; iar mâine, să organizeze economia până în momentul în care comunismul liber este stabilit; si în cele din urmă să apere revoluția. Anarhismul revoluționar constă în implementarea tuturor resurselor aflate la dispoziția sa pentru a ajuta să aducă acest lucru.

Relația dintre Anarhism și Anarho-sindicalism

În mod evident, trebuie să existe o relație între anarhism și anarho-sindicalism, la nivel național cât și la nivel internațional. În plus, IWA, la congresul său fondator, a anticipat o astfel de eventualitate. Relațiile între acestea trebuie să se bazeze pe independența fiecărei mişcări și autonomia celeilalte și trebuie să rămână pe picior de egalitate completă. Pe lângă fertilizarea încrucișată a celor două mișcări, prin acțiunile militanților săi, este de dorit ca în fiecare localitate, regiune și țară, contactele pot fi stabilite între organizațiile anarhiste și anarho-sindicaliste. dacă aceste relații vor fi fructuoase și de durată, vor trebui să să se bazeze pe temelia tolerării reciproce, facilitată de numitorul comun doctrinar în fiecare domeniu și o înțelegere precisă a sarcinilor ce revin celor două mișcări … dar aceste relații pot fi stabilite numai pe două condiții:

1. Anarhiștii din fiecare țară să fie de o singură minte, doctrinar.

2.Unificarea grupărilor anarhiste în cadrul fiecărei țări pe baza unei doctrine unice de anarhism revoluționar.

Concluzii generale

Oricare ar fi dorințele Congresului și a IWA în ceea ce privește realizarea practică a acestor relații, acestea se pot realiza numai atunci când permit circumstanţele, dacă aceste două condiții sunt îndeplinite în prealabil de mișcările anarhiste din fiecare țară. Ar fi fost preferabil , precum și în concordanță cu principiile noastre cunoscute, și anume, principiile federaliste. În numele anarho-sindicaliștilor care au atins acest obiectiv dublu prin lansarea prezentei IWA în 1922, fac apel la toți tovarășii noștri revoluționari anarhiști să urmeze exemplul. În cazul în care toți sunt de acord, internaționala care reiese din acest Congres va merita titlul cu care vor conferi și care nu poate fi alta decât: Internaţionala Anarhist Revoluţionară. – și spun din nou – vor realiza acest lucru fără nici o problemă. Este suficient, dar este necesar ca toți să fie de acord să rupă o dată pentru totdeauna cu forțele așa-numite ale democrației, fie ele politice sau sindicale; anarhismul revoluționar, în virtutea obiectivelor sale, metodologiei și doctrinei, nu are nimic și nu poate avea în comun cu aceste așa-numite „forțe democratice” care sunt, în fiecare țară, slujitorii cei mai rafinaţi ai capitalismului. Dacă, luând asta la limite, mișcarea anarhist revoluționară, de asemenea, se rupe, de toți disidenții din partidele politice autoritare care, la fel ca partidele lor de origine, au doar o singură ambiție – să pună mâna pe putere – mișcarea anarhist revoluționară și mișcarea anarho-sindicalistă va fi în măsură să meargă fără frică în direcția scopului comun: schimbarea revoluționară sociale prin instaurarea comunismului libertar, un pas necesar de-a lungul drumului spre comunismul liber.

Pierre Besnard, Secretar General IWA

30 mai 1937

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s