Luptele de clasă ale muncitorilor și muncitoarelor din România în Germania


de Constatin
articol preluat din revista Radix


Încă din 1990 milioane de muncitori și muncitoare din România* continuă să migreze în Occident pentru muncă. Pentru cei mai mulți și cele mai multe aceasta nu este o alegere „liberă”, ci sunt constrânși de condițiile pe care capitalismul colonial global le impune clasei muncitoare din periferiile și semiperiferiile capitaliste. Iar atunci aceștia nu ajung să trăiască viața frumoasă pe care discursul colonial al „Occidentului civilizat și progresist” le-o promite, ci de regulă supra-exploatare, umilire și discriminare. Totuși, în ciuda tuturor greutăților muncitorii/oarele migranți/te opun rezistență și se sprijină reciproc. Dar numai rareori luptele lor devin cunoscute. În cele ce urmează vreau să prezint două lupte recente, să vorbesc despre solidaritatea muncitorimii germane și să schițez câteva idei despre cum să ne organizăm mai bine ca proletariat transnațional.**

mall-of-shame-demo.jpg

 

Greva foamei de la Frankfurt/Main
Pe 20 iunie 2014 șase muncitori constructori din România ridică o tabără de protest în fața unui șantier de lucru din Frankfurt/Main și încep greva foamei. Lucraseră acolo încă din martie în condiții mizere: câte cinci lucrători împărțeau cu șobolanii un container de 20 metri pătrați pentru care erau obligați să plătească 700 de euro pe lună, fiind amenințați și șantajați de mai multe ori de patron. De asemenea nu și-au primit salariul. Prin urmare greviștii foamei au revendicat 25.000 de euro. Pe 25 iunie patronul lor îi dă afară și îi amenință că se pot aștepta la ceva și mai urât dacă nu pleaca. Presa locală începe să relateze despre cazul acesta și astfel intervine IGBau Hessen, un sindicat membru al DGB-ului*** . Mai întâi, sindicaliștii susțin tabăra, apoi îi conving pe muncitori să înceteze greva foamei și îi acomodează într-o casă a sindicatului. În același timp birocrații sindicali pornesc negocieri cu patronii și pe 27 iunie îi invită pe muncitori să vorbească în parlamentului land-ului federal Hessen. Întrucât acestea nu aduc rezultate, pe 10 iulie muncitorii reiau greva foamei. Pe 18 iunie greva se termină cu o înțelegere nepublicată. Aparent muncitorii migranți au primit o parte a salariului.

Mall-ul Rușinii (Mall of Shame)
O situație similară a avut loc la Mall-ul Rușinii din Berlin: Pe șantierul mallului
mai mulți muncitori constructori din România au fost exploatați în condiții
groaznice, iar la sfârșitul lucrărilor nu și-au primit salariul. Din noiembrie 2014
inițial în jur de 30 de muncitori încep să protesteze zilnic. Căutând sprijin,
intră în contact cu FAU-ul****. Anterior se duseseră la DGB care i-a consiliat și
le-a oferit sprijin juridic. Mai mult nu au putut sau nu au vrut să facă. Astfel
muncitorii se organizează în secțiunea pentru Străini/e (Foreigners’ Section) a
FAU-ului din Berlin și sindicatul îi susține. Datorită unei campanii de strângere
de donații se acoperă costurile de viață și cheltuielile pentru lupta muncitorească,
iar prin manifestații, demonstrații și acțiuni comune luptă împreună
pentru plata a 30.000 de euro. Dar muncitorii nu cer numai bani, după cum au
declarat ei înșiși militează și pentru demnitatea lor.
În decembrie se anunță falimentul companiei care a construit mall-ul. În
ianuarie 2015 patronul Fettchenhauer obține o hotărâre judecătorească împotriva
FAU-ului. Dacă sindicatul continuă să mai critice compania în public îl
așteaptă o amendă de 25.000€ sau detenția timp de 6 luni a secretarilor/elor
lui. Din aprilie 2015 se desfășoară procesele legale cu privire la plata salariilor
iar, pe 24 aprilie are loc încă o demonstrație cu 250 de persoane. Lupta la Mallul
Rușinii continuă până în ziua de azi – pe cale juridică și prin acțiuni politice.

Sindicalismul social-democrat și anarho-sindicalismul
În ambele cazuri DGB-ul a confirmat ceea ce oricum știam dinainte: faptul că este un aparat sindical autoritar, a cărui birocrație nu este de partea clasei muncitoare, ci de cea a patronilor. Nu va sparge compromisul de clasă predominant în Germania încă de la preluarea puterii de către național-socialiști ci va încerca în continuare să încorporeze luptele autonome ale muncitorilor/oarelor și să le țină în frâu. Pe deasupra s-a arătat extrem de nesolidar fată de FAU. Pe parcursul campaniei la Mall-ul Rușinii a băgat rolul central FAU-ului sub preș și a acaparat atenția în media.*****

FAU-ul, în schimb, este un sindicat de la bază combatant, care pe toate planurile
– pe cel juridic, prin greve și acțiuni politice – militează pentru interesele
clasei noastre. De asemenea caută să depășească scindarea muncitorimii în
muncitori migranți și muncitori locali și să lupte în mod unit împotriva exploatării
de către patroni, a hărțuirii de către polițai și a oprimării de către stat.
FAU-ul este o organizație autonomă ce luptă pentru toți muncitorii și toate
muncitoarele care trăiesc și lucrează în Germania.

Lupte comune ale muncitorilor/oarelor migranți/te și locali/e!

În cadrul discuțiilor dintre muncitori de la Mall-ul Rușinii, tovarășii din București și cei din Germania s-au născut mai multe idei cu privire la organizarea ca muncitori și muncitoare dincolo de granițe împotriva capitalismului colonial care impune mucitorilor/oarelor migranți/te un regim al supra-exploatării.
1) În Germania (ca și în alte tări occidentale) ne trebuie o auto-organizare a muncitorilor/oarelor migranți/te. Aceasta poate consta în formarea mai multor Secțiuni pentru Străini/e în cadrul FAU-ului sau în înființarea unui sindicat separat. S-a discutat dacă o astfel de organizație să fie deschisă tuturor grupurilor naționale sau dacă din motive practice să cuprindă numai vorbitori/ oare de limba română.
2) Începând cu țările de baștină ale muncitorilor/oarelor trebuie să existe o organizație care să le întărească conștiința de clasă, să le ofere cu contacte și cunoaștere și să-i pună în legătură cu organizații muncitorești din Germania.
3) Trebuie să existe o comunicare strânsă între tovarăși/e, muncitori/oare și organizațiile din Germania și România ca astfel de lupte comune să devină posibile și să fie coordonate. Deci, sunt mai multe fronturi concomitente la care ar trebui să lucrăm în acelați timp. Muncitorii de la mall-ul rușinii ne-au arătat drumul. Să continuăm lupta: să ne organizăm clasa în mod autonom de aparatele de stat, de partid și sindicale! Să le declarăm război patronilor!

 


*Vorbim de „muncitori și muncitoare din România” în loc de pur și simplu „muncitori români” fiindcă sunt muncitori de ambele sexe, precum și de toate etniile ce se găsesc în tară, în principal români/ce, maghiar/e, romi/e.
** În fapt, toată chestiunea migrației, rasismului și luptelor de clasă ale muncitorilor/oarelor migranți/te este mult mai complexă ca s-o descriu aici exhaustiv: Migrația pentru muncă în Germania are o istorie care datează încă din secolul al 19-lea. Cele mai multe lupte rămân invizibile, exploatarea muncitoarelor migrante având loc de regulă în sfera reproductivă în condiții foarte specifice. Cu toate că de 25 ani există o mișcare auto-organizată a refugiaților/telor, aceasta de obicei nu reușește să se unească cu muncitorii/oarele veniți/te din Europa de Est
*** DGB-ul, Confederația Germană a Sindicatelor, este cea mai mare organizație umbrelă a sindicatelor
din Germania. Orientarea celor mai multe sindicate membre este social-democrată în cazul cel mai bun,
structurile lui sunt ierarhice și este pe deplin integrat în sistemul politic al Germaniei.
**** FAU-ul, Uniunea Liberă a Muncitorilor și Muncitoarelor, este un sindicat anarhist. Promovează auto-organizarea autonomă și non-ierarhică a muncitorimii, acțiunea directă și refuză compromisul de clasă cu capitalul.
***** Ca să mai dăm un exemplu grăitor: în septembrie 2014 un grup de refugiați/e a ocupat sediul DGB-ului din Berlin. Revendicarea lor nu putea fi mai simplă – ca parte a clasei muncitoare cereau sprijinul sindicatului. Birocrații i-au tot amânat cu negocieri care nu dădeau nici un rezultat iar după 8 zile au chemat jandarmii ca să-i evacueze. Aceștia și-au făcut treaba, bătându-i și scoțându-i din sediu pe tovarășii noștri refugiați. Astfel nu numai că DGB-ul a dovedit că este un dușman al proletariatului multi-etnic asmuțind mascații împotriva unor muncitori dar pentru prima