Suprarealismul și Politica (1919-1950)

Introducere

rene-magritte-la-memoire-pt-suprarealism-si-politicaE de remarcat modul în care scriitorimea minimalizează aspectul politicii din suprarealism. De pildă, Mark Polizzotti, în cartea sa cuprinzătoare despre Breton ”Revoluția și Mintea – Viața lui Andre Breton”, trece cu vederea anumite legături între suprarealism și anarhism. Face acest lucru în pofida devotamentului lui Breton, care s-a aflat printre puținii intelectuali care s-au solidarizat și au sprijinit mișcarea libertară în perioade de represiune și în pofida faptului că suprarealiștii scriau o rubrică săptămânală în Le Libertaire, un ziar cu cititori considerabil de mulți.

“Suprarealismul s-a recunoscut pe sine în oglinda neagră a anarhismului”, scria inevocabil ”Papa Suprarealismului”, Andre Breton, în 1952. Breton s-a întors în Franța în 1947, iar în aprilie al aceluiași an, Andre Julien a întâmpinat revenirea sa în paginile Le Libertaire, ziarul săptămânal al Federației Anarhiste.

Dar din ce motiv nu s-au asociat suprarealiștii cu ideiile anarhismului revoluționar înainte de 1947? Această mișcare artistică radicală, care ura cu ferocitate autoritatea și religia, era aliatul natural al anarhismului, mai ales când ne gândim că dadaismul, apărut în Zurich în 1916 ca urmare a barbariei și măcelului Primului Război Mondial, a fost precursorul său și a avut o mare influență asupra suprarealismului.

Însuși Breton a fost infuențat de poetul Jacques Vach, pe care l-a cunoscut în 1919. Breton spunea în același articol din 1952 că:

” La acea vreme, respingerea suprarealismului era totală, acesta se afla incapabil să se îndrepte spre un nivel politic. Noi consideram toate instituțiile pe care se baza lumea modernă, și care și-au arătat natura în Primul Război, aberante și scandaloase. Întâi, întregul aparat de apărare al societății: armata, „justiția”, poliția, religia, medicina psihiatrică și juridică și școlarizarea.”

Apoi întreabă :

”Din ce motiv nu s-a produs o fuziune organică în acel moment între elemente anarhiste și suprarealiste?” explicând pe urma: ”Fără îndoială, a fost din cauza ideii de eficiență, iluzia acelei perioade fiind cea care a hotărât. Ce consideram a fi triumful Revoluției Ruse și apariția unui stat al muncitorilor au condus la o schimbare de perspectivă. Singura pată neagră de neșters a fost zdrobirea insurecției de la Kronstadt din 18 martie 1921.

 

Solidaritate

landscape

1919-1950: The politics of Surrealism. Surrealist landscape by Andre Breton

Suprarealiștii nu au ezitat să fie solidari cu tânăra anarhistă Germaine Berton, care a ucis un activist al partidului extremist-naționalist de dreapta  ”L’Action Francaise” și care ulterior a fost achitată! Un alt membru al grupului suprarealist, Robert Desnos, era implicat în cercurile anarhiste individualiste cu Victor Serge și Rirette Maitrejean, în timp ce, potrivit documentelor poliției, poetul suprarealist  Benjamin Peret a fost activ într-un grup anarhist din zona Parisului și a contribuit la ziarul Le Libertaire. În acea perioadă, toți suprarealiștii urmăreau cu interes și citeau presa anarhistă. Cu toate acestea, au fost descurajați de incoerența mișcării franceze, când unii au sprijinit eforturile Aliaților în război. Când Breton a preluat postul de redactor al ziarului „La Revolution Surrealiste” de la Antonin Artaud, a scris majoritatea textelor colective precum revoluționarul ”Deschideți penitenciarele! Demobilizați armata!”

Suprarealiștii au participat și la apărarea tinerei Violette Noziere care și-a otrăvit tatăl. Viollete îl acuza de viol sistematic de la vârsta de 12 ani. Suprarealiștii au folosit sala de judecată pentru a denunța familia și ipocrizia burgheză.

În ianuarie 1927, 5 membrii din grupul suprarealist s-au alăturat Partidului Comunist: Breton, Aragon, Eluard, Unik și Peret. Alții, ca Desnos și Miro, au refuzat. Cu toate că făcea parte și Breton,  existau cerințe pentru calitatea de membru de partid. El considera că programul comunist era minimalist și a criticat ziarul partidului numindu-l „pueril, nefolositor, declamator, cretin, imposibil de citit, complet nedemn pentru rolul de educare al proletariatului pe care încearcă să și-l asume”.

Pe de altă parte, Aragon s-a tranformat din „cel mai libertar spirit din grupul suprarealist” într-o copie stalinistă oribilă care scria poezii în cinstea NKVD, poliția secretă rusă; ceilalți care s-au alăturat au început să se simtă ușor deranjați de simulacrele de  procese  de la Moscova. A fost o perioadă zdruncinată pentru suprarealiștii ce încercau să participe la ceea ce considerau a fi revoluția muncitorilor/muncitoarelor și în același timp să-și păstreze preocupările lor specifice, luptând împotriva liderilor de partid care încercau să-i țină în frâu.

Breton a  fost expulzat în 1933, iar la Congresul Internațional pentru Apărarea Culturii, controlat de partid, surealiștii au fost denunțați și nu li s-a permis să vorbească decât în ultima zi la ora două dimineața!

 

 

Troțki

 

Unii suprarealiști s-au alitat troțkismului și bolșevismului opozițional. Peret a luat legătura în Franța și Brazilia cu Uniunea Comunistă și cu Partidul Internaționalist al Muncitorilor. Breton a luat legătura cu Troțki în Mexic, când acesta a fost responsabil de o serie de conferințe la Universitatea Mexicană despre poezia și pictura europeană în 1938. Împreună cu Troțki și pictorul mexican Diego Rivera au pus bazele „Pentru o Artă Independentă și Revoluționară”, care susținea că: ”Revoluția e obligată să construiască un regim socialist cu planificare centralizată; pentru creația intelectuală trebuie să stabiliească încă de la început un regim anarhist de libertate intelectuală. Fără constrângere și fără orice tip de control.” Acest document bizar și contradictoriu pare să fie scris de Breton și, uimitor, de Troțki, cu Rivera înlocuind semnătura lui Troțki când acesta s-ar fi retras. Nu se cunoaște când ar fi ajutat Trotsky la scrierea documentului, sau dacă știa ce anume urmează să scrie, pentru că era contrar a tot ceea ce a susținut anterior.

 

 

Durruti

 

Benjamin Peret a participat în războiul civil și revoluția din Spania ca delegat al  Partidul Internaționalist al Muncitorilor. Aici era prezentator radio pentru POUM, partidul marxist anti-stalinist, dar a părăsit postul când a criticat organizația pentru participarea în guvernul catalan. S-a alăturat coloanei Durruti pe frontul din Aragon. Îi scria lui Breton: ”Orice colaborare cu POUM era imposibilă, doreau să le accepți părțile pozitive fără critică. Am decis să mă alătur miliției anarhiste și aici mă aflu pe front la Pino de Ebro”. După doi ani l-a omagiat pe Buenaventura Duruti: „Am recunoscut mereu în Durruti întruchiparea unui lider anarhist revoluționar desăvârșit, a cărui atitudine s-a opus cel mai mult față de colaborarea anarhiștilor în guvern, iar uciderea lui m-a cutremurat. Consider că lecția dată de viața lui Durruti nu trebuie uitată”. Revenind în Franța, a fost întâmpinat de război. A fost arestat pentru distribuire de pliante „cu caracter anarhist” și după perioada de închisoare a reușit să scape în Mexic. Aici s-a dedicat criticii aprofundate al troțkismului și s-a distanțat de organizațiile acestea. I-a scris mai târziu lui Georges Fontenis, militantul comunist libertar francez, spunând: ”Dacă dispariția Statului nu poate fi concretizată imediat, nu înseamnă că insurecția proletariatului nu trebuie să marcheze prima zi a unei morți în agonie a Statului”.

 

Aroganța

 

După război, suprarealiștii au început să colaboreze cu Federația Anarhistă. Fontenis și un alt militant FA, Serge Ninn, mențineau bune legături cu suprarealiștii, cel din urmă formând o prietenie cu Breton. În 1951, Breton a început să scrie săptămânal în Le Libertaire – Le Billet Surrealiste. O serie de articole scrise de Peret au fost publicate în Le Libertaire, unde acesta descria sindicatele ca fiind contra-revoluționare și opta, ca alternativă, pentru consiliile de muncitori. FA nu a fost de acord cu această poziție și a publicat un răspuns în aceeași publicație. Peret a fost cu siguranță înaintea anarhiștilor francezi cu privire la această temă. Controversa a fost fraternă pentru moment, însă ulterior, în următoarele buletine, suprarealistul Jean Schuster a insistat ca suprarealiștii să se ocupe de lupta intelectuală, iar anarhiștii să se ocupe de lupta socială și economică. Această aroganță elitistă a provocat o mulțime de probleme, iar relația dintre suprarealiști și anarhiști s-a răcit în așa fel încât ultimul buletin a apărut în Le Libertaire în ianuarie 1953.

Articolul ”Poet, adică Revoluționar”, scris de Peret, cel mai politic și revoluționar dintre suprarealiști, care a apărut în ziar în 1951, a expus esențialul. A arătat până în ce punct poezia e revoluționară, însă a adăugat: ”Poetul nu pune poezia în slujba acțiunii politice, fie ea și revoluționară,” (care cu siguranță nu a fost niciodată intenția militanților anarhiști). „Dar calitatea sa ca poet îl face un revoluționar care trebuie să lupte în orice sferă: în cea a poeziei de sine stătătoare și în cea a acțiunii sociale, fără a le confunda pe cele două.”

Sinteză

În afară de Breton și Peret, ceilalți suprarealiști nu și-au făcut simțită prezența în sfera acțiunii sociale. Breton a fost consecvent în sprijinul său pentru Federația Anarhistă și a continuat să arate solidaritate după ce platformiștii din jurul lui Fontenis au transformat FA în Federation Communiste Libertaire. A fost unul dintre puținii intelectuali care au continuat să sprijine FCL în perioada războiului din Algeria, când FCL a suferit o represiune severă și a fost forțată să intre în clandestinitate. L-a adăpostit pe Fontenis când acesta se ascundea. A refuzat să aleagă o parte când au avut loc divizările în mișcarea anarhistă din Franța. Atât el cât și Peret și-au exprimat solidaritatea față de noua FA, alcătuită din anarhiștii de sinteză, și au lucrat în Comitetele Antifasciste din anii 60 alături de FA.

Unii au reușit să facă o sinteză a anarhismului și al suprarealismului la nivel individual, chiar dacă aceasta nu s-a realizat la nivel colectiv. Poetul Jehan Mayoux, marele prieten al lui Peret, fiul unor anarhiști și antimilitariști, s-a alăturat suprarealiștilor la sfârșitul anilor ‘20. Chemat în război, a dezertat și a ajuns să fie încarcerat. Scăpând, a fost capturat de germani și trimis într-un lagăr de concentrare, de unde a fost eliberat în 1945. A continuat să ia parte în activitățile libertare până la moartea sa. Jean-Claude Tertrais a participat la activități suprarealiste în anii 50 când Breton era încă în viață. Chemat în războiul din Algeria, a dezertat și a fost trimis în oribilele ”Batalioane Disciplinare”. La eliberare s-a alăturar FA, contribuind cu articole pentru Le Monde Libertaire.

Cu toate acestea, după cum a formulat Fontenis: „E adevărat că de multe ori, poeții sunt doar poeți, fără a fi cu adevărat revoluționari – fără să intenționez o insultă asupra lui B.Peret – iar când uneori se alătură mișcăriilor de masă, de multe ori se fixează pe fapte individuale supreme, pe subminări spectaculoase, pe fapte ilegaliste și nu pe dificilele lupte zilnice… pe cât de mult este de preferat ca mișcarea libertară să rămână strâns legată de spiritul revoltei poeților, pe atât de mult este de pierdut ca aceasta să-și supună concepția revoluționară în fața fanteziilor oamenilor de litere. Da revoltei neobosite, da insurecției, da spiritului libertar…dar este aceasta un motiv suficient pentru a lăsa deoparte gândirea anarhistă și lupta de clasă care o hrănește și inspiră?”

 

de Nick Heath