Clasa muncitoare din România: țintă sigură în bătaia puştii capitalismului


309273_510844485598996_269343631_nExistă aproximativ 5 milioane de angajați în România, în prezent. Alte 3 milioane de persoane lucrează în alte țări din Uniunea Europeană, în special Spania și Italia (un sfert din forța de muncă locală). Oficial, șomerii se spune că reprezintă 6,7%, dar acest lucru nu este corect. Acest număr se referă numai la persoanele care au fost înregistrate, și nu se calculează în consecință la întregul număr de persoane care ar putea lucra, dar sunt lăsate afară. Prin urmare, numărul real al șomerilor nu este cunoscut cu adevărat (sau nu este raportat de către guvern), dar o deducere logică pune undeva la încă un milion de oameni. Un sfert dintre persoanele oficial șomere sunt absolvenți din universități. 53 la sută dintre șomerii înregistrați au terminat perioada în care au dreptul la ajutor (75 la sută din salariul lor) și nu au în prezent nici un venit.

Muncitorii sunt într-o situație îngrozitoare. Mai mult de două treimi din cei 5 milioane de muncitori sunt angajați de către sectorul privat. Aceştia nu sunt sindicalizaţi, și o solidaritate foarte mare în rândul muncitorilor și o luptă grea vor fi necesare pentru a lupta împotriva clasei conducătoare (clasa marilor afacerişti, protejată de stat), pentru a rupe opoziția acesteia și pentru a permite formarea de sindicate în sectorul privat. Singurele sindicate care există în România sunt sindicatele „galbene” – o farsă sinistră – care acoperă doar o parte din angajații statului (poliție, parţial educație și sănătate) sau angajații companiilor de stat, și fostele companii de stat, care au fost privatizate. Aceste sindicate i-au trădat în mod constant pe muncitori. Singurele lupte eficiente ale acestor sindicate au fost pentru obținerea pozițiilor de rang înalt în aparatul de stat pentru birocraţii sindicalişti. Doar câteva exemple pentru a ilustra acest lucru: Victor Ciorbea, fost sindicalist, devenit prim-ministru, (în 1999, el a concediat 100.000 de mineri la ordinele FMI și lăsat regiuni întregi în ruină și sărăcie de nedescris), foști miniștri, diferiţi membri de partid și parlamentari au fost anterior lideri sindicali, unii dintre cei din top 500 Forbes oameni bogați români sunt foști lideri de sindicat.

Lipsită de protecţia sindicatelor combatante, nivelul de vulnerabilitate a clasei muncitoare românești este cel mai mare din Europa, iar acest lucru are consecințe tragice asupra întregii societăți, şi a ieşit la vedere în timpul ultimului atac feroce al capitalismului asupra muncii. În 2009, statul român a fost primul din Uniunea Europeană care a impus cu forţa oamenilor modelul „austerității” , susținut de FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială. Guvernul a dublat în mod intenționat numărul șomerilor prin forțarea firmelor mici să intre în faliment. Acestea erau, în mare parte firme mici de familie, cu puțini angajați. Guvernul literalmente le-a ucis și a recunoscut că a făcut asta, prin impunerea unei taxe, pe care știa că aceste firme nu o puteau plăti. „Firmele care nu pot plăti impozitul de 500 euro trebuie să moară”, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul de finanțe. Acest lucru a dublat șomajul în sectorul privat. A fost primul pas într-un război total, dus de stat, al capitalismului împotriva muncii.

A doua fază a atacului din partea statului – stat care, prin oficialii săi, a recunoscut public că se face avocatul sectorului corporatist – împotriva muncitorilor a fost schimbarea Codului Muncii, care a lipsit oamenii chiar și de protecția legală fragilă și oricum aparentă împotriva exploatării totale din partea angajatorilor. A făcut posibil ca angajatorii să concedieze oameni după bunul plac; a demolat contractele permanente de muncă, și a restabilit statutul de ucenic, ceea ce face literalmente din tineri victime ale abuzurilor de către angajați; anunțurile privind slujbele libere  în mod deschis invită tinerii să se angajeze ca „voluntari”, astfel încât să poată câștiga „experiență” – acest lucru înseamnă sclavie neplătită, și este în mod dramatic larg răspândită. Și nici asta nu e destul, aceşti guru corporatişti fac din nou apel acum la mai multe modificări la Codul Muncii pentru a face muncitorii şi mai vulnerabili. Companiile sunt libere să impună o disciplină de tip militar angajaţilor, să supravegheze și spioneze  în mod legal angajații.

Exploatarea și proastele condiții de lucru au rezultat într-un număr foarte mare de accidente de muncă – 4.000 în 2012, 215 letale. Din nou, numărul real este foarte probabil să fie mult mai mare, deoarece multe incidente de acest gen nu sunt înregistrate ca „accidente de muncă” (deoarece ar obliga angajatorul să plătească daune către muncitori sau familiile lor). Acest lucru se întâmplă din nou, deoarece clasa muncitoare nu este sindicalizată și din cauza corupției și frăției dintre stat și clasa business. (Mass-media a reușit să arunce o privire la modul în care funcționează această frăție:  în 2010, câțiva demnitari de stat de la Inspectoratul Teritorial al Muncii au fost prinşi luând mită de la companii, în numele partidului de guvernământ, pentru a muşamaliza abuzurile împotriva angajaților).

Realitatea e că planul de austeritate aplicat de stat a fost un atac brutal asupra muncii, a creat în mod artificial o rată a șomajului ridicată, care este utilizată pentru sperierea muncitorilor ca ei să muncească şi mai mult, şi care face mai ușor pentru angajatori să îi concedieze pentru a asigura profituri mai mari, ceea le permite companiilor să angajeze mai târziu alți oameni pe salarii chiar şi mai mici. Această rată a șomajului artificială, creată în beneficiul clasei business, este un instrument puternic de disciplinare a forţei de muncă, şi împiedică muncitorii să îşi formeze ei siguri sindicate. De asemenea, este un mijloc prin care angajatorii pot să păstreze salariile la cel mai mic nivel posibil.

„Austeritatea”, care a dus la crearea unei rate ridicate a șomajului a fost, de asemenea, folosită pentru a paraliza orice rezistență posibilă din partea oamenilor, atunci când mai multe tăieri au fost impuse forţat asupra salariaţilor din sectorul de stat și privat, asupra profesorilor, medicilor, studenților, pensionarilor, simultan cu o creștere brutală a taxei TVA cu 5 procente la 24 la sută pentru toate bunurile și serviciile (care a mărit foarte mult în cele din urmă costul vieții). Mai mult, statul a închis cel puțin 1.300 de școli (din planul de 3.000) și un sfert din spitale, pentru a crea spațiu pentru forțarea privatizării complete a educației și al sănătății. Transportul public este aproape tot privatizat, statul în prezent încearcă să vândă compania feroviară de marfă, și poşta. Utilitățile sunt aproape toate privatizate, și acest lucru nu a creat deloc promisa „liberă concurență care va scădea prețurile” la aceste servicii, dimpotrivă: prețurile pentru utilități sunt în continuă creștere, deoarece statul a creat de fapt, monopoluri private, împărţite teritorial. În cursul sărăcirii planificate de către stat, pe care oficialii o numesc „austeritate”, prețurile au continuat să crească, în special la alimente și utilităților, făcând costul de trai insuportabil și forțând oamenii să îşi ia mai multe slujbe. Rata sinuciderilor a crescut în mod dramatic.

Propaganda de stat pentru a forța sărăcia planificată asupra oamenilor muncii a fost centrată în jurul acuzațiilor zilnice împotriva lor. Politicienii au acuzat necontenit oamenii care muncesc că ar fi „leneși”, în timp ce şi-au permis în mod constant să crească cheltuielile bugetare de capital pentru a-şi finanța sponsorii din sectorul privat și pentru a se asigura că forţele de ordine sunt bine plătite.

Întreaga situație poate fi ilustrată de o lozincă a oamenilor care au protestat în stradă, timp de săptămâni la rând, în timpul iernii aspre din 2012 împotriva abuzurilor statului, corupției și sărăciei larg răspândite: „Vă rugăm, ne scuzaţi! Nu producem cât furaţi!”.

Realitatea este că această clasa muncitoare românească este cea mai exploatată din Europa: oamenii lucrează cel mai mare număr de ore (în mod legal se spune că lucrează 8 ore pe zi, dar toate studiile arată că mulţi lucrează efectiv 10-12 ore, uneori chiar și în timpul weekend-ului), și sunt plătiţi cu cele mai mici salarii din Europa, în timp ce costul de viață este comparabil (dacă nu în unele privinţe mai mare) decât în Europa Occidentală. Clasa muncitoare nu este sindicalizată, sindicatele din sectorul privat sunt inexistente, iar sindicatele din sectorul de stat sunt exclusiv „galbene” (colaboraţioniste). Sindicatele galbene sunt foarte responsabile pentru starea catastrofală în care se găseşte clasa muncitoare românească. Deși acest aspect este esențial, totuşi nu este factorul cel mai dăunător legat de situația tragică a clasei muncitoare. Mai rău decât lipsa sindicatelor este lipsa de identificare a muncitorilor cu condiţia lor reală: aceea de a fi oameni ai muncii. Cei mai mulţi se identifică cu condiţia lor de consumatori, în încercarea de a fugi de stigmatizarea generală a oamenilor muncii şi a săracilor, care este rezultatul unei propagande de decenii, dusă de către stat, politicieni, mass-media și intelectuali.  Cu cât mai repede oamenii care muncesc îşi însuşesc condiţia lor reală de oameni ai muncii, de sclavi salariali, și înțeleag cauzele acestei condiţii, cu atât mai repede se vor sfărâma iluziile capitaliste care le sunt impuse, şi cu atât mai uşor vor putea să se găsească unul pe altul, să se organizeze și se ridice, solidari, să lupte pentru eliberarea şi emanciparea lor. Există modalități de a-i ajuta să se ​​informeze cu privire la adevărata istorie şi luptă a clasei muncitoare și cu privire la evoluțiile actuale în rândul claselor muncitoare din alte țări, precum și cele mai bune metode de sindicalizare și organizare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s