Imoralitatea statului – M. Bakunin

!B5DwWVw!Wk~$(KGrHqZ,!hoEyrpzTU10BMsM9yUjoQ~~_35Teoria contractului social

 ”Omul nu este doar cea mai individualistă fiinţă de pe pământ, ci şi cea mai socială”.Aceasta a fost cea mai mare greşeala din partea lui Jean Jacques Rousseau ,să presupună că societatea primitivă a fost stabilită printr-un contract liber creat de sălbatici.Însă Rousseau nu a fost singurul care a susţinut asemenea opinii.La fel ca şi majoritatea juriştilor şi scriitorilor moderni, indiferent daă aparţin şcolii kantiene sau ale altor şcoli individualiste şi liberale, care nu acceptă ideea teologică bazată pe o societate creată prin dreptul divin, nici cele ale şcolii hegeliene, susţinătorii unei societăţi mai mult sau mai puţin mistice realizate pe criteriul moralităţii obiective şi nici cea a şcolii naturaliste a societăţii animale primitive care preiau vrând-nevrând, din lipsa altor fundamente ,contractul tacit ca punct de plecare.

Un contract tacit! Acesta este, ca să spunem aşa, un contract necugetat şi mai mult de atât; o eroare revoltătoare! O ficţiune absurdă, şi mai mult o fantezie malefica!!!O farsă nedemnă! Pentru ca acesta presupune că ,în timp ce nu eram în stare sa am voinţă, să gândesc, să vorbesc, eu şi urmaşii mei ne-am obligat, doar prin virtutea de a ne fi lăsat noi înşine victimizaţi, fără a provoca nici un protest, să ne transformam în nişte sclavi eterni.

Lipsa discernamântului moral al Statului ce precede contractul social originar

Din punctul de vedere al sistemului pe care acum îl examinam, distincţia dintre bine şi rău nu există anterior încheierii contractului social. În acea perioadă, fiecare individ a rămas izolat în libertatea sa sau în dreptul său absolut, nefiind atent faţă de libertatea celorlalţi ,doar în cazurile în care o asemenea atenţie a fost impusă de slăbiciunea sau puterea sa relativa, în alte cuvinte, de prudenţa şi interesul său. Astfel, egoismul,conform aceeaşi teorii, a fost legea supremă, singurul drept existent.Binele a fost determinat de succes, răul de eşecuri, iar dreptatea a fost doar o consfinţire a faptului împlinit, oricât de oribil, crud sau infam putea să fie şi care a devenit legea în moralitatea politică ce predomină acum în Europa.

Contractul social ,criteriu al binelui şi răului

Diferenţa dintre bine şi rău, conform acestui sistem, începe o dată cu sfârşitul contractului social. Tot ceea ce a fost recunoscut ca reprezentând interesul general a fost declarat ca fiind binele, iar ceea ce îi este opus, răul. Membrii societăţii ce au acceptat  această înţelegere, devenind cetăţeni, şi-au preluat obligaţii serioase asumându-şi în acelaşi timp şi datoria de a-şi subordona interesul lor personal, bunăstării comune, interesului comun al tuturor. De asemenea, ei şi-au separat drepturile individuale de drepturile publice, iar Statul a devenit singurul reprezentant care a fost investit cu puterea de a reprima toate revoltele egoismului individual, având datoria de a proteja  fiecare din membrii săi în exercitarea drepturilor sale în măsura în care acestea nu afecteaza drepturile generale ale comunităţii.

Statul format pe contractul social reprezintă statul ateist modern. Acum vom examina natura relaţiilor în care statul, astfel constituit, este obligat să intre în relaţii cu alte state similare şi astfel cu popoarele pe care le guvernează. O asemenea analiză ni se pare la fel de interesanta şi de utilă ca Statul, aşa cum este el definit aici, şi mai exact Statul modern,în măsura în care s-a separat de religie; acesta este Statul laic sau Statul ateist proclamat de scriitori moderni. Să vedem în ce constă această moralitate.Statul modern, aşa cum am amintit, s-a eliberat de sub jugul bisericii şi, prin consecinţă, s-a debarasat de jugul moralităţii universale şi cosmopolite a religiei creştine, însa nu a devenit pătruns de ideea umanitariană sau de etică, care nu se poate realiza fără a se distruge Statul însuşi pentru că existenţa detaşată şi concentrarea izolată a acestuia este prea îngusta să o îmbrăţiseze şi să cuprindă interesele, iar astfel, moralitatea umanităţii ca un întreg.

Etica se identifică cu interesele Statului

Statele moderne au ajuns exact în acest punct. Creştinismul le-a servit doar ca pretext şi expresie, doar ca mijloc să prostească naivii, pentru scopurile urmărite în prealabil, care nu au nimic în comun cu ţelurile religioase. Iar remarcabilii oameni de stat ai timpurilor noastre ca Palmerstonii, Murarievii, Cavourii, Bismarckii, Napoleonii vor râde în hohote dacă convingerile lor religioase ar fi fost luate în serios.Vor râde şi mai tare dacă cineva le-ar atribui sentimente, respect şi scopuri umane pe care ei le-au considerat în mod public mai curând nişte prostii. Atunci din ce este compusă moralitatea acestora? Doar ceea ce este folositor pentru stat. Din acest punct de vedere,cu foarte puţine excepţii, acesta a fost viziunea guvernanţilor, ai celor mai puternici oameni din toate timpurile şi din toate ţările, că tot ceea ce este esenţial în a conserva, exalta şi consolida puterea statului e bun, deşi ar putea apărea ca un sacrilegiu din punct de vedere religios şi revoltător din punct de vedere al moralităţii umane şi invers, orice acţionează împotriva statului este rău, chiar daca în alte privinţe reprezintă lucrul cel mai sfânt şi cel mai uman. Aceasta este adevărata moralitate şi practica seculară a tuturor statelor.

Egoismul colectiv al asociaţilor private s-a transformat în categorii etice

Aceasta este de asemenea moralitatea statului bazată pe teoria contractului social. Conform acestui sistem, binele şi dreptatea, care au aparut o dată cu contractul social, nu sunt nimic altceva decât cuprinsul şi scopul final al contractului, ca să spunem aşa, interesul comun şi dreptul public al tuturor indivizilor, care au format acest contract cu excepţia celor care au ramas în afara lui. Astfel, prin binele acestui sistem înţelegem doar cea mai mare satisfacţie a egoismului colectiv al asociaţilor particulare şi limitate care, fiind bazate pe sacrificul parţial al egoismului individual al fiecărui membru al său, exclude din mijlocul sau, ca pe nişte străini şi inamici naturali ,majoritatea vastă a speciei umane, indiferent dacă ea este sau nu formată din asociaţii identice.

Moralitatea este co-extensivă doar în graniţele statelor particulare.

Existenţa unui singur stat limitat presupune în mod automat existenţa şi, dacă este necesar, provoacă formarea mai multor state. Este aproape normal ca indivizii care se găsesc în afara statului şi cărora le va fi ameninţată existenţa şi libertatea de către acesta, vor trebui să formeze o liga împotriva acestuia.Şi astfel, avem umanitatea risipită într-un număr infinit de state care sunt străine ,ostile şi ameninţătoare unele faţă de altele. Nu există drept comun sau vreun contract social între acestea, pentru că daca ar exista un asemenea contract şi un asemenea drept, majoritatea statelor ar înceta să mai devina independente unele de altele, devenind membri federativi ai unui mare stat.Cu excepţia acestui mare stat, care îmbrăţisează umanitatea ca un întreg, ea va avea în mod obligatoriu ostilitatea celorlalte state mari din interiorul federaţiei.Acest război va fi întotdeauna legea supremă şi nevoia inerentă a adevarătei existenţe a umanităţii. Legea junglei guvernează relaţiile dintre state. Fiecare stat, indiferent dacă are o insuşire federativă sau non-federativă, trebuie să caute ,sub pedeapsa distrugerii totale, să devină cel mai puternic dintre state. Trebuie sa îi devoreze pe alţii pentru a nu fi devorat la rândul său, să cucerească pentru a nu fi cucerit, sa înrobească pentru a nu fi înrobit, deoarece două puteri străine şi asemănătoare în acelaşi timp nu pot co-exista fără a se distruge una pe cealaltă.

Solidaritatea universală a umanităţii este deteriorată de către Stat

Statul este cea mai flagrantă negaţie, cea mai cinică şi cea mai completă negare a umanităţii. Acesta distruge din afară solidaritatea tuturor oamenilor de pe pământ şi îi uneşte pe câţiva dintre ei cu scopul de a-i distruge ,cuceri şi înrobi pe toţi ceilalţi.Îi preia sub protecţia sa doar pe proprii săi cetăţeni, cărora le recunoaşte drepturile umane, umanitatea şi civilizaţia, doar în limitele propriilor sale graniţe. Şi, din moment ce nu recunoaşte vreun drept în afara limitelor sale, este aproape logic că îşi arogă dreptul de a trata cu cea mai fioroasa sălbăticie toate popoarele străine pe care le poate jefui, extermina sau supune după bunul său plac. Dacă demonstrată generiozitate sau umanitate faţă de acestea, nu este în nici un caz datorită vreunui simţ al datoriei;  deoarece nu există vreo obligaţie faţă de acestea, ci doar faţă de acei membrii care au creat acea obligaţie printr-un acord liber şi care continuă să o formeze pe aceleaşi fundamente libere şi aceasta se întamplă pe termen lung ,devin propriile sale victime. Iar, odată ce legea internaţională nu există, nu a existat în vreo formă reală sau serioasă fără a submina adevarătele temelii ale principiului suveranităţii statului absolutist, statul nu poate avea nici o obligaţie faţă de popoarele străine. Iar când se tratează un popor cucerit în mod uman –  dacă nu îl jefuieşte, extermină în totalitate, daca nu îl reduce la cel mai josnic nivel de sclavie – se datorează doar unor cauze de oportunism politic şi prudenţă sau chiar din pura mărinimie, dar niciodata cauzată de onoare şi asta pentru că are dreptul absolut de a dispune de acesta în felul în care crede de cuviinţă.

Patriotismul acţionează împotriva moralităţii umane comune

Această negare flagrantă a umanităţii, ce constituie adevarata esenţă a Statului, este din punctul de vedere al acestuia , datoria supremă şi cea mai mare virtute, iar această datorie este denumită patriotism şi reprezintă moralitatea transcendentă a Statului. O numim moralitate transcedentă pentru că transcede nivelul de moralitate şi dreptate umană, indiferent dacă este comună sau privată, iar astfel se află deseori în contradicţie cu acestea. Astfel, de exemplu, a jigni, suprima, a fura, a prăda, a jefui, a asasina sau a înrobi înseamnă, din punctul de vedere al moralităţii obişnuite, comiterea unei crime grave.

În viaţa publică, este considerat contrariul, din punct de vedere al patriotismului,când se fac pentru marea glorie a Statului, cu scopul de a-i conserva sau mări puterea, toate

acestea devin o onoare şi o virtute.Şi această datorie, această virtute, este obligatorie

pentru fiecare cetăţean patriot. Fiecare este aşteptat să îţi îndeplinească aceste obligaţii ,nu doar în raport faţă de străini, ci mai ales în raport cu proprii săi cetăţeni, membrii şi supuşii ai aceluiaşi Stat ,oricând interesul statului i-o cere.

Legea supremă a statului

Legea supremă a Statului este menţinerea acestuia cu orice preţ. Şi cum toate statele, chiar din momentul în care au început să existe pe pământ, au fost condamnate la o luptă continuă,o luptă împotriva propriilor popoare pe care le-au subjugat şi ruinat, o luptă împotriva tuturor statelor străine, care pot fi puternice doar dacă altele sunt mai slabe, şi  cum nu pot renunţa la această luptă doar dacă îşi va continua creşterea puterii sale împotriva propriilor săi supuşi, la fel ca şi împotriva statelor vecine, rezultă că legea supremă a Statului este sporirea puterii în detrimentul libertăţii interne şi al dreptăţii externe.

Statul urmăreşte să înlocuiască umanitatea

Aceasta este realitatea dură a singurei moralităţi, al singurului scop al Statului.Să îl venereze pe Dumnezeu doar pentru că el este propriul său Dumnezeu, confirmarea puterii sale şi a celei pe care o numeşte dreptul său şi ce reprezintă dreptul de a exista cu orice preţ şi întotdeauna de a se extinde în defavoarea altor state. Orice îi serveşte pentru a-şi promova acest scop este meritat, legal şi onorabil. Iar tot ceea ce îi dăunează este criminal. Moralitatea statului este astfel reversul dreptăţii şi moralităţii umane. Această moralitatea transcedentală a Statului, super-umană şi, dincolo de toate, anti-umană, nu este decât rezultatul corupţiei oamenilor care sunt însărcinaţi în a prelua funcţiile statului.Se poate afirma pe bună dreptate că acea corupţie a oamenilor este o consecinţă firească şi necesară a instituţiilor statului. Această moralitate este doar dezvoltarea principiului fundamental al statului,expresia inevitabilă a necesităţii sale inerente.Statul nu este nimic altceva decât negarea umanităţii; este o colectivitate limitată a cărui scop este sa înlocuiască umanitatea căreia doreşte să i se impună ca  obiectiv  suprem, în timp ce orice altceva trebuie să i se supună şi să îl slujească.

Ideea umanităţii, absentă în timpurile vechi, a devenit o putere în vremurile actuale

Această afirmaţie era naturală şi uşor de înţeles în timpurile străvechi, când adevăratul concept de umanitate era necunoscut şi fiecare om se închina doar zeilor autohtoni, care ofereau dreptul la viaţă şi la moarte asupra altor naţiuni. Dreptul uman exista doar în relaţia dintre cetăţenii aceluiaşi stat.Orice rămânea în afara statului era destinat să fie jefuit, masacrat şi înrobit. Acum lucrurile s-au schimbat. Ideea de umanitate a devenit tot mai mult o putere a lumii civilizate şi datorită extinderii şi creşterii mijloacelor de comunicaţie, iar deţinând influenţa asupra acestora, mai mult materială decât morală a civilizaţiei asupra barbarilor, această idee de umanitate începe să atragă atenţia chiar şi minţilor naţiunilor necivilizate. Aceasta idee este puterea invizibilă a secolului nostru pe care chiar statele trebuie să o recunoască. Nu pot să o susţină din propria iniţiativă deoarece o asemenea supunere ar fi echivalentul cu sinuciderea, considerând că triumful umanităţii poate fi realizat doar prin distrugerea statelor. Dar statele nu mai pot nega şi nici să se revolte împotriva ei, pentru că devenind prea puternică, aceasta i-ar putea distruge în final.

Statul trebuie să recunoască în maniera sa ipocrită sentimentul puternic al umanităţii

În faţa acestei alternative nefericit, Statului îi rămâne doar o singură scăpare; iar aceasta este ipocrizia. În exterior, statele îţi exprimă omagiile faţă de aceasta idee de umanitate; o laudă şi aparent acţionează în numele acesteia, însa o încalcă în fiecare zi.Totuşi, aceasta nu ar trebui menţinută împotriva statelor.Acestea nu pot acţiona diferit, poziţia lor devenind în aşa fel încât şi-o pot menţine doar prin minciuna, diplomaţia neavând vreo altă misiune. Şi apoi, ce vedem? De fiecare dată când un stat vrea să declare război unui alt stat, începe să lanseze un manifest nu doar către supuşii săi, ci întregii lumi.În acest manifest se afirmă că dreptatea şi dreptul sunt de partea sa şi încearca să demonstreze că acestea sunt conduse doar datorită iubirii de pace şi a umanităţii, pline de sentimente generoase şi paşnice, care au suferit o lungă perioada de timp în tăcere până când să se ridice împotriva nedreptăţilor duşmanilor, forţându-i să ridice sabia. În acelaşi timp, se jură că va dispreţui toate cuceririle materiale şi nu va cauta să îşi mărească teritoriul şi va pune capăt acestui război imediat ce dreptatea este restabilită. Iar adversarul răspunde cu un manifest similar, în care bineînţeles corectitudinea, dreptatea, umanitatea şi toate celelalte sentimente generoase se regăsesc de partea sa.

Aceste manifeste ce se opun reciproc sunt scrise cu aceeaşi elocvenţă, respirând aceeaşi indignare cinstită, iar unul este mai cinstit decât celălalt; putem astfel spune că ambele tabere sunt la fel de cinice în minciuni; şi doar naivii pot fi păcăliţi de către acestea.Persoanele raţionale ,toate cele care au ceva experienţă politică, nici macar nu îşi pun problema în a citi aceste manifeste. Dimpotrivă, caută căi pentru a demasca interesele ce conduc cele două adversare la război şi să compare puterile respective a fiecareia cu scopul de a bănui învingătoarea luptei.Ceea ce demonstrează că nu problemele etice sunt miza în asemenea războaie.

Războiul perpetuu este preţul existenţei Statului

Drepturile oamenilor, aşa cum tratatele reglementează relaţiile dintre state, sunt lipsite de orice sancţiune morală.În fiecare epocă istorică distinctă, acestea sunt expresia materială a echilibrului rezultând din opoziţia reciprocă a statelor.Şi atât timp cât statele există, nu va exista pace.Vor exista doar pauze prelungite, armistiţii încheiate între statele veşnic războinice; dar de îndată ce statul se simte suficient de puternic încat să distrugă acest echilibru în avantajul său, niciodata nu va da înapoi să facă astfel.Istoria umanităţii ne împărtăşeşte din plin această problemă.

Crimele reprezintă climatul moral al statului

Acest lucru ne explică de ce de la începutul istoriei şi chiar de când statele şi-au început existenţa, lumea politică a fost şi continuă să fie la nivelul de înaltă ticăloşie şi de hoţie nemaîntâlnită, iar ticalosia şi hoţia sunt ţinute la mare loc de cinste deoarece ele sunt subjugate de patriotism, moralitatea transcedentală şi de interesul suprem al statului. Aceste lucruri ne explică de ce întreaga istorie a statelor antice şi moderne nu e nimic altceva decât o serie de crime revoltătoare şi de ce în trecut şi în prezent, regii şi ministrii din toate timpurile şi din toate ţările, oamenii de stat,diplomaţii, birocraţii şi războinicii care, dacă ar fi judecaţi din punctul de vedere al simplei moralităţi, ar merita o mie de încarcerări de munca silnică.Pentru că acolo nu există vreo teroare, cruzime, sacrilegiu, minciună, impostură ,afaceri josnice,furturi cinice,jafuri nesimţite sau trădări josnice care să nu fi fost şi care să mai fie comise zilnic de către reprezentaţii statului, care nu au vreo altă scuză decât acea frază veselă şi atât de comodă şi teribilă-”raţiunea de stat”.O declaraţie tristă,într-adevăr!Acest motiv a corupt şi a dezonorat mai mulţi oameni în cercurile oficiale şi clasele societăţii dominante decât creştinismul însuşi.Şi de îndata ce această declaraţie a fost rostită,orice lucru devine mut şi aruncat la o parte; cinstea,onoarea,dreptatea,corectitudinea,mila dispar şi cu ele logica şi tot ceea ce are sens; negrul devine alb,iar albul devine negru,oribilul devine uman, iar cele mai mârşave fărădelegi şi cele mai cumplite crime devin acte lăudabile.

Crima este privilegiul statului

Ce îi este permis statului îi este interzis individului.Aşa sună o zicală a tuturor guvernelor. Machiavelli a spus-o, iar istoria, la fel ca şi practica tuturor guvernelor contemporane, ne-a împărtăşit-o în acest moment.Crima este condiţia necesară a existenţei statului şi astfel îşi formează monopolul său exclusiv, din care rezultă că individul care îndrăzneşte să comită o crimă este vinovat de două ori; prima dată el este vinovat faţă de conştiinţa umană şi dincolo de toate el este vinovat faţă de stat pentru că îşi arogă el însuşi unul dintre cele mai preţioase privilegii ce aparţine statului.

Moralitatea statului în conformitate cu Machiavelli

Marele filosof politic italian, Machiavelli, a fost primul care a dat valoare acestei sintagme (raţiunea statului) sau cel puţin i-a dat adevăratul sens şi imensa popularitate de care se bucura tot timpul prin cercurile guvernamentale.Gânditor realist şi pozitivist, el a ajuns să înţeleagă, fiind primul care a avut această onoare ,faptul că un stat mare şi puternic poate fi fondat şi menţinut doar prin crimă, prin multe crime şi printr-un dispreţ total pentru orice este numit onestitate.

El a scris, a explicat şi şi-a susţinut cazul  cu o sinceritate cutremurătoare;şi pentru că ideea de umanitate a fost ignorată complet în acest timp, pentru că ideea de fraternitate, nu cea umană, cea religioasă, predicată de biserica catolica a fost,ca întotdeauna,nimic altceva decât o ironie ieftină contrazisă de fiecare dată de faptele bisericii însăşi;şi pentru că în acel timp nimeni nu credea că acolo există un asemenea lucru ca dreptul popular, pentru că poporul a fost considerat o masă inertă şi proastă, un fel de carne de tun pentru stat doar ca să fie impozitat şi slăbit prin munca forţată şi tinut într-o stare de supunere eternă; având în vedere toate acestea, Machiavelli a ajuns destul de logic la ideea că statul a fost scopul suprem al existenţei umane care trebuie servit cu orice cost şi pentru că interesul statului stă mai presus decât orice, un bun patriot nu ar trebui să se dea înapoi de la vreo crimă cu scopul de a servi interesele statului.Machiavelli îi sfătuieste şi îi îndeamnă să recurgă la crimă şi să facă din ea o condiţie ”sine qua non” a inteligenţei politice la fel ca cea a unui patriotism adevarăt.Indiferent dacă statul e numit monarhie sau republică, crima va fi tot timpul necesară pentru a-l menţine şi a-l asigura triumful.Aceasta crimă, fără îndoială, îi va schimba direcţia şi obiectivul,însa natura  va rămâne întotdeauna aceeaşi. Aceasta va fi întotdeauna încalcarea forţată şi permanentă a dreptăţii şi a onestităţii individului,doar pentru binele statului.

Unde a greşit Machiavelli

Da,Machiavelli a avut dreptate;nu putem avea nici un dubiu pentru că avem experienţa a trei secole şi jumătate faţă de experienţa sa.Da, istoria ne spune că, în timp ce statele mici sunt virtuoase datorită slăbiciunii lor, statele puternice se susţin doar prin crimă.Însă concluzia noastră va diferi radical de cea a lui Machiavelli şi motivul e destul de simplu; noi suntem copiii revoluţiei şi tot noi am moştenit de la aceasta religia umanităţii pe care noi am găsit-o pe ruinele religiei divinităţii.Noi credem în drepturile omului,în demnitate şi emanciparea obligatorie a speciei umane.Credem în libertate şi fraternitate bazate pe dreptatea umană.

Patriotismul descifrat.

Am vazut deja acest lucru, prin excluderea uriaşei majorităţi a umanităţii , prin punerea în afara obligaţiilor şi a datoriilor a dreptăţii şi ordinii ,statul neagă umanitatea cu acest foarte sonor cuvant ”Patriotism” şi impune nedreptatea şi cruzimea asupra tuturor supuşilor săi ca obligaţia lor supremă.

Pacatul originar al omului ca premisa teoretică a statului

Fiecare stat la fel ca şi fiecare religie, presupune că omul este în esenţa sa păcătos şi rău.În statul pe care îl vom analiza acum,  binele, aşa cum am vazut,începe cu încheierea contractului social, iar el este doar produsul acestui contract.Însa nu este produsul libertăţii. Dimpotrivă,atâta timp cât oamenii rămân izolaţi în individualitatea lor absolută, bucurându-se de toate libertăţile lor naturale,nu vor recunoaşte vreo limită a acestei libertăţi ,care este însă impusă de facto şi nu de vreun drept,ei respectând doar o singură lege,cea a egoismului natural. Ei insulta,maltratează,fură,ucid şi se devorează unii pe alţii,fiecare în conformitate cu nivelul inteligenţei ,vicleniei şi a forţei materiale pe care o deţin, la fel cum este facută acum de către stat.Aşadar, libertatea umană nu produce bine ci doar rău,omul fiind rău prin natura sa.Dar cum a devenit el rău?Există o explicaţie în teologie.Adevărul este atunci că statul, cand a fost creat,a gasit deja omul în acel stadiu şi a stabilit sarcina de a îl face bun, ca să spunem aşa, transformându-l pe omul natural într-un cetăţean. Unii pot spune că în măsura în care statul este produsul unui contract liber încheiat între oameni şi, odată ce binele este produsul statului, înseamna că el este produsul libertăţii.Totuşi, ar fi în totalitate o concluzie greşită.Statul,chiar şi conform acestei teorii, nu este produsul libertăţii ,ci dimpotrivă este produsul negării voluntare şi al sacrificiului libertăţii.Oamenii în stare naturală, liberi în mod absolut din punctul de vedere al dreptăţii, dar de fapt expuşi tuturor pericolelor în fiecare clipă a vietii, ameninţându-le siguranţa cu scopul de a-şi asigura şi proteja sacrificiul din urma vor renunţa la o mai mare sau mai mica bucată din libertatea lor şi în măsura în care îşi sacrifică libertatea de dragul securităţii ,în măsura în care ei devin cetăţeni ,devin la rândul lor sclavi ai statului.Prin urmare, vom avea dreptul să afirmăm că, din punct de vedere al statului, binele ” nu se naşte din libertate ci din contră ,din negarea libertăţii”.

 Teologia şi politica

Nu este remarcabilă această asemanare dintre teologie(ştiinta bisericii) şi politică (teoria statului),această convergenţa a doua lucruri aparent diferite în gândire şifapte care au una şi aceeaşi convingere?Aceea a necesităţii sacrificării libertăţii umane cu scopul de a-i face pe oameni nişte fiinţe morale şi de a-i transforma în sfinţi după unii sau cetăţeni virtuosi după alţii?Cât despre noi,suntem foarte surpinşi,pentru ca noi suntem convinşi că politica şi teologia sunt ambele strâns legate,izvorând din aceeleaşi origini şi urmărind acelaşi scop sub două nume diferite; noi suntem convinşi că fiecare stat este o biserica terestră la fel cum orice biserică, împreună cu raiul său, reprezintă locuinţa zeilor binecuvântaţi şi nemuritori şi care nu este nimic altceva decât un stat ceresc.

Asemănarea dintre premisele etice ale teologiei şi ale politicii

Astfel, Statul, la fel ca şi biserica,începe cu această presupunere fundamentală că toţi oamenii sunt în mod esenţial răi, iar atunci cand şi-au părăsit libertatea naturală ,se vor distruge unul pe altul şi vor oferi unul dintre cela mai înspăimântătoare anarhii, unde cel mai puternic îl va ucide sau îl va nimici pe cel mai slab.Iar acesta nu este doar contrariul a ceea ce are loc în statul nostru cel exemplar? De asemenea, statul afirmă ca principiu următoarea dogma:”Cu scopul de a stabili ordinea publică este necesar de a avea o autoritate superioară;cu scopul de a conduce oamenii şi a le reprima pasiunile pacatoase este obligatoriu de a avea un lider care de asemenea să impună oamenilor un frâu, însa această autoritate trebuie să fie investita într-un om cu geniu virtuos,un legiuitor pentru aceşti oameni ,oameni ca Moise,Lycurgus sau Solon şi că acest lider şi acel frâu vor întruchipa înţelepciunea şi puterea represivă a statului.

Societatea nu este produsul unui contract

Statul este o forma istorică tranzitorie,o formă temporară a societăţii,la fel ca Biserica, a cui frate mai mic este, dar căruia îi lipseşte caracterul necesar şi inflexibil al societăţii care este anterioară tuturor dezvoltărilor umanităţii şi care, fiind părtaşă în totalitate la atotputernicia legilor naturale, acţiunilor şi manifestărilor,constituie adevărata bază a existenţei umane.Omul este născut într-o societate la fel cum o furnica se naşte într-un furnicar sau o albina într-un stup;omul este născut într-o societate înca din momentul în care el îşi îndreaptă primii paşi spre umanitate,din momentul în care devine o fiinţă umană, o fiinţă posedând o extensie mai mare sau mai mică a capacităţii de gândire sau vorbire.Omul nu alege societatea,din contra el este produsul acesteia şi  este la fel de inevitabil supus legilor naturale care îi dictează dezvoltarea esenţială la fel ca toate celelalte legi naturale cărora trebuie sa i se supună.

Revolta împotriva unei societăţi inimaginabile

Societatea a existat înainte şi va supravieţui în acelaşi timp fiecărui individ ,fiind în acord cu însuşi natura.Societatea este veşnică, ca natura sau mai curând a fost născută odată cu pământul şi va dura la fel de mult ca acesta.O revoltă radicală împotriva societăţii va fi astfel imposibilă pentru om aşa cum va fi şi revolta împotriva naturii, societatea umană nefiind altceva decât ultima mare manifestare sau creaţie a naturii lăsate pe pământ.Iar dacă vreun individ care ar vrea să se revolte împotriva unui oraş,împotriva naturii în general şi împotriva propriei naturii în particular, el se va situa dincolo de limitele existenţei reale şi se va arunca în neant,într-un spaţiu vid,în abstracţia neînsufleţitî,în dumnezeu. Şi de aici rezultă că este la fel de imposibil să ne întrebam dacă societatea este bună sau rea la fel cum este să ne întrebam dacă natura,cea universală, materială, reală, absolută, sufletul şi fiinţa supremă, sunt bune sau rele.Mai mult decât atât, este o realitate imensă,pozitivă şi primitivă care a avut o existenţă anterioară tuturor conştiinţelor,ideilor şi tuturor judecăţilor intelectuale şi morale.;este baza reală, aceasta este lumea în care,în mod inevitabil şi într-o etapă ulterioară, a început să dezvolte ceea ce noi numim binele şi raul.

Statul este un rău necesar

Nu este adevărat în cazul statul.Şi nu ezit să spun că statul este un rău, dar un rău istoric,atât de necesar în trecut la fel ca şi distrugerea sa totală mai devreme sau mai târziu, la fel de necesare cum animalitatea primitivă şi divagaţiile teologice au fost în trecut.Statul nu este societatea, este doar una din formele sale istorice, cu un caracter atât brutal cât şi abstract.Istoric, el creşte în toate ţările dincolo de îmbinarea violenţei, jefuirii şi prăduirii, într-un cuvânt ,al războiului şi al cuceririi şi cu zeii creaţi într-o succesiune de fantezii religioase ale naţiunilor.Încă de la începuturi, a fost şi va rămâne sancţiunea divină a forţei brutale şi a nedreptăţii învingatoare.Chiar şi în cele mai democratice state ca Statele Unite ale Americii sau Elveţia, ele sunt pur şi simplu confirmarea privilegiilor câtorva şi înrobirea actuală a majorităţii uriaşe.

Revolta împotriva statului

Revolta împotriva statului este mult mai uşoara pentru că există ceva în natura statului ce provoaca rebeliunea.Statul este autoritatea,forţa,este afişarea şi infatuarea ostentativă a puterii.Nu încearca să intre în graţiile cuiva,să caştige ,să convertească.Tot timpul când intervine,o face cu dizgraţie.Pentru că ,prin natura sa reală, nu poate convinge, ci doar poate să impună şi să îşi exercite forţa.Oricât de greu i-ar fi să se prefacă în a-şi ascunde natura,el va ramane agresorul legal al voinţei omului şi refuzul permanent al libertăţii sale.

Moralitatea presupune libertate

Şi, chiar când statul se bucură de ceva bun, acesta se anulează şi se strica doar pentru că acestea vin în urma unei forme de comandă şi pentru că fiecare comandă provoacă şi creşte revolta legitimă a libertăţii; şi pentru că, din punctul de vedere al moralităţii adevarăte, celei umane , nu celei divine, binele care este facut prin comanda de mai sus înceteaza să mai fie bine şi astfel devine rău. Libertatea,moralitatea şi demnitatea umană constă exact în aceea că omul face bine nu pentru că îi este ordonat să facă, ci pentru că el concepe astfel ,vrea şi iubeşte asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s