Transfobia este o chestiune de clasă

Queer_Liberation_Not_Rainbow_Capitalism.v1

 

 Transfobia este o chestiune de clasă. Prin asta înțeleg că într-o societate de clasă care este totodată profund transfobă, este imposibil să discutăm despre transfobie într-o manieră semnificativă fără să vorbim în același timp și despre clasă. Persoanele trans au șanse mult mai mari, în condițiile în care alte lucruri sunt egale, decât semenii noștri cis să pice în cele mai exploatate și oprimate secțiuni ale clasei muncitoare, iar măsura în care transfobia va afecta în mod negativ viața oricărei persoane trans va fi mediată de clasa economică din care fac parte. Acest articol nu intenționează să fie o analiză cuprinzătoare a fiecărui aspect al acestei chestiuni, ci să contribuie la o conversație ce deja se desfășoară în jurul acesteia și să ilustreze o perspectivă axată pe luptă de clasă asupra subiectelor transgender.

Prin transfobie înțeleg două fenomene ce au legătură unul cu celălalt:

  1. Ostilitate fățișă, intenționată și/sau nepăsare față de bunăstarea persoanelor trans și;
  2. Structuri sociale și sisteme ce plasează persoanele trans într-o poziție relativ dezavantajată față de persoanele cis în cadrul societății.

Aceste două tipuri de transfobie nu sunt întocmai distincte și deseori unul îl creează sau întărește pe celălalt.

Deseori când se discută despre transfobie discursul popular se concentrează pe ostilitatea explicită, interpersonală și pe nivelul crimelor violente motivate de ură de pe stradă. Deși acestea sunt într-adevăr subiecte reale și foarte importante, această concentrare pe aspectul interpersonal și pe explicit duce deseori la un eșec în a recunoaște efectele economice măsurabile ale transfobiei asupra vieților persoanelor trans. Aceasta constituie o formă de violență ascunsă, endemică și sistematică împotriva persoanelor trans din clasa muncitoare.

Un raport al UE din 2015 a descoperit că persoanele trans din interiorul UE erau mult mai predispuse decât corespondenții cis să se încadreze în segmentul de 25% cu cele mai mici venituri și că circa o treime din persoanele trans au raportat faptul că au suferit forme de discriminare la locul de muncă în anul anterior, și un procent similar au suferit de discriminare în timp ce căutau o locuință. Deloc surprinzător, dat fiind nivelul ridicat de discriminare la locul de muncă și stigma socială generală, persoanele trans au șanse mult mai mari să nu aibă un loc de muncă. Emma Rundall a realizat un studiu în rândul persoanelor trans ca parte a tezei sale de doctorat din 2010 și a descoperit că 14% din respondenți erau fără un loc de muncă, de circa două ori și jumătate mai mulți decât rata șomajului la nivel național (p. 139 din teză), acest lucru fiind în concordanță cu o tendință generală prezentă în literatura de specialitate care înregistrează rate tot mai mari ale șomajului în rândul persoanelor trans.

Discriminarea locativă și nivelurile mai ridicate de respingere din partea familiei și abuzul duc de asemenea la niveluri mai ridicate ale persoanelor fără un adăpost în rândul comunității LGBTQ în general și a tinerilor LGBTQ în special. Un raport din 2015 al Trustului Albert Kennedy a descoperit că tinerii LGBTQ erau „supra-reprezentați în rândul populației de tineri fără adăpost”, precizând că una din patru persoane tinere fără adăpost este LGBTQ, raportul a mai descoperit și că o majoritate a persoanelor LGBTQ tinere fără adăpost au raportat respingerea sau abuzul domestic drept un factor major pentru lipsa lor de adăpost, asta în timp ce o majoritate covârșitoare a furnizorilor de locuințe nu reușesc să recunoască nevoile unice și specifice ale acestei comunități marginalizate pentru o susținere locativă.  Cifre exacte pentru persoanele trans din Regatul Unit sunt dificil de găsit, însă în Canada, o națiune dezvoltată similară la nivel cultural, organizația comunitară și de cercetare Trans Pulse a realizat un studiu despre consecințele asupra bunăstării în rândul a 123 de persoane trans cu vârsta între 16-24 de ani, cu dorința de a măsura efectul susținerii parentale. Toți respondenții care au raportat o „susținere foarte mare” din partea părinților beneficiau în același timp de un acces adecvat la locuințe, însă, aproape jumătate din cele două treimi din rândul respondenților care nu aveau părinți care să îi susțină puternic nu aveau un acces adecvat la adăpost (fiind fără adăpost sau într-o situație locativă precară), circa o treime din eșantionul total.

stats

Pe lângă efectele economice ale transfobiei putem discuta și despre intersecțiile dintre transfobie și clasă, adică despre modalitățile în care clasa și transfobia interacționează și își amplifică reciproc efectele; puterea financiară mai mare a claselor de mijloc și de patroni, capacitatea persoanelor trans mai bogate de a-și cumpăra scăparea de unele forme ale transfobiei, natura de clasă a birocrațiilor prin care persoanele trans sunt deseori forțate să navigheze și promovarea vocilor privilegiate din cadrul comunității trans mai largi ca pe niște voci autentice reprezentative pentru toate persoanele trans.

O componentă centrală a transfobiei în prezent este împiedicarea accesului la servicii medicale, acel proces prin care persoanele trans sunt forțate să își croiască drum printre obstacole semi-arbitrare pentru a putea avea acces la anumite tipuri de asistență medicală specifică persoanelor trans. În Sex Educations: Gendering and Regendering Women, Lisa Milbank discută despre experiența în viața reală (EVR), o perioadă în care se așteaptă ca persoanele trans să se prezinte tot timpul sub genul respectiv pentru a avea acces la anumite tipuri de asistență medicală, ca o formă de „inițiere” silită prin care femeile trans sunt supuse „unei experiențe de ostracizare, formată din priviri insistente constante, hărțuire transfobă și violență potențială, fără a avea acces la o bună parte a instruirii (cu două tăișuri) oferite femeilor cissexuale despre cum să supraviețuiască acestor lucruri”. Deși Milbank se concentrează pe experiențele femeilor trans în mod special, acest lucru se aplică într-o măsură și experiențelor altor persoane trans. Capacitatea de a putea trece drept cis (de a putea fi considerat/ă de majoritatea oamenilor drept o persoană cis cu genul potrivit) va influența puternic măsura în care EVR este o experiență periculoasă și potențial traumatică. Din moment ce a trece drept o persoană cis constă, în parte, în a fi capabil/ă să îndeplinești normele cis convenționale, care sunt la rândul lor puternic influențate de clasă (și rasializate), capacitatea unei persoane trans de a reuși acest lucru va fi mijlocită și de statutul de clasă. Spre exemplu, cu cât este mai bogată o persoană, cu atât este mai probabil să își permită să ia măsuri suplimentare, selective pentru a crește șansele de a trece drept cis (îndepărtare extensivă a părului, haine speciale pentru a ascunde sau accentua anumite trăsături genderizate ale corpului, etc.). În acest fel persoanele trans din clasa de mijloc sau din clasa patronilor sunt capabile cu mai multă ușurință să navigheze printre obstacole pentru a putea accesa asistența medicală și pentru a evita efectele dăunătoare ale EVR într-o societate transfobă. În mod similar cum transfobia vine de multe ori sub forma discriminării instituționale și economice și/sau a respingerii din partea familiei și a comunității, securitatea financiară a unei persoane trans devine capacitatea de a face față izolării financiare și de a ieși cu bine din situații periculoase (spre exemplu, un cartier în care au loc hărțuiri frecvente sau o casă în care sunt respinși/e sau abuzați/e), un aspect critic pentru capacitatea persoanelor trans de a supraviețui și prospera într-o societate transfobă. În vreme ce toate persoanele trans experimentează și sunt vătămate de transfobie, măsura răului produs va fi inevitabil influențată de apartenența la o clasă.

A trăi ca o persoană trans în societatea de azi înseamnă să ne lovim deseori de diferitele forme de birocrație care îi servesc ca și bază, de la lucruri teoretic simple precum schimbarea numelui legal, la parcurgerea procedurilor de plângere ale departamentelor guvernamentale sau companiilor pentru a putea asigura un anumit grad de responsabilitate într-un alt caz de transfobie. Deși, în teorie, oricine poate învăța să facă aceste lucruri, aceste instituții birocratice sunt complexe și discriminatorii prin construcție și deseori funcționează pentru a favoriza persoanele din clasa de mijloc. În acest fel persoanele trans din clasa muncitoare suferă încă o dată o povară suplimentară pe lângă transfobie.

Dat fiind faptul că persoanele trans au sanse mult mai mari să trăiască în sărăcie, iar efectele cele mai rele ale transfobiei sunt resimțite cel mai mult de persoane din clasa muncitoare, de ce nu face acest lucru parte din discursul mass-mediei despre persoanele trans? De ce unele din cele mai proeminente voci trans din media sunt figuri bogate de dreapta precum Caitlyn Jenner? Acest lucru se explică în parte întocmai pentru că transfobia are un puternic caracter de clasă; așa cum am discutat mai sus persoanele cele mai înstărite vor avea cea mai ușoară sarcină pentru a „trece” și atinge standardele de conformitate cu standardele cis-heteronormative ce sunt așteptate pentru vocile profesionale din media. Deopotrivă, e mult mai probabil ca persoanele trans din clasa de mijloc și persoanele trans bogate să dispună de conexiunile necesare pentru a deveni o prezență media majoră. Acolo unde sunt mai sunt incluse voci trans, discursul mainstream în privința subiectelor trans este dominat de o minoritate nereprezentativă de femei trans înstărite, albe, sau din clasa de mijloc. Ar fi neglijent din partea mea să nu observ o ironie evidentă aici din moment ce, deși nu sunt nici pe departe înstărită și nici nu am fost vreodată, ca studentă post-doctorală sunt departe de a fi reprezentativă pentru majoritatea persoanelor trans și, în apărarea mea, nici nu afirm acest lucru.

Un mijloc uzual prin care sunt respinse încercările persoanelor trans de a ridica subiecte care ne afectează sau de a critica instituțiile sau figurile publice care ne-au făcut rău ca și grup este de a ne cataloga pe toți/toate ca privilegiați/e. Persoanele trans sunt niște copii middle class, sau o mână de studenți înstăriți care doar caută un lucru de care să se plângă. Spre exemplu, după ce bine cunoscuta jurnalistă Suzanne Moore a pornit o tiradă transfobă bizară pe Twitter ca răspuns la criticile ce priveau modul de exprimare într-unul dintre articolele ei, jurnalista de carieră Julie Burchill a scris un răspuns, inițial publicat în The Observer, dar ulterior retras și apoi republicat de Spiked, care în timp ce consta în mare parte dintr-o serie de injurii transfobe ilustra perfect și această tendință ideologică. După ce a afirmat că ea și alți jurnaliști transfobi sunt „parte a unei mici minorități de femei cu origini muncitorești care au reușit în carieră”, Burchill continuă să portretizeze persoanele trans ca academici cu „doctorate pe care le aruncă în ochii tuturor”, și care încearcă să reducă la tăcere femeile cis din clasa muncitoare prin intermediul „semanticii” (semantica în acest caz fiind utilizarea de către Moore a termenilor „transexuali brazilieni”, un grup afectat în mod special de un grad ridicat al sărăciei și violenței, ca pe un peiorativ de aruncat). În vreme ce există universitari trans, nu suntem nici pe departe o majoritate a persoanelor trans, sau chiar a activiștilor trans, nici nu suntem în mod necesar pe atât de privilegiați/e precum sugerează Burchill. Angrenându-se în această invizibilizare a persoanelor trans din clasa muncitoare, transfobii sunt capabili să trivializeze consecințele serioase, materiale ale transfobiei pe care le-am discutat mai sus și să excludă prin retorică persoanele trans din clasa muncitoare.

terfs

În al său excelent eseu din 2008 Liberal Multiculturalism is the Hegemony – Its an Empirical Fact – A response to Slavoj Zizek (Multiculturalismul liberal este hegemonic – este un fapt empiric – Un răspuns lui Slavoj Zizek), Sarah Ahmen arată că rasismul este deseori proiectat asupra clasei muncitoare albe, în timp ce interdicțiile liberale asupra bigotismului explicit servesc doar ca un mijloc prin care să fie localizat bigotismul într-o categorie marginalizată. Observăm un fenomen similar și în cazul transfobiei, bigotismul împotriva persoanelor trans este considerat ca fiind prin definiție specific clasei muncitoare, și astfel existența persoanelor trans din clasa muncitoare poate fi ignorată ca fiind imposibilă prin definiție. Un jurnalist de la Observer bine plătit își poate bate joc de persoanele trans în masă numindu-le copii middle class obsedați cu politici de identitate pentru că toată lumea știe că persoanele reale din clasa muncitoare sunt albe, cishetero și ostile oricui nu este alb sau cishetero. Realitatea, desigur, este că această imagine a unei clase muncitoare „normale” ca înțeleasă de la sine este o iluzie, clasa muncitoare este o clasă ciudată, minunată și diversă și doar o politică ce recunoaște multele și variatele moduri în care resimțim exploatarea și oprimarea ne poate permite să construim o mișcare capabilă să pună capăt opresiunii și exploatării și care în cele din urmă să abolească clasele cu totul.

atf

 

sursa textului (cu toate trimiterile):

https://anarchasteminist.wordpress.com/2017/12/17/transphobia-is-a-class-issue/

 

Un răspuns la „Transfobia este o chestiune de clasă

  1. Pingback: Transfobia este o chestiune de clasa | Blog Mania·

Comentariile sunt închise.