A. Einstein despre capitalism

17328165_1142886759167211_962003029_n.jpg

Extras dintr-un articol al legendarului fizician și socialist Albert Einstein din 1949 în care explică sistemul capitalist și natura sa inerent defectuoasă.

De dragul simplicității în discuția care urmează îi voi numi „muncitori” pe toți aceia care nu dețin proprietatea asupra mijloacelor de producție – deși acest lucru nu corespunde întocmai utilizării uzuale a termenului. Proprietarul mijloacelor de producție se regăsește în postura de a cumpăra puterea de muncă a muncitorului. Cu ajutorul mijloacelor de producție muncitorul produce noi bunuri ce devin proprietatea capitalistului. Punctul cheie al acestui proces îl reprezintă relația dintre ceea ce produce muncitorul și ceea ce i se plătește, ambele măsurate în termenii valorii reale. Atât timp cât contractul de muncă este unul „liber”, ceea ce primește muncitorul nu depinde de valoarea reală a bunurilor pe care le produce acesta, ci de nevoile sale minime și de cererea capitaliștilor de forță de muncă în relație cu numărul muncitorilor care concurează pentru slujbe. Este important să înțelegem că chiar și în teorie plata muncitorului nu depinde de valoarea produsului realizat de acesta.

Capitalul privat tinde să se concentreze în câteva mâini, în parte din cauza competiției dintre capitaliști, și în parte pentru că dezvoltarea tehnologică și diviziunea tot mai mare a muncii încurajează formarea unor unități de producție mai mari pe cheltuiala celor mai mici. Rezultatul acestor desfășurări ia forma unei oligarhii a capitalului privat a cărei putere enormă nu poate fi ținută în frâu în mod eficient nici măcar de o societate politică organizată într-un mod democratic. Acest lucru este adevărat din moment ce membrii organismelor legislative sunt selectați de partidele politice în mare finanțate sau influențate de capitaliști privați care, din motive practice, separă electoratul de aparatul legislativ. Consecința acestui lucru este faptul că reprezentanții populației în realitate nu protejează suficient interesele segementelor neprivilegiate ale populației. Mai mult, în condițiile actuale capitaliștii privați controlează în mod inevitabil, direct sau indirect, principalele surse de informații (presă, radio, educație). Este astfel extrem de dificil, și într-adevăr în majoritatea cazurilor chiar imposibil, ca cetățeanul de rând să ajungă la concluzii obiective și să își folosească într-o manieră inteligentă drepturile politice.
Situația care predomină într-o economie bazată pe proprietatea privată asupra capitalului este astfel caracterizată de două principii de bază: primul, mijloacele de producție (capitalul) sunt proprietate privată, iar proprietarii dispun de ele așa cum consideră de cuviință; al doilea, contractul de muncă este unul liber. Desigur, nu există o asemenea societate capitalistă pură în acest sens. Ar trebui amintit, în mod special, că muncitorii, prin lupte politice lungi și înverșunate, au reușit să obțină o formă oarecum îmbunătățită a acestui „contract de muncă liber” pentru anumite categorii de muncitori. Dar per ansamblu economia actuală nu diferă prea mult de capitalismul „pur”.

Producția e realizată pentru profit, nu pentru uz. Nu există nicio hotărâre care să spună că toți aceia capabili și dispuși să muncească vor putea oricând să găsească un loc de muncă; o „armată de șomeri” va exista aproape mereu. Muncitorul trăiește în frică constantă că își va pierde locul de muncă. Din moment ce muncitorii șomeri și prost plătiți nu constituie o piață profitabilă, producția de bunuri de consum este restricționată, iar consecința ia forma unor mari greutăți. Progresul tehnologic deseori rezultă într-un șomaj ridicat și nu în ușurarea pentru toată lumea a povarei muncii. Motivul profitului, împreună cu competiția dintre capitaliști, este responsabil pentru o instabilitate în acumularea și utilizarea capitalului ce conduce la crize economice tot mai severe. Competiția nelimitată duce la o risipă uriașă de muncă, și la acea deformare a conștiinței sociale a indivizilor pe care am menționat-o anterior.

Această deformare a indivizilor o consider cel mai mare rău al capitalismului. Întregul nostru sistem educațional suferă din cauza acestui rău. O atitudine competitivă exagerată este insuflată în fiecare elev/student ce este instruit să venereze succesul asiduu ca pe o pregătire pentru viitoarea sa carieră.

Sunt convins că există doar o singură cale de a elimina aceste grave nenorociri, și anume prin întemeierea unei economii socialiste, însoțită de un sistem educațional orientat către obiective sociale.

Extras din „De ce socialism?” de Albert Einstein