Revoluția nevăzută din Siria şi contra-revoluţia islamiştilor şi a regimului Assad


Al Maari_         Foarte multe se spun despre Siria în presa din Orientul Mijlociu, cea occidentală şi pe internet şi  foarte multe relatări  sunt pline de contradicţii. E o ceaţă de manipulări şi propagandă alimentată din toate părţile, al cărei scop e de a ascunde o realitate care nu convine nimănui – nici Rusiei, nici Statelor Unite, nici ţărilor din Golf, nici Iranului: în Siria are loc o revoluţie a sirienilor care luptă pentru a scăpa de burghezia coruptă neoliberală a regimului lui Assad. Printre printre bombe şi ruine, printre morţi şi suferinţă, abandonaţi de restul lumii, sirienii îşi continuă revoluţia pentru că vor să scape de orice tiranie. Aceste trei materiale arată ce se întâmplă de fapt în Siria, şi sunt importante mai ales pentru cei care sunt obişnuiţi să se uite la o ţară din perspectiva propriului lor interes şi nu din perspectiva dorinţei acelor oameni care trăiesc în acea ţară. Siria e a sirienilor, nu a Rusiei, nu a Iranului, nu a Statelor Unite, nici a Arabiei Saudite. Sirienii încearcă să-şi contruiască o societate egalitară şi liberă şi au plătit deja mult prea scump pentru asta ca să mai dea înapoi. Solidaritate.

Viața și munca anarhistului Omar Aziz şi impactul său asupra organizării Revoluţiei din Siria

de Leila Shrooms pentru Tahrir-ICN (articolul în engleză poate fi citit aici)

syria-sos-omar-aziz-homs-free-congregation-17-2-2013 (1)

Omar Aziz, căruia prietenii îi spuneau Abu Kamal
foto de la: Yallasouriya

Omar Aziz (căruia prietenii lui îi spuneau cu drag Abu Kamal) s-a născut în Damasc. S-a întors în Siria din exilul din Arabia Saudită și Statele Unite în primele zile ale Revoluției Siriene. Intelectual, economist, anarhist, soț și tată, la vârsta de 63 de ani, s-a dedicat cu totul luptei revoluționare. A muncit împreună cu activiștii locali pentru a strânge ajutoare umanitare și pentru a le distribui în cartierele de la periferia Damascului care erau atacate de regim. Prin scrierile și activitatea sa a promovat auto-guvernarea, organizarea orizontală, cooperarea, solidaritatea și ajutorul reciproc ca mijloace prin care oamenii să se poată elibera pe ei înșiși de sub tirania Statului.

Împreună cu camarazii săi, Aziz a fondat primele comunități locale în Barzeh, Damasc. Exemplul acestora s-a răspândit în Siria și odată cu el unele dintre cele mai promițătoare și mai rezistente exemple de auto-organizare non-ierarhică care au apărut în țările cuprinse de Primăvara Arabă.

Aducându-i un tribut lui Omar Aziz, Budour Hassan spune: „El nu purta o mască din Vendetta, nici nu a format grupări negre (black blocs). Nu era obsedat să dea interviuri în presă… [Şi totuşi] în momentul în care cei mai mulţi anti-imperialişti se dădeau de ceasul morţii că se prăbuşeşte statul sirian şi că revoluţia pe care nu au sprijinit-o de fapt niciodată e „deturnată”, Azis şi camarazii săi se luptau neobosiţi pentru eliberarea necondiţionată de sub toate formele de despotism și de hegemonie ale Statului.” [1]

damasc siria aprilie 2013

Madamiyah, Damasc, Siria: avioanele de vânătoare ale regimului Assad au bombardat cartierele localnicilor suburbia Madamiyah a Damascului, provocând numeroase victime şi rănind foarte mulţi civili. Aprilie 2013.

Aziz a fost încurajat de valul revoluționar care a cuprins țara și a crezut că ”demonstrațiile continue puteau să spargă dominația puterii absolute.” [2]

Dar, a observat ruptura dintre activitatea revoluționară și viețile oamenilor de zi cu zi. Pentru Aziz nu avea sens să participe la demonstrații care cereau dărâmarea regimului, în timp ce oamenii încă ar fi trăit în interiorul unor structuri autoritare și strict ierarhice impuse de către Stat. El a explicat acest clivaj prin faptul că în Siria se suprapun acum două timpuri: “timpul care e determinat de putere” şi care “încă are puterea de a impune modul de gestionare a activităților vieții”, și “timpul Revoluției” care aparține activiștilor care luptă să dărâme regimul. [3]

Aziz credea că pentru continuitatea și victoria Revoluției, e nevoie ca activitatea revoluționară să pătrundă în toate aspectele vieții oamenilor. A pledat pentru schimbări radicale în relațiile organizatorice și sociale, pentru a putea ataca fundamentele sistemului bazat pe dominare și opresiune.

În jurul lui, Aziz a văzut doar exemple pozitive. A fost încurajat de multitudinea de iniţiative care apăreau în toată ţara, inclusiv asigurarea voluntară de ajutor medical de urgenţă şi sprijin legal, transformarea caselor în spitale de campanie şi aranjarea coşurilor cu mâncare pentru distribuţie. A văzut în asemenea gesturi „spiritul rezistenţei poporului sirian faţă de brutalitatea sistemului, a masacrării sistematice şi a distrugerii comunităţilor.” [4]

playground siria

Loc de joacă într-un oraş din Siria, august 2013.

Viziunea lui Omar era să răspândească aceste practici şi el credea că modul de a face asta era prin stabilirea de consilii locale. În a 8-a lună a Revoluţiei Siriene, când protestele larg-răspândite împotriva regimului erau încă, în cea mai mare, paşnice, Omar Aziz a aşternut pe hârtie un proiect de discuție despre cum ar putea funcționa Consiliile Locale în Siria.

În viziunea lui Aziz, Consiliile Locale erau forumul în care oamenii veniți din diverse culturi și straturi sociale diferite puteau munci împreună pentru a realiza trei obiective principale; pentru a-și administra viețile independent de instituțiile și organele Statului; de a oferi spațiu care să dea posibilitatea și în care să se consolideze colaborărea între indivizi; și să activeze revoluția socială la nivel local, regional și național.

În proiectul său, Aziz a enumerat ceea ce credea el că ar trebui să facă în primul rând Consiliile locale:

  1. Promovarea solidarității umane și civile prin îmbunătățirea condițiilor de viață, mai ales prin asigurarea unor locuințe sigure pentru cei care au rămas fără adăpost; oferirea de asistență, atât psihologică cât și materială familiilor celor răniți și deținuților; oferirea de sprijin medical și de hrană; asigurarea continuității serviciilor educaționale; și sprijinirea și coordonarea activităților de media. Aziz a precizat că asemenea acțiuni ar trebui să vină de la oameni, să fie voluntare și că nu ar trebui să înlocuiască sprijinul familiilor sau al rudelor. Credea că oamenii au nevoie de timp pentru a ajunge să se simtă confortabil cu ideea de a ieși din sfera de asigurare a serviciilor din partea Statului și pentru a-și adapta comportamentul social pentru a fi mai cooperanți unii cu alții. Aziz credea că rolul Consiliilor ar trebui să fie ținut la minimum pentru a permite dezvoltarea inițiativelor unice venite şi din interiorul consiliilor şi din interiorul comunităților.
  2. Promovarea cooperării, inclusiv construirea de inițiative comunitare locale și de acțiuni, și promovarea inovației și invenției pe care Aziz le vedea ca fiind sugrumate de o jumătate de secol de tiranie. Consiliul local este forumul în care care oamenii puteau discuta problemele cu care se confruntau în viața de zi cu zi, și în condițiile traiului lor zilnic. Consiliile locale ar fi sprijinit colaborarea și ar fi permis oamenilor să găsească soluții potrivite la problemele cu care se confruntau, inclusiv asupra chestiunilor care țineau de infrastructură, armonie socială și negoț, precum și asupra chestiunilor care necesitau soluții din exteriorul comunităților locale. Aziz a văzut și rolul cheie ca fiind apărarea teritoriului din zonele rurale și urbane care fusese supus expropierii și achizițiilor făcute de către Stat. A respins exproprierea teritoriului urban și marginalizarea și strămutarea comunităților rurale, pe care le-a văzut ca pe o metodă folosită de regim pentru a-și impune politica de dominare și de excluziune socială. Aziz credea că e necesar să se asiugure acces la pământ ca să se poată satisface toate necesitățile vieții pentru toți, și a cerut redescoperirea folosirii în comun a resurselor. Era realist, dar optimist. Observase că ”este clar că asemea acțiuni pot avea loc doar în locaţiile care au devenit sigure sau aproape eliberate de sub puterea de stat. Dar a spus că e posibil să estimeze situaţia fiecărei zone şi să se determine ce poate fi făcut”. Aziz a pledat pentru legături pe orizontală care să fie stabilite între consilii pentru a crea relaţii de convieţuire şi interdependenţă între diferite regiuni geografice.
  3. Relaţia cu Armata de eliberare siriană (Free Syrian Army, FSA) şi interelaţia dintre protecţia şi apărarea comunităţii şi continuarea revoluţiei. Aziz credea că era esenţial să existe coordonare între rezistenţa populară civilă şi rezistenţa populară armată. El a văzut rolul FSA ca necesar în asigurarea securităţii şi apărării comunităţilor, în special în timpul demonstraţiilor, să apere liniile de comunicaţii între regiuni şi să ofere protecţie pentru mutarea oamenilor şi a aprovizionării logistice. Rolul consiului era de a oferi adăpost şi hrană pentru luptătorii FSA şi de a se coordona cu FSA pentru garantarea securităţii comunităţilor şi în ce priveşte strategia de apărare pentru regiune.
  4. Componenţa consiliilor locale şi a structurii organizaţionale. Aziz a văzut că erau mai multe obstacole de depăşit în privinţa formării consiliilor locale multiple.  Primul era regimul, care, în mod repetat, lua cu asalt oraşele mari şi pe cele mici pentru a paraliza mişcarea revoluţionară, pentru a ţine oamenii izolaţi în enclave, şi pentru a preveni cooperarea. Aziz a argumentat că pentru a răspunde la asemenea atacuri teribile din partea Statului, mecanismele de rezistenţă trebuie să rămână flexibile şi inovative. Consiliile vor trebui să fie capabile să funcţioneze cu puţini oameni precum şi cu mai mulţi, în funcţie de nevoia de a se adapta la relaţiile de putere de pe teren. El credea că această flexibilitate era esenţială pentru ca dorinţa comunităţii de libertate să se realizeze. El vedea şi dificultatea de a încuraja oamenii să aibă un mod de viaţă şi relaţii sociale care erau noi şi cu care ei nu erau obişnuiţi. De asemenea asigurarea de servicii trebuia menţinută şi era necesar să se găsească un mod de a obţine o sursă independentă de putere în faţa blocării accesului la resurse impusă de regim, precum şi de a sprijini dezvoltarea activităţilor economice şi sociale. Din acest motiv el cred că cei din consiliile locale ar trebui să cuprindă asistenţi sociali şi oameni cu experienţă şi expertiză în diferite problmele sociale, organizaţionale şi tehnice, care să aibă atât respect faţă de oamenii obişnuiţi cât şi potenţialul şi dorinţa de a munci voluntar şi în echipă. Pentru Azis, structura organizaţională a consiliilor locale era un proces care începea cu minimul necesar şi care ar fi trebuit să evolueze în funcţie de nivelul de transformare atins de Revoluţie, de raportul de forţe dintr-o anumită zonă, şi de relaţia cu comunităţile vecine. El a încurajat consiliile locale să împartă toate informaţiile pe care le aveau unele cu altele, să se informeze constant unele pe altele şi să se ajute cu cunoştinţe, să înveţe fiecare din experienţa celorlalte consilii şi să se coordoneze reciproc.
  5. Rolul Consiliului Naţional este de a oferi legitimitate iniţiativei şi de a câştiga acceptarea sa din partea activiştilor. …. Ar trebui să caute finanţare pentru a duce la îndeplinire munca necesară şi pentru a acoperi cheltuielile care nu pot fi susţinute la nivel regional. Consiliul Naţional ar facilita coordonarea între regiuni pentru a găsi un teren comun între consiliile locale şi pentru a consolida interdependenţa dintre ele. [5]
Sulafa Hijazi Syria

pictură de Sulafa Hijazi, Siria

Munca lui Omar Aziz a avut un impact uriaș asupra organizării revoluției din Siria. În timp ce opoziția politică centrală nu a reușit să realizeze mai nimic în ultimii doi ani, mișcarea de opoziție din rândul oamenilor obişnuiţi, în fața represiunii violente, a rămas dinamică și inovativă și a întruchipat spiritul anarhist. Nucleul opoziției oamenilor obişnuiţi este tineretul, mai ales tinerii săraci și cei din clasele de mijloc, în care femeile și grupurile diverse religioase și etnice au jucat roluri active (vezi aici și aici).

Mulţi dintre aceşti activişti rămân neafiliaţi nici unei ideologii politice tradiţionale, dar sunt motivaţi de chestiunile legate de libertate, demnitate şi drepturi umane fundamentale. Obiectivul lor principal a rămas răsturnarea regimului, mai degrabă decât dezvoltarea unor grandioase propuneri pentru o viitoare Sirie.

Forma principală de organizare revoluţionară a fost prin dezvoltarea tansiqiyyat; sute de comitele locale create în comunităţile din oraşe şi orăşele din întreaga ţară.

Aici, activiştii revoluţionari se implică în activităţi multiple, de la documentare şi relatarea violenţelor la care recurge regimul (şi din ce în ce mai multe elemente ale opoziţiei), până la organizarea de proteste şi de campanii de nesupunere civică (cum ar fi grevele sau refuzul de a plăti facturile pentru utilităţi) şi colectarea şi asigurarea de ajutor umanitar în zonele aflate sub bombardamente sau sub asalt.

Nu există un singur model, adesea ei operează aşa cum sunt şi organizaţi – pe orizontală -, sunt grupări fără lideri, formate din oameni care vin din toate segmentele societăţii.

Kafranbel 28 iunie 2013

Kafranbel 28 iunie 2013: Cei care-l ajută pe Assad să supravieţuiască produc imagini video cu masacre pentru a demoniza revoluţia. Noi suntem împotriva tuturor brutalităţilor. Kafranbel 28 iunie 2013

Aceste grupări sunt baza mişcării revoluţionare care creează solidaritate printre oameni, un simţ al comunităţii şi acţiune colectivă. Vezi aici eforturile Yabroud (dintr-o suburbie a Damascului) de a se organiza în absenţa Statului. Unele comunităţi locale au ales delegaţi cum ar fi în Kafranbel Idlib, unde un comitet de reprezentnaţi aleşi au făcut propria lor constituţie (vezi aici).

Activiştii tineri din Kafranbel ţin protestele populare în viaţă şi mereu active, şi au câştigat faimă internaţională prin banerele lor pline de culoare şi de satiră pe care le-au adus la toate protestele lor săptămânale (vezi aici).

Ei s-au implicat şi în activităţi civile cum ar fi asigurarea de sprijin psihologic pentru copiii şi formarea de forumuri pentru adulţi pentru a discuta chestiunile legate de nesupunerea civică şi rezistenţa paşnică.

La nivelul oraşului şi al districtelor, au fost stabilite consilii revoluţionare sau majlis thawar. Ele adesea sunt principala structură civilă administrativă în zonele eliberate de Stat, precum şi în unele zone care rămân sub controlul Statului. [6]

Acestea se ocupă de asigurarea serviciilor de bază, coordonează activităţile comitetelor locale şi coordonează rezistenţa populară armată. Fără îndoială, cum serviciile care erau oferite de Stat au dispărut din anumite zone, şi situaţia umanitară s-a deteriorat, aceste comitete au jucat un rol vital în viaţa oamenilor.

Nu există nici un model unic pe care să îl urmeze aceste Consilii Locale, dar ele în principal au o formă care poate fi descrisă ca reprezentând un model democratic.

Unele au stabilit diferite departamente administrative pentru a prelua funcţiile care anterior erau asigurate de Stat. Unele au avut mai mult succes şi au fost mai inclusive decât altele care au au avut de luptat să poată înlătura birocraţia fostului regim sau au fost afectate de certuri interne. [7]

În timp ce principala bază de activitate este foarte mult la nivel local, există un număr de diferite grupuri-umbrelă care au apărut cu scopul de a coordona şi de a forma reţele la nivel regional şi naţional.

Acestea includ Comitetele de Coordonare Locale (LCC), Comitetele de Acţiune Locală (NAC), Federaţia de Coordonare a Comitetelor Revoluţiei din Siria (FCC) şi Comisia Generală a Revoluţiei din Siria (SRGC). Nici unele nu reprezintă totalitatea comitetelor locale sau a consiliilor şi ele au structuri organizaţionale diferite şi niveluri diferite de implicare sau de ne-angajare cu opoziţia politică oficială.

Vezi aici o hartă interactivă care arată comitetele de coordonare şi consiliile, precum şi înflorirea multor altor iniţiative locale civile şi campanii într-o ţară în care asemenea activităţi erau brutal reprimate.

atac arme chimice

„Sunt în viaţă… Sunt în viaţă”– sunt cuvintele unei fetiţe care a supravieţuit atacului cu arme chimice lansat de regimul lui Assad asupra civilor dintr-o suburbie a Damascului, în august 2013.

O amenințare majoră cu care se confruntă aceste diverse inițiative a fost nu doar continua persecutare a activiștilor de către regim, lipsa resurselor, neîncetatul masacru comis de Stat care atacă necontenit zonele locuite de civili, şi deteriorarea din ce în ce mai mare a securității și condițiilor de viaţă. Unele consilii locale au fost confiscate de forțele reacționare și contra-revoluționare. De exemplu, în Al Raqqa grupări rebele non-locale cu înclinații salafi/takfiri au confiscat foarte multă putere de la consiliul local. Cum au încercat să impună o viziune islamistă care e străină aproape tuturor localnicilor, oamenii din Raqqa au ținut-o în proteste continue împotriva lor. În acest video, aici, din iunie 2013, oamenii protestează față de arestarea de către Jabhat Al Nusra a unor oameni din familiile lor. Femeile strigă: ”Să vă fie rușine! Ne-ați trădat în numele Islamului!”

Intl Inspection

„Către Comisia Internaţională de Inspecţie: Sperăm că aţi petrecut o vacanţă frumoasă la hotel. Sperăm că mirosul armelor chimice nu v-a deranjat prea tare.”

Pe parcursul lunii august 2013, oamenii din Al Raqqa au protestat aproape zilnic împotriva Statului Islamist al Irakului și al-Sham (ISIS) cerând eliberarea sutelor de deținuți, de oameni răpiți și dispăruți. La fel, revoluționarii din Aleppo au lansat campania ”destul e destul”, cerând încetarea abuzurilor din partea rebelilor și tragerea lor la răspundere. Această demonstrație din iunie 2013 a fost ținută în fața tribunalului Sharia din Aleppo după uciderea unui copil pentru că l-ar insultat pe profetul Mohammad. Oamenii aici cer ca ucigașii băiatului să fie duși la judecată și spun ”Comitetul Sharia a devenit Serviciul secret al forțelor aeriene!” (cea mai brtutală forță de securitate a regimului Assad). În Idlib oamenii au protestat de asemenea împotriva Comitetului Sharia care a fost stabilit acolo, aici ei spun „suntem împotriva regimului, împotriva crimelor extremiştilor şi opresiunii lor” şi cer reîntoarcerea avocaţilor profesionişti (judiciarul independent) la tribunal (în locul bărbaţilor religioşi).

painting by Rima Salamoun_Syria

pictură de Rima Salamoun, Siria

Omar Aziz nu a trăit să vadă presiunile adesea de nedepăşit care s-au abătut asupra revoluţionarilor sirieni, sau reuşitele şi eşecurile experimentelor din organizaţiile auto-administrate. Pe 20 noiembrie 2012, el a fost arestat, luat din casă de către mukhabarat (mult temutul serviciu de informaţii al lui Assad). Nu cu mult înainte să fie arestat, el a spus: „Noi nu suntem cu nimic mai prejos de muncitorii Comunei din Paris: ei au rezistat 70 de zile, și noi încă rezistăm de un an și jumătate.” [8]

Aziz a fost ținut în arestul serviciului secret, într-o celulă de 16 metri pătrați pe care a împărțit-o împreună cu alți 85 de oameni. Asta a dus la deteriorarea și mai mare a stării sale de sănătate, deja fragile. Ulterior a fost transferat în închisoarea Adra unde a murit în urma unor complicaţii la inimă în februarie 2013, cu o zi înainte de a împlini 64 de ani.

Numele lui Omar Aziz ar putea să nu fie cunoscut de multă lume, dar el merită recunoaştere, ca o figură contemporană importantă în dezvoltarea gândirii anarhiste şi a practicii anarhiste.

Experimentele din organizarea revoluţionară de la bază, formată din oameni obişnuiţi, pe care el le-a inspirat, oferă multe învăţături şi lecţii pentru organizarea anarhistă viitoare a viitoarelor revoluţii din restul lumii.

Note de subsol:

(1)Budour Hassan, ‘Omar Aziz: Rest in Power’, 20 February 2013, http://budourhassan.wordpress.com/2013/02/20/omar-aziz/; (2) Omar Aziz, ‘A discussion paper on Local Councils,’ (in Arabic) http://www.facebook.com/note.php?note_id=143690742461532; (3)Ibid; (4)Ibid; (5)Ibid; (6) Pentru un raport asupra Consiliilor locale vezi Gayath Naisse ‘Self organization in the Syrian people’s revolution’:  http://www.internationalviewpoint.org/spip.php?article3025; (7) Ibid; (8) Via @Darth Nader https://twitter.com/DarthNader/status/304015567231266816

***

Refugiaţii nu au de ales decât să lupte

Imperialism, sectarism şi revoluţia din Siria

August, 2013

Joseph Daher este un membru al Curentului de Stânga Revoluţionar Sirian şi scrie aici syriafreedomforever.wordpress.com. El a stat de vorbă cu Mark Goudkamp de la Solidarity despre revoluţia din Siria. Acest interviu a apărut pe solidarity.net (în engleză aici)

Cum ai caracteriza actulul raport de forţe din Siria?

Raportul de forţe militare înclină clar de partea regimului. Acesta fost aprovizionat încontinuu cu arme de către aliaţii săi (Iran şi Rusia), spre regim merg sume de bani imense, şi în cazul Hezbollah-ului a participat direct pe teren pentru a antrena noi soldaţi.

De cealaltă parte, Armata de Eliberare Siriană (FSA) duce lipsă totală de orice sprijin material şi financiar. Forţele reacţionare islamiste, cum ar fi Jabhat al Nusra şi Statul Islamic din Iraq şi Levant (ISIL) sunt acum finanţate de unele ţări din Golf.

Aceste ţări finanţează forţele islamiste reacţionare pentru a transforma revoluţia din Siria într-un război sectarian. Victoria Revoluţiei din Siria şi răspândirea ei în regiune ar reprezenta o ameninţare pentru regimurile din aceste ţări.

Nu trebuie să uităm şi că tensiunile dintre grupările FSA şi forţele islamiste ale Jabhat al Nusra şi ISIL s-au intensificat în ultima vreme. Ultimii sunt acuzaţi că au asasinat oameni ai FSA, inclusiv pe Fadi al-Qash, şeful unui batalion FSA şi pe doi dintre fraţii săi.

ISIL a expulzat de asemenea şi forţele FSA din câteva regiuni care fuseseră eliberate de FSA şi şi-au declarat intenţia de a stabili emirate islamice, în timp ce au refuzat să lupte pe liniile de front în Aleppo, Homs şi Khan al Asal.
În ciuda avantajului clar militar al regimului şi distrugerilor provocate de el, hotărârea mişcării populare siriene nu a scăzut. Demonstraţiile sunt neîncetate, la fel şi alte forme de rezistenţă în multe regiuni din toată Siria.

Cum se face că în faţa unei asemenea forţe militare puternice, poporul sirian continuă să reziste?

Damasc proteste anti arme chimice

Imagine de la ANA, un cartier al Damascusului: proteste anti-guvernamentale în urma atacurilor cu arme chimice lansate de regimul lui Assad împotiva civililor.. Oamenii au strigat: „Teroristul Bashar ucide oamenii cu arme chimice în timp ce restul lumii stă şi se uită”.

Nu e cale de întoarcere la ce a fost pe vremea regimului Assad şi nu există nici o alternativă decât continuarea revoluţiei. Unul dintre principalele sloganuri în Siria, pe care le strigă protestatarii mereu, este acesta: „Mai bine murim decât să fim umiliţi”.

În plus, toţi din mişcarea populară siriană ştiu foarte bine că dacă se opresc acum vor avea de suferit o represiune teribilă din partea regimului.

Poţi explica unii dintre factorii economici şi sociali care stau la baza revoluţiei?

Caracteristicile burgheze ale regimului au început în 1970 când Hafez al-Assad a înăbuşit o parte dintre politice radicale din deceniul 1960, promovate de aripa de stânga a Partidului Baath.  Aceste caracteristici s-au intensificat odată cu implementarea politicilor economice neo-liberale când [fiul său] Bashar al-Assad a preluat puterea în 2000. De aceste politici neo-liberale a profitat în special o mică oligarhie.

Rami Makhlouf, vărul lui Bashar al-Assad, simbolizează procesul de privatizare în stil mafiot pus în aplicare de către regim. Un proces de privatizare care a creat noi monopoluri în mâinile familiei lui Bashar al-Assad, în timp ce calitatea bunurilor şi serviciilor s-a prăbuşit. Aceste reforme economice neo-liberale au permis bogaţilor şi puternicilor să îşi însuşească puterea economică.

În acelaşi timp, sectorul financiar s-a dezvoltat prin apariţia unor bănci private, firme de asigurări, bursa de mărfuri din Damasc şi case de schimb valutar. Politicile neo-liberale au satisfăcut clasa conducătoare şi pe investitorii străini, în special pe cei din ţările arabe din Golf, pe spatele marii majorităţi a sirienilor, care au avut de suferit din cauza inflaţiei şi a costurilor de trai din ce în ce mai ridicate.

Aceste politici, accelerate de represiunea sălbatică a oricăror proteste sau mişcări populare, începând in anii 2000, au avut efecte devastatoare. Capitala a ajuns să primească de la Produsul Intern Brut până la 72 la sută în 2005, peste o treime din populaţie a căzut sub linia de sărăcie (adică trăiesc cu mai puţin de 1 dolar pe zi) şi aproape jumătate în jurul acestei sume (2 dolari sau mai puţin pe zi). Înainte de Revoluţie, şomajul era între 20 şi 25 la sută, ajungând la 55 la sută în rândurile tinerilor de sub 25 de ani (într-o ţară în care oamenii sub 30 de ani reprezintă 65 la sută din totalul populaţiei). Procentul sirienilor care trăiesc sub linia de sărăcie a crescut de la 11% în 2000 la 33% în 2010. Asta înseamnă că 7 milioane de sirieni trăiesc în jurul sau sub linia de sărăcie.

Răscoalele au izbucnit în Idlib şi Deraa … inclusiv în din suburbiile Damascului şi Aleppo, [aceste zone] sunt bastioanele istorice ale Partidului Baath care nu au participat pe scară de masă la insurecţia din timpul anilor 1980. Asta arată implicarea victimelor neo-liberalismului în această Revoluţie.

Ce rol au jucat Comitetele Locale de Coordonare în regiunile controlaet de opoziţie şi ce tip de sprijin au?

CLC reprezintă doar un actor în răspândita mişcare populară, şi îşi concentrează activitatea în special asupra oferirii de informaţii, imagini video ale demonstraţiilor, dar şi pe munca pe teren, la nivel local alături de consiliile populare locale, în timp ce oferă servicii populaţiei locale şi refugiaţilor interni.

aleppo siria 7 aprilie 2013

Aleppo, Siria, 7 aprilie 2013, în urma unui atac lansat de avioanele de vânătoare ale regimului Assad asupra populaţiei civile.

Trebuie să înţelegem dintr-o perspectivă mai generală rolul crucial jucat de comitetele populare şi de organizaţii în continuarea procesului revoluţionar, ei sunt actorii esenţiali care fac ca mişcarea populară să reziste. Asta nu înseamnă că diminuez rolul jucat de rezistenţa armată, dar chiar şi ei depind de mişcarea populară pentru a continua lupta, altfel fără oamenii obişnuiţi care participă la această mişcare, rezistenţa armată nu ar avea nici o şansă.

Care este răspunsul tău faţă de unii din stânga care susţin că opoziţia din Siria este calul troian al imperialismului occiental şi al statelor bogate din Golf?

Problema cu unii din stânga occidentală, în special cu staliniştii, e că ei mereu au analizat procesul revoluţionar sirian dintr-o perspectivă geo-politică, ignorând complet dinamismul socio-economic şi politic de pe teren, de pe cuprinsul Siriei. Mulţi dintre ei consideră că Iran, Rusia sau Siria sunt state anti-imperialiste care luptă împotriva Statelor Unite, ceea ce e fals din toate punctele de vedere.

Alegerea noastră nu ar trebui să fie de partea Statelor Unite şi a Arabiei Saudite sau de partea Iranului sau Rusiei, alegerea noastră este să fim de partea maselor revoluţionare care se luptă pentru emanciparea lor.

În plus, ambele părţi au încercat să impună o soluţie de sus în jos care ar menţine regimul, o soluţie de tip Yemen (schimbarea capului regimului, în timp ce structura acestuia rămâne la locul ei). Singura diferenţă între poziţiile guvernelor occidentale şi a monarhiilor din Golf pe de o parte şi a Iranului Rusiei şi Chinei pe de altă parte rămâne aceeaşi: care va fi soarta dictatorului Bashar al-Assad? Rusia vrea să îl păstreze pe dictator, în timp ce puterile occidentale vor un lider nou, chiar şi mai receptiv faţă de interesele lor decât Bashar al-Assad.

Au existat relatări despre grupuri armate islamiste care au atacat alte grupuri ale opoziţiei. Ce impact a avut asta asupra opoziţiei şi cum au răspuns forţele revoluţionare?

999427_697360356947407_2144813548_nMasele revoluţionare ale Siriei se opun din ce în ce mai mult politicilor autoritare şi reacţionare ale acestor grupuri islamiste. În oraşul Raqqa, care a fost eliberat de forţele regimului încă din martie 2013, multe demonstraţii populare au avut loc împotriva acţiunilor autoritare ale Jabhat al Nusra şi ISIS din acel oraş. Demonstraţii similare au loc când masele de oameni se ridică împotriva acestui tip de comportament în Aleppo şi în alte oraşe.

Trebuie spus şi că Jabhat al Nusra nu a ezitat să facă înţelegeri cu regimul lui Assad, de exemplu regimul le plăteşte grupărilor Jabhat al Nusra mai mult de 150 de milioane de dolari în lire siriene, pe lună, pentru a garanta că petrolul continuă să curgă prin principalele două magistratele din Banias şi Latakia. Luptătorii Jabhat al Nusra s-au implicat şi în alte afaceri cu regimul.

Consiliul Naţional Sirian, în loc să apere principiile revoluţiei şi să facă tot ce e posibil pentru a dezvolta componentele democratice din interiorul FSA, a permis ca aceste grupări, care sunt şi au fost parte a contra-revoluţiei încă de când au fost înfiinţate, să se dezvolte fără a le condamna şi oferindu-le de fapt acoperire şi suport. Aceste grupări, exact la fel ca regimul sirian vor să dividă poporul sirian în entităţi grupate pe secte religioase şi pe etnii. Revoluţia siriană vrea şi urmăreşte să spargă orice zid sectarian sau etnic între oameni.

Care a fost răspunsul faţă de atacurile recente din partea gupărilor islamiste în zonele cu populaţie kurdă?

Am văzut sprijin din partea diferitelor comitete populare din Siria pentru protestele de masă ale kurzilor împotriva acţiunilor grupărilor islamiste. Secţiunile din FSA sunt acum divizate. Unii luptă cot la cot cu islamiştii, iar alţii s-au alăturat miliţiilor kurde şi au denunţat abuzurile comise de grupările islamiste.

Opoziţia tradiţională, de la islamişti la naţionalişti şi cei de stânga, este în favoarea drepturilor culturale ale kurzilor, dar nu pentru autonomie. Curentul Stângii Revoluţionare din Siria a reafirmat angajamentul şi sprijinul său pentru auto-determinarea populaţiei kurde din Siria.

Sprijinul pentru auto-determinarea kurzilor nu ne opreşte să dorim să vedem poporul kurd devenind un partener deplin în lupta împotriva regimului criminal al lui Assad, şi în construirea unei viitoare Sirii democratice, socialiste şi seculare.

Am condamnat şi comportamentul islamiştilor şi ale altor forţe recţionare şi încercările lor de a diviza poporul sirian. La fel, refuzul unora din opoziţia siriană, inclusiv al Consiliului Naţional Sirian (SNC),  de a recunoaşte drepturile minorităţii kurde în Siria este inacceptabil şi nu e cu nimic diferit de politicile naţionaliste ale regimului Assad.

Ce distinge organizaţiile de stânga şi forţele care există în interiorul mişcării revoluţionare siriene?

Diferitele forţe de stânga au fost implicate în procesul revoluţionar sirian din momentul în care acest proces a început. Putem găsi numeroase grupuri de stânga mai mici şi printre tinerii din Siria care participă la procesul revoluţionar, în comitetele populare de pe teren, în organizarea demonstraţiilor şi a asigurării serviciilor căre populaţie. Stânga a fost cel mai mult implicată în munca civilă, în opoziţie cu lupta armată.

De la bun început, în ciuda resurselor noastre puţine, noi, Curentul Stângii Revoluţionare niciodată nu ne-am distanţat de angajamentul nostru faţă de revoluţie, am cerut democraţie şi socialism. Am luptat alături de oameni şi de toate forţele democratice pentru victoria acestei mari revoluţii populare, aşa cum am luptat şi pentru formarea unui partid socialist al muncitorilor.”

*** 

Declaraţia Curentului Stângii Revoluţionare în urma masacrului comis de forţele lui Assad împotriva populaţiei civile, folosind arme chimice  (aici în engleză). 

Stânga Revoluţionară, Siria, Damasc: 
„În amurgul lui 21 august 2013 sute de civili sirieni au pierit, printre ei copii şi femei, victime ale gazelor otrăvitoare şi ale armelor chimice folosite împotriva lor, în East Gouta, Damasc, în urma unui atac militar feroce din partea regimului (lui Assad).
E cu neputinţă să enumerăm toate suferinţele şi sacrificiile îndurate de masele de oameni în ultimii doi ani, oameni arestaţi, milioane de refugiaţi şi exilaţi….
Crimele şi folosirea forţei asupra poporului nostru continuă şi sunt perpetuate de maşinăria de moarte şi distrugere a regimului, care depăşeşte fascismul prin sălbăticie. E o tragedie pe care lumea nu a mai cunoscut-o de mult timp, drama unui popor care s-a revoltat pentru libertate şi eliberare de sub jugul unei dictaturi, de sub represiunea sa sălbatică şi exploatarea sa sălbatică a celor oprimaţi în această ţară, în interesul unei clici burgheze.
Revoluţia noastră nu are nici un aliat sincer, cu excepţia revoluţiilor populare din regiune şi din lume şi a militanţilor care se luptă împotriva regimurilor apărate de ignoranţă, care promovează servitutea şi exploatarea.
Această crimă face parte din acţiunile teribile ale juntei conducătoare împotriva maselor de civili neînarmaţi, cu desconsiderarea şocantă a oricărei conştiinţe umane şi vine într-un moment în care forţele contra-revoluţiei organizează o ofensivă împotriva revoluţiilor din regiune, ofensivă condusă de Arabia Saudită şi de aliaţii săi, un regim care a găsit oportunitatea să comită masacre odioase. În ciuda lor, oamenii noştri rebeli şi hotărâţi, aşa cum au arătat toate suferinţele îndurate de ei, vor continua să opună rezistenţă tiranilor criminali, îi vor învinge şi ei vor plăti pentru crimele lor.
Ne îngropăm morţii şi îi îngrijim pe cei răniţi. Vom fi cu atât mai hotărâţi şi de neabătut în lupta noastră pentru dărâmarea regimului criminal şi distructiv şi pentru victoria revoluţiei poporului nostru.
Pentru construirea în Siria a libertăţii, dreptăţii, egalităţii sociale şi justiţiei.
Nu Washington-ului! Nu Moscovei!
Nu Riyadh-ului! Nu Tehran-ului!

Glorie martirilor şi alinare răniţilor, şi victorie pentru revoluţia populară: toată puterea şi bunăstarea să fie a oamenilor.”