Comunitatea queer radicală și lupta de clasă: o legătură ce trebuie creată – de Gayge Operaista

314905_2206727700494_1616467925_2137830_769280060_n

În timp ce numărul persoanelor queer care se identifică cu anarhismul, anti-autoritarianismul, și/sau anti-capitalismul pare să fie în creștere, există, totuși, o profundă lipsă de înțelegere a luptei de clasă în interiorul cercurilor queer radicale și o lipsă de analiză de clasă ce face rău atât analizelor specific queer, cât și anticapitalismului per ansamblu. Să recunoaștem, sarcina nu este de a face anarhismul „queer”, acest termen (anarhism – n.tr.) devenind un indicator pentru fiecare proiect activist tăios și contra-cultural existent, într-o asemenea măsură încât a ajuns în prezent să aibă la fel de puțin înțeles comun în rândul radicalilor, precum termenul queer. Sarcina este de a transforma persoanele queer radicale în militanți ai luptei de clasă. Trebuie să ne îndreptăm în mod conștient în direcția unei practici queer holistice, o practică ce examinează condițiile de trai ale tuturor persoanelor queer, și care, de asemenea, plasează acele vieți în contexul mai larg al luptelor tuturor muncitorilor/muncitoarelor și persoanelor oprimate. Aceasta nu este doar o poziționare în termeni de solidaritate și un refuz de a lăsa alte persoane queer în spate, ci reprezintă și conștientizarea faptului că eliberarea persoanelor queer este conectată în mod inextricabil cu auto-emanciparea clasei muncitoare.

Persoanele queer, la fel ca alte grupuri oprimate, sunt afectate în mod deosebit de capitalism, iar acest lucru se aplică mai ales în rândul persoanelor queer care cel mai adesea sunt invizibilizate, ignorate, sau lăsate în spate de mișcările queer și feministe: persoanele queer de culoare, persoanele trans și non-binare, persoanele queer cu dizabilitatăți, și persoanele queer lucrătoare/lucrători sexuale/i. Mulți/e anarhiști/e queer și alți anticapitaliști vin din sfere anti-opresiune, și, deși analizele în cercurile anti-opresiune continuă să se perfecționeze și explicațiile despre intersecționalitate continuă să fie regula în acele cercuri, o analiză bună și critică anti-opresiune nu este suficientă. Trebuie să fim anti-capitaliști/e și să înțelegem cum funcționează capitalismul pentru a înțelege cu adevărat condițiile de trai ale clasei muncitoare, de la persoanele care se luptă cu sisteme multiple de oprimare până la „clasa de mijloc” care se află într-o poziție (mult prea des temporară) privilegiată în suburbii. Cu ajutorul acestei înțelegeri a luptei de clasă putem contribui la crearea unor mișcări de masă care să vizeze eliberarea colectivă.

Fără această înțelegere a luptei de clasă, critica noastră la adresa statului poate fi doar greșită și limitată; trebuie să avem o înțelegere a luptei de clasă pentru a privi statul ca pe un instrument al dominației unei clase asupra tuturor celorlalte clase și pentru ca proiectul nostru anti-stat să constea în nevoia de a distruge statul burghez, aceasta fiind inseparabilă de proiectul abolirii tuturor claselor. Acesta este un proiect social, nu antisocial. Pentru a-l parafraza pe Kropotkin, ne dorim să nu mai existe conducători, și nu abolirea regulilor, iar eșecul de a lua în calcul lupta de clasă ne determină să considerăm statul o instituție independentă, și nu un instrument al dominației de clasă. Acest lucru poate conduce și la o glorificare a faptelor antisociale considerate o formă de rezistență la adresa statului, când în realitate sunt doar juvenile, inutile și reacționare. Spre deosebire de leniniști, noi nu ne dorim să preluăm puterea de stat și nici să o înlocuim cu un stat „proletar”. Suntem conștienți că dacă după revoluție continuă să existe clase, și dacă există nevoia pentru un organism hegemonic de guvernare separat de oameni cu scopul de a menține relațiile sociale, în acel caz revoluția a eșuat.

25445934_10154868997192331_6765227708908067963_n

Totuși, multe persoane queer ajung în mișcări anticapitaliste păstrând ideile liberale despre clasă și modul în care funcționează capitalismul, considerând clasa doar un alt mod în care cineva poate fi oprimat sau privilegiat, și nu în termenii unui raport față de mijloacele de producție ce este în mod constant reprodus. Aplicarea unei analize anti-opresiune la adresa clasei devine problematică în mai multe feluri. Acest lucru ne determină să utilizăm în continuare definiții ale clasei pe care le folosește burghezia (clasa capitalistă) pentru noi, unele care caută divizarea clasei muncitoare și determinarea membrilor acesteia să acționeze împotriva propriilor interese de clasă. Aceasta ne împiedică să explicăm cum și de ce unele persoane queer sunt lovite atât de rău de capitalism, lucru ce rezultă în ignorarea mult prea desă a luptelor persoanelor trans, spre exemplu, și reformularea acestora în sensul în care oamenii sunt considerați ca „marginalizați” voluntari, de parcă condiția de membru al „clasei de mijloc” este una imuabilă, moștenită, și nu o poziție creată pentru a atrage porțiuni ale clasei muncitoare de partea capitalului și împotriva celorlalți muncitori.

Soluția la aceste probleme constă, desigur, în a ne educa față de lupta de clasă și capitalism și în a considera mișcarea pentru eliberarea persoanelor queer ca fiind o parte indispensabilă a luptelor clasei muncitoare.

 

Despre „clasism”

O practică standard în cercurile anti-opresiune constă în crearea unei liste de forme de opresiune cărora ne opunem, iar deseori „clasismul” este inclus în acea listă. Lăsând de o parte faptul că listele sunt, în mod necesar, incomplete, capitalismul reprezintă o structură diferită ca formă de supremația albă sau heteropatriarhat, spre exemplu. Nu ne dorim să încetăm a lua parte la practicile de desființare a heteropatriarhatului pe care le numim în prezent queer; cu toate acestea țelul luptei anti-capitaliste trebuie să fie în primul rând negarea clasei capitaliste (prin preluarea mijloacelor de producție), și apoi negarea ulterioară a clasei muncitoare odată ce exploatarea muncii încetează prin controlul asupra propriei munci și a necesităților vieții, odată cu abolirea proprietății și cu socializarea mijloacelor de producție. A ne strădui pentru mai puțin înseamnă a ne lupta doar împotriva elitismului de clasă, înseamnă a ne dori doar ca cei bogați să ne trateze mai bine, astfel ca viețile celor săraci să nu mai fie într-atât de grele. Aceasta nu reprezintă esența dorințelor noastre. Ne dorim o lume fără bogați și săraci, și este timpul ca analiza noastră, ca organizarea noastră și ca acțiunile noastre să reflecte aceste lucru!

Mai mult, din cauza analizei de clasă preluată de la analizele liberale sau reformiste, există tendința de a folosi acuzații de clasism pentru a menține diviziunile din interiorul clasei muncitoare, de a reduce la tăcere, șterge, sau de a lipsi de putere populațiile marginalizate, precum și de a invizibiliza o mare varietate de experiențe ale persoanelor queer. Și toate acestea se trag din analize de clasă eronate. Restructurarea post-belică a clasei muncitoare, în special în lumea post-industrială, a dus la niveluri tot mai mari ale educației în rândul clasei muncitoare și la forme de angajare tot mai răspândite în sectorul serviciilor și în cel tehnic. Între timp multe slujbe industriale stereotipice s-au mutat în țările în curs de dezvoltare sau au fost înlocuite prin automatizare. Definițiile sociologice ale clasei bazate pe stereotipuri învechite despre educație și munca realizată nu doar ascund relațiile sociale, ci și creează confuzii cu privire la realitatea proletariatului în lumea post-industrială. Mai mult, supozițiile despre cine este cu „adevărat proletar” și despre ce sunt „cu adevărat proletarii” capabili din punct de vedere intelectual îi insultă pe cei care fac muncă manuală și servesc implantării anti-intelectualismului în mișcările de masă și păstrării muncii intelectuale ca pe un domeniu specializat al academicilor. De asemenea, odată cu privatizarea tot mai mare a educației și cu creșterea rapidă a costurilor în ce privește educația superioară publică sau privată, datoriile studențești devin un factor tot mai important în luptele proletare, iar a pretinde că există o „clasă de mijloc” mitică din care fac parte toți aceia care nu sunt muncitori la bandă – tot mai puțini la număr, ne separă de o întreagă varietate de fronturi de luptă. De prea multe ori discuțiile noastre despre clasă se transformă într-o competiție pentru a stabili a cui copilărie a fost mai grea, în detrimentul găsirii unor soluții prin care să ne eliberăm. Și deși există diferențe socio-economice reale între diferite grupuri din cadrul clasei muncitoare nu putem permite ca acest lucru să ne întunece analiza noastră a clasei per ansamblu.

Pentru a depăși toate aceste conflicte interne, acestă analiză defectuoasă și aceste treceri cu vederea, avem nevoie de o analiză de clasă cu adevărat anticapitalistă. Trebuie să înțelegem cum capitalismul a creat un sistem de clasă bazat pe relația față de mijloacele de producție și să realizăm că o componentă esențială a luptei de clasă a proletariatului în drumul către distrugerea capitalismului constă în câștigarea luptelor de zi cu zi precum zile de lucru mai scurte, salarii mai mari, medii de lucru mai sigure și mai confortabile, în măsura în care aceste lucruri reduc cantitatea de plusvaloare pe care clasa capitaliștilor o extrage de la noi și pot fi câștigate direct, fără nicio mediere. Un alt țel al luptelor de zi cu zi constă în crearea și menținerea unor forme eficiente de auto-organizare. Câștigarea acestor lupte intermediare nu scoate muncitorii din clasa muncitoare și poate duce (chiar trebuie să ducă dacă vrem să ne auto-emancipăm ca și clasă) atât la îmbunătățirea condițiilor împotrivă cărora ne luptăm, cât și la construirea capacităților și abilităților necesare luptei prin încurajarea auto-organizării noastre ca și clasă. Este ridicol să aderăm la aceeași logică de care clasa capitaliștilor se folosește pentru a ne diviza în defavoarea noastră.

O altă eroare a acestei analize sociologice/liberale a clasei ca pe o simplă altă formă de oprimare este că reprezintă primul pas în distrugerea solidarității noastre cu întregul proletariat. Atunci când privim clasa ca pe o modalitate prin care săracii sunt oprimați și așa numita clasă de mijloc și capitaliștii sunt privilegiați (în care capitaliștii sunt doar ceva mai privilegiați decât clasa de mijloc), cădem în mod inevitabil în discuții contradictorii pentru a stabili cine face parte „suficient de mult din clasa muncitoare”; persoana queer care a crescut în sărăcie într-o casă cu un singur părinte încetează să fie parte a clasei muncitoare atunci când și-a făcut studiile și a devenit profesor/oară? Este nelegitimă lupta unei persoane trans incapabilă să găsească muncă stabilă în capitalism pentru simplul fapt că a/au crescut într-o gospodărie cu doi părinți dintr-o suburbie? Renunțăm la muncitorii cishetero albi pentru că sunt „prea privilegiați” pentru a fi în aceeași luptă cu noi? Persoanele queer albe continuă să fetișizeze persoanele de culoare, combinând rasa cu clasa, fără o analiză a modului în care capitalismul a construit și continuă să mențină rasismul? Nu putem găsi răspuns la aceste lucruri în cadrul cercurilor queer anarhiste câtă vreme nu vom renunța la o analiză de clasă preluată de la politici anti-opresiune fundamentate în sociologie și liberalism.

Cea mai serioasă eroare, totuși, care rezultă din a conferi clasei un simplu statut de opresiune, constă în eșecul de a realiza, pentru a-l parafraza pe Marx, că muncitorii sunt cei care sunt radical înlănțuiți; că exploatarea clasei muncitoare reprezintă întreaga bază a sistemului pe care ne dorim să îl distrugem, și că doar prin identificarea, luptei împotriva și distrugerea acelor lanțuri putem fi eliberați oricare dintre noi. Odată ce realizăm acest lucru putem începe să înțelegem cum stratificarea bazată pe rasă, gen, și sexualitate a fost construită în clasa muncitoare ca un mijloc de exercitare a controlului și de hiperexploatare și cum a reprezentat această stratificare moașa care a ajutat la nașterea capitalismului.

 

Dincolo de limitele politicilor de identitate

Termenul „queer” a luat naștere în ideea de a formula o critică la adresa supozițiilor care stau la baza politicilor de identitate. Aceste supoziții afirmau că grupurile oprimate sunt bine definite, au granițe clare, că toți membrii/membrele unui grup oprimat au dorințe și nevoi comune, și că prin urmare o mică porțiune a unui grup poate astfel să vorbească pentru întregul grup. „Queer” a fost revendicat intenționat pentru a fi un termen de solidaritate și luptă, și pentru a include persoane gay, lesbiene, bi/pansexuali, și persoane trans sau alte persoane care nu se conformează genurilor. Inițial a existat recunoașterea că aceste grupuri aveau dorințe și nevoi diferite, dar au format o coaliție unificată în jurul opresiunii bazată pe gen și sexualitate. Cu toate acestea mișcările de eliberare queer rămânând înrădăcinate în politici de identitate ne-au condus pe drumul către dezbaterea granițelor exacte ale queerness-ului și la argumente care să stabilească preocupările cui sunt legitime, pentru ca în tot acest timp să pretindă că nu luam parte la politici de identitate, și pentru a putea ignora astfel toate deosebirile foarte reale de putere care apar în cadrul comunității queer. Pentru a ne rupe de aspectele negative ale politicilor de identitate trebuie să privim către condițiile materiale și efectele specifice asupra unor anumite subgrupuri și să ne luptăm pornind de la acele condiții materiale.

Mai mult, prin definirea unei lupte comune doar pe baza liniilor queerness-ului suntem puși în fața întrebării dacă ne dorim să ne organizăm pentru aceleași lupte ca persoanele queer burgheze. În timp ce cercurile queer anarhiste/anti-autoritare/anticapitaliste pun un mare accent pe discursul „anti-asimilaționism” și anticapitalist, deseori analiza decade în sintagme precum „a fi ca heterosexualii e rau” și „capitalismul este rău.” Generalizând heterosexualii ca pe un grup coerent care oprimă în mod hegemonic persoanele queer și că motivul pentru care nu ne dorim să fim asimilați/ate este că nu ne dorim să fim ca ei/ele, devine mult prea ușor pentru noi să ignorăm luptele care nu ating în mod direct întreaga comunitate queer și să reducem anti-asimilaționismul la nimic altceva decât o modalitate de a ține sub control dorințele și identitățile altor persoane queer.

Trebuie să ne opunem instituției căsătoriei sancționate de stat pentru că întărește familia nucleară în forma unității de consum și reproducere a capitalismului, nu pentru că multe persoane hetero se căsătoresc. A încerca să inversăm ierarhia relațiilor pentru a blama persoane care sunt fericite în cadrul unei relații pe termen lung și a împărțirii unei gospodării în comun cu un partener nu ne aduce cu nimic mai aproape de sfârșitul capitalismului sau de distrugerea opresiunilor. Este doar o modalitate prin care persoanele queer țin sub control identitățile, exprimările și formele de viață ale unor persoane din interiorul comunității noastre. Dacă anti-asimilaționismul este să aibă vreo valoare trebuie să fie construit pe ideea că ne dorim să distrugem ordinea actuală și să ajutăm la construirea unei lumi mai bune, nu pe ideea de a ne ține la distanță de heterosexuali ca și cum persoanele queer ar fi cumva un grup bine definit care nu se regăsesc ca făcând parte din niciun alt grup și pot fi ținute la distanță de restul lumii.

Este de asemenea necesar să avem în vedere interesele noastre de clasă; indiferent cât de mult ar încerca burghezii queer să joace rolul unui queerness „radical”, nu putem găsi nimic în comun cu interesele lor de clasă și suntem în luptă cu ei, nu cu membrii hetero ai clasei muncitoare. Dacă acceptăm că interesele noastre comune se găsesc în queerness-ul nostru, nu doar că vom putea fi forțați/ate să ignorăm celelalte feluri prin care suntem oprimați/ate, înseamnă și să acceptăm că burghezii queer sunt aliații noștri și persoanele hetero care fac parte din clasa muncitoare sunt dușmanii noștri, atunci când ne dorim un singur lucru de la burghezii queer – să luăm înapoi ceea ce ne aparține în mod legitim și să împărțim la comun între noi pe baza nevoilor noastre. Același lucru ni-l dorim și de la burghezii hetero și o dorință pe care o avem în comun cu tot mai mulți membrii hetero ai clasei muncitoare de fiecare dată când are loc o recompoziție a clasei.

Fără a incorpora o analiză dincolo de identitate suntem incapabili să depășim limitările politicilor de identitate. În timp ce o înțelegere a intersecționalității ne ajută să înțelegem că unele persoane queer au probleme pe care alte persoane queer nu le au, intersecționalitatea nu este suficientă, întrucât nu adresează faptul că interesele burghezilor queer sunt în opoziție directă cu interesele majorității persoanelor queer, iar acest conflict nu poate fi rezolvat decât prin ascuțirea luptei de clasă, și în cele din urmă printr-o revoluție socială. Trebuie să fim precauți atunci când criticăm identitatea doar pentru a crea un grup interior singular și un grup exterior singular, și în care compoziția acelui grup interior să aibă mai mult de a face cu hipnessul și popularitatea în detrimentul sexualității sau genului. De asemenea trebuie să fim precauți față de o politică ce își dorește de la noi să construim alianțe cu oamenii aflați la putere și nu cu membrii altor grupuri marginalizate și exploatate.

25446265_2005739616109186_2376743214932265492_n

 

Luptând în mod autonom, sau „Cine e queer la urma urmei?”

Este deseori necesar pentru grupuri oprimate să participe la lupta de clasă în mod autonom – să se auto-organizeze pe seama condițiilor materiale specifice, să lupte împotriva lor, și să reintegreze lupta lor în cadrul întregii clasei muncitoare. Deși am cam la fel de mult interes pentru discuții despre definiția exactă a termenului queer cum am pentru discuții despre numărul maxim de îngeri care pot realiza o masturbare în grup pe gămălia unui ac, este destul de limpede ce înseamnă a fi queer în general – starea de a fi non-heterosexual, și/sau starea de a fi transgender, genderqueer, sau de a nu te conforma la un gen. Aceasta este în mare definiția care a fost utilizată pentru „queer” drept un termen revendicat pentru solidaritate de către comunitățile queer care s-au luptat vreme de decenii. În vreme ce „queer” este în mod intenționat un termen vag, ar trebui să evităm transformarea acestuia într-o etichetă hip sau în ceva care aparține doar acelora cu care suntem de acord la nivel politic.

Comunitățile queer din clasa muncitoare au fost deseori atacate din ambele părți, mai întâi de către organizațiile LGBT burgheze care sunt în căutare de membri și legitimitate, și de către organizațiile radicale care caută să coopteze persoane queer și queerness cu care se simt confortabili. Ambele tabere șterg și reduc la tăcere acele persoane queer cu care nu se simt confortabil. În cele din urmă persoanele queer din clasa muncitoare au nevoie de capacitatea de a se auto-organiza, iar pentru a face asta trebuie să nu fie controlate nici de organizațiile LGBT burgheze, nici de organizațiile radicale ce pătrund din exterior pentru a le conduce. Deși există desigur persoane queer radicale din clasa muncitoare în cadrul organizațiilor radicale, organizațiile comunității queer din clasa muncitoare trebuie să ia naștere din auto-organizarea tuturor persoanelor queer din clasa muncitoare, și să nu excludă persoanele queer non-radicalizate dintre membri, căci oamenii sunt radicalizați în urma luptelor, iar excluderea lor din organismele de luptă e similar cu a spune că noi știm mai bine și că acestea nu se pot schimba.

În timp ce comunitățile queer au definit „queer” deseori într-un mod prea restrâns – exemple de grupuri excluse din comunitățile de lesbiene fiind bisexuali, femmes, cupluri butch/butch și femme/femme, în anumite momente butch și femmes, și femei trans – nu trebuie nici să fim atât de extinși încât termenul să devină lipsit de sens; trebuie să păstrăm o noțiune de queer care subliniază separarea de noțiunile tradiționale ale familiei și munca reproductivă adițională (în sensul de a-ți putea reproduce puterea de muncă pentru ziua următoare) care vine din apartenența la un grup oprimat ce se află într-un pericol constant din partea unei lumi ostile și căruia îi lipsesc mijloacele tradiționale de suport.

Dacă ne dorim ca persoanele queer să fie capabile să participe în lupta de clasă mai largă (nu ca și cum nu am fi făcut parte din ea în tot acest timp), avem nevoie de spații și organizații în care putem aborda lupta de clasă din perspectiva persoanelor queer din clasa muncitoare. Avem nevoie de spații în care putem ridica întrebări despre ce înseamnă să fii o persoană queer din clasa muncitoare pentru condițiile noastre materiale, pentru exploatarea noastră în capitalism. Pentru a fi cu adevărat capabili să facem asta avem nevoie de spații în care putem forma organizații care nu trebuie să facă orice radical hetero să se simtă confortabil, și spații care nu sunt controlate de burghezi queer. Dacă noi înșine/însene vom da naștere acelor spații vom fi capabili/e să ne organizăm singuri/e luptele, să le conectăm la luptele mai largi ale clasei, și să aducem înverșunarea queer înapoi în lupta de clasă. Nu avem nevoie de nimeni din afară care să ne conducă; vom face noi singuri/e ce este necesar nu prin concentrarea pe definiții academice despre ce înseamnă să fii queer, ci mai degrabă pe condițiile materiale ale vieților persoanelor queer.

25498135_10159836930275046_7951970839717230423_n

 

Impasul anti-asimilaționismului

Anti-asimilaționismul câtă vreme a fost o critică a cooptării burgheze a mișcărilor pentru eliberarea queer a fost valoros. Anti-asimilaționismul câtă vreme a fost ostil integrării luptelor queer ca parte a luptei de clasă mai largi și cât timp a controlat identitățile persoanelor queer prin îndepărtarea acelor persoane care pot trece drept hetero, a persoanelor trans care apelează la tranziția medicală, a persoanelor queer monogame, a persoanelor queer care trebuie să se ascundă în viețile lor profesionale pentru a păstra un loc de muncă, a fost un impediment. Dialectica asimilaționism/anti-asimilaționism nu este folositoare. Întrebările potrivite pe care trebuie să ni le adresăm cu privire la organizațiile, mișcările și luptele queer sunt: Ce este compoziția de clasă? Formele de organizare reprezintă un avantaj sau o piedică pentru lupta de clasă proletară? Obiectivele ar întări clasa muncitoare sau burghezia? În care dintre lupte eforturile noastre de revoluționari/e ar fi cele mai folositoare pentru atingerea scopului nostru final al comunismului? Trebuie să ne întrebăm și cum putem extinde lupta – ce oportunități prezintă fiecare dintre luptele queer pentru a le răspândi la restul clasei muncitoare?

Acestea sunt întrebări mult mai importante pentru mine decât dacă persoanele queer care participă la luptă ating un nivel adecvat de puritate anti-asimilaționistă, care deseori este în miezul său doar o reflecție a stratificării ce este construită în interiorul clasei muncitoare, răsucită la suprafață, dar credincioasă acelei stratificări în profunzimea ei. O altă problemă cu puritatea anti-asimilaționistă este, așa cum am menționat mai devreme, ideea că există o nevoie ca persoanele queer să se disciplineze pentru a adera la o idee hegemonică de queerness care stă în opoziție cu o idee hegemonică de heterosexism. Ajungem în pericol să îndepărtăm mult mai multe persoane queer alături de care ar trebui să ne dorim să luptăm față de acele persoane alături de care nu ne dorim să luptăm, tovarășii/ele noștrii/noastre fiind persoane queer din clasa muncitoare care pot fi monogame, vanilla, sau care se conformează la un gen.

În cele din urmă trebuie să nu uităm că orice mișcare care se consideră ruptă de lupta de clasă, care nu integrează o înțelegere a logicii capitalului în cadrul organizației și scopurilor proprii, va servi țelurilor burgheziei întrucât va fi ușor de cooptat, sau va fi capabilă să se extindă la alte sectoare ale clasei muncitoare și se va mulțumi cu cereri pe care capitalul le poate satisface cu ușurință fără ca să fie slăbit. Sarcina persoanelor queer comuniste în raport cu mișcările queer este de a se plasa în organizații de masă, de a susține subiecte importante pentru persoanele queer din clasa muncitoare în cadrul organizațiilor dominate de hetero, și de a susține o analiză cu adevărat anti-capitalistă, acțiunea directă și lupta nemediată în interiorul organizațiilor queer. Nu ne putem permite să ne separăm într-o bulă queer radicală, ruptă atât de persoanele hetero radicale, cât și de persoanele queer neradicalizate; nici nu ne putem permite să ne diluăm politicile în scheme de tipul unor fronturi unite. În schimb observăm nevoia de a forma atât organizații politice specifice cu un mare grad de unitate, cât și de a ne susține ideile revoluționare în organizații de masă.

 

Întrebări ce trebuie adresate

Desigur, am depășit demult zilele în care orice comunist serios considera queerness-ul a fi o „deviație burgheză”. Totuși, deși avem feminismul anarhist și marxist pe care să ne bazăm, rămânem cu o teorie queer ce este total ruptă de clasă și transfeminisme lipsite de o temelie de clasă solidă, și o mișcare queer care și-a abandonat rădăcinile în luptele persoanelor queer din clasa muncitoare. Toate acestea ne lasă cu multe întrebări care încă trebuie să fie adresate cu fermitate.

La nivel teoretic avem întrebări cu privire la modul în care queerness-ul afectează condițiile muncii productive și reproductive a persoanelor queer din clasa muncitoare. Întrebări de genul „cum este să alegi să nu formezi același tip de relații romantice pe termen lung în ce privește modul în care impactează felul în care este exploatată munca cuiva (exploatare mai dură, mai puțină asistență în ce privește relația de muncă, și pierderea susținerii familiei)? Sau atunci cand ambii parteneri sunt percepuți ca femei sau sunt femei și presupunem că niciunul nu este principalul aducător de venituri și cum în acest fel acele salarii mici și felul în care sunt aruncați într-un rol matern la locul de muncă aduc acea alienare în relațiile noastre sociale? Sau munca reproductivă suplimentară neplătită (în sensul reproducerii puterii de muncă pentru ziua următoare) care este necesară atunci când trăiești într-o lume care este ostilă chiar existenței tale?” trebuie adresate și analizate în speranța că ne pot îndruma în participarea noastră în lupte.

La un nivel ceva mai practic rămân întrebări de genul „unde poate fi găsit potențialul pentru lupte extinse care sunt inițiate de persoane queer din clasa muncitoare? Cum s-a desfășurat procesul prin care mișcarea queer și-a pierdut caracterul său revoluționar și a dezvoltat unul reacționar? Care forme de auto-organizare ne-ar fi cele mai de folos ca persoane queer din clasa muncitoare?” Deși aceste întrebări ar putea părea mai presante decât cele teoretice sugerate anterior, la fel cum teoria fără practică este inutilă, și practica fără teorie ne va lăsa mereu alergând în toate direcțiile și incapabili a identifica cele mai bune locuri și momente în care să ne concentrăm energiile. Dacă ne dorim cu adevărat să construim o mișcare queer cu un caracter proletar și să readucem luptele queer în cadrul luptei proletare vom avea nevoie de ambele.

queeranarchy

Concluzie

Anarhiștii queer sunt puși în fața unei alegeri: rămânem la o analiză bazată pe identitate și ne privim eliberarea ca pe o entitate independentă? Sau ne implicăm direct în lupta de clasă alături de restul clasei muncitoare și ne privim eliberarea ca fiind imposibil de separat de eliberarea tuturor? Una dintre alegeri ne izolează la nivel politic și ne poate determina să facem alianțe cu capitalul care ne exploatează și atacă auto-organizarea mișcărilor de masă; cealaltă are potențialul de a ne conduce la o eliberare adevărată, căci divizați/e suntem slabi/e, dar uniți/e nimic din această lume nu se mișcă fără sudoarea de pe frunțile noastre.

Asta nu înseamnă că persoanele queer pot doar să primească de la lupta de clasă și nu au nimic de oferit la rândul lor. Mulți/e dintre noi am fost excluși/e din familiile noastre de origine și putem furniza o groază de experiență practică în crearea de comunități noi bazate pe ajutor reciproc și solidaritate. Aducem propriile noastre puncte de vedere unice asupra procesului de operare a opresiunilor și, observând cum a creat diviziuni în interiorul propriilor noastre comunități și ne-a subminat luptele pentru eliberare, putem furniza o groază de cunoaștere directă cu privire la modul în care opresiunile care se intersectează și dezechilibrele de putere pot vătăma și deraia lupta proletariatului. Am mobilizat în trecut numere mari din rândurile noastre atunci când comunitatea noastră a fost amenințată, recunoscând dezechilibrele de putere din cadrul comunității noastre, cum părți ale comunității noastre au fost afectate în mod disproporționat și cum criza mergea dincolo de comunitatea noastră. Ne-am unit pentru a răspunde la faza inițială a crizei de SIDA și pentru a ne lupta direct cu neglijarea statului și a corporațiilor profitoare, dar ulterior, odată cu puterea și influența căpătate de burghezii queer și organizațiile lor, ni s-a transmis să ne îndreptăm atenția către obținerea incluziunii în căsătorie și armată, împotriva intereselor noastre și abandonându-i pe aceia dintre noi care sunt marginalizați în modalități multiple. Putem lua înapoi acea puterea prin identificarea modurilor în care membrii/ele queer ai clasei muncitoare sunt afectați/e de luptele din jurul sindicatelor (și luptele pentru crearea unor organizații ale muncitorilor care nu sunt doar un agent de negociere între luptă și capital), locuințelor, accesului la asistență medicală, efectelor disproporționate ale distrugerii mediului resimțite de clasa muncitoare și grupurile oprimate, și împotriva controalelor asupra imigrației și către o lume fără granițe sub forma statelor națiune și împotriva identităților care constrâng, limitează și controlează. Prin identificarea modului în care persoanele queer sunt afectate de aceste lupte putem crea legături de solidaritate reală cu alte comunități aflate în aceste lupte, comunități din care fac parte deja mulți/e dintre noi. Prin construirea unor mișcări de masă cu adevărat auto-organizate de oamenii care participă la luptă și prin sesizarea modului în care interesele noastre sunt interconectate putem aduce o amenințare serioasă la adresa capitalismului și a statului.

Pentru mine, cineva care este dedicat distrugerii tuturor formelor de opresiune și distrugerii capitalismului și a statului burghez și înfăptuirii comunismului – o societate fără clase, fără state în care producția este organizată după abilitățile noastre și strict pentru satisfacerea nevoilor umane, alegerea este evidentă; ca și comunist/ă queer trebuie să particip la lupta de clasă și să iau parte la auto-organizarea clasei muncitoare, căci nu este suficient pentru mine ca persoană queer să mă aflu în aceleași circumstanțe ca o persoană hetero aflată pe aceeași poziție socială – nimic în afară de o revoluție socială nu va fi de ajuns. Iar singura modalitate prin care acea revoluție socială poate avea loc și poate avea succes este să ne luptăm din propriile condiții materiale și prin extinderea acelei lupte în întreaga clasă muncitoare. Lupta de clasă este cea mai largă și mai profundă luptă, ce ajunge în toate locurile și merge la rădăcina lucrurilor și doar prin auto-organizarea noastră putem fi cu adevărat în solidaritate cu muncitorii/oarele de pretutindeni.

 

Bibliografie și resurse recomandate:

  • “Queers Read This,” ACT UP NY, http://www.actupny.org/documents/QueersReadThis.pdf (accesat 26 ianuarie, 2012).

  • Deric Shannon și J. Rogue, “Refusing to Wait: Anarchism and Intersectionality,” http://theanarchistlibrary.org/HTML/Deric_Shannon_and_J._Rogue__Refusing_to_Wait__Anarchism_and_Intersectionality.html (accesat 26 ianuarie, 2012).

  • Queers Without Borders, http://www.queerswithoutborders.com (accesat 26 ianuarie, 2012).

  • Pink Is a Shade of Red, http://queeranarchism.blogspot.com/ (accesat 26 ianuarie, 2012).

  • Blogurile autorului/oarei la Autonomous Struggle of the Glittertariat: http://glittertariat.blogspot.com

  • Nu putem spera să înțelegem modul capitalist de producție fără o oarecare familiaritate cu Marx; în vreme ce există câteva cărți bune, serii de lecturi, și/sau bloguri despre cum trebuie citit Capitalul lui Marx, ar trebui să începem cu citirea și, într-adevăr, cu efortul de a parcurge primul volum din Capitalul, fără ca acesta să ne fie interpretat de altcineva. Dintre ghidurile pentru Capitalul lui Marx, cel al lui Harry Cleaver – Reading Capital Politcally este probabil cel mai bun.

  • Caliban și Vrăjitoarea: Femeile, corpul și acumularea primitivă de Silvia Federici ce detaliază nașterea sângeroasa a capitalismului din feudalism, începuturile unei noi epoci patriarhale, și modalitatea în care procesul de acumulare primitivă a incorporat ierarhiile de rasă și gen în cadrul proletariatului – nu poate fi recomandată suficient de mult.

  • Libcom (http://www.libcom.org) dispune de o bibliotecă vastă în ce privește scrierile comuniste libertare – lucrările anarho-sindicaliștilor, anarho-comuniștilor, comuniștilor de stânga, autonomiștilor, comuniștilor de consilii, umaniștilor marxiști ultra-stângiști, etc. pe care o recomand cu căldură și în care pot fi găsite subiecte interesante și lămuritoare.

 

Gayge Operaista este un/o marxist/ă autonomist/ă și butch italian@ ce se dedă la numeroase activități de plăcere sexuală în New England. Este un medic stradal, botanist/ă, paramedic de sălbăticie, educator/oare despre întreținerea sănătății, și infirmier/ă student/ă , precum și poet/ă verbal/ă și organizator/oare, fiind implicat/ă într-o formă sau alta de organizare de mai bine de un deceniu. Este membru/ă a IWW, fost/ă organizatoare pentru TransFix NorCal și fost/ă organizator/oare a Camp Trans. Subiectele principale ale muncii sale sunt organizarea infirmierilor/erelor, organizarea în jurul asistenței personale, diseminarea cunoașterii pentru a permite membrilor comunității din care face parte să își poată oferi reciproc mai multă asistență și susținere, contribuirea la formarea acelor rețele de ajutor reciproc, și conectarea luptelor comunității trans pentru supraviețuire la luptele ce se desfășoară la locul de muncă.

 

sursa textului: Queering anarchism, C. B. Daring, J. Rogue, Deric Shannon și Abbey Volcano (editori), AK Press, Oakland, 2012