Priveşte înainte cu mânie – Remus Mărgineanu


priveste inainte cu manie“Priveşte înainte cu mânie”,este un film românesc în regia lui Remus Mărgineanu. Acţiunea filmului are loc în România de după decembrie 1989.Un santier naval de pe malul Dunării, în „perioada de tranziţie”, nesigură şi tulbure care debusolează, răstoarnă scara valorilor, nu fără a lasa în urmă nenumarate victime. Muncitor apreciat, fost dizident care, pe vremea lui Ceauşescu, a plătit cu ani de puşcărie pentru nemulţumirea manifestată,Fane ajunge şomer, tocmai din pricina celor demascaţi de momentul de sinceritate al „revoluţiei”. Elanul lui sindicalist se transformă într-o armă împotriva sa şi a familiei sale, solidaritatea muncitorilor realizându-se în funcţie de avantajele sau presiunile de ordin individual. Spiritul de revolta al copiilor se metamorfozeaza, iar în spirit aventurier, aceştia ajunga să intre în afaceri dubioase.

Astfel Vali, fiica lui Fane, se prostituează, pentru a-şi putea plăti studiile universitare, şi Viorel, cel mai mare dintre băieţi, ajunge la închisoare. Dar, îndeosebi destinul lui Nelu, mezinul familiei, se constituie într-un avertisment în privinţa caracterului imprevizibil al viitorului: Nelu cade şi el in plasa câştigurilor facile, neînţelegând trecerea brusca de la efervescenţa momentului „revoluţiei” (la care a participat ca un mic erou) la mânia, ura, degringolada al căror martor a devenit în toate împrejurările vieţii de zi cu zi.

Click pentru a viziona: Priveste inainte cu manie

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s