Ce vor anarhiștii?

Ultimii ani au fost martori la creșterea notorității anarhismului în multe părți ale lumii. Cu toate acestea, unii încă întreabă ”Ce vor anarhiștii?”, ”Ce e anarhismul?”. Dacă faci parte din acest grup, acest articol s-ar putea să te intereseze.

Există multe prejudicăți când vine vorba de anarhism și de ce anume revendică anarhiștii. De obicei, sunt prejudicăți învătațe și repetate fără întrerupere și fără nici o analiză de către un organism de stat, care nu dorește ca anarhismul să fie cunoscut.

Și totuși, a înțelege ce e anarhismul nu e atât de dificil; putem chiar rezuma aspirațiile sale într-o formă destul de simplă, după cum urmează:

  1. Desființarea proprietății private : astfel încât nimeni să nu poată acumula bogății, generând prin asta mizerie. În schimbul muncii (cu excepția persoanelor care nu pot munci, bolnavii, copiii și bătrânii), oricine are dreptul să beneficieze de tot ceea ce îi permite satisfacerea necesităților (îmbrăcăminte, mâncare, etc.). Prin desființarea proprietății private (sursa tuturor injustițiilor sociale), nimeni nu are de pierdut: totul e proprietatea tuturor și toți sunt deținătorii bogăției sociale de care nimeni nu se poate însuși, doar în cazurile când se folosește pentru bunăstarea societății.
  2. Eliminarea guvernării : astel încât toți paraziții politici (care nu au alt scop decât să asigure folosirea bogăției pentru o minorie parazitară) să dispară, pentru ca, pentru prima dată în viața lor, să facă ceva productiv. Eliminarea guverării înseamnă că fiecare din regiunile unei țări și fiecare delegație are libertate totală în organizarea vieții (nevoi, munca, etc.), de acord cu ceea ce întreaga populație decide, fără șefii sau lideri.
  3. Socializarea mijloacelor de producție: în așa fel încât orice persoană aptă pentru a munci să o poată face fără a fi nevoită să se supună unui patron-lipitoare, având liber access la toate utilajele muncii și organizând munca în mod direct împreună și în funcție de nevoile adevărate ale populației. Socializarea mijloacelor de producție înseamnă că pământul și toate beneficiile acestuia aparțin celor ce îl muncesc; fabricile aparțin muncitorilor, care le pun în funcțiune de acord cu nevoile simțite și își determină singuri orarul și modul de producție.
  4. Eliminarea cultului religios: astfel încât copiii noștrii să nu învețe lucruri bazate pe superstiții și fantezii, pe care  știința în zilele noastre le-a demonstrat a fi false. Însă cu libertate totală pentru ca fiecare să practice orice religie își dorește (sau niciuna), dar fără a exista Biserica sau o instituție care să se susțină prin vânzarea de iluzii. Un copil, neavând suficiente capacități intelectuale pentru a pune la îndoială teologia, e o coală albă pentru doctrine superstițioase; într-o societate anarhistă, copiii sunt educați științific, demonstrându-se pe cât posibil fiecare afirmație pe care o învață.
  5. Eliminarea diferențelor sociale: pentru ca tot ce se practică în zilele noastre în instituțiile guvernamentale și de către mentalități depășite să rămână o amintire tristă. Bărbați și femei, de orice culoare a pielii, heterosexuali, homosexuali, etc. sunt ființe echivalente, fără niciun fel de privilegiu asupra nimănui. Anarhiștii, înțelegând diferențele fisiologice între oameni, consideră că nimeni nu trebuie să aibe privilegii sau un tratament special față de alte persoane, dar nici să aibe parte de niciun fel de discriminare pentru preferințele sale sexuale, pentru culoarea pielii sau a sexului.
  6. Eliminarea forțelor armate: pentru ca aceste grupuri de asasini în serviciul statului capitalist (numiți și călăii muncitorilor) să dispară, iar membrii lor  să pună mâna pe o lopată, o cheie mecanică sau orice alt instrument care să producă altceva decât moarte. Siguranța și apărarea teritoriului revoluționr în care a triumfat anarhia este responsabilitatea poporului armat.
  7. Restructurarea familiei: în așa fel încât să înflorească dragostea între membrii săi. În actualitate, structura familiei e piramidală. Familia restructurată în libertate nu va avea aceste caracteristici. Odată ce nu există diferențe de sex sau vârstă nu are cine să comande și cine să execute, membrii familiei vor fi parteneri de viață și niciodată șefii nimănui.
  8. Organizare federalistă: pentru ca diferitele regiuni revoluționare să se organizeze prin intermediul acordurilor consimțite mutualist și făcute în mod direct. Federalismul actual organizează doar sclavagismul prin intermediul pacturilor în care poporului i se cere opinia doar când e vorba să-și aleagă călăii. Federalismul anarhist face ca fiecare persoană să conteze în adunarea orașului său, ca mai apoi părerea orașului să conteze în adunările regiunii, a țării și așa mai departe, individul fiind mereu un punct important și vital în organizarea societății.
  9. Respect față de natură: pentru ca industriile de astăzi, care devastează în calea lor orice urmă de viață a plantelor și animalelor, să abie respect față de natură, sursa oricărui progres al vieții.
  10. Eliminarea legilor și a sistemului judiciar: pentru ca tot ce în prezent constituie coduri care legiferează sclavia celor săraci să dispară. Eliminând proprietatea privată, se elimină acumularea de bogății și totodată a privilegiilor; prin socializarea mijloacelor de producție se elimină sărăcia; eliminând privilegiile și sărăcia se elimină principalii piloni pe care se bazează crima, devenind total inutile forțele de poliție, care de fapt îl apără pe bogat în detrimentul celui sărac.
  11. Eliminarea frontierelor și a steagurilor: pentru ca ce astăzi servește în a separa oamenii, mâine să dispară și astfel rasa umană să se unească fără deosebiri de orice fel.  Un muncitor dintr-o anumită țară nu e diferit de un muncitor dintr-0 alta. Deasupra frontierelor și a steagurilor naționaliste, trebuie să se ridice solidaritatea internațională, care să înlăture toate distincțiile generate în interese capitaliste și care deservesc doar unora.

Pe scurt, asta își doresc anarhiștii. Eliminarea capitalismului, exproprierea mijloacelor de producție, socializarea bogățiilor, eliminarea instituțiilor judiciare, militare și a oricărui corp represiv existent, eliminarea obscurantismului religios și practicarea științei în educație, obținându-se astel o societate raționață, justă, umanitară, liberă, solidară și fraternală. O nouă epocă pentru specia umană.

Cine ne consideră haotici, violenți sau neorganizați, sunt cei care sunt interesați să te mențină sclav într-un fel sau altul. Nu își doresc libertatea, făcând orice pot pentru ca să te abată de la drumul revoluționar anarhist; drumul care îți dă puterea să decizi pentru tine însuți și împreună cu semenii tăi. A fi anarhist înseamnă să respingi orice formă de guvernare asupra oamenilor. A guverna e închisoarea etern tiranică, care a supus oamenii despotismului unei caste burgheze, fie ea republicană, fascistă sau marxistă, care trăiește pe spatele sărăciei poporului.

Atunci când vrei să știi despre ce vor anarhiștii, nu întreba niciodata patronul, politicianul, preotul, pentru că sigur nu au cuvinte frumoase pentru cei ce le atacă privilegiile.

(Sursa aici)